Terra

Se naşte el, Pământul, cu fiecare fiinţă,
Ingurgitat şi pus la loc ca o icoană,
Ce face din bucăţi, de secte, o credinţă,
Ca fiind el, altfel pururi... Renaşte om, iguană!

Se moare, oare, Pământul, de atâta neştiinţă
Pierdut în dogme stranii, atâte multe rele
Şi-ar putea el să curme atâta neputinţă,
Cum a curmat deja, reptilele... de grele.

Oare o trăi, Pământul, aşa precum eu, fiinţă
-Ce nu-i sunt eu suprem, el este, el mă ţine
Şi nu suportă gravul, ce-l am ca locuinţă-...
Nerecunoscător, plăti-voi, o zi... Ce poate vine?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bébé La La

De cât o roadere de prezent, o deteriorare,
n-ar fi mai bine tânăr, ca amintirile... nu, oare?...
şi a se prosti, aşa, într-o derâdere infantilă,
nu ţine oare spirit de-adăpat, ca la deşert cămilă...
"comme une jeunnesse
qui perde soi même sa propre adresse"
ţine măcar la atâta, la ceva,
la o imagine măcar... "Un bébé... la la"?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proprietar de inexplicabil

Cum e izvor pe creastă în cuarţul de feldspat,
Chiar de ploi nu-l adapă şi nu ţine zăpadă
Şi, cum de nu-s din fier, pe-o scoarţă-s agăţat
De un magnet străfund... ce şi de ocean e radă?

Şi, soarele de înalţă şi floarea-i şi copaci,
Cum nu se pierd apoi în spaţiul ce tânjesc,
Iar luna de pe cer, 'n genunchi de rugi îi faci,
Cum naşte flux şi-ar cere oceanele... ce cresc?

Ciudat, cum de se poate să fie atâta apă
Ce acoperă uscat şi omul nu-i un peşte...
El, ce domină lume şi solu' încet 'l îngroapă,
Nu ştie că-n rotund, tot se... rostogoleşte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploi

Atâta ploaie, de parcă îţi vine
Să-ntinzi umbrela peste tot pământul,
Căci nu mai pot fântânile a-şi ţine
De-atâta apă pietrele şi lutul.

La fel, singurătatea mea inundă
Şi cea mai slabă, mică, bucurie,
Nu are mintea unde s-o ascundă
În cea din urmă, mare bătălie.

Stăpână-i ploaia peste lumea-ntreagă,
Gonite-s păsări înspre zări străine,
Brumată este viaţa mea pribeagă
Şi toată firea toamnei se supune.

Eu şi pământul una ne vom face
Şi vom trăi aşa, sub ploi, în pace...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploi

Atâta ploaie, de parcă îţi vine
Să-ntinzi umbrela peste tot pământul,
Căci nu mai pot fântânile a-şi ţine
De-atâta apă pietrele şi lutul.

La fel, singurătatea mea inundă
Şi cea mai slabă, mică, bucurie,
Nu are mintea unde s-o ascundă
În cea din urmă, mare bătălie.

Stăpână-i ploaia peste lumea-ntreagă,
Gonite-s păsări înspre zări străine,
Brumată este viaţa mea pribeagă
Şi toată firea toamnei e-n suspine.

Eu şi pământul una ne vom face
Şi vom trăi aşa, sub ploi, în pace...

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate

De ce-ai înlănţuit, tot zile,
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă,
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare,
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi, alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme,
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât, fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste, cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o feminitate

De ce-ai înlănţuit tot, zile
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste... cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ, de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit

Dacă, legea a treia a dinamicii se aplică în fizica universală,
atunci moartea ne-ar da un recul, cu o forţă egală...
păcat, de atâta şcoală!

Cum, naşterea, se spune că nu poate fi din nimic, niciodată,
eu fiind deja, e clar că exist dinaintea naşterii eternităţii...
şi nici nu mai văd rol, posterităţii!

Iubirea, fiind idiopatică, este definitiv incurabilă
şi culmea, victimele nu se plâng...
e doar o chestiune de... răsfrâng!

Inevitabil, deci fiind tot rotund, nu-i niciodată un sfârşit
şi-i neînţeles cum mărul este fructul cel oprit,
că n-am fi fost; nici laicul, nici cel smerit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez, Exist?

Atâta durere şi atâta jale,
M-apasă, mi-e greu, tare mă doare
.
Cine cu cine? Ce s-a-ntâmplat, oare?
Se "pleacă", se-mpuşcă, se moare...
.
Pământul este la fel de mare!...
Cine nu mai are loc si omoară?
.
Tancuri si tunuri, păsări de pradă
Lovesc si rup din oameni, grămadă
.
Mă doare neputinţa a ceeace e bun
Numai in filme am văzut până acum...
.
Plânge-o vioară in buncărul trist,
PATRU soldaţi târăsc O femeie!!... Exist?
.
Doamne ce ne-ai dat de trăit? Asa tris?!..
Mai există viaţa, după? Visez, Exist?

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudăţenie

Ciudată e lumea; se minte, se fură,
E parcă făcută să-şi sape ea groapa
-Ce-o umple c-omoruri- căci coasa şi sapa
Nu-s doar pentru pâine... şi dragoste-i ură!?!

Deci om nu-i suprem, e o specie doar,
Cum altele, multe, ce-au fost şi nu ştim
Şi cap nu ne duce, deştepţii, să fim
Mulţumiţi de pământul ce-avem, l-avem dar!

