Mama
La marginea unei păduri
Zăcea o pasăre-nghețată,
Zburase peste arături
Și peste codru viața toată.
Agonisise pentru pui
Semințe, pentru cuib surcele,
Fusese doar a nimănui
Și străbătuse ierni mai grele.
Dar în această iarnă crudă,
Bătrâna, brusc, din zbor căzuse,
Fără s-o vadă sau audă
Unul din puii ce-i crescuse.
Când am găsit-o, i-am spus mamă
Și-n lacrimi am compus îndată
Poemul ce, de bună seamă,
Nu va fi publicat vreodată,
Dar ție, cititor iubit,
Nevrând să răscolesc trecutul
Care mă chinuie cumplit,
Îți voi lăsa doar începutul,
Rugându-te să nu mă-njuri
Că n-am spus poezia toată.
La marginea unei păduri
Zăcea o mamă înghețată...
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre păduri
- poezii despre poezie
- poezii despre mamă
- poezii despre iarnă
- poezii despre început
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ca pasărea (Unei păsări)
- Ce-ai, pasăre, de țipi în zbor?
Ți-o fi fiind și ție dor,
Ți-o fi de cuib, ți-o fi de pui
Sau ai rămas a nimănui?
- Mie mi-e dor numai de zbor,
Zise măiastra către mine,
Iar dacă zbor, țip și mi-e bine;
Ție, pe-acolo, cum îți vine?
- Ce-i drept, în loc de zbor mi-e dor,
Dar când mi-e dor, fac tot ca tine.
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (5 septembrie 2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păsări, poezii despre dor sau citate de Marius Robu despre dor
Ce ar fi lumea fără tine, Femeie...?!
Când spui femeie,
Ai spus mamă, ai spus soție sau fiica, soră sau amantă
Ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
Ai spus iubirea, căldura și frumusețea.
Fără de care ar fi ținutul inimii pustiu, pustiu si secetos...
Și-ar fi durere, ar fi tristețe... ar fi un haos fără ea!
E-adevărat că prin femeie a venit și întristarea...
Dar fără ea n-ar fi cântarea, poezia, nici sărutul,
Nici lacrima n-ar fi, nici începutul
Și nici binecuvantarea...
Cui aș mai dedica eu luna, stelele?! Ce ar fi viața fără ea?
Ce am mai fi noi?
Doar simpli aștrii pe cerul gol.
Și ce singuratate ar fi!. Nici măcar eu sau tu nu am mai fi pe pământ.
Tu nu ai mai fi femeie, ci stea,
Doar cu tine, viața mea dulce,
Chiar și suferința este plăcută!
Când spui femeie... tu spui viață!
Iar viața ești tu,
Mamă, soră, fiică, soție sau amantă.
Iubește și respectă-le pe toate
Căci far de ele tu nu pți trece prin lumea asta!
Chiar și cimitirul inimii ar fi gol.
Iubește-le pe toate așa cum poți!
Căci fără ele tu ești mort... și nici născut nu ești.
Îți multumesc femeie că exiști! Și că exist!
Îți mulțumesc mamă, soție, fiică, soră sau amantă!
Eși univers de flori, ești minunată!
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tristețe, poezii despre existență, poezii despre timp, poezii despre sărut, poezii despre superlative, poezii despre suferință sau poezii despre soție
Cu glasul stins, măicuță (aproape parodie după poezia "O,mamă" de Mihai Eminescu)
Cu glasul stins, măicuță, din mult trecute vremi,
De sub pământul rece, să trec vama mă chemi.
Către tine întind mâna, dar nu voi ca să ajung,
Fiindcă viața e doar una, după ea nu vreau să plâng.
Mai lasă-mă, bună mamă, în viața care o am,
Și-ți promit, de bună seamă, c-am să vin peste un an.
Vom fi iarăși împreună, tu la piept să mă-încălzești.
Voi lăsa și eu în urmă, multele plăceri lumești.
Cerul ne va fi lăcașul, în care vom veșnici,
Pământul va fi orașul, după care vom tânji.
Un timp, stele luminoase. După ce vom străluci,
Precum Hristos înviase, viață iar vom dobândi.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre stele, poezii despre promisiuni, poezii despre plăcere, poezii despre plâns sau poezii despre oraș
Barbara Allen
În orașul Scarlet, unde m-am născut
Era o fecioară mai blondă ca o stea,
Din pricina ei orice flăcău, ofta, ofta!
Barbara Allen o chema.
În luna mai când bobocii dau în floare,
Când mierla cântă și cerul e-albastră peruzea,
Tânărul Jemmy Grove zăcea bolnav de moarte,
Fiindcă Barbara Allen nu-l iubea.
