Nu plâng...

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Şi l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătăţii rob, să-i fii... e-atât de greu.

Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecaţi departe,
Nevoi, de alţii scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viaţa mea cu spini.

Nu plâng, imi pun pe rană, speranţă şi tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Şi-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mă copile

Dacă n-am fost aşa cum ţi-ai dorit,
Nu căuta, în vina mea, răspunsul.
Mi-e martor, Dumnezeu, ca te-am iubit,
Dar mi-am ascuns şi lacrima şi plânsul.

Prea multe rugăminţi neîmplinite
Trezesc acum... regretele târzii.
Ai să-nţelegi durerea de părinte
Când ai să ai la rândul tău copii.

Imi caut, printre gânduri, vindecarea.
Azi, să mă ierţi... povară dacă-ţi sunt.
Doar grijile îmi rătăcesc plecarea,
S-au strâns cu toate-n părul meu cărunt.

Când am să mor să n-ai păreri de rău...
Tot mamă-ţi sunt, de n-oi mai fi în viaţă.
Te-oi cauta prin nopţi... în visul tău,
Să-ţi mai aduc o vorbă... o povaţă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Sunt mulţumit mamă,
nu-mi trebuie nimic.
Am doar o rană
în piept
ce-mi sângerează
necontenit.
Încolo sunt sănătos.

Aici am copacii mei
aici am izvorul
dar mai ales ştergarul înrâurit
cu care-mi zvânt lacrimile
când adeseori visez.

Am un Eminescu,
un Creangă
şi-un Blaga
cu care mai pot vieţui
în "acasa" mea!

Mai am un Dumnezeu
deasupra şi în mine.
Şi-n cuvintele Lui
îmi înţeleg spirtualitatea.

Aici am sufletul
aici am iarba
aici îmi este coloana
aici îmi este infinitul.

Toate astea sunt lângă inimă
în odihnă
şi înţelepciune
cu întreaga dragoste
a vieţii eterne...
Sunt mulţumit, mamăă!

poezie de Nicu Petria din ziarul "Oltul" din Slatina (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caută, prin amintiri, trecutul

Incătuşate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braţ pe care să te-aşezi.

Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.

Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.

Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Şi gândul ne mai poartă spre iubit.

Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăţ... în temere cuprins.
Un alt trecut îşi caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

Viaţa are o limită, iubirea nu... nu irositi viaţa, iubiţi-vă!
Marin Bunget

Nu irosiţi secundele tăcerii...
E-atât de scurtă trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Să nu pui întrebarea... ce-ai făcut?

Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viaţa ta e goală,
Să nu fii singur dincolo de stele
Impovărat de propria-ţi greşeală.

Când timpul curge fără de oprire
Nu ţine ură-n viaţa ce-o trăieşti.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă pentru mâine...

Gândul meu zboară din nou la tine,
Că tu eşti prezenta mea iubire,
Dar cine ar fi crezut,
Că e drum lung de străbătut.

În fiecare parte a sufletului meu,
Există o amărăciune şi nu mai sunt eu,
Îţi spun că te iubesc, dar tu nu eşti prezent,
Iar când îţi spun în faţă tu nu eşti atent.

Ar trebui să mă îmbrac în flori,
Că tu să mă mai vezi uneori,
Aş vrea să-mi răspunzi cu tăcere,
Cu mângâieri s-alungi a mea durere.

Să nu-mi mai pese de ce mă-nconjoară
Şi inima ta nu vreau să te doară,
Să simt uşor cum vântul lin mai bate,
Dar la noi să nu mai poată străbate.

Vreau s-aruncăm amintirile de ieri,
S-avem mai multe apropieri,
S-avem speranţă pentru mâine
Şi-n fiecare zi amintirea să rămâie.

Aş vrea să iubeşti sufletul meu,
Că şi eu il voi iubi pe-al tău,
Aştept cu mare dragoste să revii
Şi cel de dinainte să nu mai fii...

poezie de Eugenia Calancea (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te mamă! ...

Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii şi fruntea febril!
Mai spune-mi o dată poveşti cu-mpăraţi,
Cu pruncii lor veseli, ce-adorm răsfăţaţi.

