Tablou de... neagăţat

Am un alai, de ani în urmă, ce-mi ţine trena,
-un fel de nevasta trenului
cu casele ce-am colindat se-nşiruind vagoane,
în zdruncinul de linii- mi-acutizând migrena
perenului,
pe calea ce-o parcurg cu arse lampioane.

Mi s-a aruncat mie, un bărbat,
buchetul de flori, de la cununia Speranţei cu un Dram - de la dramă-
ce-au plecat pe Luna... de miere,
unde, fiind pe partea nevăzută, s-au abrutizat,
şi-au tăiat vinele cu lamă...
Dar doar Speranţa n-a scăpat, mi-a rămas cu tot mie doar... şi Dramul, de plăcere.

Privesc şi acum rama spartă, până şi de pânza de păianjen golită,
ce-aş fi vrut să-mi reţină tânăr, suflet tânăr... dintr-o viaţă pripită.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti singura femeie dintr-o mie

(Cristinei)

Eşti singura femeie dintr-o mie
Ce-mi 'nalţă zborul de etern înfrânt,
Şi smulge suflul putred din mormânt,
Cu râsul ei de fee- atât de vie.

Speranţa ciuruită parcă-nvie,
Te simt zvâcnind, dar nu mă înspăimânt,
Eşti singura femeie dintr-o mie
Ce-mi 'nalţă zborul de etern înfrânt.

Amorul meu sfârşea de anemie,
Când l-ai resuscitat doar c-un cuvânt,
Şi uite că îmi eşti, tu, legământ,
Tu, dulce, furtunoasă acalmie,

Eşti singura femeie dintr-o mie...

rondel de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o mie de ani

Acum o mie de ani...
înainte de a mă fi născut,
doream să exist;
pe urmă, am dorit să apari şi tu
şi să vii lângă mine!
Acum nu-mi mai doresc altceva,
decât să las eternităţii
o părticică din noi,
cât să ajungă...
doar o mie de ani!

poezie de Iulia Mirancea (29 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu două feţe

Azi, noapte, luna a fost la rendez-vous,
mă păcălind cu plinu-i, ce de mult nu fu,
să-mi spună că şi ea îmi poate fi lumină
şi, să-i cred caldul din albul de hermină,
dar că n-apare iar la fel la noapte...
mi-a spus-o rece, numai mie, în şoapte,
cu o faţă-n vorbe... dar nevăzutu-n fapte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce mă împiedică să fac un pas mai departe, nu ştiu ce m-a tras tot timpul înapoi şi ce-mi dă acum tracul, panica asta. S-ar zice că pânza de păianjen s-a întins şi s-a tot întins până aici. Dar mai departe nu e la fel?!... Păianjenul ţese harnic, ar putea să mă înghită, dar se joacă cu mine. După cum vezi, am vrut să fug, să scap din plasa lui, dar iată-mă prinsă în plasă.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat neamiabil

Rămân cu mintea zdruncinată că nicio şcoală nu m-ajută, am pierdere de fir,
nici nu mai ştiu abecedar, cuvintele se leagă altfel... şi unde-i raţiune
când ascult carul cu prostie în jur, anapoda în înţeles, minciuna-i azi o naţiune;
graşi, proşti, ce doar în nas n-au aur de belciug, se îneacă gratis cu sarmale
şi aplaudă zănateci pe doi lei, parşivi plătiţi şi ei să zbiere strâmbe efuziuni
că bunăstarea acum ne paşte, ni se dă totul de la stat, pe vorbe doar... de haimanale
din rădăcini, ce s-au întins din nou, rizomi dintr-o istorie ce-o credeam revolută... în emisiuni
mă uit cu tot mai multă scârbă, deplâng arid hău, o incultură,
aşa doar reîntors naiv, crezând că, al meu neam, nu eşti de minte "neam";
ce stă orbit şi mut, nu-şi spune ştiinţa din cei ce mai ştiu, la alţii noi... credeam
că este drept şi-s legi cum să fim şi mai buni, bogaţi... nu o adunătură!?...
doar trist, îmi pierd privirea în urmă, căci privesc la linia de start
şi văd, cum de la glonţul tras fugim cu sârg înspre înapoi,
să prindem o ştafetă falsă, ce-o scot, ca pe-un "bulan", ăi noi...
ce-n fond sunt vechi progenituri de-originali... de care-am zis odat'; "doar ce-am scăpat!..."?

