Asupra oraşului domnea o tăcere apăsătoare. Străzile erau goale; storurile cafenelelor şi ale magazinelor, lăsate. Vântul din Sud ridica un praf uscat şi aspru. Platanii ce străjuiesc Strada Gării se stingeau. Toate casele aveau obloanele trase. Huesca părea un oraş interzis.

începutul de la Manejul spaniol de Michel del Castillo (1960), traducere de Marilena Andrei
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am văzut toate acele oraşe şi sate construite în apă şi alte oraşe mari pe uscat şi drumurile pietruite ce duceau până în Mexic, am fost stupefiat...

citat din Bernal Diaz del Castillo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa adormită

era cea mai frumoasă fată din oraş
visele ei străbăteau adolescenţii transparenţi
din fluidele cartiere ale oraşului stingher
ea visa şi undeva un adolescent se ridica de la pământ
ca o păpădie
dispărea în scurt timp cu un pocnet sec
de os rupt
în curând
străzile vorbăreţe apartamentele fragile
şcolile ipohondre cafenelele mătăsoase
parcurile lenevoase
erau pustii de adolescenţii transparenţi
lipsiţi de vise ai acelui oraş

într-o zi fata se trezi tuşind
sângele roşu îi păta batista
soarele lumina neputinicios prin geamuri livide
au crezut că e o alergie la ambrozie sau puful
care plutea în acele zile neobişnuite prin aerul veşted
dar fata se stinse
câteva ore mai târziu

în următoarele zile
adolescenţii reapărură în oraş
unul câte unul
materializându-se cu acelaşi pocnet sec
au fost toţi prezenţi
la înmormântarea
celei mai frumoase fete care a visat vreodată
în acel oraş

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Încă nu mi-am format o părere
despre viaţă.
Fiinţele din jurul meu
nu se gândesc
decât la azi şi mâine...
Satul a fost uitat
şi trăieşte după propriile legi...
În pământul sfânt aşează morţii,
iar casele cu obloanele trase
fumegă-n tăcere
singurătatea acestei ierni.
La biserică s-au adunat,
pe neaşteptate,
păsări flămânde...
Aripile cad înzăpezite
de-atâtea mătănii...
Ninge liniştit, dragostea mea!

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş-acum douăzeci de ani, tot pe-aici, prin locurile acestea de-atâtea ori stropite cu sânge, s-au întors ostaşii noştri biruitori din câmpiile Bulgariei. Rărite erau rândurile, şi steagurile zdrenţuite de gloanţe, dar pe chipurile uscate şi pline de praf ale acelor viteji cari văzuseră moartea aşa de-aproape strălucea ca o lumină dumnezeiască; toată lumea se descoperea cu respect înaintea lor — pe străzile oraşului flori li s-aruncau din balcoane, şi ochii se umezeau de lăcrimi privindu-i, lăcrimi de iubire, de recunoştinţă, de admiraţie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Măgurele (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit eu în Bucureşti, "la coada calului", acolo, la statuile din faţa Universităţii, erau încă trăsuri cu birjari lipoveni. Aveau taftane lungi, de pluş, aveau brâu bleu, iar trăsurile erau foarte elegante în interior. Şi, cu adevărat remarcabil, caii erau daţi cu cremă de ghete pe copite. Încă erau birje. Faţă de ceea ce este astăzi Bucureştiul, atunci era un oraş patriarhal. Circulaţia era foarte comodă. Noi, studenţii, circulam cu tramvaiul.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii democraţiei

au mâncat secera şi acum trag
de ciocan cu mânie capitalistă
populaţia întinde tristeţea
pe străzile mizerabile pline
de jandarmi mascaţi
şi poliţişti cu melancolie de căţei
goarna funerară se aude-n oraşe
duc drepturile omului la crematoriu
din domicilii liliputane ies
semioamenii pe jumătate robotizaţi
mâncaţi din interior de îndoieli
şi gândacii nedigeraţi
unii stau cu storurile trase
întinşi pe mesele de disecţie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julia

Distribuţie: Tilda Swinton, Saul Rubinek, Kate del Castillo, Aidan Gould, Jude Ciccolella

trailer pentru Julia, regia Erick Zonca (2008)
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti indezirabili se adunau aici din cele patru colţuri ale lumii – romantici decepţionaţi şi visători inveteraţi, aventurieri înrăiţi şi hoţi – şi rătăceau pe străzile înguste ale bătrânului oraş sau se strângeau în pâlcuri în cele două porturi ale oraşului; când ancora câte un vapor, îl asediau ca pe o fortăreaţă, cu speranţa de a găsi de lucru. Dacă izbuteau să facă rost de ceva bani sau de ceva mâncare, într-un fel mai mult sau mai puţin cinstit, se simţeau cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

Marko Marcevski în Insula Tombuctu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pianistul

În seara aceea, mai ţii minte?

am decis să ieşim împreună.

