Noe şi potopul
Când a eşuat
Arca lui Noe pe Ararat,
Dobitoacele toate
Au răsuflat uşurate.
Numai Noe,
Dintr-un vârf de plop
Se distra citind
Cuvântul "potop"
Pe dos, care tot potop era.
Se vede treaba
Că de potop
Nu putea scăpa
Nici în vârf de plop.
poezie de Mihail Mataringa (16 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Potop de zori
Potop de zori, potop de rai
Înghite noaptea de pe plai
Când al cocoşilor cântat
Goneşte noaptea de prin sat.
Potop de vis, potop de dor
Mă ia pe mine cel ce mor
Mă lasă liber să plutesc
Pe mine, cel ce te iubesc.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Potop
Imi fac gândul vesel, brici,
Taie geru-n două.
Mă-ntâlnesc cu un arici,
Se face că plouă...
Nu mă vede, că-s micuţă.
Nu ştie ce pot,
Dar condeiul meu neicuţă
Poate fi potop.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

- potop
- Apoteoză-n visul unui strop.
Potop
monostih de Eugen Deutsch din revista "Codul lui Eugen", nr. 11 (iulie 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rondelul ploii nesfârşite
Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.
Pe caldarâm un răpăit răsună;
L-aude-un surd, îl vede şi-un miop.
Şi plouă nencetat, de peste-o lună.
Nu văd vreo rază, nici la microscop.
Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.
Ma uit încrezător înspre prislop,
Desfac, în taină, ţuica mea de prună
Şi parcă n-aş mai vrea să îi pun dop,
Că ameţit, nu-i port ploii ranchiună.
Plouă torenţial, ca la potop,
Iar strada mea aduce cu-o lagună.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Potop pe uscat
Să poată intra în arcă
toată lumea se dezbracă
distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (14 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!



Potop mioritic
Mioriţa se remarcă
Doar că-i laie-bucălaie!?
Vai românul vru... o arcă,
O făcu însă... de oaie!
epigramă de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!



Potop
cum să-ţi faci loc
în raniţa unui bărbat
povestind despre bătălii
pierdute
cum mai e azi
cerul tău
aici s-a înnorat
şi nu ştiu
pe unde să-mi adăpostesc
gândurile
la răspântii
potop şi gloanţe
poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


În zări
În zări
Cîntări,
Trezesc
Păduri,
Copaci
Şoptesc
Murmuri
Tu taci...
Prin plop,
Potop
De dulci
Cîntări
În zări
Te culci
Pe crini
Suspini...
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Arca lui Noe
Dinainte de potop.
Asta a intrat în top.
distih de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Potop
Mi-am aruncat
sufletul
pe un vârf de munte
ca să mi-l salvez
de la potopul
patimilor
şi din noroiul
gândurilor,
până ce puhoaiele
se vor retrage
şi din trupu-mi lut, va înverzi
ramură de măslin.
poezie de Raluca Oprita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!


Prin efort susţinut, seriozitate, disciplină şi autocontrol, înţeleptul îşi făureşte o insulă pe care nici un potop nu o va putea îneca.
citat clasic din Buddha
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plop (prietenului meu, poetul Ion Bica Pop)
Citindu-ţi epigrama înţeleg
Că nu eşti doar în plop; eşti în doi plopi
De-aceia n-aş putea să te aleg
Tocmai pe tine, aquila să-ndopi.
epigramă de Gheorghe Luchian D'Aquila (9 ianuarie 2009)
Adăugat de Gheorghe Luchian D'Aquila
Comentează! | Votează! | Copiază!


Epigrama
Epigrama după scop
E-n morală un potop,
Dar cum n-am construit arca,
Îl înfruntăm şi cu... barca.
epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aştept potopul
Se zbat rebele frunzele de plop,
Suviţe despletite curg şiroaie,
Cad lacrimile ploii de văpaie,
Corpusculii ce poartă un potop.
Un vânt duşman a prigonit un soare,
Zadarnic focul tainic şi-l revarsă,
E timpul, poate, să mă urc în arcă,
Plutind şovăitor, spre altă zare.
Privesc idoli cu chipuri de statuie,
Spre ceruri arătând cu mâini întinse,
La ochii lor ca flăcările-ncinse
Din care căi spre înălţimi se suie.
Mă udă ploaia timpului sihastru,
Pe drumul ce n-a prins spre a se naşte,
Au prins adânci abisuri să se caşte
Păzind închise porţii de alabastru.
Mi-e obosită inima in piept,
Luntraşul peste Styx îşi mână barca,
Potopul vine, putredă mi-e arca,
Aş vrea să plec, dar trebuie s-aştept.
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Când plouă fără nici un scop e pericol de potop.
citat din David Boia (27 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Evan: Nu se poate termina aşa. E prea mult dacă cer puţină ploaie?
Joan: Dragul meu, poate că Dumnezeu nu se referea la un potop la propriu. Poate s-a referit la un potop de cunoaştere, de emoţie sau de vigilenţă.
Evan: Dacă e pe aşa, voi fi foarte enervat.
Poliţistul: Aveţi două minute la dispoziţie. Coborâţi din barcă sau veţi fi daţi jos cu forţa!
Joan: Evan, ai reuşit. Ai construit arca. Asta ţi s-a cerut să faci, nu-i aşa?
Evan: Nu. Mai e ceva. O să se întâmple ceva rău. Am o presimţire.
Joan: Da, aşa e. O să se termine cu gaz lacrimogen şi cu un buldozer. Evan, gândeşte-te la copii.
Poliţistul: Un minut!
Dylan: Tată, orice ai spune, eu sunt alături de tine.
Eugene: Da, şi eu.
Jordan: Şi eu. Dar putem să păstrăm câteva animale? Îmi place alpaca. Scuipă.
replici din filmul artistic Evan Atotputernicul
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mona trage cu piciorul
N-am înţeles prea bine gestul,
Dar chiar de n-are nici un scop,
Eu sper că, la un nou potop,
Ne-or părăsi, pe rând, şi restul!...
epigramă de Nicolae Paul Mihail-Nicomah din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Şi ce-i cu asta?
E iar potop... alunecă pământul...
oamenii aleargă năuci
să-şi împlininească dorurile,
fiindu-le teamă că nu mai apucă să guste
mult râvnitele
plăceri lumeşti, în haosul ce răsare peste tot,
privesc neputincioşi cum se duce totul de râpă,
cum speranţele lor de trăinicie a fumului
sunt spulberate şi zădărnicite
de Cel Nevăzut, dar simţit şi recunoscut fie şi numai subconştient şi de ultimul necredincios.
Arde lumea, iar dansului focului îi scapă duhul din braţe,
nereuşind să-l mistuie, pentru că a fost gândit să fie indestructibil
şi atunci, se mulţumeşte numai cu trupul atât de fragil, atât de
vulnerabil.
E iar potop... alunecă pământul...
alergăm năuci,
pentr-o gură de aer,
dar nici de data asta
nu catadicsim să pricepem
NIMIC...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
ai intrat în sângele meu
ca într-o lume promisă
cu arca plină de speranţe
şi pluteşti
pluteşti încet
zi după zi
întrebându-mă
dacă după potop
Dumezeul tău
va rămâne la mine
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



* * *
apocalipsa
va fi un incendiu
sau un potop?
sau toate trei la un loc?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
