Este rândul meu
am uitat să zbor, aripile mi-au fost lipite
pe-o ușă
scria mare și neciteț, intrare interzisă
cuvinte mâzgălite, neglijent
ultima literă însă, zâmbea cu buzele vopsite-n roșu
dincolo se zbiera, ești o târfă
eu am trei doctorate și un masterat
o bufnitură
un idivid gâfăind ieși din lift
ducea din greu două sacoșe, burdușite
asteptați aici vă rog, la domnul ministru?
ochi îi erau umflați
Nu, ascult doar... Eu sunt nevasta!
atunci vă pot da dumneavoastră niște bani
nu mult, două milioane?
ușa se dechise și brusc, un trup, jumătate gol
trecu cu viteză de accelerat
chipul ivit de după ușă, zbieră
aici nu-i Gara de Nord!
îmi aduci banii mâine, la minister
ușa s-a închis la loc
nu sunteți soția? Ba da, dar viitoarea
acum intru, că-i rândul meu!
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viteză
- poezii despre soție
- poezii despre ministere
- poezii despre căsătorie
- poezii despre bani
- poezii despre viitor
- poezii despre roșu
- poezii despre prostituție
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Frunza din palma
Pumnul ce bătuse neîncetat în ușă
se desfăcuse brusc...
Posesorul lui își amintise
că traiectoria destinului său
ar putea să se deformeze
sau chiar să se desprindă de palmă...
Și atunci ce folos că ușa se va deschide?
Privise în palmă și-i păruse
că vede nervurile unei frunze...
Două erau mai pronunțate.
Începeau departe una de alta
Una era aproape dreaptă,
iar cealaltă își înclina curbura spre ea
ca într-un punct să o tangenteze
și să o încolăcească ca o liană infinită.
Pentru o clipă gîndi
că una din aceste două traiectorii
nu-i aparține...
O fi uitat-o cel de după ușă.
În palma sa avea două destine...
Înțelese că trebuie să o facă
din nou pumn și să bată în ușă.
poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre frunze
Blog
pe balustradă...
de bloc, fac blog
iau scara și ușa de lift
și o fac port de intrare
adresa o lipesc pe treaptă
cineva mă așteaptă
ușa de la intrare
fereastră spre mare
tavanul scării îl pun
drept suport
programul poate începe
stai lipit de perete
și ascultă!
fii tânăr...
și fericit
poezie de Viorel Muha (aprilie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tinerețe sau poezii despre fericire
Ușa de biserică
O ușă din stejar, frumos sculptată,
Nici nu mai știu prin ce împrejurare,
Ajunse, la biserică, montată
Și-ntâmpină creștinii, la intrare.
E mândră, nu-i mai pasă de nimic,
Dar uită ușa mare și de lemn
C-a fost cândva... (Mai bine nu vă zic,
Oricum, trecutul ei nu este demn!)
Acuma, toată ziua dă din clanță,
Spunând că e spășită și-are-un rost,
Privește-n jurul ei cu nonșalanță
Și nu-și mai amintește cine-a fost.
Morala:
În viață-i important să meditezi
La faptele greșite din trecut...
Când ușă de biserică te crezi,
Adu-ți aminte, totuși, ce-ai făcut!
fabulă de Petronela Slavu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre creștinism
- poezii despre stejari
- poezii despre sculptură
- poezii despre religie
- poezii despre mândrie
- poezii despre lemn
- poezii despre greșeli
- poezii despre frumusețe
- poezii despre biserică
Înainte însă de a se repezi spre ușa de la intrare, se schimbă totuși de uniforma-i albastră; de abia după aceea ieși val-vârtej din casă. Cei doi body-guarzi erau încă la poartă; urcă în mașina lor. Nu-l întrebară decât unde să-l ducă și porniră fără a comenta; cunoșteau drumul, doar tot ei îl mai aduseseră pe lungan de vreo câteva ori în zonă. Opriră deci exact în dreptul casei familiei Cristescu. Doar Nistor coborî. Intră grăbit pe poartă, pe alee mergând la fel de repede. Nu trecu însă pe lângă Brutus fără a-l lipsi pe dulău de biscuiții moi și dulci. Sună hotărât la ușă, sperând să-i deschidă Adela; de abia aștepta s-o vadă. În prag însă apăru chipul plăcut al doamnei Manuela, mama Adelei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre mamă, citate despre familie sau citate despre albastru
- ușă
- Ușa, decorată șic,
E supapa la intrare,
Ce-are-nscris un număr mic
Și o funcție mai mare.
