La câteva zile după ce am venit prima dată la Londra, la puţină vreme după sfârşitul războiului, mă găseam într-o pensiune, căreia îi spuneau hotel particular, pe lângă High Street, în Kensington. Proprietarul pensiunii era domnul Shylock. Nu locuia acolo, dar mansarda era rezervată pentru el, şi Lieni, malteza care avea grijă de casă, îmi spunea că, din când în când, mai petrece acolo o noapte cu câte o fată. "Englezoaicele astea!", se minuna Lieni.

începutul de la Măscăricii de V.S. Naipaul (1967), traducere de Ana-Maria Baciu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dopul fără sticlă

La câteva zile după ce am venit
La Londra, am dat peste un street
Foarte ciudat, cu o pensiune
Mică şi plină cu oase, cărbune.
Domnul Helmholz era proprietarul,
Nu l-am văzut, avarul, caviarul,
Luana, malteza născuse o fată,
Blondă, frumoasă şi reformată.
Suntem chiriaşii acestei lumi,
Nu am nimic ce să mai spun.
Nu ştiu nici costă o zi,
Dar nicio oră, ştie Herr Li.
Toţi au murit, strada s-a dus
Alunecând, împinsă de Bruce.
Ce tot îndrugi, strigă Hip-hop,
Doctor în drept, ţine de dop.
Predestinat delfin, e şi copt,
Din şapte-n şapte până la opt.
Punctul de i l-ai pus la plecare?
Parcă nici î nu are parcare.
Nici obligaţii, nici hugs şi nici kiss,
Cred că mă-ntorc curând la Paris.
When a man persists, he can do
Ceea ce nicicând n-a visat Kakadu,
Fă-te ambasador în Olanda,
Fii mai eclat, ţi-a spus-o şi Sanda,
Un dirijor la "Liliacul" se cere,
Nu i s-a dat nici o sticlă de bere.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi pasul la drum, şi aide, aide, trei zile şi trei nopţi merseră până ajunse la o pădure mare. Acolo stătură să se mai odihnească şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când stau ei acolo, auziră o guiţătură de porc şi totdeodată şi văzură un porc mistreţ mare, fugind, şi un vânător alergând după dânsul călare, iară după vânător se luase un alt porc şi mai năprasnic. Vânătorul întinse arcul şi, când zbură săgeata, prăvăli fiara sălbatică din gura căreia gâlgâia sângele ca dintr-o saca. Atunci fiara de la urmă, unde se repezi o dată şi dintr-o săritură fu lângă calul de vânător, căruia îi şi vărsă maţele, sfâşiindu-i burta cu colţii lui cei grozavi. Vânătorul căzu morman de pe cal şi, pe când porcul cel mistreţ umbla să-l facă mici bucăţi, George cel voinic sări de acolo de unde era şi, mai iute decât gândul, fu lângă vânătorul cel nenorocit, cu sabia goală în mână. Dintr-o lovitură făcu în două spurcata fiară. În mai puţin de o clipă de ochi, veniră şi ceilalţi tovarăşi ai vânătorului, cari rămaseră înmărmuriţi de groază pentru cele ce era să se întâmple.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1900... vasăzică... 69, a apărut moda să mergem în fabrici cu Teatrul de Comedie, să jucăm acolo, pe terenul dânşilor. Am hotărât să mergem la schimbul doi, ei să fie mai puţini, să caşte ochii la noi o vreme şi noi să bifăm o ieşire "la uzină". Era acolo o platformă şi mai dincolo, între nişte utilaje, mă schimbam. La un moment dat, a apărut lângă mine un om care cred că era cu un cap mai înalt decât mine. Arăta cam aşa cum arăt eu acum. Cu un bumbac îşi ştergea uleiul de pe mâini. A venit cu o faţă foarte puţin prietenoasă la mine, s-a uitat foarte atent şi a zis: "Ce cătaţi aici?". Mă gândeam unde dracu' să fug! "Păi, ştiţi, tovarăşu', am venit cu teatrul, cu Teatrul de Comedie, e şi tovarăşu' Beligan, îl ştiţi..." "Ce cătaţi aici?" "Păi..." "Ce cătaţi aici?" "Da' de ce mă-ntrebaţi aşa?" "Măi, tovarăşu', eu mă duc la teatru de două ori pe an. Îmi iau nevasta, ne cumpărăm bilet, mergem la teatru, nevastă-mea atunci îmi cumpără mie o cravată, o batistă, eu îi cumpăr ei un batic şi mergem la teatru. După spectacol, ne oprim la o bodegă lângă casă, mâncăm o friptură, bem câte o bere amândoi, după care ne întoarcem acasă şi o bună bucată de vreme, când povestim despre o întâmplare, spunem: «Când a fost asta? Înainte sau după ce am fost la teatru?» Ce cătaţi aici să ne luaţi nouă bucuria asta?" Am rămas de piatră!

Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată din moldova (o săsoaică)

noaptea mergeam la spital pentru o analiză mai clară a corpului
îmi duceam şi prietenii dar se ascundeau mereu
se strecurau pe după perdele şi imitau glasurile isterice ale asistentelor

treceam însă de toate obstacolele ajungeam la microscopul galben

era acolo o doamnă tristă înnopta mereu sub microscop
puteam s-o privim nestingheriţi (nu strica o ocheadă)
ne îmbrânceam la vederea laptelui matern
erau musculiţe în spuma acestuia (nu ne miram avea şi isteria uneltele ei)

ştiam că doamna suferă din cauza unei nutrii la coapsă
era splendidă văzută aşa prin microscop cu sutienul ei de lână
neprelucrată

ne îndrăgosteam pe rând la miezul nopţii eram cu toţii copleşiţi
unul dintre prieteni s-a aşezat lângă dânsa şi a jignit-o

o asistentă ne-a văzut şi-a început să sufle într-o trompetă
era o fată urâţică din moldova o săsoaică
avea şi ea nevoile ei am ajutat-o cum am putut
era însă de nemulţumit
voia musai acolo sub microscop
nu mai aveam substanţe dar am îmbrâncit-o
cu ochiul lipit de microscopul galben am văzut crescându-i fulgerător celulita

era noapte era luni insistenţele ei mă emoţionau
n-am avut ce face m-am aplecat şi am jignit-o

fata din moldova părea încântată şuiera ca un tren

poezie de Dan Coman din doamne-doamne (2006)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dată

când ajunge într-un studio
nici el nu ştie cine-i
nici el nu auzise de el
şi a ajuns premier
prima dată era atât de neînsemnat
încât nu au vrut să-l arate
camerelor de luat vederi
era atât de mic şi neînsemnat
nu avea nimic strălucitor
trăgea partidul în jos
a fost extras de la o primărie
pentru mandatul de premier
prima dată când a apărut
la televizor s-a întrebat
şi el cine-i şi ce face acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era mămuca bolnavă, zise el într-un târziu, eu, care eram cel mezin, stăteam lângă dânsa, ca să-i dau apă, când îi era sete... Avea arşiţă mare. Eram singuri; ceilalţi erau pe-afară, după treburi. Şi ea-mi spunea să fiu cuminte după ce s-a duce ea, şi s-ascult pe tătuca. Şi eu o întrebam aşa: Unde-ai să te duci, mămuţă? Şi ea-mi spunea: Apoi eu am să mor, Niculăeş, şi tu să nu spui la nimeni...

