Eminescu, la 33 de ani

Am vârsta christică, sfârşit de secol,
mă soarbe golul vremii înapoi
e viaţa mea cenuşăreasa morţii
ţinută-n dreptul peşterii de voi.

Învăţ să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor,
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atâta dor.

Port tragedia pinilor de munte
sub care doarme un convoi de orbi.
tu, daimon rău, mândria mea nebună
în ce prăpăstii de gheţari mă sorbi?

La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strâmbă uneori, şi grea,
chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana.

Aşa precum e scris, să se întâmple!
s-or împlini scripturile în veac
eu ştiu că n-am greşit în faţa ţării
chiar dacă astăzi mă siliţi să tac.

Îmi pregătiţi de-acum o moarte lentă,
aţi mai făcut-o şi cu alţii, ştiu
imperiul infiltrat ca igrasia
îşi cere jertfa câte-un spirit viu.

Şi s-ar putea cândva să mă răpuneţi
deşi va fi destul de greu, vă jur
eu am în spate mânăstiri şi codri
şi siglele romane împrejur

Am în pământ un neam de oseminte
şi altul sus, la fel de numeros
în cleştele acesta cine intră
e sfărâmat năpraznic, os cu os

Nu vă jucaţi cu pământenii ţării,
sunt buni şi blânzi, dar nu mizaţi prea mult
destule patimi ne-au rănit mândria
şi ne-au spurcat lăcaşele de cult.

Prea mulţi ne spulberară în copite
pământul ca un mire fermecat
şi aurul l-au ruginit cu sânge,
şi pântecul fecund l-au ulcerat.

Lăsaţi această ţară să rodească
să-şi coacă pâinea, vinul să şi-l bea
să-şi crească pruncii fără de prihană
şi viitorul cum şi-l ştie ea.

Nu scuturaţi voi roua de sub mierle,
nu veştejiţi făpturile la flori,
în numele a căror drepturi sacre
parlamentaţi şi vă simţiţi datori?

Nu-i cal troian cabala voastră neagră
e un poney de bâlci, trăgând la dric
istoria nu are nici o roată
nu mai puteţi întoarce, deci, nimic!

Mai bine v-aţi întoarce voi acolo
de unde luaţi arginţii putreziţi,
noi stăm din veac la cina cea de taină
voi luaţi câte-o gustare, şi fugiţi

Vă zic o dată pentru totdeauna:
nu suntem colonia nimănui
de şerpi şi de căpuşi fanariote
suntem de-acuma până-n gât sătui.

E timpul, cred, să isprăviţi odată
cu lenea şi şantajul cunoscut,
au suferit şi alţii chinuri grele
şi-au luat-o de la cap, şi au tăcut.

Plecaţi-vă trufia, puneţi mâna
pe plug şi sapă chiar, că n-o fi foc
daţi ascultare spiritului ţării
şi-acestor oameni fără de noroc.

Eu vă blestem prin gura celor simpli
crucificaţi pe dealuri şi câmpii
sunt robii muncii şi copiii ţării
pe care voi îi vindeţi, zi de zi

Ei nu ştiu toţi prea bine ce se-ntâmplă
ei trag la jug, nădăjduiesc şi mor
în timp ce saltimbancii şi irozii
ţes conjuraţii împotriva lor

Pe capul vostru şi-al seminţei voastre
să cadă veşnic sângele străbun,
fiţi blestemaţi pentru aceste crime
pe care-aş vrea s-apuc să le răzbun!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viaţă şi de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Şi uite!-o aripă mă doare
Şi un pumnal e-nfipt în ea.

Deşi, vă spun, aici mi-e bine
Şi-s îngeri ce-mi pansează rana,
Ţară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuţă,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să tac

Tu spui că sunt o enigmă vie...
Că pot cu gândul mereu scrie.
Că sufletul îl am prea apăsat,
Că nu prea cred să fiu salvat.

E drept ai uneori dreptate,
Nu pot să tac, vorbesc de moarte.
Dar oare tot ce ne înconjoară...
E adevăr... sau apă chioară?

Cum pot să tac... când tot e strâmb?
Când n-avem loc pe acest pământ.
Că fără milă îl călcăm,
Nimic nu vrem ca să salvăm.

Noi suntem nişte trădători.
Pământul ne-a primit cu flori
Cei care mâine vor veni
Pe ce pământ vor mai trăi?

Ei unde oare vor pleca
Dacă pămînt n-o exista?
Gândiţi şi daţi-mi un răspuns
O viaţă aveţi... şi nu-i deajuns.