Credeam... dar neamul "Draculii" azi suntem, cum s-a dus vorba... Ce păcat!...
Mai rău, de tot, ce-am fost vreodată; analfabeţi... E peste-o pierdere de fir... Mai abitir!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul

Merge târâş prin viaţă
Cu inima de gheaţă
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din şale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Şi sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orişicare.

Din palmele bătute
Şi sforile ţinute
Îşi încropeşte pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminţi
Dar i s-au dus părinţi;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Şi dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câştigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Şi ţuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Şi-i tânăr... Tot nu ştie
Când timpul o să-i vie...
Şi-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş regăsi

Nu mă mai regăsesc icoană;
E spartă sticla, nu mai e ramă.
Nu mă mai regăsesc în femeie,
Nu mai am mamă, mi-am pierdut cheie...

Nu mă mai regăsesc conştiinţă
Să întreb, nu mai am nicio cunoştinţă,
Nu mai am nicio idee...
Nu ştiu cum tot o să se-ncheie.

Nu mai există adevăr, dreptate,
Mi-am pierdut orice identitate,
Nu mă mai regăsesc simplicitate...
N-ascultă nimeni, n-am pe cine bate.

Nu mai există dreptul la cuvânt...
Mă doare imens sufletul, ce-am frânt.
Nu mai am nicio libertate;
Nu pot să-mi mai aleg prieten, frate.

Nu mă mai regăsesc istorie;
În jur tot se vinde fără nicio glorie.
A dispărut orice urmă de carte, psălmi...
Că fila-i de... lemn, fără trecere-n... vămi!

Nu mă mai regăsesc poezie,
Nu mai e niciun subiect, n-o să fie!
Nu mai există suav, tandreţe...
N-am îndeajuns tupeu, frumuseţe.

Mi-am pierdut tot ce-aveam,
C-am plecat, nu mai sunt prahovean...
Mi-am pierdut tinereţe,
Nu mă mai regăsesc puritate, blândeţe.

Sunt depăşit de orice, sunt a parte;
S-a-nmulţit lume, nu mai e sanctitate.
Nu mai am niciun noroc,
Nu mai există joc...

... Nicio loterie,
Mi s-a luat tot, feerie
Ce părinţii mi-au dat.
Nu mă mai plâng! Nu mai e niciun Sfat!...

... Audienţele de mult mi s-au terminat
Mie, rămas un anacronic; demodat
-Mi s-a spus de la noua Primărie-...
"Este plecat primu-edil, în filozofie..."...

Nu mă mai regăsesc Dumnezeu,
Nici sinagogă nu mai e, de evreu.
Mi s-a luat orice biserică,
Am rămas doar cu una himerică.

Mi s-a luat preotul, spovedanie
Transformat în Satană, canalie;
Dacă nu plătesc, mort sau viu,
Nu mă mai regăsesc... "Ducă-mă pe pustiu"...

Nu mai am vreun rost să exist sau să fiu
Eu... Şi n-am niciun drept la evlavie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Aştept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă,
Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viaţă
Ce-am înşirat, necazuri, perlele pe-o aţă
Şi să-l întreb câte ceva despre a mea soartă.

Mi s-a înceţoşat privirea în lungul aşteptării,
Mă obosind de atâtea treceri, numărate
Până s-au scurs şi numere şi-au fost uitate,
Se răspândind pe rând în glodul aşternut cărării.

Am auzit, că s-a oprit dintr-o întâmplare
La cineva şi aş fi vrut să pot să ştiu
Cum să-l ademenesc, să-l am, cât nu-i târziu
Şi cui să mă adresez... să-mi dea vreo aprobare.

Stau neclintit, cu pesimist crez în speranţă
Că-mi va trimite un sol măcar, de ascultare
Şi-l caut, când şi când, prin case cu altare,
Să îl invit... să nu mă uite, ca pe-o zdreanţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"My way"

Îmi flutură petalele, ce-am rupt să fac parfumuri,
Pe lângă simţ, tuleie, ce-mi freamătă emoţii
Când paşii nu-i aud, păşind uitate drumuri
Ce tot percurg, copil, să duc sfârşitu-mi sorţii.