Ușa (II)
definiție epigramatică de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre numere
Pânda de la 12 ani
... pândesc de aici de lângă micile smocuri de iarbă, bucăți de lemn, pietricele în nisip, rog mușcatele ferestrelor tale să ceară apă cât mai curând, poate că mama ta te va trimite afară să cumperi ceva sare, știu că mereu ieși pe ușa din spate, poate că s-a terminat programul mașinii de spălat si vei ieși cu mâinile reci să întinzi rufe, rog soarele să ceară fruntea ta boltită, vreau, merit să te văd azi o dată, nici de esti răcită cu temperatură nu-mi pasă, ieși din casă, rog măcar perdeaua să se miște puțin, așa voi ști că sunt aici, cu o bucată de pâine să ieși sa-l strigi pe câine, legănand poalele rochiței, genunchii albi ca două insule calcaroase, seara să văd cum sunt când la fereastra ta se aprinde lumina si începi să dansezi cu brațele prin aer, încet, foarte încet, de parca ai dansa în camera ta ca într-un borcan plin cu miere și ți s-ar părea greu să îți faci loc, acum pândesc, nimic mai de folos mie nu-i de făcut.
poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre dans, poezii despre timp, poezii despre temperatură, poezii despre sfârșit, poezii despre seară, poezii despre rochii, poezii despre pâine sau poezii despre prezent
"Închide ușa, te rog" sau închide ușa, te rog!
Gheață crăpată pe fulgi
Mătreață din nor nespălat
Încordare de aer în pungi
Pocnire-n canalul drogat.
Capacul din postul de ușă
Picură acum apă pe bani
Se spală pe mâini în ligheane rugina
Iar gerul troznește prin oase,
De ani.
Doar vara anină speranțe deșarte
Surghiunită albeața roșește-n obraji
Pe scara'negrită coboară dibace
În urma ei apa se schimbă în ace
Se leagănă trist strângându-se-n brațe
Și speră, și cântă și tace
Copilu-n canal.
Iar ușa'i deschisă,
Și-n lume nu-i pace
Dar lumea aleargă
Zâmbind se preface
Și tace, și tace.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre apă, poezii despre încordare, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre schimbare, poezii despre pace sau poezii despre mâini
Alzheimer
E gheață, e frig, și e seară,
sunt eu, și ești tu, și e frig,
în brațe, un câine-covrig
se cere să mergem afară,
dar negru e-afară, polei,
iar poza din fața-mi e-o brișcă,
- De ce chipul tău nu mai mișcă?
am ceai, turtă dulce... nu vrei?
Dar javra mă trage spre ușă,
o pup cu un șut, dar regret!
În pat, în pereți e cenușă,
și simt că-mi ascund un secret.
Tu taci, și eu tac, doar un câine
din coadă dă semne că-i viu,
că-i azi, că e ieri sau e mâine
sau poate e numai târziu.
Mă pupi, și e roșu, și cald,
și suntem, din nou, la olaltă,
sunt suplu, umil și înalt,
ești caldă, ești suplă și-naltă,
iar mâna în mână îmi umblă,
sub ușă, lumina s-a supt,
pe umeri mă doare o umbră,
în deget, inelul s-a rupt,
și-n palme îmi curge o boală
cu "poate", cu "da" sau cu "nu",
în dreapta e lesa - e goală,
și-n stânga, sub inimă, tu.
poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre trecut sau poezii despre secrete
Poezie banală
cândva într-un timp care
nu este al vostru
eram cu Nichita
Stănescu
la Arenele Romane
apoi la B. C. U.
la o Eminesciană
Caramitru recita balcoane
aurite
din nuferi
Bușulega ministru
trona marea adunare
eu acum scriu
rămășițe de cuvinte
adunate de la masă
cuvinte atunci...
nerostite.
dar nu puteți să-mi interziceți
să zic două cuvinte
ale lui Nichita.
Doamnă Minstru
mi-ați fost profesoară
haideți să lăsăm teoria literară
și să ascultăm ce recită Eminescu
în inegalabilele lui versuri
Caramitru din trecut
și acum recită
pentru cunoscători.
acolo la intrare
era un aparat mare
pentru securitate.
