Corneliu Codreanu, datorită ordinii şi disciplinei sale interioare, le-o cerea şi camarazilor lui. Atât de pătruns era de necesitatea acestor calităţi pentru lupta politică ce o începuse, încât le-a ridicat la rangul de "legi legionare". În concepţia lui, acestea erau ca nişte pietre de hotar pentru formarea oamenilor săi, absolut necesare pentru a avea izbândă în lupta în care se angajase. Dar când cere ordine şi disciplină, el nu se adresează unor indivizi oarecare, periferici şi lipsiti de personalitate. (S-a văzut cât de severă era selecţionarea elementelor, deschizându-se porţile Frăţiei numai elementelor cele mai capabile, dotate de personalitatea cea mai pronunţată). El se adresează unor oameni liberi şi constienţi de drumul pe care l-au apucat şi de misiunea nobilă ce aveau de îndeplinit.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu Codreanu nu impunea nimănui disciplina prin mijloace coercitive – ar pierde valoarea ei constructivă – ci o explica întâi ca o necesitate tactică şi le-o cerea apoi camarazilor săi în virtutea unor acţiuni comunitare. El nu leza omul, căci ordinea şi disciplina, când sunt liber acceptate, sunt atribute ale propriei conştiinţe ale oamenilor. Aceştia îşi însuşesc nişte norme de conduită în vederea unor acţiuni comune. Prin disciplină se activează o voinţă colectivă necesară pentru a duce la bun sfârşit o acţiune politică şi pentru a învinge toate greutăţile. Astfel, omul îşi multiplică, forţele şi capătă convingerea puterii lui şi siguranţa în reuşita acţiunii sale.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectele tratate în cadrul şedinţelor erau diverse şi libere, dar toate urmăreau o utilitate educativă. Ele erau tratate cu seriozitate şi competenţă şi aveau la bază o bogată documentare. Aceste lucrări erau păstrate în arhiva bibliotecii Frăţiei, iar, dacă posedau un nivel suficient de înalt, erau publicate chiar în revistele sau în ziarele legionare. Se dezbătea apoi şi câte un punct doctrinar legionar şi se scotea în evidenţă necesitatea aplicării lui totale, pentru dezvoltarea armonioasă a omului român.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul ultim al Frăţiei de Cruce şi a tuturor manifestărilor ei, printre care şedinţa stătea la loc de frunte, era cel educativ. Se urmărea dezvoltarea şi perfecţionarea în sufletele tinerilor români a tuturor realităţilor etico-morale, necesare omului pentru realizarea sa, şi a sentimentelor lor naţionale. Această fază a şedinţei se începea cu citirea unor pasaje din istoria poporului român, cu luptele lui, cu victoriile şi înfrângerile lui, cu vitejiile de care au dat dovadă strămoşii lor, cu încălcările dreptului său la o viaţă liberă şi demnă, de către toţi vrăşmaşii lui. Aceste pasaje, eroice şi înălţătoare unele, apăsătoare şi jalnice altele, aprindeau în sufletele tinerilor români acele candele misterioase, care sunt iubirea de Patrie şi dorinţa vie de a lupta pentru ridicarea ei. În continuare se prezenta şi apoi se comenta şi completa, de era nevoie, o lucrare preparată de unul dintre fraţii de cruce.