Evenimentele extraordinare sau supranaturale nu sunt chiar atât de puțin frecvente cum se crede, mai degrabă ele pot fi caracterizate printr-o incidență neregulată. Astfel, s-ar putea vorbi despre cutare minune că se întâmplă o dată la un secol, ca apoi să ne trezim cu mai multe fenomene de acel tip care apar în mai puțin de un an; apoi tot felul de monștri care invadează pământul, comete cuprinse de flăcări, eclipse care înfricoșează tot ce-i viu, misterioase ploi de meteoriți, în timp ce sirene seducătoare ademenesc noi victime, iar șerpii de mare înghit lacom toate ambarcațiile care au ghinionul să fie în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, și multe alte calamități îngrozitoare care cutremură omenirea.
începutul de la Lady into Fox, Capitolul 1 de David Garnett (1922), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mă aflam la locul nepotrivit în momentul nepotrivit, dar oare nu toate poveștile încep așa?
Alice Hoffman în Regina de gheață
Adăugat de Bogdana Botez
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cucerirea spațiului
Într-un sat,
Fiecare casă e un templu,
Fiecare familie.
Pământul e dedesubt,
Cerul, deasupra.
La mine, la bloc,
Vecina de la etajul 4 e pământul,
Cea de la etajul 5 e cerul;
Și gata.
Dacă mai continuăm așa,
Doamne ferește,
Vom ajunge la biserică,
Duminica, Sâmbăta
Și-n alte zile sfinte,
Programatic.
Va exista o clădire de biserici,
Așa cum există clădiri de birouri.
Biserica noastră, să zicem,
Dacă nu va fi doar a mea,
Se va găsi la etajul cutare
Al complexului cutare.
Cred că bisericile vor fi
Din ce în ce mai multe,
Numărul figurilor care le conduc
Progresând geometric.
Vor fi nu doar multe, ci și mari
Aceste figuri.
Dacă, privind în jur,
Voi spune cuiva
Că nu văd nicio biserică,
Mi se va răspunde, zâmbind,
Că lipsa de spațiu chiar e o problemă,
Pământul e tot mai puțin!
Bă, le voi răspunde, poate,
Cerul e tot mai puțin
Când pământurile toate
Omului îi aparțin!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La adult se întâlnesc, de asemenea, numeroase exemple de astfel de vise de tip infantil, dar cum am spus deja, ele sunt aproape totdeauna foarte scurte. Astfel, multe persoane, dacă li se face sete cînd dorm, visează că beau. În acest fel, momentan dorința îndepărtată, ele pot continua să doarmă. Aceste vise, care ar putea fi numite vise de confort, nu sunt rare și se produc adesea cu puțin timp înainte de trezire, când cel care doarme se apropie de momentul în care va trebui să se scoale.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
așteptând să înceapă emisiunea mea preferată
despre fenomene supranaturale
și eroii pe care nu i-am întâlnit niciodată
cu un firicel de sânge pe bărbie
și lumina becului sub lustră
desenând ființe umane pe pereți
mă priveam dintr-un unghi comod oarecum mulțumită
ronțăind biscuiți așezată într-un fotoliu
savurând felul nostru incomparabil de a fi
tolerând acceptând formula aceasta falsă a chipului
pe care caut cu disperare acel țesut viu
despre care a vorbit poetul și moartea
și alte abstracțiuni
gândind că realitatea e mai mult
decât ceea ce se întâmplă de fapt -
realitatea sunt totuși eu femeia aceasta lungă
aproape de negăsit în această dimensiune probabilă
în capul căreia e doar un bine fixat fiasco
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Literații se ocupă deseori cu cerul și nu există în toate literaturile un poet care să nu fi vorbit de soare, de lună, de stele etc. Din nefericire, vorbesc totdeaua de lucruri pe care nu le cunosc; se mulțumesc cu nume care sună frumos și puțin le pasă dacă acel nume e al unei stele, sau constelații, al unei planete sau comete, ba pun la cale evenimente astronomice care nu s-ar putea întâmpla niciodată.
citat celebru din Victor Anestin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
de-ar putea vorbi copacul
despre densitatea aerului
prin care își urcă ramurile
spre nicăieri.
de-ar putea vorbi seva lui
despre firicelele de apă
la care tot împletește
în adâncuri.
vietățile care îl locuiesc
de-ar putea vorbi
despre scoarța-i crestată
cu scurte-scurte poeme.
umbra lui de-ar putea vorbi
o,
ce liniște s-ar așterne!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se spune că oamenii sunt legați de locurile în care aleg să trăiască prin fire care, de multe ori, le rămân lor înșile ascunse. Despre Sibiu pot să spun că este locul din care am pornit și, în același timp, locul la care am revenit: nu din comoditate, ci pentru că, trăindu-mi aici copilăria și adolescența, mi-am dat seama că Sibiul este orașul cu care am cele mai multe afinități.
Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când soțul sună neașteptat la ușă, amantul devine omul nepotrivit la locul nepotrivit, pentru care balconul de la primul etaj ajunge a fi, norocos, numai potrivit pentru sărit.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Eclipsa atomică
hai, nu plânge, vor mai fi eclipse
nu plânge, vor mai fi eclipse
vor mai fi eclipse
chiar mai grozave eclipse vor fi
la locul lor (?!) al eclipselor
de lună vor fi și oamenii printre care ne-am întâlnit
fiecare cu fiecare:
atom puțin obosit obosit obosit
cu atom aproape obișnuit
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ignoranța dă naștere certitudinii mult mai des decât cunoașterea: cei care știu puține, nu cei care știu multe, sunt aceia care susțin cu atât de multă convingere că cutare sau cutare problemă nu va fi niciodată rezolvată de știință.
citat celebru din Charles Darwin
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă aspirați cu adevărat să dobândiți calmul lăuntric, îl veți obține. Chiar dacă ați fi nedreptățit la serviciu, chiar dacă ați avea necazuri în familie și toate treburile v-ar merge pe dos, datorită păcii interioare pe care ați obținut-o, nimic nu v-ar mai putea tulbura. Astfel, vă puteți trezi multe alte puteri extraordinare.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât de sigur este cel care se crede sigur pe sine și face pe moralistul, dar nu înțelege că i se întâmplă răul cel mai mare care i s-ar putea întâmpla: să fie chiar cel care este.
citat din Andrea Pinketts
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când?
