Poruncile

Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniştite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea
Şi să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puţin,
Că orişicât ai încerca nu s-ar putea...
Câţi le-au citit,
Câţi le-au privit,
Câţi le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă
Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!
Din mine ţi le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie
Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covor de flori

Ţi-au aşternut şi flori şi haine
Când, triumfal, intrat-ai în oraş
Dar câţi au înteles acele taine
Ce pot călăuzi pe-un nou făgaş?

Fierbea Ierusalimu-n aşteptare
S-au adunat, pe străzi, mulţimi
Dar câţi dorit-au cu ardoare
Să-şi 'nalţe visul spre 'nălţimi?

Şi-ai auzit ovaţii multe
Dar ce puţini erau dispuşi
Să Te urmeze, să Te-asculte
Şi să deschidă spre Cer uşi!

Mult n-a trecut – doar patru zile
Şi-n vinerea ce a urmat
Acele suflete ostile
Te-au dus şi Te-au crucificat.

Dar le-ai iertat nelegiuirea
Cum nimeni altul n-a iertat
Să vadă-n Tine nemurirea
Şi harul ce i-a inundat.

Iar azi când amintirea vine
Despre-un trecut eveniment
Te proslăvim cum se cuvine
C-al Tău Cuvânt e aliment.

poezie de George Cornici (12 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simon din Cirena

Ziua era’ncinsă, printre praf şi trudă
Soarele curgea pe ziduri şi străzi
Ca să scapi de arşiţa şi nădufu’ amiezii
Te duceai spre casă trecând printre gărzi.
Era multă lume, strada’nghesuită
Suliţe romane pentru osândiţi
Străin îţi era şi sclavul şi arena
Fără să te’ntrebe ţi-au pus în spinare povara osândei
s-o porţi tu o clipă, Simon din Cirena.
Întâmplare a fost c’ai trecut pe acolo?
Trecător prin viaţă te-au oprit din mers
Lunge dupamieze ţi-au venit în minte
paşii întâlnirii:
Tu o lume mică
El un univers.
N-ar fi trebuit ca să te silească,
crescându-şi pe umăr rănile sub lemn
ai simţit cum crucea’ncepe să vorbească
semnele dreptăţii toate într’un semn.
„Aşa se cuvine” – îşi suna în mine –
„Vinovatul cade sub osânda grea.
fărdelegi ai multe, adu-ţi doar aminte
nu-i o întâmplare, asta-i crucea ta!”
Doar privirea vie a mers mai departe
Străduţa îngustă, osândiţi şi cruci
Lemnul de pe umăr ţi l-a luat în braţe
privindu-te adânc, tăcut, ca un miel
Tu-ai purtat doar lemnul,
pomu’n rămăşiţe
Dar cumplita vină, luând-o de la tine
Şi adânc pedeapsa, a purtat-o El.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp

Mi-au înmugurit şuruburile ruginite
De şpan
M-am împiedicat
Plictisite
Florile au depăşit mugurii
Din ochii viţeilor
Ce zburdă mai ceva ca rândunelele
Cărora le-au picurat aripile
Din pene
Pe lângă giulgiul alb al pernelor
În care au fost îngropate.

Părul poamelor verzi
Cozile le-au rupt
Măturătorilor nu le-au rămas decât rădăcinile
Pentru a mătura praful
Primăverii trecute