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru nişte avantaje minore, dar necesare subzistenţei lor, se cerea tinerilor români să îmbrace o ideologie politică ce, poate, nu-i satisfăcea şi care le îngropa visurile ce şi le făuriseră şi avânturile ce înmugureau în sufletele lor de adolescenţi. Dar pe măsură ce pătrundeau în viaţa politică a ţării pe această poartă falsă, descopereau, uimiţi şi dezamăgiţi, defecţiunile acesteia şi panorama întunecată care se deschidea în faţa ţării lor. Unii dintre ei au putut reacţiona la timp şi au trecut pe poziţii mai sănătoase. Dar alţii, cuprinşi de scârbă şi dispret, părăseau lupta politică. Ei se adânceau tot mai mult în profesionalismul lor ne mai voind să ştie nimic de alceva. Se spunea chiar în ţară la noi, pe vremea aceea, că oamenii serioşi, oamenii integrii, nu se bagă în politică. Aceasta era de esenţă minoră şi rămânea astfel pe mâna nepricepuţilor, a necinstiţilor, a indivizilor fără scrupule, care erau mânaţi numai de pasiunea puterii ca mijloc sigur şi rapid de parvenire în viaţă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar Corneliu Codreanu nu convoacă tineretul ţării sale pentru a forma un nou partid. Nu-l cheamă pentru a introduce un alt concurent în viaţa politică din România, ci pentru a-l strânge în jurul unui steag, a unei idei proaspete şi actualizate despre omul român şi necesităţile Patriei lui. Această panoramă ce-o deschidea Codreanu în faţa ochilor tineretului nu era însă o inovaţie stranie în viaţa poporului nostru, ci ceva cunoscut, ceva familiar. Era o încercare de revenire sinceră la tradiţia românească pură, o redescoperire a valorilor poporului român. Codreanu încerca armonizarea trecutului nostru cu nişte acorduri proaspete, înnoite şi adecvate timpului în care trăia. "Revoluţia" lui Codreanu pornea din adâncimile sufletului românesc, din conştiinţa lui istorică, pe care voia să o cureţe de buruienile ce crescuseră pe ogorul nostru. Era o reîntâlnire a omului român cu tradiţia lui. Căci tradiţia este cureaua de transmisiune a unor valori naţionale permanente care conduc popoarele spre maturitatea lor istorică. Ruperea de tradiţie înseamnă saltul în gol al naţiunii şi moartea ei istorică. Este poate paradoxal, dar trecutul, cunoaşterea lui, este chezăşia sigură a viitorului. Ca şi indivizii, popoarele nu mai sunt nimic dacă le rupi de trecutul lor. Duşmanii cunosc aceste adevăruri, de aceea încearcă pe toate căile să rupă popoarele de tradiţiile lor, să le întunece conştiinţa lor istorică.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brennan: Nu contează ce părere am eu. Nu e treaba mea să am o părere.
Levitt: Dar asta îţi poate influenţa slujba. Chiar eşti atât de rece şi insensibilă cum pari?
Brennan: Fiecare craniu are un chip. Examinez oasele şi ştiu cum mergea persoana respectivă, unde a fost rănită. Maggie Schilling este o persoană în carne şi oase pentru mine. Durerea pe care a îndurat-o era reală. Şoldul ei era afectat de o infecţie din cauza că stătuse prea mult pe o parte. Într-adevăr, aşa cum a spus doctorul Stires, boala ar fi putut contribui la infecţie, asta dacă nu pui totul în context, dar nu poţi să analizezi ce i s-a întâmplat lui Maggie Schilling pe bucăţi. Era o persoană ce a luptat ca să se elibereze. Încheieturile îi erau rupte fiindcă s-a chinuit să-şi scoată cătuşele. Oasele gleznelor erau măcinate pentru pentru că era legată la picioare. Iar şoldul şi umărul ei erau afectate de o infecţie. Şi cu cât se lupta mai mult, cu atât durerea era mai atroce. Aşa că i-au dat nişte calmante ca să o liniştească. I-au dat atât de mult, încât au omorât-o. Aceste fapte nu pot ignorate pentru că dvs credeţi că sunt plictisitoare sau antipatică, pentru că eu nu contez. Ce cred eu nu are nici o importanţă. Maggie este singura care contează.

replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu Codreanu, în lupta sa de regenerare morală a poporului românesc şi de însănătoşire a politicii lui, s-a adresat în primul rând tineretului, din sânul căruia apăruse şi el. Cu acesta el se putea întelege mai uşor pentru că era mistuit de acelaşi foc naţional şi simtea aceeaşi nelinişte în faţa unui viitor ce se profila nesigur şi sumbru.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşi şeful Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, omul care a umplut cu personalitatea sa viaţa politică modernă a ţării şi a aprins în suflete flacăra unui românism curat şi avântat, era un tânăr. El îşi începe activitatea politică fiind încă student, înfiinţează organizaţia sa în anul în care îşi ia doctoratul în ştiinţe politico-economice şi este asasinat când de-abia împlinea 39 de ani, deci când nu trecuse încă pragul maturităţii biologice.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şedinţa avea câteva momente specifice. Fiecare din ele dezvăluia o intenţie educativă, căci acesta era rostul primordial al şedinţei. În ea se urmărea întărirea caracterului fratelui de cruce şi modelarea sufletului lui pe nişte calapoade care deşi păreau noi, erau în realitate proiecţiile unor principii vechi şi cunoscute. Din perspective şi unghiuri diferite, acestea se concentrau în acelaşi punct: învăţătura creştină şi morala ei. Noutatea era numai reluarea acestei teme cu vigoarea cu care o dezbătea Mişcarea Legionară.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În şedinţele Frăţiei se comentau evenimentele politice ale săptămânii şi se încerca interpretarea cât mai lucidă a influenţelor pe care acestea le-ar fi putut avea pentru Legiune, în general, şi pentru Frăţia de Cruce, în special. Aceste discuţii erau extrem de interesante, şi nu mai vorbim de necesare, pentru că aruncau lumină asupra evenimentelor ce erau în curs, le descifrau ascunzişurile şi îngăduiau în felul acesta, fraţilor de cruce să-şi desfăşoare o tactică adecvată pentru a se strecura mai uşor printre ele. În felul acesta ei învăţau să gândească politic şi mai ales să prevadă, să nu fie surprinşi de consecinţele ce le-ar fi putut avea mişcările politice ale adversarilor, ce se desfăşurau în jurul lor.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele de Cruce trebuia să fie atent la defectele lui. El lupta ca să şi le descopere, să şi le îngrădească şi apoi să şi le îndrepte. "Momentul prieteniei" era tocmai această încercare de a-şi corija nişte lipsuri pe care "fraţii de cruce" şi le observaseră reciproc. Această plivire a buruienilor, ce-ar fi putut răsări pe răzoarele sufletelor curate ale acestor tineri, se făcea cu dragoste, cu înţelegere, fără să fie umbrite de atitudini criticiste, sfidătoare sau de superioritate. La bază stătea numai dragostea frăţească şi nu aveau alt scop decât să se întindă o mână caldă, înţelegătoare, o mână de ajutor unui prieten, pentru a-şi duce la bun sfârsit educaţia lui. Un orgoliu nejustificat faţă de cineva, o şoaptă aruncată pe la spate contra cuiva, o necorectitudine de orice natură ar fi fost un act care nu cadra cu condiţia lui de "frate de cruce", o lipsă de atenţie faţă de obligaţiile lui legionare, o punctualitate deficientă, o atitudine necorectă faţă de părinţi, de familie sau de prieteni, chiar şi o situatie şcolară nu suficient de clară, erau tot atâtea greşeli, în înţelegerea fraţilor de cruce. Aceste greşeli indicau că apăruse o dezordine interioară în individ, pe care trebuia să şi-o îndrepte.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evident, rolul lui Montbaillard era ingrat: ca reprezentant al omenirii, trebuia să calmeze masele. De aceea, s-a lansat într-un discurs aerian în care, deşi a avut grijă să amintească şi de existenţa unor neajunsuri în toate societăţile actuale, a subliniat totuşi enormele progrese săvârşite în ultima mie de ani în toate domeniile. Dacă înfăţişarea lui Tozgrec a rămas aceeaşi, glasul său a fost obiectul unor interminabile controverse, cu atât mai mult cu cât emisiunea n-a putut fi înregistrată cu mijloacele tehnice obişnuite. Erau unii care-i atribuiau un ton grav de bas şi alţii care făceau din el o soprană; pentru alţii, în fine, trecea de la un registru la altul. Efectul de ansamblu era uşor neliniştitor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru oricine altcineva, în afară de câţiva vrăjitori, copilul era cât se poate de mort; nu şi pentru Gya-zò, care percepea în plus şi necesitatea imperioasă a recuperării lui. Gya-zò, călugăr Nin-ma-pa fără vârstă, ştia că poporul său era ameninţat de o tragedie; copilul din faţa lui avea să fie o parte a acestei tragedii şi el nu putea să dispară înainte de a-şi fi îndeplinit menirea. Şi fosta Scufie Roşie îi transmise din căldura sa şi din puterea scuipatului său cu care-i frecă fruntea, executând apoi toate operaţiunile reanimării trupului pe care-l purtă până la porţile mânăstirii Tashihunpo, încredinţându-i-l fără niciun cuvânt călugărului portar.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretăm foarte mult că s-a ajuns la o asemenea situaţie, dar aceasta nu se datoreşte organelor de ordine şi unităţilor militare, care timp de două zile au dat dovadă de maxima răbdare şi îngăduinţă faţă de acţiunile elementelor teroriste, fasciste din Timişoara, ci acelora care s-au pus în slujba agenturilor străine şi care au acţionat în mod premeditat şi bine pregătit pentru declanşarea acestor grave incidente de la Timişoara!

