Creatori

Ne-am inventat cuvintele şi singuri ne-am scris cărţi
Şi aberant apoi le luăm sursă de noi, alte, preopinenţe,
Citind din psalmi, din liturghii, din Biblie... alte hărţi
Ce colindăm pe rând, cu decalog model de... competenţe.

Ne construim, noi, sfinţi, sanctificăm, dăm moaşte
Şi noi le spunem Dumnezeu, iar popii... un apostol.
Ne beatizăm în ctitori, chip punem în icoanele de Paşte...
Şi apoi nebuni ne-naripăm doar crez, lipsit de orice ştiinţă... în stol!?

Ne creăm singuri totul şi necaz şi bucurii, ne naştem
Şi aleatoriu-i numai, învălmăşeală -brownian hazard, de noi-
Ca apoi să ne citim în palme proprii sorţi, destin ce-l paştem
Stând în genunchi, cu cap sub patrafir... sinucigaşi eroi.

Om înţelege, azi, că început tot noi am fost şi noi facem... "apoi"
Şi că pedeapsa de-i, cea maximă, e moartea, rezervată oricum... Şi pe deasupra goi, goi, goi?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cazanele morţii

Veneau din venire
un stol de veniri
Iar
noi peste noi
ne-adunam
amândoi
ba tineri
ba goi
ba goi
de-amândoi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

câteodată era doar aer printre noi
şi ne-am trezit aşa deodată
indiferenţi, năuciţi şi goi,
lăsând tăcerea grea să ne străbată.

nu ne-am mai strigat deloc pe nume
ne-am bătut cu gândurile pe tăcute
apoi am citit din poemele noastre postume
şi tu ai plâns câteva minute.

tăcută, tristă, te-ai desprins de mine
şi ţi-ai adus aminte de trecut,
de-atunci, străină, ai înfruntat alte destine
şi m-ai alungat din viaţa ta absurd.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţi de cer

Dintr-un cuib de iubiri,
Prindem aripi peste nopţi cu trandafiri
Porţi de cer se deschid,
Dragostea mai sparge înc-un zid.
Îngeri albi ne privesc
Valsul nostru lin neomenesc.
Noi plutim peste timp,
Iubirea e un veşnic anotimp.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.

Ca-ntr-un vers de poem,
Dragostea e tot ce mai avem.
Legământ între sfinţi,
Sărutările între mări şi munţi,
Fluturi albi ca doi miri,
Nopţi ascunse în flămândele iubiri
Dragostea-i un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.

Doar noi doi fugim prin Paradis cu paşii goi,
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu.

Dragoste şi-un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (15 septembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Şi nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii ştiu, după ierni, că sunt verzi
Şi dragostea, cum că, doar noi o inducem.

Existăm prin credinţa de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!

Decizia, veşnic, pe treptele fiinţei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale ştiiinţei...

E sigur ceva ce nu merge-n substanţă,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanţă
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?

Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabileşte sfârşitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...

De naştem noi singuri prin propriile forţe,
Şi clarul de zile şi nopţi îl avem,
Aşa şi pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torţe!!!

Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spaţiul nesaţ ne aşteaptă coloni;
Chiriaşii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.

Sortirea ne e clară dar n-am înţeles
Că naşterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar fiinţa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicaţi în progres!

Început, ca şi cale, sfârşit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...

... E totu-o psihoză indusă... cu popii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că fericirea personală nu are legatură cu omul de lângă tine. La Judecata de Apoi nu mergem "de mână", ci absolut singuri, şi dăm socoteală pentru cât am fost de fericiţi noi înşine. Cât am făcut noi pentru noi.

Dorina Chiriac în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din ţesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinţi, ce-şi zic aşa, cred necredinţe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smeriţenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el... Oh, Doamne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

o colibă de o palmă
pe o stâncă cioplită în munte
clipire
un chip, un trup, o privire
doi sâni, fragezi şi goi
mă aşez în culcuşul de paie
lângă noi, amândoi
am scuturat noaptea de pe umeri
deschizând ochii apoi
priveam sânii tăi albi
nu am văzut clipa
privirea luneca uşor-uşor peste buze flămânde
sărutam ceasul zilei
tu păşeai printre noi
te iubesc, am strigat într-o noapte
te-ai înfăşurat cu părul tău
în soarele alb al unei zile de mai
încolţise sămânţa în pântec
în zori, ne-am aplecat peste un copil
i-am dat un nume, apoi
se ridica de buze cuvântul în vazduh
acolo, unde cerul şi-a deschis privirea
să cadă peste noi ploaia fecundă
iubita mea, lumina din zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am mai cunoaste noi?