Mai dă-mi înc-un zâmbet şi-o vorbă de-alint,
Chiar dacă şi-acestea adesea te mint.
Îţi jur că dorinţa mea are un rost,
Să simt pentru-o clipă ce-aş fi şi n-am fost.

Când plâng din nimica, tu lacrimi să-mi ştergi
Şi plină de grijă spre mine s-alergi.
Cu boala când lupt şi mă scald în sudori,
Fii zâna mea bună şi-alungă grei nori!

La orice femeie ce trece pe-alei
Privesc cu speranţă şi-n gând strig:- Mă vrei?!
Dar nu milă caut în ochii lor goi,
Ci-aduceri-aminte şi dorul de noi.

De mână mă poartă destinu-n străini,
Pe căi neumblate şi pline de spini.
Întoarce-te mamă, sunt doar un copil,
Sărută-mi obrajii şi fruntea febril!...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste şi ură. Sfârşit...

Şi te urăsc nespus când tu imi taci!
Nu ştii ce-nseamnă verbul a iubi...
Şi prin tăcere... nu ştii ce îmi faci...
Iar ce simţim... se va risipi.

Şi te iubesc mai mult de ai visa...
Eşti unicul ce inima mi-a luat-o!
Şi totul fără voia mea...!
Dar tu, iubirea mi-ai certat-o!

Şi ură şi iubire eu resimt...
Mă duci la limite şi mă provoci în mine!
Şi mă învârt în cerc, acelaşi ritm...
Şi extaz... dar şi multe suspine!

Şi a venit şi ceasul să aleg...
Nu pot trăi în valuri viaţa toată!
Şi am ales să pot să mă dezleg...
Şi să pun punct, la a noastră soartă.

Fii bine şi fii fericit!
EU îmi închei scrisoarea cu durere...
Aş fi dorit finalul însorit,
Dar am realizat... că am visat himere...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

Nu-mi căutaţi în timpuri rădăcini
Şi nici vre-un rang să-mi aşezaţi povară,
Căci nu-mi cunosc nici rude, nici vecini,
Eu m-am născut aici a doua oară.

Doar el, cuvântul, îmi cunoaşte mersul,
Vorbeşte-i blând şi-ascultă-l cu răbdare;
Povestea mea o ştie numai versul,
E-atât de mic şi totuşi mult prea mare.

Mi-am rătăcit destinul în cuvinte
Şi le-am întors cuvânt după cuvânt;
Îmi răscolesc aducerile-aminte,
Dar n-am să ştiu vreodată cine sunt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vinovată

Sunt vinovată că privesc spre Cer
Şi-n voia sorţii rătăcesc prin lume
Povestea mea e plină de mister
Nimic din ce contează n-are nume..

Sunt vinovată că respir dureri
Şi le transform în amintiri plăcute
Am strâns mănunchi cuvintele de ieri
Ca fericirea chipul să-mi inunde..

Sunt vinovată că nu ştiu să plâng
Când frica îmi scânceşte în ureche
Nici şapte vieţi, de-aş vrea, nu îmi ajung
Ca inimii să îi găsesc pereche..

Sunt vinovată că-n poeme-ating
Tot ce vibrează-acum în jurul meu
Să nu fii trist că nu am să te strig
Iubirea mea e însuşi Dumnezeu!

22.02.2020
Focşani
Oana Adriana Alexandrescu

poezie de Oana Adriana Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine, mamă...

La tine, mamă, mă gândesc mereu
De câte ori durerile m-apasă.
În clipe de tristeţe şi de greu
Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,
Chiar şi atunci în clipe de durere.
Cu-o lacrimă, furiş, ne mângâiai,
Cu sufletul... şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin.
Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.
Să cred doar în speranţele ce vin
Şi-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.

La tine mamă... doruri de se frâng,
Tu ştii să le acoperi cu tăcerea.
La tine mamă gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtăşeşti durerea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o zi

A trecut o zi din viaţa mea...
Micuţă sunt şi bucuroasă, frate,
Când tăticul meu şi cu mămica
Îmi dau poveţe pentru mai departe.

Soarele îmi luminează ne-ncetat
Şi cireşele zâmbesc pe crengi prin ploaie,
Când mâna mea de prunc nevinovat
Surâde-n permanenţă şi-i vioaie.