O specie, rară, omenirea-i... măcar?
Şi-om fi protejaţi... O fi bine?... În zadar?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu şi-a ta iubire

Eu mă călătoresc străin
De toat-a ta iubire,
De mine e pământul plin
Şi nu-i sunt împlinire.

Pierit mi-e graiul de atunci
Când m-ai sortit uitării ;
De-aveai în mare să m-arunci
Era mai acătării!

Pe ochi o ceaţă mi s-a pus
De multă lăcrimare ;
Precum venit-am, eu m-am dus...
De ce-ai vrut asta oare?

Cum Cerului să mă închin
Că-mi dat-a moştenire
Pământul cu atâtea plin
Dar nu şi-a ta iubire?

Eu mă călătoresc supus
Atât cât mi-e veleatul,
Ca mine poate alţii nu-s
Când vrei iubi pe altul.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul mă învaţă să uit de mine precum zăpada topită îşi uită viaţa. Pământul mă învaţă renunţarea precum frunzele care mor toamna. Pământul mă învaţă curajul precum arborii care stau verticali şi singuri. Pământul mă învaţă regenerarea precum sămânţa ce creşte primăvara.

citat din William Alexander
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de cer şi pământ există o esenţă Absolută, o fiinţă fără formă. Este un calm profund, imaterial ce emană din ea. Ea singură există şi rămâne fără schimbări. Pătrunde pretutindeni şi este liberă de orice mărginire. Din puterea sa îşi trag obârşia Cerul şi Pământul. Nu-i ştiu numele; i se spune Suprema Cărare: Tao. Nevoit să-i atribui însuşiri, l-aş numi mare. Mare fiind, l-aş numi de neînchipuit. De neînchipuit fiind, l-aş numi inaccesibil. Inaccesibil fiind, l-aş numi omniprezent. Astfel Tao e mare, Cerul e mare, Pământul e mare, regele, de asemenea, e mare. În lume sunt patru mari autorităţi, dintre care cea a regelui e una. Regele trebuie să se supună Pământului. Pământul se supune Cerului. Cerul se supune Cărării (Tao). Tao se supune propriei sale firi esenţiale, inefabile.

Lao Tse în Tao Te King, 25
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venind de la pământul sfânt - baladă

"Venind de la pământul sfânt,
Walsinghame, lăcaş de linişte şi pace,
N-ai întâlnit cumva iubirea mea
Pe drumul tău încolo-ncoace?"

"Cum aş putea şti care-i iubirea ta,
Căci am întâlnit, vrând-nevrând,
Pe lungul drum bătut de pelerini
Mii de iubiri venind, mii iubiri plecând?"

" Ea nu-i nici blondă, nici brunetă,
Se-aseamănă cu îngerii din slavă,
Nu exisă-o altă formă mai divină
Pe tot pământul sau în aerul de vară."

"Am întâlnit, Sir, o fiinţă ca aceasta,
Cu chip angelic, trup melodios de ştimă
Regină părea, părea o zână
Prin frumuseţe şi graţie sublimă."

"M-a părăsit şi-acum sunt singur,
Mai singur decât toţi însinguraţii la un loc.
A dat vieţii mele dulceaţă, scop şi sens,
Şi m-a iubit cât nu pot să invoc."

"Din ce pricini te-a părăsit şi a plecat
Spre alte zări, ea care te-a iubit, ehei,
Mai mult decât pe dânsa însăşi,
Tu fiind întreaga bucurie-a vieţii ei?"

"Am iubit-o toată tinereţea mea-nsorită,
Dar acum sunt om bătrân, precum se vede,
Iubirii nu-i place fructul care cade
Din copacul văduvit de frunza verde"

* Walsinghame – loc de pelerinaj, considerat sfânt, în Marea Britanie.

poezie de Walter Raleigh, 1552-1618, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

PĂMÂNTUL NE SUPORTĂ, SUNTEM DIN PĂMÂNT-Rubaiat-
Pământul ne suportă, suntem din pământ,
Cu spiritul divin, impus printr-un cuvânt
Rostit de Zeul ce-i întâiul demiurg,
Cu care toată viaţa ţinem legământ.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngere palid...

Îngere palid, îţi e mister
Cum că a lumei valuri şi şoapte
Este durere şi neagră noapte
Pe lângă cer?
Nu ştii tu, înger, oare să zbori,
Să laşi pământul, trista ruină?
De-ţi place cerul, a lui lumină,
De ce nu mori?

O, dar pământul încă te ţine
În nişte lanţuri ţesute-n rai.
De mult zburai tu în lumi senine

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cioară-o lasă nervii

Cioara, simţind că-o lasă nervii,
Descoperă în fiecare pană dovezile unei crime.

Cine a comis toate aceste fapte?
Cine sunt aceşti morţi vii, cu rădăcinile în nervii şi în sângele ei,
Înnegrindu-i penele?

Cum ar putea să evadeze din cuşca penajului?
Şi de ce acesta a adăpostit-o atâta vreme?

Este ea oare arhiva tuturor acuzaţiilor care i se aduc?
Sau doar scopul acelor stafii, ultima lor răzbunare?
Sau prizoniera lor, de neiertat?

Nu va putea fi nicicând salvată.

Închisoarea ei este pământul. Înveşmântată-n propriile convingeri,
Încercând să-şi amintescă păcatele trecute,

Zboară cu bătăi greoaie de aripi.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!