Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi... cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot...

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SCRISOARE LA ÎNCEPUT DE AN ŞCOLAR
Dragi Copii,
Nimic nu mai este ca altădată: nici vacanţa, nici şcoala, nici voi, nici părinţii voştri, nici dascălii voştri!
Toate se schimbă cu o viteză uluitoare: trecutul, prezentul şi viitorul nu sunt decât o mixtură atemporală!
Nu ştii de unde să te iei şi unde să te pui!
Totuşi, ceva a rămas neschimbat: surâsul inocenţei voastră: larg, atât de larg şi atât de încăpător că lumea, pur şi simplu dispare în colţul gurii!

Costel Zăgan (4 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin secolele al XIX-lea şi al XX-lea se obişnuia să se recruteze din toate clasele societăţii copii cărora li se vâra cu de-a sila în creier tot felul de ştiinţe şi rezultatul era că unii învăţau ca o maşină tot ceea ce li se spunea, lucru care nu avea nici o consecinţă rea, dar nici bună, ştiinţa fiind pentru aceştia un mijloc de a ajunge la un scop, pentru formarea unei cariere.

Victor Anestin în În anul 4000 sau o călătorie la Venus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1945 se credea că a crea rezervaţii şi parcuri naturale este de ajuns pentru a ajuta fauna, dar acest lucru nu mai este o opţiune. Acum, nici măcar toate astea nu sunt de ajuns. Toate terenurile de la ţară ar trebui puse la dispoziţia animalelor sălbatice. Grădinile din suburbii, gardurile vii de la drum... toate trebuie folosite.

citat din David Attenborough
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din toate cărţile pe care le-am citit n-am înţeles mai nimic asupra francmasoneriei, pentru că în realitate nici nu ai ce să înţelegi în cazul aşa-zisei doctrine a ei. Nu ştiu ce vor de fapt aceşti oameni, cine le-a băgat în cap că-şi trag doctrinele de la Solomon şi de la Piramide şi de ce sunt atât de misterioşi cu "secretele" lor, pe care le publică totuşi în sute de cărţi de propagandă. Dar un lucru am învăţat totuşi din comerţul meu cu literatura aceasta aiurită: am învăţat să cunosc mentalitatea francmasonică.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminicile după-amiază... Toate zilele în in-suportabilul după-amiezei lor... Panica urâtului care mă cuprinde la căderea zilei... Nimic din ce ai putea face să nu te atragă: nici să te ridici din fotoliu, nici să rămâi, nici să citeşti, nici să dormi, nici să mănânci, nici să vorbeşti, nici să mergi. Cam la atât se reduc posibilităţile noastre.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Televizorul devine aproape unicul interlocutor şi educator al copilului. Interesul copilului pentru "cutia vorbitoare" este explicabil... Acesta acţionează hipnotic asupra psihicului. Drept rezultat, micul omuleţ intră în transă şi percepe fără critică tot ceea ce curge din ecran.

Dmitri Avdeev în Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este ridicol să se salveze cineva doar datorită zeilor dacă a făcut toate lucrurile în viaţă dupa judecata proprie, iar nu aşa cum le place zeilor, şi nu a făcut nici măcar acele lucruri pe care zeii înşişi le orânduiesc în vederea salvării;dacă se întâmplă contrariul şi pacea se menţine în toate nelegiurile şi viciile, aceasta ar fi o neglijenţă a providenţei, care ar lăsa pe cei răi să conducă. Dar cei răi conduc datorită laşităţii celor conduşi, aceasta este drept iar contrariul nu. Providenţa nu trebuie să existe astfel încât noi să nu mai însemnăm nimic. Dacă totul ar fi providenţă şi doar providenţă, atunci nici ea însăşi nu ar mai fi: căci pentru ce anume ar mai putea fi? Nu ar mai exista decât divinitatea. Dacă unii au devenit răi, nu le este permis, ca făcând rugăciuni, să pretindă altora să fie salvatorii lor, neglijându-se pe ei înşişi, nici să pretindă ca zeii să renunţe la vieţile proprii, pentru a dirija treburile lor particulare.