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea aceasta, fratele cel mic, după ce se despărţi de fraţii săi, se duse, se duse, ca cuvântul din poveste ce d-aci încolo se găteşte, şi ajunse la oraşul unde îl scosese drumul pe care apucase el. Acolo daca sosi, trase la gazdă la un om al lui Dumnezeu. De câte ori se culca, de atâtea ori găsea câte o pungă cu galbeni la căpătâiul său când se scula. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. După ce ocoli cruciş şi curmeziş tot oraşul, văzând tot ce era vrednic de văzut, ajunse la margine şi acolo era un ostrov. Iară daca vru a şti ce era acolo, călăuza se feri d-a-i spune.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când tăia bradul, la care toată lumea se uita cu jind, o bătrână cerşetoare se opri şi ea să privească lângă cealaltă lume, şi când vru să plece, luă cu dânsa o surcea ce căzuse de la o ţandără a bradului şi o duse acasă. Băgă însă de seamă că era un ac înfipt în surcea; ea îl scoase; şi fiindcă surceaua era oarecum măricică şi lată o făcu capac la oala care o avea şi ea după sufletul ei. A doua zi plecă în prosteală ca totdauna; dară când se întoarse acasă, rămase încremenită văzând coliba măturată şi deretecată de-ţi era dragă inima să priveşti. Nu înţelegea baba ce minune să fie asta, adică cine să fi venit să-i facă ei astfel de bine. Câteva zile urmă tot astfel; în sfârşit hotărî să pândească, doară va da peste cel ce-i deretecă şi-i pune toate alea la rânduiala lor pân colibă şi aşa şi făcu. Într-o zi după ce plecă, ea se ascunse şi, uitându-se pe furiş, pe crăpătura uşii, văzu cum din capacul oalei sări o fată mai albă decât neaua şi cu părul de aur.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am întâlnit prima dată

erai undeva la periferia ta

acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată

îmi amintesc, era frig

mergeam zgribulită

cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască

am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi

amintirile veneau după mine ca omizile grăbite

când simt contracţiile şi se îndreaptă spre adăpost

să-şi bandajeze corpurile-n giulgiuri

şi veneau în masă ca după un exod al iubirii

se bandajau în larve, multe, mici

toate grămadă, fără nume

ca după un dezastru, ca după un blestem

neidentificate şi fără cruci

gata pentru viaţa de apoi

într-o viitură comună

tot felul de femei picior peste picior le păzeau

cu ţigările aprinse, rujate, singure

ele însele pietre funerare

pietre de hotar, nici nu mai contează

undeva aici printre oseminte

am văzut un loc verde, foarte verde

un luminiş, culoarea lui n-o pot explica

pentru că nu e pe Pământ

e doar în tine, nici tu nu ştii de ea

ţi se vede în ochi de câte ori mă priveşti

un parazit de care nu ai habar

care-ţi mănâncă pe-ascuns din măruntaie

la fel acest loc defrişat

se întinde şi mai mult când mă întâlneşte

un fel de răsărit al copilului din tine

de la o vreme orbesc

de câte ori dau mâna cu tine şi nu ştiu de ce

încep să par că deja nu mai sunt de prin locurile astea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te ştiu. Am venit după tine mereu, am ieşit cu toţi prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simţit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu ştiu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând şi simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea şi... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci aşa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poţi crede pe iubitul tău, să nu mai ştii când îţi spune adevărul şi când te înşală, să nu poţi avea măsura iubirii lui decât când îi eşti în braţe.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce mai merse ce merse, ajunse în nişte văi foarte frumoase de unde se întindea nişte munţi împodobiţi cu copaci şi cu o verdeaţă care desfăta inima, şi acolo dete peste un om, care nu ştiu ce tot bombănea el din gură şi când ameninţa cu toiagul ce ţinea în mână, pe dată se făcea câte o sută de păsărele. Apoi daca îl întrebă Ţugulea cu ce vitejii face el minunile astea, el răspunse că Ţugulea este viteaz care a făcut atâtea şi atâtea voinicii. Aflând omul că vorbea cu Ţugulea, s-a luat şi el după dânsul, ca şi ceilalţi. Şi merse cu toţii, merse, merse ca cuvântul din poveste ce d-aci înainte se găteşte, şi pe unde ajungea întreba de împăratul stririlor. Pe la cetăţi şi sate, pe unde mâneau ei noaptea, toţi îi conăceau şi îi găzduiau când auzeau de numele lui Ţugulea. Iară când fu într-un a din dimineţi, zăriră turnurile cetăţii unde locuia împăratul stririlor. Întinseră piciorul la drum şi când era înde seară, ajunseră şi ei la porţile cetăţii.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuţe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluţa cu mâncare,
În cofă îşi punea apa
Şi pleca în câmp să are.

Îşi purta paşii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfinţit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ştergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arşiţa de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-şi umbletul.