Au trimis un mesager s-o cheme-îndată,
Își simțea pulsul vieții tot mai firav;
"Vino-îndată, stăpânul dorește să te vadă,
Barbara Allen, stăpânul e bolnav."
S-a apropiat încetișor, încetișor;
Încetișor a tras deoparte,
Perdelele albe de la pat
Vai, tinere domn, ești pe moarte!"
"Sunt, bolnav peste poate,
Barbara Allen e boala care mă răpune."
O, pentru ea nu mai ai timp să te faci bine,
Mai ai de trăit doar cât să spui o rugăciune!
" Nu te teme, sus inima, neînfricate cavaler,
Bea câteva cupe cu vin roșu," a spus ea,
"Și te vei însănătoși îndată... dar atunci
Barbara Allen oare la fel îți va plăcea?"
El și-a-întors privirea spre perete,
Iar moartea s-a apropiat tiptil: "Adieu,
Adieu, prietenii mei scumpi și dragi,
Fiți buni cu Barbara Allen și iertați-o!"
Pe când se-îndepărta pe șleau, a moarte
Se-auzea un clopot, bătând rar, peste câmpie
Și fiecare dangăt era parcă un țipăt,
"Nenorocire Barbarei Allen, blestemată fie! "
" O, mamă, mamă,-așterne-mi patul,
Un pat micuț, îngust și moale:
Iubitul a murit din pricina mea azi,
Iar mâine voi muri și eu, de rău ce-mi pare.."
"La revedere pentru veșnicie,"-a spus, "fecioare,
Fie ca greșeala fără iertare și fără leac,
Pe care-a făcut-o cruda Barbara Allen
Să vă fie-avertisment veac după veac."
poezie de Autor necunoscut, Scoția din Balada a fost tipărită prima dată în anul 1666, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre însănătoșire, poezii despre virginitate, poezii despre tinerețe, poezii despre medicină, poezii despre boală sau poezii despre vin
Mama
Între mamă și fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul și-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganța, cu farmecul ei de demult.
Când mama, ușor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce și-a scos din picioare șoșonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasă:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"
Dar nici duioșia asta nu stoarce răspunsu-așteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... și-apropo, arăți minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă și fiu.
Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme și-a frânt?...
Mă ascund în clișee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.
Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalți - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar,
când chiar și pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.
Incerți pot fi doar tații, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!
Peste ani, cu căință târzie venim
la movilițele lor de pământ invadat de verdeață,
și-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viață.
poezie de Evgheni Evtușenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre tată, poezii despre prăpăstii, poezii despre picioare, poezii despre nevinovăție sau poezii despre minciună
Măgărița bătrână
E bătrână măgărița care ne-a arat ogorul atâția ani.
Am înțeles asta-n ziua când s-a poticnit în genunchi pe picioarele din față,
iar cotiga a fost împinsă la deal de Tata,
folosindu-se de toată puterea lui.
În seara aceea, Tata i-a îmbrățișat picioarele subțiri,
ca un om care își trece brațul peste umerii unui vechi prieten.
A spus: "Suntem bătrâni, și tu, și eu."
De-acum, măgărița-și dea seama că nu ne mai era de nici un folos
și și-a pierdut interesul pentru apă și fân.
Blana, numai zdrențe, pe care o purtase toată viața
avea o cicatrice, de pe care căzuse părul, de mărimea unei palme.
I-am cerut tatei să o ducă la iarmaroc,
dar, înspre seară, s-au întors împreună,
asemeni unei tinere perechi, forțate de părinți să divorțeze,
părăsind casa în zori și revenind, timizi, în amurg.
În ziua următoare, am ieșit afară
și am văzut măgărița cu bărbia sprijinită de gard;
m-a chemat cu o voce tremurată, atât de îndepărtată și de tristă
dar Tata a spus că el știe ce-a intenționat să spună.
poezie de Niu Qingguo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre bătrânețe, poezii despre voce sau poezii despre păr
Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simțeam descurajată și vroiam să termin cu toate. Ceva nu ți-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit și m-ai privit întrebător. Atunci m-am așezat în iarbă și am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Și pentru că mă priveai mai departe întrebător, ți-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl așteptăm de atâta vreme și nu vine, mi-ai zis. Cum îți închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea șinelor?" Am scuturat din cap și ți-am dat o explicație care și pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viața m-a urmărit ghinionul. N-am obținut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de cubbyx
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre trenuri
- citate despre plimbare
- citate despre început
- citate despre viață
- citate despre plâns
- citate despre noapte
- citate despre ghinion
- citate despre descurajare
Hai, mamă, te-aștept în poemul ce moare...
Hai, plânge-mă, mamă, dezleagă-mi blesteme, aruncă-mi o scară să urc pân' la tine, pământu-i o plagă cu triste poeme și-abia de mai poate să care suspine.
