Fericiţi sunt copiii ai căror părinţi cercetează adesea Biserica lui Dumnezeu şi propria lor locuinţă o fac casă de rugăciune, dându-le în felul acesta un exemplu de evlavie! Dar cine poate să plângă îndestul nenorocirea acelor copii ai căror părinţi îi cresc după duhul lumii nelegiuite şi prin aceasta parcă îi aduc jertfă lui Moloh cel însetat de sânge neprihănit?

citat din Preot I. Tolmacev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii Columnei ...

Pe Columnă-i neamul românesc
Şi invinşilor, şi veneraţilor.
Şi copii, copii, copii ce ne privesc,
Cu privirea nemuririi, fraţilor!

Pe Columnă-s cei, căror învinşi
Li s-a dăltuit în piatră veşnicia.
Şi copii, copii, copii, care şi stinşi,
Dăinuiesc prin noi cu România...

Pe Columnă-i şi Hiperion,
Şi acel, lăsat în grija schitului.
Şi copii, copii, copii ce-n unison
Cresc în noi Coloana Infinitului...

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îi lipseşte pe copii de Biserică, acela îi lipseşte de Dumnezeu şi, ca atare, de orice fericire.

citat din Preot I. Tolmacev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

— Vă mai aduceţi voi oare aminte brontozaurii?... pare să întrebe unul dintre norii care, la ceasurile amiezii, alunecă în azur, depănîndu-şi domol amintirile. Iar ceilalţi, a căror memorie nu-i mai puţin prodigioasă, iau numaidecît înfăţişarea acelor fiinţe gigantice şi fragile, fiindcă norii In felul acesta îşi aduc aminte.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ereditatea nu transmite însuşiri, caractere formate de la părinţi la copii, cum se transmite proprietatea de la unii la alţii, ci prin ea copiii primesc de la părinţi dispoziţiuni, înclinaţii, influenţe, bune şi rele, preponderent bune sau preponderent rele. Acestea însă, nu sunt invariabile, imuabile... Ereditatea nu este fatală. Ea poate fi modificată.

citat clasic din Traian Pop
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri

Râsul plânge, plânsul râde!
S-a întors lumea pe dos!
Nici urâtu nu-urâţeşte!
Nici frumosul nu-i frumos!
Răul se transformă-n bine!
Binele e plin de rău!
Cum de lasă toate-acestea să se-ntâmple, Dumnezeu?

Ridicat în văzul lumii
Este cel ce n-are minte!
Cel ce nu-şi înşiră vorba!
Ori se pierde în cuvinte!
Cei cu mintea luminată-n
Întuneric îşi plâng starea;
Clar e că-n aceste vremuri
Promovată-i non-valoarea!

Se transformă totu-n lume
Părinţi albi! Copiii negri??????
Doamne nu -ş prin ce minune
Mai rabzi mâna de integri!
Pe-animale şi pe păsări
Cresc şi haine... şi pompoane...
Toată frumuseţea lumii
Se măsoară-n silicoane!

Babele se operează
Devenind din nou fecioare!
Iar bărbaţii ce-au neveste
Se trezesc că le cresc coarne!
Cic-a abolit sclavia!
Nu suntem un fel de sclavi?
Mă mai mir încă o dată:
Părinţi negri! Copii albi???????

Soarele n-aruncă raze cum făceau pe vremuri sorii,
Ci azvârle-n noi cu unde! Iar Pământu-şi schimbă polii!

Nici măcar înmormântarea
Nu mai e un lucru sfânt!
Nu ai bani... aştepţi în soare!
Nu te bagă în mormânt!
Iar,, petrecerea" de după...
Se măsoară-n decibel!
Ar participa şi mortul
De n-ar fi pământ pe el!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ignoranţii

Când scoţi javrele din ignoranţă şi amorţeală
Se gândesc să mai facă o casă,
Să mai culeagă după urma ta o boabă
Ca apoi să te trădeze ca i-ai ajutat
Şi scuipă unde au lins ca sa lingă unde au scuipat.
Atunci le arunci un prânz verde
Ca sa înveţe să fie oameni şi de praz agăţaţi
Zboară legaţi pe tărâmuri....
Şi copiii atârnaţi şi afirmaţi
pe o frunză de praz
Şi uite aşa lupta pentru copiii lor
Dându-le educaţie de doi lei, trădători şi laşi.
Aşa bunici, aşa copii şi nepoţi. Aşa părinţi, aşa copii!
Ruşine vouă javre ordinare!
Doar bani pentru voi au valoare mare
În rest sunteţi doar nişte oameni bolnavi
La trup şi mai ales la suflet.
Voi nu aveţi Dumnezeu, atei ca şi netoţii voştri
Îmi este silă de voi, lichele, că sunteţi ca ai voştri taţi!
Doar bani visaţi ca să fiţi la putere
Şi legea firii să o ignoraţi,
Dar Dumnezeu mi-o fi pe plac
Şi o să primiţi ce meritaţi
Să lingeţi ce neamul vostru de şacali a scuipat.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cine are părinţi" (Poetului Adrian in memoriam)