O oră-a mai trecut şi-am devenit matură...
Mi-am întâlnit iubirea din senin.
M-ai învăţat ce-nseamnă dragostea cea pură
Şi-ai dat culoare pentru-al meu destin.

A mai trecut o zi şi iată că sunt mamă...
Stau şi eu acum în nopţi pustii,
Muncesc pîn' zorii zilei se destramă
Şi iar se lasă orele târzii.

A mai trecut o zi şi mi-au crescut copiii
Şi-au plecat deja în drumul lor...
În jurul meu e casa doar, pustie,
Şi inima mi-e lacrimă şi dor.

Visez mereu la ce-am trăit odată
Şi mă topesc în palma amintirii.
Un vis îmi face inima curată
Când se-nvelesc cu rouă trandafirii.

Pustie-s. Şi acuma mă gândesc
La clipele frumoase de povaţă,
Când nu ştiam ce-nseamnă să trăiesc
Şi nu descifram noţiunea - viaţă.

Dar este trecător şi este dat uitării
Pînă şi acel ultimul cuvânt,
Când ştiu că îngerii cei devotaţi răbdării
Nu mai sunt acuma pe pământ.

Privesc în jurul meu nefericită
Şi puterile îmi scad fără a şti,
Căci mă transform în stană liniştită
Dacă nevăzută trece înc-o zi...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dol de sălutalea ta

Ialtă-mă mamă n-am ştiut
Când elam mică şi-am celut
Tu nu mi-ai dat că n-ai avut

Cu sufletul îndulelat
Ai luat pământu'-n lung şi-n lat
M-ai lăsat mamă şi-ai plecat

Ial azi când nu mai sunt fetiţă
De-acuma melg la gladiniţă
Mi-ai tlimis mamă şi lochiţă

Şi mie... şi la flăţioli
Ne-ai tlimis mamă pantofioli

Când le plimesc la piept le stlâng
Sunt male mamă nu mai plâng

Dal te iubesc măicuţa mea
Şi-olicât de multe aş avea
Mi-e dol de sălutalea ta

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai treci din când în când prin viaţa mea...

Dacă un gând fărâmiţat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viaţa mea.

Dacă mai poţi privi aceeaşi stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viaţa mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...

De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viaţa mea...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu că-n Tricolor e-o lacrimă de mamă!

Mă adusese mama pe lume-n prag de zori
Şi, peste ani, eu, fiul, aflam c-a lăcrimat,
Dar nu de o durere, ci doar c-a observat,
Cum pruncu-i, din lumină, se-mbracă-n trei culori.

Ştiuse, de-atunci, mama, că sunt născut soldat
Cum chiar şi ursitoare, venite noaptea-n vis,
I-au spus că-ntreg destinul de ele mi-a fost dat,
Să fiu oştean al ţării, dar şi oştean în scris...

Şi răsărise astrul luminător din Cer
Şi mamei îi zâmbise şi alungase-un nor,
Să vadă cum mulţi îngeri, lui Dumnezeu îi cer,
Ca El să mă boteze-n lumini din Tricolor.

Iar astăzi, ca oştean, legat prin Jurământul
De-a-mi pune viaţa gaj, când patria mă cheamă,
Că-i sunt soldat şi-n scris, cu arma grea – cuvântul,
Eu ştiu că-n Tricolor e-o lacrimă de mamă!

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De carte infiat...

Ochiul lucid al Cărţii îmi disecă
Şi îmi traduce gându-nnoitor –
Cartea îmi este înger păzitor.
Eu sunt copilul tău, Bibliotecă.

De Carte înfiat, de ea crescut,
Simt, tainic, glasul Cărţii când mă cheamă.
Cu drag, îi zic Bibliotecii mamă,
Şi pentru ea – sunt sabie şi scut.

Norocul e mereu altundeva,
Dar niciodată nu e prea departe –
Zgârcit cum este, totuşi ne împarte
Câte puţin din avuţia sa...

Când vine ziua norocoasă-a mea,
Aş vrea să cred că m-a visat o carte...

sonet de Maria Gonta (15 martie 2016)
Adăugat de Maria Gonta
Comentează! | Votează! | Copiază!