Nicolae Ceauşescu în Mesajul adresat poporului român în seara zilei de 20 dec.1989
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum l-ai înţeles mata, l-am înţeles toţi. Nu vorbesc numai de mine. Mă gândesc la ai mei. Niciodată, dar absolut niciodată, nu i s-a făcut nici cea mai vagă aluzie la vreo datorie pe care ar fi avut-o faţă de mine. Nu vezi mata că nu şi-a aranjat "oficial" nici interesele lui? S-a mulţumit să-mi spuie mie ce trebuie să fac, ca să fiu pe urmă întrebată de ai lui: – "Ai ceva scris la mână? Dacă nu, cine-o să te creadă?" M-au crezut toţi, afară de ai lui. Dar, ei aveau drepturi, pe care mi le-au aruncat în obraz mie, şi i le-a aruncat în obraz lui, când nu mai era.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mâţe şi-un căţel (poezie pentru copii)

Două mâţe şi-un căţel
Au găsit în fân un miel;
Mielul mic şi frumuşel
Se mai odihnea niţel.

Mâţele, când l-au văzut
Au zis a fi câine mut:
Şi-au chemat şi pe căţel
Ca să-l privească şi el.

"O fi câine care muşcă:
N-are casă, n-are cuşcă"
Au gândit mâţele proaste
Miorlăind ca nişte broaşte.

Dar săracul mititel
Era simplu... mieluşel:
Fătat de mămica lui
De o zi pe lume pui.

Căţelul când l-a văzut
Câine mare l-a crezut
Şi-a-nceput lung al lătra
Mieluţul al speria

Mieluţul, s-a speriat
În picioare s-a sculat,
Mâţele când l-au văzut
Au fugit, cât au putut!

Dar mieluţul, nu era...
Şi nici câine nu lătra,
Era, me-e-e... un miel
Şi se odihnea niţel

- Vai, ce mai sperietură
Pentru astă creatură:
Bine că e mieluşel
Şi nu e... mare căţel!
***
Pe lume, multe mai vezi
Multe lucruri le mai crezi:
Trebuiesc, doar cercetate
Şi apoi, pe loc, "lătrate".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui. Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beethoven va mai da o dată – şi pentru ultima oară – măsura mare a talentului său într-o creaţie concertantă – în Concertul în mi bemol major pentru pian şi orchestră (op. 73). Era în anul 1809, anul în care Napoleon ocupa din nou Viena, în care s-a stins viaţa lui Haydn şi a început cea a lui Mendelssohn-Bartoldy. Raportat la creaţia lui Beethoven, acest an apare dominat de dorinţa compozitorului de a se retrage în intimitatea unor genuri camerale.

Ioana Ştefănescu în O istorie a muzicii universale (1998)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!