Eminescu a ramas
dar au rămas și resturi
tot în aula B. C. U.
dar cu alte fețe
unde s-a tras cu tunurile
de ce se trage cu tunurile
în cultura noastră?
poezie de Viorel Muha (17 iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre Mihai Eminescu, poezii despre versuri, poezii despre nuferi, poezii despre miniștri sau poezii despre literatură
Inimi transparente
Ai dat ușa afară
O
deșertăciune
a
deșertăciunilor
Moartea
n-a putut
ridica
nici de data asta
fereastra sinucigașă
Peisajul anterior
este abreviat
de
același țipăt
nou-nouț
Pe ușă însă
nu mai încape
cealaltă ușă
muribundă
O
Deșertăciune a deșertăciunilor
Numele tău
nu-i intrare
Numele tău
e
ieșire
O
de trei ori
0
Nu mai bate
inimă
Nu-i
nimeni
acasă
poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre peisaje, poezii despre moarte sau poezii despre acasă
Cadeca
Cadeca bruma peste frunză somnul meu,
Cadeca frunza pe pămant sub pasul meu
Zăpada se așterne-apoi pe urma
ce-am lasat in urma mea.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Afară. Te caut pe alei.
Cadeca frunza pe o bancă pasul meu. Cadeca frunza pe pămant ca-n visul meu? Ba nu, aici zăpadă nu-i. Doar frig.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... intru
În cârciumă. Și caut chipul tău pe chipul altor fețe.
Cadeca plumbul greu pe masă capul meu
Cad sticlele golite-n jurul meu.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Cadeca noaptea peste toate trupul meu
Cade o frunză peste mine, cad și eu....
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu ești aici deci trebuie... nu pot să mă ridic - văd o lumină!!
Cadeca ploaia peste tine gândul meu
Cadeca fumul către cer sufletul meu
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jos..... ești lângă mine....
poezie de Cristian Sorin din nepublicata
Adăugat de Cristian Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre visare, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre promisiuni, poezii despre plumb sau poezii despre ploaie
Încet
sete-mi este
sus curge surâsul tău
o picătură lasă să cadă, să-mi ardă gura
o umbră mă desenează prin tine
...
pe formele de ieri, pentru astăzi
a trecut timpul, nu am uitat
a închis ușă după ușă
încet, încet
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre gură sau poezii despre desen
Prințesa Ann: Îmi puteți spune, vă rog, unde mă aflu?
Joe Bradley: Ei, bine, acesta este ceea e în mod cât se poate de hilar este cunoscut drept apartamentul meu.
Prințesa Ann: M-ați adus aici cu forța?
Joe Bradley: Nu, nu. Dimpotrivă.
Prințesa Ann: Am fost singură aici toată noaptea?
Joe Bradley: Dacă nu mă luați în considerare, atunci da.
Prințesa Ann: Așadar, mi-am petrecut noaptea aici cu dumneavoastră?
Joe Bradley: Păi, ăăă, eu nu aș folosi chiar aceste cuvinte, dar, dintr-un anumit punct de vedere, da.
Prințesa Ann (zâmbind larg): Încântată de cunoștință. (Își întinde mâna pentru a da mâna cu el.)
Joe Bradley: Asemenea.
Prințesa Ann: Și dumneavoastră sunteți...?
Joe Bradley: Bradley. Joe Bradley.
Prințesa Ann: Mă bucur.
Joe Bradley: Nici nu știți cât de mult mă bucur eu să vă cunosc.
Prințesa Ann: Puteți lua loc.
Joe Bradley (stând pe pat): Vă mulțumesc mult. Dumneavoastră cum vă numiți?
Prințesa Ann: Îmi puteți spune Anya.
replici din filmul artistic Vacanță la Roma (2 septembrie 1953)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre noapte, citate despre mâini, citate despre mulțumire, citate despre forță, citate despre cuvinte, citate despre cunoaștere sau citate despre bucurie
Mai exist?
stau ghemuit între două cuvinte
eu și tu...
diagramă pe tabelul Mendeleev
am sărit de cele două cuvinte
de metale grele
privesc cerul prin ultima clipă
care mai există
am primit două palme...
după operația de memorie
m-am uitat pe mine sub bisturiu
sau mai exist...
să constat asta?
