Scara pe care n-am urcat încă

Degetele se preschimbă-n vise,
Cu buzele culeg petalele lor,
Realitatea ninge pieziş
Pe colţul nesfârşit al rătăcirii.

Muntele se colorează când
Cerul balansează pietrele,
Tremură clopotul în care poticnesc
Mânăstirile clipelor.

Limba aruncă auzul în haos,
Încâlcite privirile adorm în fum de tămâie,
Abandonat pe cuiul din coasta Domnului
Caut setea de adevăr din umbrele vieţii.

Ştiu o lespede care desparte apele,
Ştiu unde capătul infinitului devine obscur,
Nu ştiu însă cum pot coborî
O scară pe care n-am urcat încă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai ştiu...

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
A trecut zarea printre nori,
S-a subţiat pe plajă lumii
Căzându-i din orbite flori.

Eu nu mai ştiu ce e durerea
Din clipa neagră-a despărţirii,
Iau dorul ca pe-un tratament
Resuscitând morbul iubirii.

Eu nu mai ştiu dacă exişti
Sub cerul înecat de aştri,
Nici locul unde ai ascuns
Lumina ochilor albaştri.

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
Eu nu mai ştiu ce e durerea,
Eu nu mai ştiu dacă exişti,
Ştiu c-a intrat în zbor, tăcerea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arătarea

Din planeta nu ştiu care
Galaxia nu ştiu cum
Mi se-arată-ntr-o visare
O nălucă neagră fum.

Şi oprindu-se la mine
Preţ de câteva secunde
Nu mi-a zis de unde vine
Doar că merge orişiunde.

Grijă s-a legat să-mi poarte
Dacă am s-o însoţesc,
Că mă va feri de moarte...
Cât lumea am să trăiesc!

Bine că n-am dat crezare
Şi că n-am plecat hai-hui
Pe planeta nu ştiu care
Galaxia nu ştiu cui.

Ca-ntr-un joc de-a râsu-plânsul
Mi se-ntredeschise cartea
Care tălmăceşte visul...
Arătarea era moartea!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două stele stau într-o suflare

Mă-nconjor cu păcatul femeii
Care-a mugurit din coasta mea
Cu degetele prelungite spre fructul
În care s-ascunse o stea.

Şarpele năvalnic i-a intrat în sân
În partea de iubire care sângerează,
Tremură Raiul la apelul sfânt,
Îngerii sub aripi încă mai visează.

Mă-nconjor cu floarea buzelor de foc,
Simt topografia ascunsă-n întâmplare,
Surâsul înfloreşte în oasele de şarpe
Ce fulgeră prin cer pe vise călătoare.

Nu cred că păcatul se termină lin,
Coasta mea e dragostea-n splendoare,
Eu sunt proiectul, ea-i opera perfectă,
Două stele sfinte stau într-o suflare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să mai spun?

Ce să mai spun când viaţa e frumoasă,
Când inima iubirii o ţin în zbor ades,
Când tu eşti muza din rime, luminoasă
Şi vieţii mele cu zâmbete dai ghes?

Ce să mai spun când vise împlinesc
La pieptul tău fierbinte cu miros de flori,
Când ştiu că-n puful vieţii cu tine locuiesc
Sub cerul de rugină cu stele-n loc de nori?

Ce să mai spun când ştii că port în piept
Inima-ţi de aur cu fericirea-n picuri
De zâmbete şi rouă-n profilul de poet?
Pe care l-ai pictat în irişi, să mă bucuri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În infinitul infinitului cu umbre, doar eu

norii apasă verdele din iarbă cum
rotungimea copacilor
umbra
nu ştiu câtă tristeţe poate fi
în firea lucrurilor însă ştiu că
am nevoie de linişte
puţină durere
maturitate
şi crez

ce simplă pare existenţa

mi-ar place să mă prefac
într-o respiraţie
şi
din când în când să mă
reîntorc în mine
ca o ispită
fără promisiuni şi jurăminţi
unde iubirea e doar o iluzie
şi nimic mai mult

la urma urmei orice suferinţă
e un început de viaţă
în infinitul infinitului cu umbre

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se caută din priviri

ochii lor nu se caută
rătăcesc pe cerul pe care se a
prind stelele, pe pământ
frunzele tremură
tremură mângâiate de a
(d)ieri visau
ochii lor nu se caută
se ştiu se odihnesc îmbătaţi
de fericirea misterioasă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

LENEŞII

Oameni care ştiu să-ndure,
La nevoie pot să fure!..
Ce-i făcut, ei pot desface,
Însă nu ştiu cum... se face!....

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrâşnire

Unii ştiu să cânte,
Eu ştiu să-i ascult,
Pe buze enigmatice
Se-ngroapă o stare.

Există o îndrăzneală stranie
De-a asculta cântecele
Cuvintelor
Sugrumate.

Unii simt,
Unii nu ştiu
Până unde merge
Scrâşnirea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg acum spre tine, libertate

Dintre iluzii veşnic ponosite,
De-a valma puse în năluci de fum,
Aleg un madrigal şi trei ispite
A mă-nsoţi pe nu ştiu care drum.

Tot amânat-am clipelor prea-plinul,
Charisma închizând-o în tăceri
Şi-amestecând cu umbrele destinul
Am risipit prin suflete... poveri.

Alerg acum... spre tine... libertate,
Deşi abia, abia, te înteleg,
Răstălmăcind cuvinte-ncrucişate
Păcatelor... din care te culeg.

