Istoria scrisă de învăţaţii cărţilor e foarte bogată şi meşteşugită în înşirarea faptelor omeneşti şi mai întotdeauna crede că poate da şi fără frică şi fără îndoire de sine pricinile şi urmările acelor fapte, aşa că avem răspunsuri limpezi la toate întrebările ce trebuie să ne punem, atunci când privim tainica întreţesere a patimilor şi gândurilor omeneşti, singuratice ori de-ale mulţimilor, alcătuind vălmăşagul istoriei popoarelor. Dimpotrivă, învăţaţii, care, alăturea de cărţi, cunosc şi viaţa cea de toate zilele, se tem să dea prea repede răspunsuri asupra legăturii şi pricinilor faptelor omeneşti; de multe ori ei mărturisesc neputinţa lor de a lămuri de ce s-a întâmplat cutare război, ori s-a ivit cutare meşter de icoane frumoase şi de case măreţe, ori de biserici cu faţa lui tot nouă faţă de cele dinainte, şi se mulţumesc numai să spună cum a fost şi de ce aşa şi altfel. Şi ei fac astfel, pentru că viaţa nu e aşa limpede, cum se arată în cărţi, de fiecare om, după mintea lui, ci e amar de încurcată şi neaşteptată, cum e şi ciocnirea dintre minţile nenumărate şi cu totul străine una de alta, ale oamenilor care alcătuiesc împreună, cu sau fără voia lor, satele, oraşele, ţările, împărăţiile, breslele lumii acesteia.

citat clasic din Vasile Pârvan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţaţii care scriu istoria popoarelor sunt de două feluri: unii, care din copilărie şi până la bătrâneţe au trăit între cărţi, iar alţii, care au trăit şi viaţa cea de toate zilele, cu luptele, necazurile, urâţeniile şi frumuseţile ei, cunoscând în carne şi oase oameni vii de toate felurile.

citat din Vasile Pârvan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni se înşală socotind că se pricep să înţeleagă toate treburile omeneşti şi nu mai au nevoie să cugete şi să chibzuiască asupra lor. Mie însă mi se pare că zeii le-au dat oamenilor posibilitatea să gospodărească totul şi să hotărască în toate pe temeiul cunoaşterii. De aceea trebuie să avem grijă ca mintea omenească să fie condusă mereu spre o asemenea cunoaştere, încât să desluşească folosul de pagubă şi cinstea de necinste. Dar înainte de toate, omul trebuie să se cunoască pe sine. După aceea abia îşi va da seama dacă e capabil de cutare ori cutare muncă, de împlinirea unei misiuni ce i-a fost încredinţată, sau a oricărei alte activităţi ce urmează să-i fie încredinţată. Introspecţia e la fel de necesară ca privitul în jurul tău. În el însuşi trebuie să asculte omul cu atenţie, ca să audă acea voce lăuntrică, prin intermediul căreia se face auzită puterea divină care avertizează în faţa unei primejdii în care, altfel, s-ar arunca orbeşte. La mine, acea voce nu constituie o superioritate a mea, un dar al meu. Superioritatea mea constă numai în faptul că am urechea ascuţită şi mă pricep să ascult...

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris, de pildă, la moment dat o poezie care mi se părea ca e foarte tare împotriva regimului. Şi îl consult pe Negoiţescu, să dau poezia asta la Gazeta Literară? Nu risc nimic? Iar el o citeşte şi zice: "– Dar ce ţi s-a năzărit? Aici nu e nimic, poate fi publicată direct. – Păi cum, e cutare, cutare, cutare... – Numai în capul tău este! Textul nu este ceea ce crezi tu că ai pus în text". Ori textul devine la un moment dat independent de autor, de ceea ce a vrut autorul să spună. Textul vorbeşte singur, cuvintele au o anumită iniţiativă a lor. Ele duc cu ele o întreagă moştenire a lor, noi nu ne dăm seama în momentul în care lucrăm cu ele de toată rezonanţa pe care o au. Noi le luăm în sensul pe care vrem să îl fixăm atunci şi aşa îl transcriem, dar pentru un cititor, cuvântul acela poate să aibă o altă rezonanţă.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am urmărit-o cu ochiul ca s-o măsor; nu privesc în modul acesta niciodată o femeie. O privesc însă întotdeauna cu bunăvoinţă şi aştept să văd ce vrea sau ce are ea să-mi ofere. Nu suntem noi de vină dacă cele mai multe dintre femei ne arată, cu insistenţă, ceea ce e obscen sau inert, sau caduc în corpurile lor. Pe o femeie care-şi subliniază contururile obscene nu o poţi privi altfel decât obscen. Obiectul ne indică de cele mai multe ori, cum trebuie el privit şi judecat. Un bărbat care priveşte cu aviditate corpul unei cocote nu poate fi acuzat de indiscreţie. Femeia ne invită întotdeauna s-o privim aşa cum vrea ea.

Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de Iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te rogi în biserică ori acasă, străduieşte-te ca în rugăciune să îţi înfăţişezi toate cuvintele şi chipurile - chipul Maicii Domnului, chipurile îngerilor, ale sfinţilor sau oamenilor de pe pământ pentru care te rogi — la modul ideal, adică aşa cum sunt ele în esenţa lor sau aşa cum ar trebui să fie (arhierei, preoţi, diaconi şi ceilalţi, fiecare după cinul lor): să ţi-i înfăţişezi sfinţi, potrivit temeiului lor dumnezeiesc, nu în chip trupesc, sau material, sau păcătos, şi îţi va fi rugăciunea ta întru bucurie.

Sfântul Ioan de Kronstadt în Despre tulburările lumii de astăzi (2011)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele întrebări sunt cele care îti pătrund mintea fie că-ţi place, fie că nu, cele care o fac să vibreze, cele cu care te pui de acord numai pentru a descoperi că sunt acolo. Adevăratele întrebări refuză să fie împăcate. Apar în viaţa ta exact atunci când li se pare lor că e mai important să stea deoparte. Sunt întrebarile cele mai des adresate si care primesc cele mai nepotrivite răspunsuri, cele care-şi dezvăluie natura usor, fără tragere de inima si de cele mai multe ori împotriva voinţei tale.

citat din Ingrid Bengis
Adăugat de Chelu Alina-Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne imaginăm că cineva se bucură de un lucru pe care nu-l poate avea decât unul singur, vom năzui ca el să nu mai fie stăpân pe acel lucru. Vedem deci că natura oamenilor este de cele mai multe ori în aşa fel alcătuită, încât ei îi compătimesc pe cei nenorociţi şi îi invidiază pe cei fericiţi, şi anume cu o ură cu atât mai mare cu cât ei iubesc mai mult lucrul pe care şi-l imaginează în posesia altuia. Mai departe, vedem că aceeaşi proprietate a naturii omeneşti şi care-i face pe oameni să se compătimească unul pe altul, îi face să fie invidioşi şi ambiţioşi. Căci, experienţa ne arată că copii, râd sau plâng numai fiindcă îi văd pe alţii râzând sau plângând, apoi, ceea ce ei văd că fac alţii, doresc să imite numaidecât;în sfârşit, doresc pentru ei tot ceea ce îşi imaginează că face plăcere altora, fiindcă imaginile lucrurilor, sunt înseşi afecţiunile corpului omenesc de cauze externe şi este determinat să facă cutare sau cutare lucru.

citat clasic din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, cum gândim? Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că până la urmă gânditul este un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Şi de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Aşa cum ghinda devine stejar, cuvântul şi gândul devin faptă, comportament, obicei şi împreună, ele sunt chiar viaţa noastră. Tu ce recoltă vrei să strângi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a citit în ziua aceea evanghelia asupra fiului rătăcit. Părintele Trandafir a arătat cum Dumnezeu, în nesfârşita Lui iubire de oameni, l-a făcut pe om spre fericire. Fiind omul în lume, Dumnezeu voieşte ca el să simtă toate plăcerile curate ale vieţii, pentru că numai aşa poate să o iubească şi să facă bine într-însa. Omul care din vina sa ori în urma altor întâmplări simte numai amar şi necazuri într-astă lume nu poate iubi viaţa şi, neiubind-o, dispreţuieşte în chip păcătos acest înalt dar dumnezeiesc.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum Dumnezeu a hotărât şi reglementează viaţa astrelor, aşa şi a oamenilor. Şi cum se supun astrele voinţei lui Dumnezeu, aşa trebuie să se supună şi omul. Numai atunci el stă în armonie cu natura şi cu toţi semenii săi, trăind fericit. Altfel însă, nesupunându-se în tot voii lui Dumnezeu, intră în conflict cu sine, cu Divinitatea şi cu lumea.

Dumitru Zamisnicu în Credinţa în zeghe. Preot Dumitru Zamisnicu – Evocări (2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăsmuire

Aud câteodată foşnetul paginilor întoarse,
cineva îmi răsfoieşte inima,
degetele plimbate de la dreapta la stânga
îmi îngreunează respiraţia ca un pietroi.
Nu sunt decât un biet croitor,
încercând să desluşesc tâlcul cuvintelor
revin asupra tiparului de zeci de ori.
Epilogul îmi macină fiinţa,
pocnetul de carte închisă îmi inundă urechile,
simt palmele cum se plimbă pe coperta finală,
litere şi praf deopotrivă curgând.
Ca într-o haină prea mică
nu mai pot să-mi fac loc în mine,
paşii îmi sună a sticlă spartă,
pe partea nevăzută a lumii
ţin cerul în mână aşa cum aş ţine-un tabel.
Cu o exactitate ciudată,
unele lângă altele pe el s-au aliniat fiinţe şi lucruri,
dobânzi la împrumuturi,
în anul cutare, ziua cutare, ora cutare,
datoare atâtor cuvinte cu-n preţ!
După biblia propriei vieţi încerc să-mi scriu poruncile,
tot zece la număr,
poate numai aşa voi putea ţine minte
că viaţa e doar plăsmuire...
şi-adevăratele garduri care ne separă de nimic
sunt clipele când iubim.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: De fapt, de când eşti aici, în navă?
Lia: De duminică dimineaţa, Luci.
Lucian: Regret cele petrecute... N-aş fi vrut să mă vezi în halul ăla.
Lia: Lasă, Luci... N-are importanţă! Totuşi, nu trebuia să le spui colegilor noştri totul, nu era nevoie să te umileşti singur faţă de ei; eu am tot încercat de vreo câteva ori să te opresc. De ce ai făcut-o?
Lucian: Aşa mi s-a părut mie corect.
Lia: Cum?! Să te înjoseşti în faţa lor?
Lucian: Să mă umilesc?! Nu, asta am făcut-o atunci când m-am îmbătat, din inconştienţă... Acum, doar spunându-le adevărul, nu cred că prin asta m-aş fi înjosit cu ceva. Adevărul e adevăr; până la urmă tot s-ar fi aflat, ar fi ieşit la iveală, ar fi fost imposibil altfel, deci, era mult mai bine să-l dezvălui direct, chiar eu. Aşa e corect.
Lia: Ce crezi c-ai câştigat prin asta?
Lucian: Nimic. Nici nu urmăream vreun câştig... Poate doar că am dovedit că sunt într-adevăr sincer, aşa cum am afirmat întotdeauna. După părerea mea, aşa-i mai bine; fără secrete! Colegii mei aveau dreptul să afle ce s-a întâmplat în realitate.
Lia: Nu ştiu dacă într-adevăr a fost bine, însă presupun că ţi-a trebuit mult curaj pentru a recunoaşte acest adevăr, care nu te favorizează deloc.
Lucian: Mă favorizează sau nu, este adevărul; nu-l pot schimba în favoarea mea.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum va izbuti omul să se vadă aşa cum l-a format natura, cu toate schimbările pe care le-a suferit alcătuirea lui originară, datorită succesiunii timpului şi a bunurilor, şi cum va putea să deosebească ceea ce aparţine fondului său propriu de ceea ce au adăugat, ori au schimbat la starea lui primitivă, împrejurările şi progresele sale?... Sufletul omenesc, modificat în sânul societăţii datorită unor nenumărate cauze ce se repetau mereu, datorită unei mulţimi de cunoştinţe câştigate ori erori, datorită schimbărilor intervenite în constituţia corpului şi tulburărilor continue provocate de pasiuni, şi-a schimbat, ca să zicem aşa, înfăţişarea în aşa măsură încât a devenit aproape de nerecunoscut... Dar atâta timp cât nu cunoaştem defel omul natural, în zadar vrem să determinăm legea pe care a primit-o, sau cea care se potriveşte cel mai bine constituţiei lui. Tot ce putem vedea foarte limpede în legătură cu această lege este că, pentru a fi lege, trebuie în primul rând ca voinţa celui pe care ei îl obligă să i se poată supune, în mod conştient, apoi, pentru ca această lege să fie naturală; trebuie, de asemenea să vorbească nemijlocit prin glasul naturii.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunile sunt, cum se ştie, resorturile cele mai puternice ale acţiunilor omeneşti, şi poate nimic mare nu se creează în lumea asta fără pasiune. Dar, după cum ele pot fi motive de conduită care împinge mersul lumii mai departe, tot astfel ele pot deveni adevărate forţe ale iadului.

D.D. Roşca în Existenţa tragică
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori ale unui om se află în sufletul său... sunt toate sentimentele frumoase, forţa cu care se ridică ori de câte ori viaţa îl îngenunchează, spiritul liber, bunătatea, generozitatea cu care împarte tot ce are mai bun şi mai frumos, credinţa şi iubirea cu care se dăruieşte lumii... Iar fără aceste comori, până şi cei mai bogaţi oameni sunt foarte, foarte săraci...

Irina Binder în Insomnii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

cum îţi spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
şi-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puţin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv

altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole şi amare
până reuşeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
şi că mai exist şi aşa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca şi cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze şi lumini

îmi amintesc cum umbra
mă căra cu disperare în spate
şi cum se împleticea
sub greutatea neputinţei mele
şi cum deja nu mai eram tânăr
şi mă nelinişteam ori mă înfuriau
versurile mele
pe care încă mă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viaţa
apoi o luam de la capăt
cu aceeaşi înverşunare

poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină şi multă splendoare
şi cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morţii
draga mea moarte
te rog să nu mă laşi singur
în viaţa asta niciodată

apoi tu dispari şi numai ştiu
nimic despre noi
nu mai am veste
şi cum îţi spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în oraşul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
şi cu cravata frumos înnodată la gât

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm că foarte puţini oameni sunt artişti ai vieţii, că arta de a trăi este cea mai nobilă şi cea mai rară dintre arte. Să goleşti toată cupa cu graţie - cui îi reuşeşte oare asta? Aşa încât, mulţi oameni rămân cu viaţa în mare parte netrăită - de multe ori chiar cu posibilităţi pe care nu le-ar fi putut trăi nici cu cea mai mare bunăvoinţă - şi astfel ajung în pragul bătrâneţii cu năzuinţe neîmplinite, care, fără voia lor, le întorc privirile îndărăt.

Carl Gustav Jung în Puterea sufletului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!