Sunt cred... cel mai înverşunat,
Dau foc la tot ce e stricat.
Sunt chiar furtună în deşert,
Şi vreau pământ fertil nu sterp.

Îmi spui să cred că voi răzbi...
Şi dragoste voi întâlni...
Speranţa mea... un vis pierdut
Cum să o iau dela'nceput?

Probabil s-o schimba ceva...
Când eu... nu voi mai exista.
Nu pot să tac e prea târziu,
Mi-e teamă de ce pot să scriu.

Mi-e teamă... chiar şi să vorbesc
Pot multe inimi să rănesc.
Aşa că tac şi mă ascund
În jur e Răul până-n fund.

E seară... v-am cam pluctisit,
Am spus doar ce eu am gândit.
Vă mulţumesc anticipat
Nu tac... dar totuşi am plecat!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce pot să fac mai bine

Voi încerca să te protejez
Dacă nu sunt prea speriat
Nu te voi neglija niciodată
Dacă îmi împărtăşeşti sentimentele
Voi fi chiar în spatele tău
Dacă nu te mişti prea repede
Şi voi încerca să-ţi aduc aminte
Că unele lucruri pot să dureze
Te voi iubi mereu
Sau cel puţin pentru mulţi ani
Dacă ştii că niciodată nu voi putea
Să-ţi alung toate temerile
Şi nu mă voi rătăci niciodată
Decât dacă trebuie
Însă mă voi întoarce mereu
Asta e tot ce pot să fac mai bine
E tot ce pot să fac mai bine

cântec interpretat de Joe Jackson
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, cea mai frumoasă...

Spuneţi, voi, români, de-i ţară mai frumoasă ca a noastră,
Unde cântă ciocârlia pe sub bolta cea albastră,
Unde se aude naiul şi viorile-n pădure,
Sub arcuşul limbii noastre,-alungă hoţii, să nu fure.

Spuneţi voi, unde-s izvoare, care susură-a iubire,
Spărgând piatra cea mai dură, mirosind a nemurire?
Cine are munţi şi mare, Dunăre şi locuri sfinte,
Unde se aude doina, aşa dulce şi cuminte?

Ca o ie înflorată, îmbrăcată-n sărbătoare,
Râde ţara mea bogată, chiar şi-atunci gând glia doare
Sub potopul de injurii ale hoardelor străine,
Care strigă-n gura mare, să nu-i fie ţării bine.

Neamul, chiar de nu-i prea mare, e viteaz, la o adică
Şi-o acoperă cu trupul şi nu tremură de frică.
Că viteji ne-au fost eroii, s-or scula şi din morminte,
Să ne fluture drapelul şi să strige: Înaine!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni buni, încetaţi să vă mai întristaţi. Oare nu ştiţi voi că tristeţea vine din evenimente trecute ce se petrec în mintea voastră exact ca şi când s-ar petrece acum? Oare nu ştiţi că puteţi să vă alegeţi gândurile? Oare nu ştiţi că puterea de a decide ce e bine şi ce e rău stă tot în mâinile voastre? Nu-i vedeţi pe cei mai potrivnici decât voi, cu mai puţine decât voi care zâmbesc şi se bucură de ceea ce au? Nu v-aţi dat seama până acum că ceea ce acumulaţi nu vă face mai fericiţi? N-aţi observat că şi un zâmbet pus pe buzele încrâncenate ale unui om vă face să vă simţiţi mai bine? Chiar trebuie să fiţi egoişti înainte de a oferi? Dacă nu daţi acum din leul vostru 10 bani, când veţi avea 10 milioane, credeţi că veţi oferi unul?! Fiţi recunoscători pentru ceea ce vă oferă viaţa, căci este exact ceea ce aveţi nevoie, chiar dacă nu e întotdeauna ceea ce vreţi!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem de om sărac

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!

Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!

V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.

Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.

Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!

Blestem, blestem, blestem pe voi!
Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!

Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

poezie de Dan Puric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denigratorilor lui Eminescu

Din ce lumi voi aţi venit
Şi aici v-aţi pripăşit?
Pentru ce-aţi venit la noi
Şi-aruncaţi tot cu noroi?
Unde vreţi voi să ajungeţi?
Naţia vreţi să o distrugeţi?
Vă numiţi voi literaţi
Şi pe toţi îi criticaţi;
Filozofi vă mai ziceţi,
Cine credeţi că sunteţi?
Eminescu pentru voi
E de lada cu gunoi.
Din cultură-l aruncaţi.
Locul lui vreţi să-i luaţi?
V-a avântaţi la fruntea sa,
Laurii pentru a-i lua.
Voi degeaba încercaţi
Locul lui n-o să-l luaţi!
El făcu odinioară
Limba noastră o comoară.
Cu el doctorat v-aţi dat,
L-aţi luat, v-aţi lăudat.
Puneţi mâna şi munciţi,
Nu la locul lui râvniţi!
Pe aici ca voi au fost
Ce-ncercata fără rost.
Locul lui ei l-au râvnit.
Rând pe rând s-au prăpădit.
Nume noi ei şi-au luat.
Dar cultura i-a uitat.

El e nufăr în cultură,
Iară voi doar un pelin!
Voi vărsaţi venin pe gură
Şi vreţi locul lui divin?!
Icoană este pentru noi,
Iar voi, doar un gunoi.
Cu sau fără de folos,
Creierii el şi i-a stors.
A lăsat drept moştenire
Opera-i spre-a sa cinstire.
De la voi ce-o să rămână?
Doar o mână de ţărână!
La români i-o vorbă mare:
Fiecare dă ce are!

Trădători de neam şi ţară,
Pentr-un ban primit de-afară.
Sunteţi pata pe vecie
În cultura României!
Va veni timpul odată,
Că istoria nu iartă!
De plătit voi veţi plăti,
Chiar şi morţi dacă veţi fi.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul (fragment)

Iar o femeie care purta un prunc în braţe
spuse: "Vorbeşte-ne despre Copii".
Şi el glăsui.
"Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea
însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu sunt şi gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi
să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici ză-
boveşte în ziua de ieri.

Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca
nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi.
Pe drumul nesfârşirii Arcaşul vede ţinta
şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgeţile-I să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare,
tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic."

poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi dacă, spre exemplu, vom sosi pe 29 ianuarie 2101?
Traian: N-ar fi convenabil pentru voi, pentru că misiunea planificată în căutarea voastră ar fi fost deja demarată cu o zi înainte; v-aţi putea chiar întâlni pe drum... Desigur, dacă nu v-aţi întâlni, cei porniţi în căutarea voastră, ar putea fi anunţaţi să se întoarcă acasă, la acea dată încă putându-se păstra legătura cu ei; însă voi aţi fi faliţi; fără banii din conturi, care odată scoşi, nu vor mai putea fi recuperaţi aşa de uşor.
Alex: Lăsaţi, dom' director, că nu pentru a ne îmbogăţi plecăm noi. N-ar fi nici o pagubă!
Nistor: Desigur; ce-am avut şi ce-am pierdut?!
Lucian: Totuşi, ar fi preferabil să ne întoarcem înainte de acea dată, nu din considerente materiale, pentru că nici unul dintre noi nu se gândeşte la bani.
Traian: Luci, cu tine la conducere, în funcţia de comandant al misiunii, am convingerea că vă veţi întoarce toţi teferi şi la timp, nu veţi întârzia, deşi nu din interese financiare; ştiu că nu acesta-i scopul vostru. Dar ştiu sigur că-ţi vei face datoria aşa cum trebuie şi că-ţi vei conduce colegii spre un succes garantat.
Lucian: Mulţumesc, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacient

Eu n-am să mă fac bine niciodată,
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simţindu-mi conştiinţa vinovată,
Că nu e totul bine-n ţara mea.

Puteţi să mă-ntrebaţi: - Ce vrei, băiete?
În treburile mari de ce te bagi?
Am să răspund milos şi pe-ndelete:
- Eu ştiu că îmi sunt dragi cei ce-mi sunt dragi.

Mi-am investit şi nervi şi timp şi viaţă,
În drumul care m-a ademenit
Şi-am acceptat să dorm pe copci de gheaţă
Şi să trăiesc pe muche de cuţit.

Puteam să-mi fac în alte părţi avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toţi servii,
Să-l rod meschin şi fără de idei,
Dar epocii eu i-am cedat toţi nervii
Şi ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Ţară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, labil dacă eram.

N-am dreptul la o mare suferinţă?
Nu-mi daţi cartelă nici pentru prăpăd?
Ei, bine-atunci, în mine ia fiinţă
Un neam pe care voie am să-l văd.

Şi n-am să pot să-ngădui niciodată,
Acestui trup nelegiuit, al meu,
Să-nveţe nebunia blestemată
De-a-i fi uşor când ţării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deşi putea zbura, dacă voia.