Paşii rebeli... au început să doară,
Smerite dimineţi mă definesc...
Când liniştea în aşternut coboară
Şi-n braţe, iată, mi-te regăsesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul meu

Cum încă zâmbet am
iar lacrimi ştiu să-mpart
în van
iar pânza verde de pe geam
s-a spânzurat în noapte,
Cum încă ştiu să merg,
să simt, să mă apropii,
iar gândul scârţâie a lemn
cioplit
eu în depărtare plec
şi-adesea mângâi norii,
Cum încă vidul suflă-n anotimpul meu
iar frunze-nvie albastru,
şi roşu, şi auriu, ca un pictor...
eu pot scrie negru
pe fulgerul alb al timpului
golit,
înseamnă că n-am adormit
că ştiu a fi un
glas al vieţii
(sau poate al morţii?)

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima fulger

Sângele tremură pe buza
Dorului redesenat de moaşte
Şi în spuza clipei îşi ia zborul
Poezia care-n ceruri naşte.

Sincer am vorbit în sinea mea
Hematiilor ce mi te ştiu vecină,
Trupul plin de rouă-n sentimente
Curge în izvorul tainic din retină.

Stau ochii aţintiţi spre generaţii,
Nimicitori din umbra frământării
Şi cerul tot devine puf albastru
Şi lacrima un fulger, încercării!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştiu

Aş vrea să ştiu unde încep eu şi unde te sfârşeşti tu,
Unde în mine este punctul acela pe care atingându-l cu varful degetelor triste,
Să te pot uita...
Să te uite buzele şi carnea tare,
Să te uite mugurii speranţei şi visarea,
Franjurii iubirii şi chemarea...
Să te uite ochii mei şi marea!
Să apăs pe mine, cum aş face cu butonul soneriei,
Dar sunetul meu prelung să nu te cheme,
Fiindcă nu ştiu cum aş putea suporta...
Să-ţi văd ochii îndrăgostiţi... de altcineva!

Mă întreb deseori... M-am născut sa te iubesc?

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţe

Deşarta voluptate şi sărmanul mister
De-a nu fi văzut.

Te ştiu, culoare a copacilor şi-a oraşelor
E între noi obişnuita transparenţă
Dintre privirile scăpărătoare.
Ea se rostogoleşte pe pietre
Aşa cum se leagănă apa.
De-o parte a inimii mele fecioare se-ntunecă,
De cealaltă parte mângâietoarea mână se-aşază
pe coapsa colinelor
Curba unui fir de apă dezlănţuie această cădere,
Această-nvălmăşire de oglinzi.
Lumini de precizie, nici nu clipesc din ochi,
Nu mă clintesc,
Vorbesc
Şi-atunci când dorm
Mi-e gâtul un inel cu parafă de voal.

II

Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Singur.
Mila e mai sus şi poate rămâne foarte bine acolo,
Virtutea îţi dă ei înşişi sânii de pomană
Şi graţia s-a-ncurcat în plasele pleoapelor ei.
E mai frumoasă ca statuile de pe marginea treptelor,
Mai rece
E jos cu pietrele şi umbrele.
Am ajuns-o din urmă.

Aici lumina dă ultima ei bătălie.
Dacă adorm, adorm ca să nu mai visez.
Care vor fi atunci armele triumfului meu?
În ochi-mi larg deschişi mijeşte soarele.
O, grădină a ochilor mei!
Sunt toate fructele aici ca să închipuiască flori,
Flori ale nopţii.
O fereastră de frunze
I se deschide fără veste-n obraz.
Unde-mi voi pune buzele, natură fără ţărmuri?

E mai frumoasă o femeie ca lumea în care trăiesc
Şi închid ochii.
Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Şi umbrele m-aşteaptă.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile dor când uitarea se-ntinde

Parfum de Decembrie, frumoaso-i imbold,
Copacul iubiri-i rotund şi cu rod,
Ascultă, râvneşte-mplinirea din rai
Şi mărul, ca fruct, în suflet să-l ai.

Eu muşc din poezia zâmbetului tău
Ca amintire, în amintire mi-i greu,
Să ştiu că şarpele zării desparte poeţi
Pictaţi de Dumnezeu în cord, pe coperţi.

Mai ştiu eu unde, în rai harta-i pusă
Pe-o rană de vraja iubirii străpunsă?
Parfum de Decembrie uşor mă cuprinde,
Amintirile dor când uitarea se-ntinde!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce rătăcire se află oamenii când depun toate eforturile ca să facă în viaţa lor schimbări care nu le stau în putere, ca să rânduiască viaţa altora, iar de dragul acestei false rânduieli se lipsesc de acea rânduire a vieţii care e mereu în puterea lor şi e singura în stare să influenţeze viaţa altor oameni? Nu ştiu şi n-am cum să ştiu ce va fi cu mine, bun sau rău, ce evenimente se vor petrece. Ştiu sigur că întodeauna e bine să trăiesc moral, şi pentru mine şi pentru toţi ceilalţi. Şi, ştiind acest lucru, voi jerfi oare ce e drept pentru ce e nedrept?

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ...

În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu ştiu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.

Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu ştiu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în paşapoarte
Şi-n timpul care muşcă din ultimul popas.

Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu ştiu că mă aşteaptă strămoşii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viaţă şi-n lume ce-am schimbat?!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ticăitul celebru

sentimentul bizar
mă încearcă
în singurul sens permis

ce ştiu eu despre îngeri
şi lumi în care n-am fost

ce ştiu

de ce mă caut mereu
crezând că sunt
povestea sclipitoare
din golul vecin?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!