"Cine are părinţi pe pământ, nu în gând,
Mai aude" cum neantul ne cheamă flămând.
Că au fost şi ei tineri, sărmani ori bogaţi,
Vor ajunge în cârje, cu un Alzy sub braţ.
Cel mai mult i-a durut râsul junelui scrib,
Are-n piept doar un boţ? Pălărie de hrib?
E uşor, dai cu barda în stânci, ca-n vechimi,
Iar din stâncă zbucneşte o lacrimă, ştim,
E doar vocea durerii, a sângelui, fiţi
Şi copiii de azi, şi bolnavii părinţi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei a căror minte bolnavă le hrăneşte curajul însetat de sânge s-ar putea, la un moment dat, să aibă chiar puterea de a răzbate prin ziduri de fier, dar negreşit vine o vreme când setea de sânge li se potoleşte şi simţămintele li se schimbă. Dimpotrivă, o inimă puternică e neclintită şi nu se schimbă niciodată.

citat din Suzuki Shosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăraţii părinţi te cresc, în timp ce surogatele de părinţi cel mult te ţin în viaţă.

Teodor Burnar
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CV-ul meu

Mă aflu în amurgul vieţii.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereţii,
Cu mult respect i-am purtat.

La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învăţat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viaţă m-am bucurat.

O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.

Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viaţa să îi poarte cât mai sus.

Carte bună-au învăţat
Şi sunt împliniţi în viaţă.
De părinţi ei n-au uitat,
Ca pe copii ne răsfaţă.

Copiii sunt viaţa noastră!
Noi, părinţii, viaţa lor!
I-am crescut ca flori în glastră,
Acum ne sunt de ajutor.

Între părinţi şi copii
Există-ntotdeauna un contract:
Atâta vreme cât sunt vii
Se iubesc, nu se despart.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul Babel

După un an de strâmtorare,
Corabia a acostat
La nişte insule înalte
Ce azi sunt munţii Ararat.
Şi au ieşit afară credincioşii,
Părinţi, copii şi sute de jivine.
Dar înainte de-a -şi începe viaţa
S-au strâns lângă altar, să se închine.

Dumnezeu binecuvintează pe Avraam
Dumnezeu l-a chemat pe fiul lui Terah
Din ţara păcatului, din oraşele lumii.
I-a făgăduit o cetate de iaspis,
O mulţime de copii şi de stele.

Dumnezeu l-a apucat de mână şi i-a zis:
Lasă-ţi toate planurile şi vino cu Mine,
Ca să primeşti cea mai mare binecuvântare
A cerului.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut oameni de nimic din părinţi nobili şi copii buni din părinţi răi.

citat din Euridipe
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta vremii

Cimitirul enigmatic îşi deschide braţul porţii,
Pentru ca cei vii aici să poată să-şi plângă morţii,
Iar sfioşii paşi aleargă când durerea îi aduce,
Pentru o clipă amintirea scrisă-n cruce...

Vin copii la poarta vremii, să cinstească pe părinţi,
Aducând aici prinosul unei mari recunoştinţi,
Sau părinţi, cu suflet frânt, aprind iarăşi noi făclii,
Pentru cei plecaţi în neanturi şi care le-au fost copii...

Dorm bunici în nemurire, fraţi de sânge şi surori,
Cei veniţi, pe huma rece le aştern gingaşe flori,
Flori sfioase, care mâine, ofilite pe morminte,
Însemna-vor clipe scurse cu aducerile-aminte.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii "de bani gata"

Desigur, poate vă-ntrebaţi,
Când prin năravuri dau în gropi:
Cum din părinţi evoluaţi,
Se nasc copii "pitecantropi"?

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateii vor să-L nege pe Dumnezeu prin vorbe demonstrând prin lupta lor tocmai contrariul. Alţii nici atei, nici creştini, Îl neagă pe Dumnezeu prin faptele lor, de parcă vor să-i contrazică pe ateii ale căror fapte sunt contrazise de propriile lor vorbe.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!