N-aveţi la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luaţi,
Un singur leac îmi trebuieşte mie:
Să-i pot vedea pe ceilalţi vindecaţi.

Această boală e o boală rară,
Această boală e o boală grea,
Această boală se numeşte Ţară
Şi leacul este ea şi numai ea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Mai mergem mult, şefu'?
Lucian: Nu ştiu, mă. De ce, te-ai plictisit cumva, ori ai obosit?
Nistor: Nu, şefu'. Dar claustrofobia mea...
Lucian: Văd că ţi-ai ţinut-o destul de bine în frâu până acum. Cred că mai poţi rezista puţin.
Nistor: Poate. Şi totuşi, n-am înaintat destul? N-ar trebui să facem cale întoarsă?
Lucian: O să ne întoarcem, Nis, fii liniştit! Dar nu chiar acum. Ai răbdare.
Nistor: Nu-i vorba de asta, şefu'. Dar cred că am văzut detul pe ziua de azi. Dacă vrei, putem reveni şi mâine, chiar mai devreme, de dimineaţă şi putem continua.
Lucian: Cum?! Ceilalţi... Vreţi să ne întoarcem chiar acum?
Mihai: Ştiu şi eu, Luci... Poate n-ar trebui să întârziem.
Lucian: Nici nu vom întârzia. Totuşi, mi se pare prea devreme să ne retragem.
Alex: Poate... Dar să nu păţim ce aţi păţit voi doi, săptămâna trecută... Nu se ştie niciodată.
Lucian: De asta ţi-e ţie teamă, bătrâne?! Nu cred că ar fi o problemă. Nu de data asta. Şi nici nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Dar chiar de s-ar întâmpla, acum suntem toţi, în grup, îl avem şi pe Robby cu noi, deci, ne-am descurca. În plus, domnul Kuny ne monitorizează, ar observa imediat că s-ar întâmpla ceva, deci, n-avem de ce să ne facem astfel de probleme. Eu zic să mai înaintăm puţin, dacă tot am ajuns până aici. Voi ce părere aveţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de copiii mei...

Nu vă speriaţi copiii mei,
Când va tuna şi fulgera afară,
E dorul meu ce vine la voi
Şi care pe voi vă cheamă.

Mi-e dor de voi copiii mei,
Comoara mea cea sfântă...
Să vă strâng la al meu piept,
Cu-o dragoste adâncă...

Chiar dacă astăzi părul meu
Pe la tâmple mi-a albit,
Voi sunteţi tot copiii mei,
Pe care eu mult i-am iubit.

Şi chiar oriunde vă aflaţi,
De mama să nu uitaţi,
Că eu mă rog în fiecare noapte,
Ca domnul să vă de-a sănătate.

poezie de Eugenia Calancea (17 august 2017)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am murit. Doar am plecat puţin. Revin

În memoriam: Paul Goma

Ca să le fie bine
Celor ce mă critică mereu
Am să mă las de mine
Şi de condeiul meu.

Să nu mai sufere în van
Că scriu prea mult
Mai bine dorm pe un divan
Citind doar cărţi de cult.

Mă voi lăsa de scris
Şi de speranţa ce-am avut,
Voi părăsi cel manuscris
Pentru care m-am născut.

Scriind, credeam că zbor
Mă avântam prea des eu în tării.
De fapt, mi-a mai rămas să mor
Să nu mai fac tristeţi cu ale mele bucurii...

Sunt o fiinţă luptătoare
Şi nu cedez uşor,
Dar şi răbdarea capăt are
În resemnări mă înfăşor.

Nu am rănit o floare
În viaţa mea.
Am ajutat de la pământ la soare -
Răsplată am doar ura grea.

În viaţă bucurii am căutat
Şi-am semănat la fel
Dar, pentr asta-s vinovat
Şi din durere port intel.

