În şedinţă, fratele de cruce simţea cum punea stăpânire pe el o vibraţie spirituală şi naţională puternică şi se aprindea în sufletul lui o formă nouă de trăire creştină şi patriotică care-i lărgea enorm perspectivele vieţii sale. Şedintele aveau loc, de obicei, sâmbăta după amiază, în casa unuia dintre fraţii de cruce sau, de câte ori se putea – era de preferat chiar – se desfăşurau în mijlocul naturii, la câmp sau într-o pădure. Ea era condusă de şeful unităţii. Dar acesta putea delega, rând pe rând, pe toţi fraţii de cruce, ca să o prepare şi conducă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele de Cruce trebuia să fie atent la defectele lui. El lupta ca să şi le descopere, să şi le îngrădească şi apoi să şi le îndrepte. "Momentul prieteniei" era tocmai această încercare de a-şi corija nişte lipsuri pe care "fraţii de cruce" şi le observaseră reciproc. Această plivire a buruienilor, ce-ar fi putut răsări pe răzoarele sufletelor curate ale acestor tineri, se făcea cu dragoste, cu înţelegere, fără să fie umbrite de atitudini criticiste, sfidătoare sau de superioritate. La bază stătea numai dragostea frăţească şi nu aveau alt scop decât să se întindă o mână caldă, înţelegătoare, o mână de ajutor unui prieten, pentru a-şi duce la bun sfârsit educaţia lui. Un orgoliu nejustificat faţă de cineva, o şoaptă aruncată pe la spate contra cuiva, o necorectitudine de orice natură ar fi fost un act care nu cadra cu condiţia lui de "frate de cruce", o lipsă de atenţie faţă de obligaţiile lui legionare, o punctualitate deficientă, o atitudine necorectă faţă de părinţi, de familie sau de prieteni, chiar şi o situatie şcolară nu suficient de clară, erau tot atâtea greşeli, în înţelegerea fraţilor de cruce. Aceste greşeli indicau că apăruse o dezordine interioară în individ, pe care trebuia să şi-o îndrepte.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul gând al tinerilor legionari, în cadrul şedinţelor, a acestor slujbe concelebrate de ei toţi, am putea spune, se îndrepta spre Dumnezeu, Creatorul ce le luminase sufletele şi le-a marcat drumurile drepte în viaţă. Se gândeau deasemeni la morţii lor, la aceia care i-au precedat pe drumul acestui misionarism naţional care era legionarismul, şi de la care aşteptau inspiraţie şi ajutor. Această fază a şedintelor era de-a dreptul mişcătoare. Ea aprindea în sufletul fraţilor de cruce un fior mistic care-i despuiau de tot ceea ce aduceau lumesc cu ei şi le îndreptau gândurile şi înţelegerile spre sfere superioare de trăire. În particular emoţionantă era pomenirea camarazilor căzuţi, tineri ca şi ei, entuziaşti ai vieţii ca şi ei, mânaţi de acelaşi dor naţional ca şi ei, dar topiţi de acuma în veşnicia neamului lor, pe care l-au iubit până la jertfa supremă.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinerea Mare