Ce bine că a venit o altă primăvară!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-au plăcut şi s-au luat.
Cu nuntă!
Nuntă cu dar!
Darul a rămas tot
la bucătăreasă, lăutari şi guristă,
leat cu bâtu.
Pentru piatră nu le-a mai rămas un sfanţ,
deşi nuntaşii
le-au urat casă de piatră şi copii.
Neavând încotro-
şi-au suflecat mânecile
şi-au purces la modelat lutul.
Au ridicat din chirpici,
casă frumoasă,
călduroasă iarna, răcoroasă vara.
Avea însă o hibă: să nu vadă apa,
că se apleacă!
Când apele Dunării erau în Dulgeana,
casa nu mai era.
Apucase de le văzuse.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se închină bigot la minunile modernităţii, cum ne îndeamnă zelatorii ei şi delatorii tradiţiei, în sufletele noastre ignorante se tânguiesc de o manieră sfâşietoare toate bogăţiile pe care le-au pierdut înlăuntru atunci când trupurile noastre au progresat în afară. - Câţi moderni, satisfăcuţi de propria lor modernitate, câţi oameni novisimi, orbiţi de patima de a fi cât mai recenţi, câţi oameni care mobilizează puterea unui tigru şi viclenia unui şarpe în perspectiva de înţelegere a unei efemeride, câţi oare dintre noi - oameni recenţi ai unei lumi din ce în ce mai recente - mai posedă discernământul de a pricepe că orice progres din vizibil se face pe seama unor amputări în invizibil?

Horia-Roman Patapievici în Omul recent
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câţi farisei?

Câţi farisei aşteaptă-n drum,
Cu pietre să lovească-acum
În nopţile iubirii scrise
Cu ale Poeziei vise?

Câţi farisei mai vor să ştie,
Că au trecut prin Poezie,
Păcatele trăind în ei
Cu-acelaşi dor pentru femei?

Câţi farisei se tot crucesc,
În Templul Tatălui Ceresc,
Lumina dragostei să-nchidă
În închinarea lor perfidă?

Câţi farisei sunt printre noi,
De Poezie-atât de goi,
Care mai cred în nemurire
Fără Femeie şi iubire?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvoare istorice

Când dacilor li s-a găsit pricină
Şi viile le-au scos din rădăcină,
Le-au adunat şi le-au făcut nuiele,
De-atunci datează vinul din surcele.

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul închide uşa

Câţi stejari vor mai
ştii... ce-i veacul
Câţi copii vor mai
încălţa opinca
Câţi români în lanuri
de neghină-si vor nega
limba...
Câţi hoţi ne vor mai
prada ţara
Şi când se va termina
desaga...
Ce-o să facem...
Tragem uşa
Şi ne pierdem naţia...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aş fi vrut să-mi trăiesc viaţa aşa cum am vrut şi nu viaţa pe care o aşteptau alţii de la mine". Acesta a fost cel mai întâlnit regret printre bolnavi. Când oamenii realizează că viaţa lor este pe punctul de a se sfârşi, se uită în trecut şi îşi dau seama câte visuri au rămas neîmplinite. Mulţi dintre oameni nu şi-au onorat nici măcar jumătate dintre visurile pe care le-au avut şi asta din cauza deciziilor pe care le-au luat sau nu le-au luat. Sănătatea aduce cu ea o libertate de care puţini suntem conştienţi, până în momentul în care nu o mai avem...

Bronnie Warre în Top 5 regrete ale muribunzilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşti o clipă suspendată, ruptă de realitate, în care simţi cum îţi fuge pământul de sub picioare, că toate principiile pe care le-ai respectat nu mai sunt valabile, că ai trăit o viaţă lipsită de sens, că nu mai ai nimic pe care să te bizui, că eşti singur pe lume, că nu ai nici un ajutor care să te salveze de la prăbuşire, că te risipeşti în neant, fără să fi trăit cu adevărat. Câţi au trăit un astfel de sentiment, câţi şi-au amintit că există o singură scăpare - Dumnezeu?