Înainte eram mai brut
Acum sunt mai puțin
Dar mai șlefuit
Și mai puțin copil
Mai mult bătrân
Nu cât ar trebui
Așa, cu măsură
Mai degrabă un copil bătrân
Nepotrivit
Bătut de ploi și ninsori
Degeaba
Poate doar pentru palmares
Îmbrâncit de viață în față
Să trăiesc
Nu știu ce
Pentru ce
Și până când?
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem personal
aș vrea să închei o pace de 1000 de ani cu mine
timp în care să mă pot răsfrânge asupra ta
să țes tot felul de pânze să te prind
și apoi să te învăț să zbori,
dar nu sunt în stare decât să-ți ofer umărul gol
ca să scrii pe el
versuri de dragoste
nu pot decât să-ți șoptesc
tot felul de povești nisipoase
de care nimeni nu are trebuință
apoi mă pierd și eu
ca atâtea alte minuni străvezii
care te-au atins vreodată
și te vor mai atinge.
poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când timpul
Azi când timpul
E limitat cu noi
Și noi limitați în timp
Prin comparații și analogii
Cu dorințe și cu aspirații
Cu speranțele din noi
Până departe în așteptări
Acum când timpul ăsta șui
Este puțin aproape infim
Și total insuficient
Să căutăm o rezervă concludentă
Din alte emisfere
Fie ele și cerebrale
Din alte universuri
Fie chiar imaginare
Pe canale de lumină
Să accesăm din timpul virtual
Care poate fi acel infinit
La care să ajungem
Pe care să-l prindem
Care să ne ajungă
Care să ne prindă
Să ne fie de prisos
În final fără de sfârșit.
poezie de David Boia (29 decembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar?
Și sunt frumos?
Chiar sunt frumos?
Ori numai gândul îmi cade
duios în ape ondulate
pe coapse până jos
apoi îmi sare-n spate?
Ori nu sunt eu acela care
te-adoarme noapte după noapte?
La fereastra unde plouă
îmi inundă spatele curbat;
Mă-ntreb: să-ți apar deseară-n pat?
Jucăuș din pleoape bat
uneori mai bat din stele
alte stele-n deplasare
ce își pun cenușă-n cap
Din bulbi rar se mai ivesc
ochi, urechi și
îndrăznesc
câte puțin de roșu pe nas și pleoape
puțin de verde și licurici pe coate
Dar, sa fiu așa frumos?
Chiar se poate?
poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar voiam să ajung în spațiu când eram mică, dar nu mă descurcam prea bine la matematică și la științele exacte atunci când eram la școală, așadar nu puteam nici măcar să visez la posibilitatea de a face într-adevăr o astfel de călătorie. Apoi, când am devenit ceva mai mare, am început să vizionez multe documentare despre natură, care m-au făcut să văd apoi documentare despre știință, despre fizică și despre Univers.
citat din Anne Hathaway
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un copil nu se educă lăsându-l la televizor sau la laptop. Acel mic om are nevoie să învețe de la cei din jurul său comportamentele și modul de raționare care mai apoi îi vor construi personalitatea. Nu cred că ar trebui să ne mai mirăm de ce copiii sunt atât de agresivi, au probleme de vorbire sau pur și simplu nu pot să socializeze - sursa acestora se poate găsi în comportamentul pasiv al părinților în primii ani ai săi de viață. Și, ca de obicei, auzim cât se poate de frecvent: "Dar cum se poate una ca asta? Eu mi-am educat copilul foarte bine"... Oare să fie așa? Ia să ne gândim puțin: cel mic e ca o sămânță care se dezvoltă, iar dacă tu ca și părinte nu ai grijă ce "plantezi" s-ar putea ca mai târziu să te trezești cu o buruiană în toată splendoarea ei pe care vrei să o transformi în trandafir. Vă rog, mai ales pe voi ce mai tineri care încă nu aveți copii, nu credeți că un aparat poate înlocui iubirea părinților și îi poate oferi educația cea mai solidă pentru viitorul lui. Nicio altă persoană sau obiect nu poate să facă acest lucru - cu atât mai puțin banii.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mori de vânt
desigur, despre poet
vorbește poezia lui
dar
și pantofii care-l poartă,
masa la care scrie,
ceașca lui de cafea,
tăcerea odăii.
poate mai vorbesc despre el
fotografiile,
câțiva oameni
și multe nopți palide, înainte de răsărit
apoi, despre poet
va mai vorbi
un timp
vântul
.
voi, morilor ce măcinați
rugați-vă
să mai însemne ceva
cuvântul
atunci când
nici pământul
nu se va mai povesti.
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiind un scriitor urban, e normal ca domnul Caragiale să nu fi acordat un loc prea generos descrierilor de natură. Cu toate acestea, felul în care apare natura la Caragiale este într-un chip mai viu decât la scriitorul care i se recunoaște de obicei. Sunt luminișuri neașteptate, nu e un mediu pitoresc, ci mai degrabă unul trecut printr-o senzație organică, mai puțin văzută, ci receptată ca sunet și simț.
Tudo Vianu în Arta prozatorilor români
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!