Un înţelept
Cruce la piept
N-am cum să scap
Cruce la cap

Zilele numeri
Cruce pe umeri
Mă laşi la vatră
Cruce de piatră

Primesc însemn
Cruce de lemn
Ultim suspin
Cruce mă-nchin

Din miez de nuc
Crucea mi-o duc
Spre creator
Pe cruce mor

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul ultim al Frăţiei de Cruce şi a tuturor manifestărilor ei, printre care şedinţa stătea la loc de frunte, era cel educativ. Se urmărea dezvoltarea şi perfecţionarea în sufletele tinerilor români a tuturor realităţilor etico-morale, necesare omului pentru realizarea sa, şi a sentimentelor lor naţionale. Această fază a şedinţei se începea cu citirea unor pasaje din istoria poporului român, cu luptele lui, cu victoriile şi înfrângerile lui, cu vitejiile de care au dat dovadă strămoşii lor, cu încălcările dreptului său la o viaţă liberă şi demnă, de către toţi vrăşmaşii lui. Aceste pasaje, eroice şi înălţătoare unele, apăsătoare şi jalnice altele, aprindeau în sufletele tinerilor români acele candele misterioase, care sunt iubirea de Patrie şi dorinţa vie de a lupta pentru ridicarea ei. În continuare se prezenta şi apoi se comenta şi completa, de era nevoie, o lucrare preparată de unul dintre fraţii de cruce.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea înghiţi ruşinea, plecă capul în jos şi tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său şi ceru doi cai pentru fraţii cei mari şi o iapă pentru Ţugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Ţugulea, ca să poată umbla şi el. Nu mai putură de bucurie fraţii când le aduse mă-sa caii. Ţugulea nu se putea mângâia pentru că era olog şi nu ştia cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Ţugulea zise că ar dori să meargă şi el cu fraţii lui la vânătoare. Râseră fraţii de el. Apoi daca se rugă şi mă-sa de ei, îl luară şi pe dânsul. Se gătiră şi plecară. În pădure se mirau fraţii cum face Ţugulea de nimereşte aşa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile şi trei nopţi zăboviră la vânătoare.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii de Cruce erau convocaţi săptămânal la consfătuiri care se numeau şedinţe. Şedinţa este foarte importantă în viaţa unui legionar. Are însemnătatea unei oraţiuni colective, a unei slujbe religioase la care se participă cu reculegere şi unde legionarul îşi recompune forţele, în mijlocul camarazilor lui. Aici, în şedinţă, îşi analizează stările sufleteşti, îşi descarcă povara nedumeririlor, îşi recunoaşte greşelile şi hotărârea să le îndrepte. În şedinţă se împărtăşeşte cu duhul legionar al iubirii de ţară şi-şi fortifică credinţa în dreptatea luptei lui şi în victoria finală.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Momentul prieteniei" era ca desţelenirea unui ogor pentru a-l face roditor pentru societate, era ca o spovedanie duhovnicească înaintea marei taine a împărtăşaniei. Căci, ca după o împărtăşanie trebuia să se simtă "fratele de cruce" după şedinţa la care luase parte. Din ea ieşea mai uşor, mai liber, cu sufletul scăldat de lumini. Un suflet împovărat, apăsat de greşeli şi păcate, este un suflet stins şi vulnerabil. În el prind uşor rădăcină complexele cele mai întortochiate, ce-l vor munci dureros. Din această stare omul nu mai poate dărui nimic substanţial. El nu se mai poate da cu dragoste şi elan celor din jurul lui. Rămâne cramponat în îndoieli şi în scepticisme care-i vor ucide avânturile. Dar dacă se poate mărturisi cuiva, unui prieten apropiat care să-l poată asculta cu dragoste de frate şi cu înţelegere, el se uşurează. Îşi elimină o sarcină grea ce duce cu el şi îşi curăţă şi limpezeşte labirinturile interioare. În felul acesta va putea sălta mai uşor peste obstacolele lui psihice şi va reveni la starea de armonie originară, singura care poate fertiliza omul şi care-i înmulţeste bobul recoltei sale.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În şedinţele Frăţiei se strângeau şi cotizaţiile. Scopul acestora era tot de ordin educativ şi numai în al doilea rând venea importanţa materială. Întărirea în tineri a spiritului de sacrificiu. Dacă se ţine seama de posibilităţile materiale restrânse de o perioadă ce a decurs în acea perioadă (când tineretul era incomparabil mai sărac decât cel de astăzi), efortul pe care îl făceau pentru a-şi plăti cotizaţiile era foarte mare şi îi obliga, în majoritatea cazurilor, să se lipsească de unele mici plăceri, necesare şi acestea la vârsta lor (o prăjitură, un cinematograf, o ţigaretă sau chiar o floare oferită unei fete). Dar fraţii de cruce făceau cu bucurie aceste sacrificii, ştiind că le făceau pentru Legiune şi pentru ţara lor. Şi dacă lipsurile ce şi le impuneau ar fi fost jenante la un moment dat, bucuria sufletească de a fi putut înfrânge în ei o dorinţă, sau, poate, chiar o necesitate, în folosul idealului lor, îi ridica în faţa propriilor lor ochi şi le neutraliza acel posibil sentiment al frustrării ce s-ar fi putut naşte în ei. Să nu se uite că erau doar tineri între 16 şi 20 de ani, cu acelaşi dor de viaţă ca al tuturor tinerilor la vârsta lor, care se luptau cu ei înşişi pentru a înlătura unele tentaţii şi chiar bucurii, inerente vârstei ce-o aveau.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu avea pretenţia să dea soluţii pentru că prin simplitatea naturii sale, apropiată de cea originală, simţea că soluţiile sunt o iluzie, zero în cotaţie fixă, pentru că oricare ar fi fost ele, profund chibzuite sau la întâmplare, erau valabile numai pentru cincizeci la sută dintre fiinţele vii. Sigur, această idee avea mulţi duşmani care dădeau bine cu pana sau cu vârful limbii, dar cel înţelept tăcea mut ca peştele asupra acestui subiect, deoarece pentru el nu era greu de observat că absolut orice lucru sau concept după câteva transformări de loc sau de timp este tot atât de bun pe cât de rău şi sfârşitul seminţei care dă colţ în orice primăvara este un lucru imposibil în univers... Soarta minţii ajunsă într-o anumită formă era dependentă de alegerea sau judecata unora sau altora, dar soarta vieţii, în sens real, nu depindea de nimic.

