Liguriei

Pe munţii tăi, in timpul din tinereţe
am construit un drum
sus printre castani;
Lucrătorii ridicau bolovani
şi scoteau afară vipere-n ciorchini.
Era vara privighetorilor
diurne (solare), pământurilor albe,
deltei râului Roja.
Scriam versuri despre cea mai intunecată
materie a lucrurilor
vrând să transform distrugerea,
căutând dragoste şi inţelepciune
în singurătatea frunzelor tale solitare.
Şi se surpa muntele şi vara.
Chiar şi de-a lungul mării
zgârcit in Liguria e pământul,
cum măsurat este gestul
celui ce se naşte pe pietrele
malurilor sale. Dar dacă ligurul*
ridică o mànà,
o miscă in semn de dreptate,
Incărcat de răbdarea
de întreg timpul tristeţii sale.
Şi mereu navigatorul
împinge departe marea
de casele sale pentru a spori pământul
l-al său pas de fiu al apelor.

* ligurul-locuitor al Liguriei

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Nastasia Herinean
Adăugat de Nastasia Herinean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl care a degustat esenţa paternităţii sale trebuie să se întoarcă înapoi din planul experienţei sale, să ia cu el roadele călătoriei sale prin viaţă şi să înceapă iarăşi, alături de copilul lui, să meargă, pas cu pas, de-a lungul aceluiaşi drum vechi.

citat din Angelo Patri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţetă

Ca sà ai un somn uşor,
Ia o "pungà "de umor
Şi-o ràstoarnà într-o zeamà,
Unde-ai "fiert" o epigramà!

epigramă de Constantin Enescu (16 martie 2013)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorul meu ocular

Simţeam că este cu ochii pe mine
mereu, cineva,
timpul meu, oglinda mea.
Şi ce ochi a făcut
când am mai crescut!
Martorul meu depune mărturie azi
cu mâna pe biblie.
Cuvintele sale, albe petale
lacrimile sale, lucinde zale
gesturile sale, câteva parale...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Privesc prin timp la tot ce-a fost
O ceaţà deasă care se destramă
Eu te iubeam, aveam un rost
Iluziea c-am să te vàd - o dramă

Te caut în ceaţà, privirea-i pierdută
Eşti printre stele frumoasă rouă
Răman nemişcată, tacită redută
Timpul trecut o lacrimă şi plouă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume sa înconjurătoare şi tot ce se poate afla în ea. Chiar şi tonul care vibrează constant este efemer. El întruchipează însă, de-a lungul dăinuirii sale, o identitate neîntreruptă, care revine continuu – cumva este mereu acolo. Prin această descoperire se naşte o nouă bucurie, care nu este altceva decât trăirea de sine însuşi. Se produce o egalizare, la nivel emoţional, cu fenomenul sunetului dezvăluit. Pentru că până şi în omul în sine – acest chip atât de asemnănător imaginii divine – există ceva ce este constant. Acea forţă propriu-zisă ce se înnoieşte şi se pune în mişcare pe sine, cea care îl lasă să zăbovească în continuare asupra descoperirii sale, este noua stare de bine. Iar aşa ceva nu s-a mai întâlnit până acum.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pământul şi-ar tăia legătura, dacă nu ar mai fi legat de cer, cerul nu i-ar mai da nici energiile sale, nici elanul său, iar pământul ar deveni un deşert.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea lui Eminescu lucrează cu ideea originilor lumii, a infinitului, a creaţiei, adică cu cele mai înalte concepte făurite de raţiunea omului. Printre acestea, ideea eternităţii stăpâneşte mintea sa într-asemenea măsură, încât una din atitudinile cele mai obişnuite ale poeziei sale este considerarea lucrurilor în perspectiva eternităţii. Este, în toată poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus şi foarte de departe, dintr-un punct de vedere care ruşinează orice îngustime a mintii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectuală a poetului este una din formale cele mai izbitoare ale manifestării lui şi aceea care explică prestigiul atât de covârşitor al operei sale.

citat celebru din Tudor Vianu
Adăugat de Ania Vişan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-ţi vara minunată şi inima de amintiri bogată: când soarele nu are dinţi, plimbă-te pe malul mării ca să simţi cum încalţă şi înalţă valurile sale gleznele tale şi cum se lipeşte deodată nisipul umed pe degete ca o cremă de ciocolată preparată într-o lume fermecată!

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul acela îndrăznea să pretindă că numai conştiinţa lui cântărea mai greu decât imperiul şi decât lumea. Eu vroiam să adun Universul în mâna mea: el declara că pentru sine era el însuşi un univers întreg. Aroganţa lui popula lumea cu mii de voinţe îndărătnice... Dacă i se îngăduia să-şi ţină mai departe predicile, îi va învăţa pe oameni că fiecare era judecător al raporturilor sale cu Dumnezeu, ca şi judecător al faptelor sale: şi-atunci cum voi mai izbuti să-i fac să mi se supună orbeşte?

Simone de Beauvoir în Toţi oamenii sunt muritori
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dragostea îţi face semn, urmeaz-o, deşi căile sale sunt anevoioase şi abrupte. Iar atunci când aripile sale te cuprind, nu te opune, deşi sabia ascunsă printre penele sale te poate răni. Iar atunci când îţi vorbeşte, crede în ea, cu toate că vocea sa îţi poate spulbera visele, aşa cum vântul de nord răvăşeşte grădina. u un cântec de laudă pe buzele tale.