Tot aşa muncea în viaţă.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineaţă.
De cu zori şi până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Şi cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Îşi lua din cap baticul,
Ne săruta oe toţi trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-aşeza cu drag la masă
Şi ne spunea:-Poftă bună!

Când ne aşeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Aşa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puţin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de Dumitru Delcă (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un străin poate trece

Un străin poate trece pe Strada Miguel şi spune "Nişte oameni!"
pentru că el nu ar putea vedea mai mult.

Dar noi cei care trăim acolo vedem strada noastră ca pe o lume,
unde fiecare-i diferit de toţi ceilalţi oameni.

Mamman era nebun; George era prost;
Picior Mare era huligan; Părosul era aventurier,
Popo era filozof, iar Morgan comedianul nostru.

poezie de V.S. Naipaul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte fericit m-am simţit într-o iarnă când, după vreo 8-9 ani, am plecat cu toată familia într-o insulă frumoasă. Eram toţi acolo, împreună, pentru prima oară după ani de zile. M-am simţit extraordinar.

citat din Dinu Patriciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că-şi văzuse prietena, Nistor era mult mai liniştit ziua următoare, când ajunse pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00. Nu-i mai zburau "păsărele" imaginare în jurul capului; era vesel, zâmbitor. Primise o fotografie de la Adela – una foarte reuşită, după cum constatase când ajunsese acasă. O avea şi-n acea dimineaţă la el, bine aşezată, să nu se murdărească sau să se îndoaie; în plus, mai păstra în minte, încă vie, amintirea acelui prim sărut din seara trecută... Uff, de n-ar pleca peste câteva zile... Dar nu era cu putinţă să nu plece. Fiind bine dispus, nu se mai luă de Alex, care sosise la scurt timp după el. Pe puntea principală mai erau profesorul Manea şi directorul. Domnişoara Lia era în Institut încă de la ora 07.00, cu prietena ei, Dora Bercea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a porni spre casă, Nis îşi privi ca fermecat prietena şi se opri; în minte îi stăruia gândul că peste doar şase zile va pleca în misiune, iar după aceea nu va mai avea ocazia s-o vadă deloc în următorii, cel puţin 13 ani. Gândul acesta îl determină s-o îmbrăţişeze şi pentru prima oară de când o cunoştea, o sărută, nu pe obraji sau pe frunte, cum proceda de obicei, ci pe gură, pe buzele acelea adolescentine, fragede, ademenitoare. Adela părea surprinsă, poate chiar uşor şocată, intrigată de gestul lui neaşteptat, dar nu protestă în nici un fel. Din casă, domnul Gigi Cristescu, deşi afară era întuneric, pricepu ce se întâmplase, iar primul impuls fu acela de a ieşi, spre a-l certa pe lungan pentru îndrăzneala lui, însă doamna Manuela, soţia sa, îl opri. După câteva clipe, Nistor se îndepărtă puţin de adolescentă, privind-o încurcat; nu venise cu intenţia de a o săruta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"

începutul de la Prostia omenească de Ion Creangă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneticianul nu ieşise deloc din casă, ca şi ziua trecută; poate doar până în curte, pentru vreo câteva clipe, după care revenea rapid în casă. Motivul lui era foarte clar şi putea fi explicat printr-un singur cuvânt: "Ucigaşa", pe care Alex o vedea aşteptând la poartă răbdătoare, ori de câte ori geneticianul privea în acea direcţie. Iar avântul de a ieşi din curte, măcar pentru o scurtă plimbare, i se tăia de fiecare dată după ce o zărea pe această domnişoară body-guard cu o poreclă atât de grăitoare...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici gâtul sticlei n-avea cum s-o mai recunoască pe logodnica de odinioară. Când, în sfârşit, a putut ajunge la încredinţarea că nimeni nu-l mai băga în seamă şi că nu se minuna câtuşi de puţin de trecutul lui, plin de atâta strălucire, când era ştiut că se afla acolo printr-o întâmplare, în urma căderii din înaltul cerului, s-a posomorât în aşa chip încât n-a vrut să mai asculte cele ce-şi spuneau cele două bătrâne.

finalul de la Povestea unui gât de sticlă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!