Arterele poluate ale oraşului

ne mai primeau şi pe noi

pe lângă motoarele ambalate,

printre cârciumi de vară târzie.

Deodată am tresărit amândoi,

părea că auzim sunete ireale,

venite parcă de nicăieri şi

de peste tot...

Nu, nu erau ale unei maşini tunate,

de aceea am crezut că visam.

Sfioşi, am tăcut amândoi.

Am mai făcut câţiva paşi, apoi...

uluirea s-a prefăcut fericit,

într-o clipă de bucurie.

Un pianist anonim transformase

o banală terasă din oraş,

într-o poveste muzicală...

şi pe noi indiferenţi

la motoare disperate

şi tevi de eşapament.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu patria trebuie să fii, chiar dacă are sau dacă n-are dreptate, aşa cum eşti cu tatăl şi cu mama.

citat din Antonio Canovas del Castillo
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

Străduţele oraşului portuar
Nu-s mari, bogate sau alintate de vreo zână,
Dar moartea şi gloria-n aceste zile
Se plimbă pe trotuarele lor mână-n mână.
Se revarsă foc, cad bombe, dar nu pot frânge
Curajul mândru-n în care trăiesc şi se-nfăşoară
Oamenii simpli din oraşul portuar,
De pe străduţelor oraşului portuar,
De pe străzile temerare-ale oraşului portuar,
Care ştiu atât de omenesc şi de frumos să moară.

*Poem publicat în revista Punch pe 18 decembrie, 1940.
*In perioada în care " Bătălia pentru Marea Britanie" ( Battle of Britain ) dintre Royal Air Force şi Luftwaffe ajunsese la apogeu toate laudele se îndreptau către aviaţia militară britanică, marina fiind cumva neglijată. Acesta e motivul pentru care Cicely Fox Smith a atras atenţia asupra marinarilor, în special al celor de pe navele comerciale care înregistrau mari pierderi de vieţi şi care sufereau cel puţin la fel de mult.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea mirosea încă mereu a iarnă, văzduhul părea îmbâcsit cu praf fin de
cenuşă. Oamenii purtau căciuli şi clicine peste pieptare, pogănicii — băieţii care mânau vitele pe
brazdă — aveau buzele crăpate şi mâinile îngroşate, roşii ca racul, dar tot aveau inimă să pocnească
din bici şi să strige vitelor pe nume.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou hibernal

iarna stăpâneşte
prin toate cotloanele oraşului,
ale nervilor
şi ale oaselor

viforul mai smulge câte un geamăt
marilor singuratici

serbările iernii poartă anatema iluziilor,
un viscol mai spulberă zăpada unor vise
uitate pe ţiglele acoperişurilor,
ascult dorinţele unor plopi muribunzi
care se zvârcolesc pe marginea drumului,
o lună albă mă pândeşte sadic
când mă întorc să-mi văd urmele
jalnice lăsate prin viaţă

şi nu ştiu cine şuieră mai tare,
vântul, câinii,
oamenii

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balena propriu-zisă, numită "Nord-caper" în Oceanul Îngheţat de Nord şi "Sulpher-boltone" în Oceanul Îngheţat de sud, era pe cale de dispariţie. Pescarii fuseseră siliţi să se repeadă asupra balenelor din specia "jubart" – un mamifer uriaş, ale cărui atacuri repetate erau destul de primejdioase.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de lumină, aerul devenea mai aspru şi mai rece şi mai plin de miasme. Unele erau dulci, altele erau iuţi şi neplăcute, altele parcă aveau un parfum tare, de femeie. În locurile atinse de raze, din covorul de frunze se ridicau în văzduh fuioare subţiri de abur, asemenea unor stafii.

Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile oraşului de vânt

Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile oraşului de vânt
intrat în colbul istoriei.

Apele focului se varsă-n amintiri
îşi fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.

Cuvintele înghit nemişcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde şi nopţi de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.

Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubeşte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea cuvintelor

Mi-am închipuit tristeţea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codiţe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu ştia de sine, părea foarte chinuită

Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete şi şoapte,
Iar pe chip, bujorii vieţii o-nroşeau fără să ştie,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră şi vie

Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumuseţe... ajunsese doar o slută

Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie şi tăcere

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!