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale a fost cel mai mare român din câţi au ţinut un condei în mână şi o torţă aprinsă în cealaltă mână.

citat clasic din Barbu Ştefănescu Delavrancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul dinspre miazănoapte

Chiar nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne stingem încet?
Mă întrebam privind în oglindă
şi, cercetându-mi cu atenţie conturul, te vedeam pe tine,
şi mă vedeam pe mine.
Ne deschideam ca o fereastră înspre toţi şi toate
şi ne vedeam pe amândoi trosnind –
ascunşi în fiecare colţ al nostru -
din toate încheieturile lumii.
Şi mă vedeai pe mine,
şi te vedeai pe tine,
şi mă vedeam pe mine,
şi te vedeam pe tine.
Şi stăteam cu ochii înfipţi în oglindă şi nu ne mai vedeam.
Încercam să scriu cu oasele noastre pe care le treceam
prin ochiul lumii
toate cele câte n-au fost scrise,
când te vedeam pe tine,
când mă vedeam pe mine.
Şi noaptea, şi ziua, şi clipa, şi viaţa,
şi toate cele câte-au fost visate,
ca într-o paranteză le-am închis şi le-am ascuns de tine,
când pe treptele luminii coborai şi zâmbeai,
când mă priveam pe mine şi te vedeam pe tine,
în visul dinspre miazănoapte.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă ştii

De când mă ştii, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Şi tot urcând în coastă, vream s-arăt
Că nu mă dau poverile-ndărăt.

O suferinţă între alte două
N-am socotit-o suferinţă nouă.
Haide şi tu, aşează-te-n spinare.
Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare?
Cine-i străin şi singur, cine?
Să urce-n cârcă, pe şamar, la mine.

Hai, ticăloşii, blânzii, toţi de-a valma,
Câţi aţi întors obrazul, câţi l-aţi bătut cu palma,
Însărcinare, poate, am de la Satan
Să vă ridic la cer prin uragan.
Sunt robul vostru, hotărât de sus,
Să fiu caricatura lui Isus.

De câţi în seamă mi v-a dat
Vreau să răspund pe faţă şi curat.
Nu-l uit pe cel ce pâine dă şi nici
Pe cel ce dă cătuşe, pravilă şi bici.
Sunteţi ai mei, şi răi şi buni. Veniţi.
Dator sunt să vă fac şi fericiţi.

Dar ostenit în drumul meu îngust,
Că sunt ales la milă cu dezgust,
Scârbit de om, jignit de omenire,
Să-mi duc poverile la mântuire,
Aş căuta zadarnic a-nţelege
De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.

Eu, Doamne, le-am primit şi mă supun,
Stăpâne drag, gingaş ca un lăstun.
Vreau să te-ntreb: când m-ai ales, ai fost nebun?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir la purtător (declaraţia unui gurmand)

De stau cuminte şi socot,
Câţi miei, câţi porci şi cam câţi boi,
În viaţă am mâncat, puhoi,
Din cap, "pomana" lor nu-mi scot
Să îmi explic firesc nu pot,
Unde-au intrat, n-au fost vreo doi,
Ci turme-ntregi, cu tărăboi,
Ca-ntr-un seif de mafiot,
Cum încăput-au, în ce feluri,
În mine, multele şepteluri?
Mereu flămând şi teleleu,
Să dovedesc sunt azi pe cale
Că-s eu şi cu stomacul meu,
Un cimitir de animale.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

43

Babă-ta, când a murit tac-tu,
M-a întrebat de câţi ani este,
Şi i-am spus: 43.
- Ei, am visat la ursitoarele lui
Că eram peste Răculeţu
C-o albie mare în cap.
Şi-a trecut un cârd de gâşte sălbatice,
Peste mine, la deal.
Tot în deal, la apus.
Şi-am aplecat aşa albia, să mă uit în sus.
Şi-o femeie mi-a spus:
"Ei, nu te mai uita că sunt 43".
Gâştele alea sălbatice - anii lui.
Aşa a fost ursit.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morsa şi Tâmplarul

De sus, din slavă, soarele
Ardea încins, străjer
Deasupra mării largi
În luna lui Prier;
Era ciudat: miez de noapte,
Iar soarele pe cer!