Constantin Luntraru în Deryzor (2008)
Adăugat de Mihail Florea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isabella Swan: Eram absolut sigură cu privire la trei lucruri. În primul rând, Edward era un vampir. În al doilea rând, exista o latură a lui (despre care nu ştiam cât de puternică era) care tânjea după sângele meu. Şi în al treilea rând, eram necondiţionat şi irevocabil îndrăgostită de el.

replică din filmul artistic Amurg, scenariu de Melissa Rosenberg, după Stephenie Meyer
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost anunţat

în timpul orei de biologie că fratele lui
murise în război ca toţi soldaţii
care se respectă şi mulţi colegi
au păţit la fel cu fraţii lor
nu-i mai scoteau de la ore
primea un bilet scris pe hârtia albastră
a instructorului de învăţământ politic
şi ţi se preciza că poţi părăsi clasa
dacă simţi nevoia. nici cel mai slab
coleg de înger n-ar fi recunoscut
în ruptul capului o astfel de slăbiciune
rămânea în clasă chiar dacă simţea
că e călcat de tren şi profesorul
îşi vedea de lecţie lui. iar colegii făceau
orice altceva
dar nu se uitau la tine. la început
nu avea lacrimi şi era în transă
rezista până noaptea. dar noaptea
plângea şi toţi din jurul lui plângeau
clase întregi de elevi plângeau în întuneric
după fraţii lor care erau morţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mult timp în urmă, trăia un rege vestit pentru înţelepciunea sa pe cuprinsul întregului pământ. Nimic nu îi era ascuns şi chiar şi cele mai mari secrete ale lumii ajungeau la urechile sale, ca şi cum i-ar fi fost şoptite de vânt. Avea însă un obicei ciudat. În fiecare zi, la sfârşitul prânzului, după ce masa era strânsă şi nu mai era nimeni în preajma lui, un servitor de încredere îi aducea încă o farfurie. Aceasta era acoperită cu un capac, aşa că nici servitorul său şi nimeni altcineva nu ştia ce era în ea, pentru că regele nu o descoperea decât în momentul când rămânea singur cuc.