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre existență, citate de Viorel Muha despre existență, poezii despre cuvinte, citate de Viorel Muha despre cuvinte sau poezii despre chirurgie
Dincolo și aici
secunda-i decupată încă
dincolo se numără-n file desfăcute
prin cartea vieții ce ne-a fost dată
hârtia-i creponată-n viața copacului
când încă ea nu știe că va fi
o foaie roșie de floare-n vânt
iubire-n timp desfășurată
cuvinte agățate pe-o felie
de viață-n fericire și-n joc de litere
pe-o sticlă de plasmă adunate
păcate s-alunge înnebunite
spre un cer plin de lumină albă
aici și poate... dincolo
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre vânt, poezii despre jocuri sau poezii despre cărți
Inocență
Am ajuns să cred și eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineața asta i-aș fi zis mă-sii ceva
Nașparliu, bine'nțeles, că-mi tot sare-n sus de șnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid ușa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Și ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoșe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne și oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau și eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poți să stai și-un an, și doi!", îi raspund cu nonșalanță,
Închizând ușa napoi, chiar... ținându-mă de clanță,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis și mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre sărut, poezii despre numere, poezii despre lentile sau poezii despre inocență
Am gustat
Am gustat din furia iubirii
Și m-am înălțat pasăre de lumină,
Căutând uitarea ce te-a rănit...
Tu, femeie, ești zborul de lacrimă,
Labirintul tăcerii ce mă va duce
La altarul divin.
Și lacrima ta este frumoasă... și dulce...
Dar... când m-am oprit spre odihnă
Din zborul meu,
Am fost prins cu lanțuri de umbre
Și închis în colivia luminii.
Cineva mă păstra ca pe o nestemată!
Nu cunoștea că îmi voi răni aripile
Cu necuvinte...
Apoi ușa coliviei a fost deschisă...
Aveam mâncare și apă, iubire, lumină.
Dar nu mai aveam forța de a te căuta
În necunoscut.
Mi-am scuturat aripile de cenușa uitării
Dar mă dureau de tăceri.
Vino tu, căci căutarea mea
Și-a sfârșit drumul.
Copacii s-au plecat în rugi
La marginea sufletului meu...
De aici se naște pustiul...
Semnalmentele
Sunt limpezi râuri pe harta de sentimente
Arsă la capete de vulcani.
Sunt aici! Vino!
Nu voi mai putea pleca niciodată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vulcani sau poezii despre râuri
Te invit să probezi acest experiment: să intri în cămăruța ta, să închizi ușa după tine și să spui aceste cuvinte simple: "Îți mulțumesc, Doamne, că Tu ești chiar aici. Te cred pe Cuvânt, căci așa ai făgăduit. Acum, te rog, intră în inima mea și fii de acum Stăpânul meu și nu mă lăsa să mă ridic fără să-mi vorbești..."
Lucian Cristescu în Drumul meu spre Hristos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre promisiuni sau citate despre inimă
Cheie
A sosit un străin de undeva din vest,
La cureaua lui se legăna o cheie ușurel.
"Va deschide-o ușă undeva-n lume",-a spus.
"Trebuie," a adăugat el.
"Am călătorit amar de zile,
Până și sufletul mi-i plin de praf, ehei!
Dar nimeni, desigur, n-ar turna o cheie
Care să n-aibă ușa ei."
"Poate-i o ușă din aur greu, masiv,
Dincolo de care-i palatul unui rege,
Cu nuferi și cu păsări albe
Pe-un lac frumos, se înțelege."
"Sau poate o ușă spre-o pădure
Spre-un loc sălbatic, magic, unde dimineața
L-auzi pe Pan cântând la nai
Și cine știe? i-ai putea zări chiar fața."
"Cine știe? O, am călătorit pe mări atâtea,
Pe insule ciudate s-au perindat pașii mei!
Dar nimeni, desigur, n-ar face-o broască
Făr-a face și cheia ei."
Ah, uneori aș fi dorit să se potrivească
La ușa unei căsuțe printre dealuri și vâlcele;
Cu stăncuțe zburând sus pe cer, un plug
Și niște zarnacadele."
Străinul și-a ridicat rucsacul,
Iar cheia s-a legănat și-a strălucit.
"Trebuie să existe-o ușă pentru ea," a spus,
Și-a plecat grăbit.
poezie de Hamish Maclaren, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre păduri, poezii despre palate, poezii despre monarhie sau poezii despre insule
Lia: Totuși, mă ierți, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înțeles încă? Te-am iertat deci, deși ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru și sper să înțelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se oprește-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Și ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Așa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După șase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu ești supărat, deloc?
Lucian: Nu! Și te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am și uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aș ruga să gândești și tu la fel. Să ștergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i așa ușor. Rămân cele șase luni, care nu pot fi șterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îți mulțumesc. Acum pot fi liniștită, dacă știu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar ești sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poți fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înțeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ți face plăcere. Nici mie.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre iertare, citate despre început, citate despre supărare, citate despre singurătate, citate despre plăcere sau citate despre planete