Un râu mare nu refuză râuri mai mici.
proverbe coreene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Marea nu refuză niciun râu.
proverbe franțuzești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul râului uitat de timp
- Râu de munte, râu uitat
Printre-atâtea alte râuri
Dintr-o viață fără frâuri
Când prin lume-am colindat,
Râu cu apă de cristal
Și cu murmur ce mă-ncântă,
Când te scurgi, nu te frământă
Neștiutul din aval?
Unde mergi, când tu nu știi
Dacă-n față ai și-s grele
Toate stâncile acele?
- Eu nu știu ce voi găsi -
Merg pe drumurile mele
Ca și timpul celor vii.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre râuri, poezii despre timp, poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre stânci, poezii despre munți sau poezii despre apă
Oceanul nu disprețuiește nici cele mai mici râuri.
proverbe japoneze
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe proverbe despre superlative sau proverbe despre ocean
Curcubeul [The rainbow]
Bărcile plutesc pe râuri,
Iar vapoarele pe mare;
Dar norii plutind în ceruri
Sunt mult mai frumoși, îmi pare.
Pe un râu sunt multe poduri,
Minunate, uimitoare,
Dar un pod ca curcubeul,
Peste pomi întins, sub soare,
Legând cerul cu pământul,
Cu mult mai frumos îmi pare.
poezie de Christina Rossetti, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poduri
- poezii despre frumusețe
- poezii despre nori
- poezii despre marină
- poezii despre curcubeu
- poezii despre copaci
- poezii despre bărci
- poezii despre Soare
Este imposibil să sărim de două ori în același râu. Chiar dacă intrăm în aceleași râuri, în ele curge întotdeauna o altă apă.
citat celebru din Heraclit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râuri, citate despre imposibilitate sau citate despre apă
Cântecul orașului de lângă râu
Zece ani, de-acum tu, moartă; eu, trăind o viață căreia nu-i mai aparțin.
Refuz să rememorez,
Dar îmi este imposibil să uit.
Un mormânt departe, la o mie de mile,
Gânduri înghețate, cum ar putea ele fi exprimate?
Chiar dacă ne-am întâlni, nu m-ai recunoaște
Pulbere pe obrazul meu,
Părul ca bruma.
Deodată, astă noapte, eram iarăși acasă.
Lângă ferestra odăii mici
Îți periai părul și-ți pudrai obrajii.
Te-ai întors. M-ai privit în tăcere.
Lacrimile îți curgeau râuri.
An de an îmi vor frânge oare inima?
Mormântul luminat de lună,
Pinii rămuroși.
poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre păr, poezii despre oraș, poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre moarte
Al șaptelea râu
există șase râuri care separă
infernul de lumea viilor
și un al șaptelea râu
care-mi izvorăște de sub tălpi
și mă poartă spre lumea veșnică
a lucidității creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă ușor tălpile
cât să le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
și circulă pe același drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă și prin plămâni
pentru o clipă se oprește
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
și oftează
poezie de Ionuț Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viticultură
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre prestidigitație
- poezii despre inimă
- poezii despre iad
Mai știi...
Mai știi cum te strigam pe-atunci
icoană cu picioare lungi
veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai
cu limba preschimbată-n bici
vânam pe coapse iepuri mici
coseam prin pulpe fân mieriu
erai mireasmă, eram viu
Dar of of of desiș de ochi
acum de mine trag trei popi
carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm
pe când mânzește muști din cai
mie țărâna-mi spune hai,
mie ulcica-mi zice blid,
iubire-măr rostogolit...
poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre picioare, poezii despre iepuri, poezii despre icoane sau poezii despre cai
Somn
Mamei
Pluteam pe-un râu, parcă legat de mâini,
Ținut deasupra de o forță tandră,
Cătând pe cer rotundul unei pâini
Și logodit pe mal c-o salamandră.
Spălăm sub pleoapă firul de nisip
Și scoica-ntreagă prefăcută-ntr-însul.
Alunecam ca lacrima pe-un chip,
Încurajând și curgerea și plânsul.
Plângând cu fața-n sus pe-un râu ești tot
Un fel de râu, cu albia-n mișcare...,
- Dezleagă-mi mâinile, să pot să-not
În plânsu-acesta ce se varsă-n mare.
poezie celebră de Marin Sorescu (2 septembrie 1984)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre somn, poezii despre pâine, poezii despre plâns, poezii despre nisip, poezii despre mișcare, poezii despre mamă, poezii despre logodnă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Turlă cu vin
Primul eu am luat piatra
El mă îndemna să iau una și mai mare.