Atata timp trecut-a fara rost
Atatia ani de cand nu ne-am vazut
Balaia mea iubire tu ai fost
Parca din alte vremi, de la al lumii inceput

Ce mai conteaza acum?
Nici n-as mai sti ce voi...
De ne-am vedea vreodat'
Ne-am mai cunoaste noi?

A fost un vis frumos
Prin ploi ca de cristal
Printr-un ianuar geros
Si-un martie infernal

Acum sunt toate-n urma
Povesti cu falsi eroi
De ne-am vedea vreodat"
Ne-am mai cunoaste noi?

poezie de Alex Dospian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de suflet, dor de noi

Mi-e dor...
dor de sufletul din noi,
ce l-am ascuns sub pietre si noroi;
ce l-am uitat într-un ungher
sub ploaie, frig şi ger.

Si noi...???
noi oameni... ce suntem?
daca nu, doar nişte biete fiinţe?
înzestrate doar cu-n simţ primar
de supraveţuire, acel simţ vital.

Si el,
El, suflet de copil,
ce toţi l-aveam cand mergeam tiptil,
ar mai salva, de-ar putea
săraca noastră consţiinţa.
dar este mic şi al său trup
l-a izgonit în ploi şi vânt
şi de atunci el rătăceşte
taina lumii de-o vesteşte:

Noi ne naştem puri şi goi
Dar murim plini de noroi
Iar la ziua de apoi
Cerşim sufletu-napoi!

poezie de Adriana Monica Burtea (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie 2020

Afară e atâta primăvară,
Noi ispăşim pedepse fără vină;
Durerea lumii-ajunse să ne doară,
Pământu-ntreg se află-n carantină!

Ni-e interzis să vedem pomii-n floare
Şi nu ne mai îmbrăţişăm copiii;
Mă-ntreb, nu cumva noi murit-am, oare,
Deja... şi, disperaţi, facem pe viii?

Am uitat să fim oameni şi prieteni,
Ne-am tot respins, ne-am tor îndepărtat;
Iar Dumnezeu ne-arată-n aceşti termeni,
Ce-nseamnă singuri cu adevărat!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanie

zilnic se înfruptă din noi
cu colţii ascuţiţi şi noi, ei, fiare de soi
ne pun pe umeri greutăţi
asteptând să le cărăm,
cu umerii sfâşiaţi şi goi
noi, pleavă şi gunoi
ne aşezăm la masă flămânzi
mâncăm gunoaie şi noroi
noaptea ne lingem rănile din noi
ne urmăresc cu ochi sticloşi şi goi
cu colţii muşcă din sânul secătuit de lacrimi
trăim într-o lume îmbâcsită..
cu deseuri umane şi morale
am rămas să mergem prin cotloanele deznădejdii
tânjind după un suflet curat
Doamne, ai milă de noi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiator?!

... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din seminţe
născute-n luminişuri dintr-un putregai de foste fiinţe
şi Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?

... şi cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă să devină un popor
dintr-un amestec de-alte şi-alte naţii, un migrator...
că doar aşa, nu-i un incest... şi face lume, timp să-ncânte?!?

... şi dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alţii genii
ce-nsămânţăm câmpii, cernoziom şi apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ aşa cum ni se spune?...
că singuri ne săpăm culcuş final în cripte, de milenii!?!

... şi câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deţine, ne-a domesticit pe tine şi pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...

... e oare cum Big Bang nedesluşit, amăgitor
în început ce n-are început din alt sfârşit
ce mintea nu concepe, din taboo ce-am încropit...
şă-şi creadă singură neştiinţa de a tot-începător?!?...

... şi-atunci ce simplu-i de-nţeles ce pare infiorător;
nu-i totul de la sine "inventat" ca o spirală ce se-nvârte
pierzând capăt şi punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte...
şi-i prea pretenţios, neacoperit... să ne-ncropim în creator?!?...