Plotin în Enneade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate mamele-s icoane

Toate mamele-s icoane
Ce-au în pântec dumnezeu,
Izvor nesecat de viaţă
Pentru pios sau ateu.

Toate mamele au miere
În palme şi în cuvânt,
Au în mângâiere Raiul
Iar sfatul lor este sfânt.

Toate mamele sunt sacre
În templul vieţii? Statui.
Veşnic rămân călăuze
Pe drumul copilului...

Toate mamele-s divine,
Sunt sacrificiul suprem,
Pentru pruncii lor să treacă
Şi prin foc, că nu se tem.

Toate mamele au mir,
Toate ştiu să vindece,
Mereu le auzi zicând:
"Unde pupă mama, trece!"

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul nu ştie a construi o frază corectă şi cu toate acestea scrie cărţi didactice. Halal de ţară!

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare. Primii patru însă n-au iubire decât pentru posesiunea obiectelor la care se referă pasiunea lor, neavând deloc iubire pentru obiectele însele, faţă de care simt doar o dorinţă amestecată cu alte pasiuni aparte. În schimb iubirea pe care o nutreşte un tată bun pentru copiii săi este atât de curată, încât el nu doreşte să aibă nimic de la ei şi nu vrea deloc să-i stăpânească altfel decât îi stăpâneşte şi nici să şi-i alipească mai strâns decât acum;privindu-i ca pe alte întrupări ale lui sine -însuşi, el urmăreşte binele lor ca pe al său propriu, ba chiar cu mai multă grijă. Afecţiunea pe care oamenii de onoare o au pentru prietenii lor este de aceeaşi natură, cu toate că rareori ea este atât de perfectă;iar afecţiunea pe care o au pentru iubita lor ţine în bună măsură de o asemenea iubire, dar ţine oarecum şi de cealaltă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Am învăţat că lacrimile te înalţă
După ce seacă ochii de oftat
Că-n moartea inimii există viaţă
Şi poţi urca deşi-ai îngenuncheat.

Am învăţat că, în răceala lumii,
Există raze care stau ascunse
Şi că-n revolta pe care-o au unii
Se-ascund de fapt braţele lor plânse.

Am învăţat că nici o fiinţă
Nu poate să răzbească spre lumină
De nu-şi păstrează dramul de credinţă
Ca s-o aline când nimic n-alină.

Am învăţat că, fiind sărman,
Un om se poate lesne-mbogăţi
Şi să-şi sporească averea an de an
Dacă învaţă verbu' "a dărui".

Am învăţat că, de prea multe ori,
Fidelitatea nu-i de om, căci el
Se simte sufocat, prins în strâmtori,
Ci-i mai degrabă-n suflet de căţel.

Am învăţat să plâng, să râd deopotrivă
S-o fac iubind căci mai presus de toate
Iubirea este viaţă, nu alternativă,
Iar lipsa ei nu-nseamnă decât moarte.

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stările mele de dezechilibru au fost atât de mari încât m-au obligat să răspund la întrebarea: "De ce mi se întâmplă toate lucrurile astea?". Şi am ajuns la concluzia, târzie, dar care m-a vindecat, că singurul vinovat pentru tot ceea ce nu-mi convine sunt doar eu.

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, deci, asta te-a deranjat atât de mult, că i-ai văzut împreună, la masă, la restaurant.
Lucian: Nu, doar asta, nu... Dacă ar fi fost doar atât, tot nu m-ar fi de-ranjat atât de mult, însă la un moment dat, ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat! Chiar acolo, la restaurant! De faţă cu mine, poate special ca s-o văd eu, sau... nici nu ştiu de ce. Şi am reacţionat cum n-ar fi trebuit!
Mihai: L-a... sărutat?! Lia?! Pe... Sid?!
Lucian: Da... La naiba! Chiar l-a sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr a făcut asta! Curată nebunie! Mă tot întreb de ce, dar nu înţeleg...
Mihai: Luci, calm, te rog!
Lucian: Sunt foarte calm, Mihai. Sau voi fi, de îndată... Lasă-mă, că-mi revin imediat... Pentru că nu mai vreau să mă gândesc la nimic! Toate astea sunt lipsite de orice sens. Şi v-am promis solemn, vouă şi-n primul rând chiar mie, că nu voi mai face nimic prosteşte şi am de gând să-mi ţin cuvântul dat, aşa că, gata! Rămân indiferent la orice; nu mă mai interesează! Nimic! Sau aşa ar trebui, să nu mă intereseze, deloc. Nu ştiu în ce măsură reuşesc, însă mă străduiesc, serios...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câţi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, pentru că şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini îşi mai aduc aminte.)