"Vai ce Sinagogă bună de spart!"
Și avea gratii mici
Mici
Tot mai mici
Și noi pietre mari tot mai mari și mai mari
Și-am obosit
Și-a obosit
Și ne scuipa
cu scuipatul nostru
Și noi ziceam
"Ce viață!"
Și ea zicea
", Ce moarte!"
Așa am băut o turlă cu vin...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem întru lauda ciclului
dacă există un râu
mai frumos decât acesta,
aprins ca sângele
roșu de la marginile lunii dacă
există un râu
mai credincios decât acesta
revenind lună de lună
la aceeași deltă dacă
există un râu
mai temerar decât acesta
venind si venind într-un talaz
de patimă, de durere dacă
există un râu
mai imemorial decât acesta
fiică a evei
mamă a lui cain și a lui abel dacă există în
univers un asemenea râu dacă
există undeva o apă
mai viguroasă decât această apă
sălbatică
roagă-te ca ea să curgă deopotrivă
prin toate animalele
frumoase și credincioase și străvechi
și femele și brave
poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre roșu sau poezii despre poezie
Pești
Peștii mici mănâncă pești foarte mici,
Peștii mari mănâncă pești mici
Așa că numai peștele mare crește gras.
Cunoști un asemenea individ în oraș?
poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pești, poezii despre mâncare, poezii despre cunoaștere sau poezii despre creștere
Pentru om a fi mare înseamnă, uneori, să știi să vezi lucrurile mici, lucruri pe care oamenii mici le ignoră, crezându-le fără valoare.
citat clasic din Giovanni Papini
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare
Pentru a scădea o dorință, doar reduci imaginea mentală. Permite imaginilor mentale să apară și apoi vizualizează-le în alb și negru, mai mici, monotone si unidimensionale, din ce în ce mai mici, până când aproape au dispărut. Apoi, schimb-o cu o imagine mai mare, a ceea ce vrei să simți în locul dorinței nedorite.
Burt Goldman în 365 gânduri de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imagine, citate despre dorințe, citate despre negru, citate despre descreștere sau citate despre alb
Înainte să practici Zen, munții sunt munți și râurile sunt râuri. În timp ce studiezi Zen, munții nu mai sunt munți și râurile nu mai sunt râuri. Dar odată ce ai atins iluminarea, munții redevin munți, iar râurile redevin râuri.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre munți sau citate despre timp
Peștii trăiesc în mare, asemeni oamenilor pe pământ; în amândouă cazurile, cel mai mare îi înghite pe cei mici.
citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de William Shakespeare despre viață, citate despre superlative, citate de William Shakespeare despre superlative sau citate despre pești
Rondelul unui primar
Nu te refuză niciodată,
Dar, din păcate, te amână
Din săptămână-n săptămână,
Etern se-nvârte-a vieții roată!
Cu rezolvări la îndemână
Și când problema-i delicată,
Nu te refuză niciodată,
Dar, din păcate, te amână!
Și când o faptă-i deșucheată
Și nu există nicio frână,
Deține rezolvarea-n mână
Chiar dacă nu-i justificată
Nu te refuză niciodată!
rondel de Mihai Enachi din O antologie a literaturii gălățene contemporane (2008)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Mihai Enachi despre viață, citate de Mihai Enachi despre timp, poezii despre săptămâni, poezii despre frânare, poezii despre existență, citate de Mihai Enachi despre existență sau poezii despre delicatețe
Cu cei mici faci lucruri mici, cu cei mari și lucrul mic ajunge mare.
citat clasic din Goethe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima ta seamănă cu un mare râu inundat de ploile îndelungi. Toate panourile cu semne de circulație sunt luate de curentul de apă și duse într-un loc obscur. În timp ce, pe râu, ploaia continuă să cadă violent. De fiecare dată când vezi la știri imagini cu astfel de inundații, te gândești: ''Ei bine, exact așa se petrece și în mine.
Haruki Murakami în Kafka pe plajă
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ploaie, citate despre știri, citate despre violență, citate despre inundații sau citate despre inimă
Dialectică
Am învățat de la izvor
că totul începe de undeva.
Am învățat de la râu
că viața-i plină de meandre
și nu se-odihnește niciodată.
Am învățat de la fluviu
să nu refuz niciun râu
dacă vreau să cresc.
Am învățat de la mare
să nu disprețuiesc niciun val
și interesul egoist al sirenei,
iar, de la viață,
că totul curge ca o apă.
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre fluvii sau poezii despre dialectică