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio era semnul şi legea naturii sale, strălucirea predestinării sale, marca trecerii sale prin lume; de aceea îl purta ca pe un nimb, nu din indiscreţie, ci din solidaritate cu invizibilul.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu-L putem înţelege pe Dumnezeu în operele sale vizibile, cum am putea atunci să pătrundem în gândurile sale de neconceput, care dau fiinţă acestor opere? Dacă nu-L putem înţelege în creaţiile sale obiective, cum am putea să-L înţelegem în aspectele sale subiective şi în procesele de creaţie?

Edgar Allan Poe în Opere alese
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două nopţi

Mi-am împlântat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vântul. Afară era ploaie.

Şi mi-am săpat odaia departe sub pământ.
Afară bătea ploaia. Afară era vînt.

Am aruncat pământul din groapă, pe fereastră.
Pământul era negru: perdeaua lui, albastră.

S-a ridicat la geamuri pământul până sus.
Cât lumea-i era piscul, şi-n pisc plângea Isus.

Săpând s-a rupt lopata. Cel ce-o ştirbise, iată-l,
Cu moaştele-i de piatră, fusese însuş Tatăl.

Şi m-am întors prin timpuri, pe unde-am scoborât,
Şi în odaia goală din nou mi-a fost urât.

Şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu.
O stea era pe ceruri. În cer era târziu.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasivitate

Pământul se invârte indulgent,
În jurul axei sale inclinate,
Făcându-mă să cad, stupid, pe spate,
În stradă, pe bordura de ciment.

În timp ce două babe ofticate
Mă fac beţiv, jegos, impertinent,
Pământul se învârte indulgent,
În jurul axei sale înclinate.

Sunt doctor, pe deasupra şi docent,
Predau româna într-o facultate,
Şi-am ameţit citind că-n Parlament,
Româna-i răstignită. Din păcate,

Pământul se invârte indulgent...

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea

Răbdarea omului, să ştii, e-adevarata lui putere,
Izvor imens de energii, lumina care-n veci nu piere.
E început de-nţelepciune, e arta de a aştepta,
Răbdarea-i nodul deznodat şi este arta de-a spera.
E-mpreunată cu blândeţea, cu chibzuinţa celui care
Ascută, ştie să observe scânteia de pe o cărare.
Răbdarea este ca o armă, secretul pentru cei mai tari,
Un etalon ce drept măsoară simţirea oamenilor mari.
Răbdarea este semn distinct al celui cu morală-aleasă,
E băutura ce ucide o disperare ce apasă.
Încet, încet şi cu răbdare, un munte ai să construieşti
Şi tot încet, cu picătura, ulcica plină-ai s-o găseşti.
Mătase fină vei avea din frunza dudului umbros,
Trudind încet şi cu răbdare, vei toarce firul mătăsos.
Chiar lemnul verde se usucă şi piatra poate-n drum crăpa,
Doar omul ştie să aştepte, răbdarea îl va ajuta.
Vrei să străbaţi un drum mai lung? Vrei să urci munţii cei înalţi?
Doar pasu-atent şi cu răbdare te-ajută drumul să-l străbaţi.
De vei dori să faci un lucru, ce trebuie să dăinuiască,
Nu te grăbi! Să-l faci temeinic! Răbdarea să te însoţească!
Când nu mai ştii ce să mai faci şi-atâtea sunt nerezolvate,
Aşteaptă calm şi cu răbdare, că vine timpul pentru toate.

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă şoimul sfâşie dintr-o lovitură corpul prăzii sale, este că loveşte exact la momentul dorit. Loviţi-vă inamicul la fel de puternic, cum loveşte şoimul la ţintă. Fără greş, sfâşie rinichii prăzii sale pentru că el aşteaptă momentul potrivit pentru a lovi. Gestul lui este calculat.

Sun Tzu în Arta războiului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine a ajuns să-şi pună pecetea asupra epocii sale a fost hulit înainte de a fi aplaudat. De ce? Pentru că şi-a urmat propriul său drum şi a devenit propriul său stăpân, interesat în a face ceea ce corespunde ideilor sale şi nu ceea ce ar încerca să impună societatea.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul se întoarse iară vesel, mulţumind lui Dumnezeu de ajutorul ce i-a dat, şi iară porunci ostaşilor să scoaţă din noroi pe nevoiaşul de sacagiu. Iar el era împăcat cu cugetul său şi se bucura în ascunsul sufletului său de izbândele sale. Împăratul se mâhni până în fundul inimei sale când auzi că vrăjmaşii se ridică de a treia oară cu oaste şi mai mare şi că a ajuns la hotarele împărăţiei sale câtă frunză şi iarbă; un plâns îl năpădi, de să ferească Dumnezeu! şi plânse, şi plânse, până ce simţi că-i slăbesc vederile. Apoi îşi strânse şi dânsul toată oastea şi porni la bătălie cu nădejde în Dumnezeu.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea încă răsună

Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus şi-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; şi mai e acea
asiduă lamentare a pescăruşilor; şi poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu eşti deja
aproape de mine în acea voce;
şi eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanţă a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Fermat nu i-a păsat niciodată să-şi publice investigaţiile sale, dar a fost întotdeauna perfect pregătit, după cum se vedea din scrisorile sale, să-şi familiarizeze prietenii şi contemporanii cu rezultatele sale.

citat din Thomas Little Heath
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!