Luna lucea, dar fără chef,
Fiindcă socotea
Că el n-avea după apus
Pe-acolo nici-o treabă şi-a
Spus: "E nepoliticos, ne
Strică petrecerea!"

Era foarte udă marea,
Plaja uscată, fier;
Nu se vedea un nor în jur,
Căci nu erau pe cer;
Nu se vedea o pasăre,
Căci nu erau, de fel.

La braţ, Morsa şi Tâmplarul
Se plimbau agale
Pe plajă şi plângeau văzând
Atât nisip în cale.
"De ar fi curăţat un pic,
N-ar fi atâta jale! "

"De-ar mătura şapte fete
Şase luni lungi, non stop",
A zis Morsa "ar face, crezi,
Curat în acest loc?"
"Mă-ndoiesc" a spus Tâmplarul
Şi-a plâns din nou, cu foc.

"Ei, Stridii, nu veniţi cu noi"
Morsa le-a implorat,
"La Spaziergang? Mai discutăm
Ce se petrece-n sat.
Ne putem plimba pe plajă
De mână, pe-înserat."

O Stridie bătrână-a stat
Şi-a tot privit la ei;
Le-a făcut apoi cu ochiul
Şi-a dat din cap, ehei...
Prefer, adică,-un pui de somn
La mine în bordei.

Dar patru Stridii au fost gata
Pentru escapadă,
Încălţate cu pantofiori
Pentru promenadă –
Şi asta era straniu, căci
N-au picior, nici coadă.

Alte Stridii, patru, le-au urmat
Şi-alte patru, încă;
Şi-încă patru, multe, multe-n
Grabă apa-adâncă
Părăseau, înotând pe val,
Ţopăind spre stâncă.

Cei doi, Morsa şi Tâmplarul,
Mergeau duşi pe gânduri –
Apoi s-au aşezat la ţărm
Pe un braţ de scânduri;
Stridiile stăteau cuminţi
Aşteptând în rânduri.

"A venit timpul", Morsa-a zis,
"Să vorbim de vreme –
De pantofi, regi şi vopsele –
Despre varză şi trireme –
De ce stă marea lângă ţărm –
Şi-alte teoreme."

"Hei, un pic", Stridiile-au ţipat,
"Nu-ncepeţi, e-abia şase;
Suntem obosite, abia suflăm –
Şi toate suntem grase!"
"Nici o grabă!" a zis Tâmplarul.
Şi-ele: "Merci", foarte bucuroase.

"O pâine dublă"-a spus Morsa,
"Ne-ar trebui acum;
Piper, oţet, un pic de unt,
Şi cina-ar fi... parfum –
Sunteţi gata, o, stridii dragi?
C-am flămânzit pe drum."

S-au mirat Stridiile, "Doar
Nu te referi la noi!
Suntem amici, ar fi urât
Din partea la-amândoi."
"E-o noapte faină", Morsa-a zis,
"Aştrii zâmbesc spre noi!

Aţi fost drăguţe să veniţi
Cu mame şi surori!"
Tâmplaru-a spus, "Mai pasează-mi
Una; ah, mă omori,
Fii şi tu atent, aş fi vrut
Să nu te rog de două ori!"

"E ruşinos cum le-am minţit
Şi le-am tras-apoi clapa,
Le-am dus departe de părinţi
Şi le-am forţat cu graba",
A mai spus Morsa. Tâmplarul:
"Ai pus mult unt degeaba."

"Vă compătimesc enorm căci
Ţin la voi, îmi pasă",
Suspină Morsa, alegând
Stridia mai grasă;
Apoi, şi-a şters cu batista
Gura unsuroasă.

"Dragi Stridii",-a exclamat Tâmplarul,
"Este târziu şi-i noapte,
N-aţi vrea s-o pornim înapoi spre casă?"
N-a răspuns nimeni. Poate
Nici nu-i de mirare, cei doi
Le-au înghiţit pe toate.

fabulă clasică de Lewis Carroll din Alice în Ţara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!