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, Dedicaţie (1943)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru: Ai văzut toate dosarele astea de aici; cele de pe birou şi pe cele din spatele meu? Destule... Toate sunt cu declaraţiile şi datele strânse despre tine în aceste zile de anchetă; mi-ai dat serios de lucru! Le-am studiat amănunţit pe toate. Crezi că scrie ceva rău despre tine pe vreo filă? Nici gând! N-am găsit nimic... Totuşi, ai ajuns în faţa Comisiei acum, fiind cadet, nu când erai elev. Nu eşti indisciplinat, reiese clar din tot ceea ce scrie aici, iar eu ştiu bine că nici mai de mult, când erai mic, nu erai indisciplinat, deşi făceai o sumedenie de nebunii, cu nărojii ăia doi... Încă-ţi mai sunt colegi?
Lucian: Da.
Doru: Aşa-i; am văzut şi declaraţiile lor pe undeva; Nis scrie tot aşa, oribil, indescifrabil, a trebuit să mă chinui rău până să înţeleg ce-a scris el acolo. În orice caz, geograf şi genetician; n-au ajuns deloc rău nebunaticii ăia doi. Iar tu – matematician; era de aşteptat din partea ta... Cu istoria mea nu v-aţi împăcat nici unul?... Măi, nu eraţi deloc cuminţei; maşina mea încă mai are şi acum unele urme de atunci, lăsate de voi... Se pare că nu v-aţi cuminţit nici acum. Atunci însă te scăpa mereu directorul. Acum ce s-a întâmplat? De ce ţi s-a înfundat? N-a mai vrut să te ajute?! Ştii, pe atunci mi-aş fi dorit eu să ajungi în faţa Comisiei Disciplinare, când erai elev, deşi nu eram eu preşedintele; să fi fost şi atunci, o încurcai serios, cu tot ajutorul directorului... Hai, spune şi tu ceva! Sau chiar nu vrei să vorbeşti cu mine? Eşti atât de supărat pe mine?
Lucian: Păi, eu...
Doru: Măi, dacă-mi răspundeai aşa la lecţii, te lăsam imediat corigent, să ştii; ba poate chiar şi repetent, din cauza istoriei; dar tu mereu învăţai foarte bine, erai salvarea clasei... Acum ce ai de spus în apărarea ta?
Lucian: Nimic.
Doru: Cum nimic?! Recunoşti că ai fi vinovat?! Indisciplinat?! Ia să vedem, cum zice domnişoara... Comportament necorespunzător... Cum te comporţi tu necorespunzător?
Lucian: Nu ştiu.
Doru: Nu ştii?! Măi, nu se poate să nu ştii!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii sunt fericiţi fiindcă nu cred în rău, alţii pentru că n-au crezut niciodată în fericire; şi cu toate acestea, nici unii, nici alţii n-au pierdut mai mult decât aceia care au cântărit toate relele şi au numărat toate nefericirile.

citat din Iovan Ducici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebirea dintre majoritatea oamenilor şi mine constă în aceea că la mine "pereţii despărţitori" sunt transparenţi. Este particularitatea mea. La alţii sunt adesea atât de groşi încât nu văd nimic îndărătul lor — şi asta-i face să creadă că acolo nici nu se află absolut nimic. Eu percep întrucâtva procesele ce se derulează în fundal, ceea ce-mi conferă o siguranţă lăuntrică. Cel care nu vede nimic n-are nici siguranţă şi nu poate trage concluzii sau nu se încrede în propriile concluzii. Nu ştiu ce a declanşat faptul că eu pot percepe fluxul vieţii. Pesemne că a fost însuşi inconştientul. Poate că au fost visele mele avute atât de devreme. Ele mi-au determinat evoluţia de la bun început.

citat celebru din Carl Gustav Jung
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!