începutul de la Şarpele alb de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mama nu mai putea de obosită şi se lăsa câte oleacă ziua, să se odihnească, noi, băieţii, tocmai atunci ridicam casa în slăvi. Când venea tata noaptea de la pădure din Dumesnicu, îngheţat de frig şi plin de promoroacă, noi îl spăriam sărindu-i în spate pe întunerec. Şi el, cât era de ostenit, ne prindea câte pe unul, ca la "baba-oarba", ne ridica în grindă, zicând: "'tâta mare!" şi ne săruta mereu pe fiecare. Iar după ce se aprindea opaiţul, şi tata se punea să mănânce, noi scoteam mâţele de prin ocniţe şi cotruţă şi le flocăiam şi le şmotream dinaintea lui, de le mergea colbul; şi nu puteau scăpa bietele mâţe din mâinile noastre până ce nu ne zgâriau şi ne stupeau ca pe noi.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi omul ăsta avea trei feciori. Pe cel mai mic dintre ei îl porecliseră Prostilă şi-l luau în râs şi-l umpleau de ocări ori de câte ori aveau prilejul. Într-o bună zi, cel mai mare dintre fraţi vru să se ducă în pădure să taie lemne şi, mai înainte de a pleca, maică-sa îi puse-n traistă un cozonac bine rumenit şi tare gustos şi-o sticlă cu vin, ca să aibă cu ce-şi potoli foamea şi setea. Şi de cum ajunse în pădure, flăcăul nostru se şi întâlni cu un omuleţ bătrân şi tare cărunt.

începutul de la Gâsca de aur de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea aceasta, fratele cel mic, după ce se despărţi de fraţii săi, se duse, se duse, ca cuvântul din poveste ce d-aci încolo se găteşte, şi ajunse la oraşul unde îl scosese drumul pe care apucase el. Acolo daca sosi, trase la gazdă la un om al lui Dumnezeu. De câte ori se culca, de atâtea ori găsea câte o pungă cu galbeni la căpătâiul său când se scula. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. După ce ocoli cruciş şi curmeziş tot oraşul, văzând tot ce era vrednic de văzut, ajunse la margine şi acolo era un ostrov. Iară daca vru a şti ce era acolo, călăuza se feri d-a-i spune.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse, frate-al meu în răstignire

(Biblia spune că azi, la Ierusalim, Iisus i-a biciuit pe cei care făcuseră din Casa Tatălui Său peşteră de tâlhari!)

Iisuse, frate-al meu în răstignire,
Ce-ai biciuit tâlharii-n templul sfânt,
Mai vino, să aduci o mântuire
Bisericii pierdute pe pământ,

În care ochiul dracului adună
Averea pentru iudele ce-ţi vând
Şi chipul şi-a Ta Cruce împreună
Cu închinări ce-ţi pun la Cruce când,

Îmi este drumul vieţii la răscruce
Şi, disperat, nu ştiu unde mă duc
Şi-nsingurat în drumul meu, la Cruce
M-agăţ de-un braţ al ei, tot singur cuc,

În tine mi-e speranţa când şi clerici
Sunt diavoli care poartă patrafir,
Mai vino, Doamne, astăzi, prin biserici
Şi toarnă întreg Ceru-ntr-un potir,

Să beau şi eu şi popi, fără de plată
Şi diavolii să crape rând pe rând,
Că dragostea de Tine,-adevărată,
Nu poţi s-o cumperi sau s-o vinzi nicicând!

poezie de Pavel Lică din Trepte spre lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcolară

La ora de Geografie,
Demult, când eram şcolari,
Învăţam pe rând de toate,
Câmpii, dealuri, munţii mari.
Învăţam de lacuri, râuri
Şi de Dunărea bătrână.
Aveam "Geogra" Marţi şi Vineri
După ora de Română.
Eram toţi prezenţi la ore,
Nimeni nu era absent.
Profesoara era nouă
Şi era cam exigentă
Şi de cum intra în clasă,
Rând pe rând ne asculta.
Aveam voie cu ATLASUL
Şi să folosim hartà.
De ştiam era drăguţă,
De nu?-ne sancţiona
Şi ne dădea note proaste
Ce ne stricau media.
Dar cum toate se termină,
La fel şi anul şcolar.
În ultima zi de cursuri
Să vadă de-avem habar,
Vine profa şi ne zice:
-Astăzi vreau să vă testez.
Asta aşa, pentru mine,
Fără ca să vă notez.
Vreau să scrieţi fiecare,
Ce v-a plăcut cel mai mult?
Lecţiile cu podişuri,
Sau cele de la-nceput,
Cu pajişti, câmpii, fâneţe,
Sau cu codrii seculari,
Cu vârfuri de munţi semeţe,
Sau cu peşterile mari.
Iar aşa, pentru vacanţă,
Dau tema ca toţi să ştie,
Până-n toamnă când începem,
Care-i culmea-n Geografie?
Stau şi mă gândesc o clipă;
-Nu-mi stric eu vacanţa verii
Şi-i zic:-să bagi VÂRFUL OMU
Drept în PEŞTERA MUIERII!!!

poezie de Nicu Vălean
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisuse, frate-al meu în răstignire

Iisuse, frate-al meu în răstignire,
Ce-ai biciuit tâlharii-n templul sfânt,
Mai vino, să aduci o mântuire
Bisericii pierdute pe pământ,

În care ochiul dracului adună
Averea pentru iudele ce-ţi vând
Şi chipul şi-a Ta Cruce împreună
Cu închinări ce-ţi pun la Cruce când,

Îmi este drumul vieţii la răscruce
Şi, disperat, nu ştiu unde mă duc
Şi-nsingurat în drumul meu, la Cruce
M-agăţ de-un braţ al ei, tot singur cuc,

În tine mi-e speranţa când şi clerici
Sunt diavoli care poartă patrafir,
Mai vino, Doamne, astăzi, prin biserici
Şi toarnă întreg Ceru-ntr-un potir,

Să beau şi eu şi popi, fără de plată
Şi diavolii să crape rând pe rând,
Că dragostea de Tine,-adevărată,
Nu poţi s-o cumperi sau s-o vinzi nicicând!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şedinţa avea câteva momente specifice. Fiecare din ele dezvăluia o intenţie educativă, căci acesta era rostul primordial al şedinţei. În ea se urmărea întărirea caracterului fratelui de cruce şi modelarea sufletului lui pe nişte calapoade care deşi păreau noi, erau în realitate proiecţiile unor principii vechi şi cunoscute. Din perspective şi unghiuri diferite, acestea se concentrau în acelaşi punct: învăţătura creştină şi morala ei. Noutatea era numai reluarea acestei teme cu vigoarea cu care o dezbătea Mişcarea Legionară.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Căci blestemată sunt de când eu te-am văzut.
Căci rouă cad peste-a toamei funingine
Şi mi se preling uşor pe trup
De parc- aş plânge.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când alţii plâng în locul meu
Şi trag cu greu pe trup a vieţii cruce
Şi-n ochii lor văd remuşcări
Şi-o dragoste amară, tristă.
De ce să-mi blestem zilele
În lumea asta antichristă,
Când nimeni nu mai ştie de ce plânge
Şi-n faţa lui Christos îşi duc rând pe rând
cu greu pe trup a vieţii cruce.
Şi El îndurerat de dragostea amară, tristă,
Îşi blestemă pe cruce zilele
Şi rouă îi preling uşor pe trup
Privindu-mă- n a toamnei funingine
Şi plânge.

poezie de Otilia Leopold
Adăugat de Otilia Leopold
Comentează! | Votează! | Copiază!