... sau poate idealu-i adevăr întâmplător
dintr-o iluzie că împreună, cu credinţă-n noi,
creeăm cu toţii; vii, pe cei ce au fost, vor fi... şi toţi cei de apoi,
un univers în paralel?!... N-am fi realul iniţiator?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul Testament

Să ne propunem NOUTATEA
Şi s-o creem ÎNTRE NOI SINGURI,
Recuperând şi LIBERTATEA,
Ne ridicând tot noi şi IMNURI.

Putem să eliminăm flagelul
De vorbe goale de agnoşti,
Împiedicând la timp măcelul
Ce ni s-a destinat ca proşti.

Să punem ŞCOALA, PREGĂTIREA,
În CONDUCERE la FRUNTEA ŢĂRII...
În loc de lene, ISTOVIREA
Să ne-o propunem REZOLVĂRII.

Să ne ALEGEM singuri RÂNDUL
Şi la DECIZII şi la MUNCĂ,
Înlocuind hoţii cu GÂNDUL;
PRICEPEREA să fie SFÂNTĂ!...

Să punem capăt la politic
-Un clan de şmecheri, buni de gură-
Şi să ne strângem ANALITIC,
Să fim noi proprii o SINECURĂ.

Să ne-mpărţim pe ŞTIINŢĂ PURĂ
În medici, căruţaşi... SĂ FIM
Aşa cum s-a creat NATURĂ;
În ARMONIE să MUNCIM.

Vom fi şi REGE şi PLEIADE
Şi vom putea să ne ÎNTREŢINEM;
Toţi NECORUPŢI, cu ŞCOLI REALE,
Pe NAŢIUNE s-o MENŢINEM.

Vă conjur fiţi de ACŢIUNE
C-aveţi destulă EXPERIENŢĂ
Să faceţi ŢARA o MINUNE...
Să CLĂDIM TOT din COMPETENŢĂ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunul

La Sărbătoarea de Crăciun
Noi colindăm din casă-n casă,
Ne punem straie moi şi calde
Şi stăm cu Dumnezeu la masă.

Să se-ncălzească lângă vatră,
Că vine şi El de departe,
Să-I facem patul să se culce,
Să-I dăm veşminte noi, curate.

Când Marea Stea va da de veste
Pe toată faţa pământească,
Şi Magii toţi când vor veni,
La noi, aici, au să-L găseasca.

Nu-n peşteră ca alte dăţi,
Dormind pe piatra friguroasă,
În anu-acesta, de Crăciun,
Vom sta cu Dumnezeu la masă.

poezie de Mariana Dobrin (decembrie 2008)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎMBĂTRÂNIT-AM NOI IUBITO ÎMPREUNĂ-Rubaiat
Îmbătrânit-am noi iubito împreună,
Ne-am contrazis, apoi ne-am acordat în strună
Să trecem mai uşor meandrele vieţii
Şi valul să-l oprim din marea în furtună.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi!

Cât ai vrea să îi socoţi
Numărând din doi în doi,
Plopii rămân fără soţ,
Eminescu e cu noi!

Domol curge râul, ramul,
Neamu-i sătul de nevoi,
De-om învinge vântul, valul,
Eminescu e cu noi!

Codrul freamătă şi plânge,
Lacrimile-i curg şiroi,
L-au tăiat şi curge sânge,
Eminescu e cu noi!

Rar se mai aude bucium
Pe la stânele de oi,
Cânt-a jale şi a zbucium,
Eminescu e cu noi!

Sub salcâm de-aştepţi iubita,
Un sărut să-ţi dea, apoi,
Dacă te-a cuprins ispita
Eminescu e cu noi!

E nemuritor şi rece,
Fără el ne simţim goi,
Vreme vine... vreme trece,
Eminescu e cu noi!

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să ne dăm seama, pictăm viaţa cu ce avem noi mai ieşit din comun, ca apoi singuri să ne mirăm de propriul tablou...

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postit carusel

Ne furăm singuri, şi atroce
Ne ştampilăm ursuzi condamnarea
Ascunşi în cabine transparente
Ragem cu putere, meritând pedeapsa

Călăriţi de noi pe noi cu nebunie
Jucăm traşi de sfori iluzive
Ne-mbătăm... mâine va fii mai bine
Azi numai există... a fost vândut

În bâlciurile minciuni din trecut
Pe acadele cu gust amăgit
În lanţuri ne legăm şi învârtim
Caruselul pentru care noi postim

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroi au fost, eroi sunt încă!

Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte
În munţi, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne’ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!