Îmi prind pupila-n larg s-adun imens lumină,
S-o sparg, când n-o mai fi, în cremene, scântei,
Ce până atunci le arunc din piatra-mi bizantină,
Rostogolind din ea nisipurile-mi "on my way".

Mă strâng, tot arcuit, din multele parcursuri
Ce-mi ard corpul de atins, de-nflăcărări-femei,
Jertfite pe-un altar de-amor, zorind apusuri
Ce încă-mi plutesc lacrimi, spălându-mă-n my way.

Privesc la mâini, ce întind spre chipu-mi din oglindă
Să-l reîntorc ca poza cu dată din album,
Din lumea de atunci zâmbind, azi suferindă,
Pe care-o port doar eu, de atunci într-un acum.

Sunt o scrisoare pusă, ce tot eu o citesc,
Căci a ajuns tardiv, cum timpul nu-i temei
Să-l am un alibiu, că sunt cel ce păşesc
Pe aleea în rătăciri, ce-o tot parcurg, my way...

... Ca întindere de bun, ce-o vreau s-am biografie,
Scrisă model de suflet la zmei, holteii-mi zei
Ce-mi populează mintea, o scorbură în hârtie
Ce-o umplu, un zeţar, c-un cenuşiu my way.

N-am nicio clipă gândul că nu voi fi o zi,
Pentru că nu am vină să ceară condamnare
La tot ce am fost, o parte, fără a se şti c-aş fi...
Că-s din cei cu pedeapsa ce nu mor fruct... cad floare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroşite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Şi atâta dor strigat în şoapte înăbuşite.

Te-ai prelins toată, din torente un şuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Eşti doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o ţin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Şi-mi ţin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeş de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ţi în volane,
Ce i-am atins şi-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvaşul de amor,
Doar loc să stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai braţe, pline dor,
Portretul, veşnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apicolă

... aştept la gura urdinişului
să fie aruncaţi toţi trântorii afară,
proxeniţii mâncători de miere,
ce-i obiectul fetişului
fluturat, pretins că lor le-ar fi o povară...
de n-ar fi ei, stupul ar piere,
dar până acum nu se simte nimic, doar o vagă adiere
de-un amar puturos, ce-mi dă silă s-aştept de atât timp, maladiv cronic... de fiere!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

De fiecare dată când toamna vine-n mine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi văd atât de bine
Ce-am vrut să fac în viaţă şi, azi, ce-abia mai sunt!

Am vrut din piatră tare să modelez statuie
Iubirii. Şi un templu am vrut ca să-i zidesc,
Să tai spre templu trepte pe care să se suie
Îndrăgostiţii vremii, toţi cei ce se iubesc.

Mi-e gura, azi, amară de-atâta amăgire!
N-a mai rămas nimica, nimic din tot ce-am vrut.
Tot ce-am clădit cu trudă, surpatu-s-a-n neştire
Şi visul, azi, mi-l sprijin pe mucezitul lut!

Unde a fost statuia, se cască-o groapă-adâncă,
Unde zidiri de templu, se-ntind prăpăstii rând!
Doar treptele rămas-au, pe care mai urc, încă,
Toţi amăgiţii vieţii, acei ce mor sperând!

......................................................
De fiecare dată când toamna tristă vine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi mă întreb în mine:
Dacă surpat e totul, eu, totuşi, cum mai sunt?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciulini

... ciulini, atât de mulţi ciulini
se pretind floare, ţepi în flori
pe câmpul glod, prin prunduri cu arini
uscaţi, că apele au secat culori,
s-au dus pe alte albii, seci
odată, ce-s acum râvnite,
cum paşii când le dai poteci
şi bănci la trupuri ostenite...
nu doar să înţepi, sânge să curgă,
să poţi, vampir, doar tu să "mânci"
până şi ţarna, ziua amurgă,
cât a rămas, cum câmp în stânci
şi să nu dai nici strop, ascuns
de atât arid, avid de avere,
doar tu să sorbi în de neajuns,
până ce cu-alţi ciulini vei piere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!