Dar nu vă bucuraţi, călăi,
Voi nu aţi biruit acum şi nici odată.
Eu n-am murit, cum cred cei mai răi din răi
Doar am plecat un pic. Revin. Cu opera mea toată.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dacă voi mai pleca în această misiune.
Traian: Nu spune prostii; sigur vei pleca! Nu se va ajunge atât de departe încât... Fără tine, n-ar mai putea fi vorba despre nici un fel de misiune. Dar nu, nici nu vreau să-mi imaginez o asemenea posibilitate. Trebuie să se rezolve cumva situaţia asta; ia spune, acum, dacă tot suntem în oraş, ai fi dispus să mergem împreună până la domnişoara consilier acasă, să stăm puţin de vorbă cu ea şi cu părinţii ei?
Lucian: Poftim?! Nu, dom' director, mai bine nu!
Traian: De ce nu, băiete?
Lucian: Ce rost ar avea?
Traian: Am putea-o convinge să-şi retragă reclamaţia; nu-i timpul pierdut.
Lucian: Nu, lăsaţi... Nu cred că ea şi-ar retrage-o.
Traian: De ce nu crezi? Deci, ai supărat-o totuşi cu ceva?!
Lucian: Nu, dom' director, n-am supărat-o deloc.
Traian: Luci, din cuvintele tale, aşa reiese.
Lucian: Înseamnă că m-am exprimat greşit, deşi s-ar putea s-o fi deranjat faptul că de vreo câteva ori m-a surprins când fetele din Institut s-au năpustit asupra mea; dar nu-i vina mea, nu eu le-am provocat!
Traian: Luci, eu te cred, dar cine ştie ce-şi închipuie domnişoara... Tocmai de aceea, pentru a evita pe viitor asemenea incidente, ar trebui să-mi spui numele acelor domnişoare, să nu te mai deranjeze altă dată. Uite, îţi promit chiar că n-am să fiu deloc aspru cu ele, nu voi lua măsuri severe împotriva lor, iar dacă nu va fi cazul, nu voi lua deloc, nici un fel de măsuri; vreau doar să le conving să te lase în pace.
Lucian: Credeţi că aţi putea reuşi?
Traian: N-ar fi imposibil, dacă ele se vor dovedi înţelegătoare şi cooperante. Te rog, Luci, măcar atât permite-mi să fac pentru tine, dacă la domnişoara acasă nu vrei să mergem, să încercăm să oprim acţiunea pornită împotriva ta; dă-mi o listă, măcar cu câteva dintre ele şi repet, te asigur că voi fi foarte înţelegător cu acele fete, admiratoarele tale, iar tu ştii prea bine că eu nu promit în zadar.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mamei

Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.

Nici nu mai ţin prea bine minte dacă
Sunt mort de glonţ, de foame sau cuţit,
Mai plânge-mă, că, astfel, o să-ţi treacă
Şi-ai să-nţelegi că nu v-am părăsit.

Mai vin şi eu, din când în când, pe-acasă
În forma unui zgâlţâit de geam,
Şi e ceva ce parcă nu mă lasă
Să intru printre voi, precum intram.

Mă uit la toţi şi-adesea mi se pare
Că mă simţiţi, dar că vă speriaţi
Şi-aprindeţi, fără rost, lumina mare
Şi radioul foarte tare-l daţi.

Îmbrăţişează-mi, mamă, crucea, bine,
Să nu rămân aici, să-mi pară rău,
Şi să mă-ntorc, din când în când, la tine
Şi să mă strângi, prin somn, la pieptul tău.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribegie ,,săracă copilărie"

Şi-au plecat români de-ai noştri
De voie şi de nevoie,
Prin străini în lumea mare,
Pentru un bani, mai de valoare,
Pentru ce-au uitat legiştii.

Zările îndepărtate crunt onoarea le-a lovit,
Căci român eşti doar în ţară,
La străini, slugă vândut.
Plâng copiii, plânge neamul,
Când familii se dezbină,
Dorurile îi sugrumă
Şi în lacrimi le înghit,
Numai banii îi mai alină,
Preţul lor e scump plătit.

Haideţi fraţilor acasă!
Că şi aici este de lucru,
Faţa ţării să înflorim,
Drept că bani sunt mai puţini,
Dar sunteţi lângă copii,
Ocrotiţi de-al vostru spirit
Şi de bunul Dumnezeu.

De puneţi umăr la umăr
Avântul în voi să crească,
Ca şi pâinea cea domnească,
Traiul vostru îşi schimbă faţa,
În familia românească,
Libertatea ei cea sfântă,
Nimeni să n-o umilească!
Greu vin banii, uşor pleacă,
Voi pribegi din poartă în poartă,
Munca greatrupul vă-apleacă,
Iar timpul nimic nu iartă.
Când vă deşteptaţi mai bine,
Aveţi doar pe Dumnezeu
Şi-o fărâmă de lumină
În înţelepciune voastră,
Înţeleasă prea târziu.
Niciunde nu-i ca acasă,
Adunaţi cu toţi la masă.

poezie de Valeria Mahok (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!