Eu nu mai am lacrimi și iadul mă paște, e-aici la intrare și marea nu poate să stingă nici focul când moartea mai naște un pui de satană ce-mi suge norocul.
Trimite-mi scrisoare, de-un înger mai este dispus să coboare să-mi bată la ușă, sunt singură, mamă, și tare mă doare că versul îmi este doar fum și cenușă.
Femeia ce-o știi, că spărgea stânca-n patru, călcând peste munți ca pe verdea câmpie, e-acum doar o umbră-ntr-o lojă de teatru, ce-ascultă ca surzii și ca orbii scrie...
Mă bântuie moartea și-adulmecă noaptea în care mă lupt pentru-n strop de lumină, dar nu mai e, mamă, nici loc pentru stele și luna aruncă doar flăcări de vină.
Curg lacrimi din ceruri, pustiul ne-mbracă în doliu și morții ne pleacă tot singuri, noi stăm zgribuliți sub al iernii lințoliu și bem dezolanța și lacrimi din linguri
De lut cu inscrpții de iaduri și moarte... hai, mamă, și ia-mă și du-mă departe, acolo pe unde mai e încă soare și viața nu râde, dar nici nu mai doare...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre iad, poezii despre foc, poezii despre îngeri, poezii despre vinovăție, poezii despre versuri sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Cer ajutor
Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună și mie un cuvânt
Și să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.
Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experiență știu
Că doar din puțin m-a susținut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?
Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puțin
Și târziu, ci grabnic și deplin.
Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ți-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.
Că, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai știut când m-ai văzut plângând.
poezie de Marius Robu (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ajutor, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre cuvinte
Cer ajutor
Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună și mie un cuvânt
Și să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.
Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experiență știu
Că doar din puțin m-a susținut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?
Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puțin
Și târziu, ci grabnic și deplin.
Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ți-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.
Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai știut când m-ai văzut plângând.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Altfel de mamă
Noi cu toții avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvață ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
și-n dulce zbor de fluturi..
Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noștri
se vor oglindi mereu
în văi, munți și ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.
Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile și iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...
Fără roua dimineții,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
și copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
și a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu și frumos!
Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
și Natura ne șoptește,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Și cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre verde, poezii despre trandafiri, poezii despre sânge sau poezii despre suflet
La revedere, mamă, la revedere, tată!
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creștin.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
și mă căznesc așa cum niciodată,
și soarta mi-o blestem, și lașitatea...
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar știți si voi că sunt plecat la muncă,
și peste tot e-o criză blestemată
și dacă vin, stăpânii mă aruncă.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoțică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
și vă promit c-oi încerca la anul
să vin și eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-și ostoiască-aleanul.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moș Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la țintirim...
Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău și-al mamei tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
și liniștea cu clopote să bată.
Și-atunce firea-mi se va liniști,
simțind din depărtări că e iertată,
și buzele-mi uscate vor șopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!
poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre vorbire, poezii despre vecini sau poezii despre singurătate
Dumnezeu zăcea mort în paradis
Dumnezeu zăcea mort în paradis;
Îngerii cântau imnul sfârșitului;
De pe aripile lor picurau
Pe pământ
Stropi de sânge.
Acesta, lucrul care gemea,
A devenit negru și s-a scufundat.
Apoi, din cavernele de departe
Ale păcatelor moarte,
Au ieșit monștrii, învinețiți de dorință.
Ei s-au încăierat,
S-au certat pretutindeni
Pentru o îmbucătură.
Dar, din toată povara de tristețe, asta a fost cel mai trist
Brațele unei femei încercau să apere
Capul unui om care dormea
De fălcile ultimei fiare.
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre religie, poezii despre rai sau poezii despre negru
Sufletul meu - Cal priponit în soare
La marginea unui sat
Cai priponiți la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiș
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îți plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Și pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume și caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-și piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre tăcere, poezii despre sat, poezii despre femei, poezii despre copilărie, poezii despre cadouri sau poezii despre Soare
Așteptând
Pe străduța de la moară,
din deal, în vale coboară
o femeie cu năframă
și-am crezut că ești tu, mamă.
Când s-a mai apropiat
sufletul mi s-a-întristat.
Nu era cum așteptam,
măicuța mea din Bărăgan.
Dar... fiind femeie bună
m-a luat atunci de mână
și mergând pe drumul drept,
m-a întrebat pe cine-aștept.
I-am spus că mi-e dor de mama.
Apoi ea mi-a spus cu milă:
Așteaptă, că o să vină.
Am mai așteptat un an.
Tu, mama mea din Bărăgan,
de-acolo, din țări străine,
oare, mai gândești la mine?
Mamă,
știu că ai un suflet bun.
Nu vreau să mai stau pe drum,
să fiu copil al nimănui,
să îndur cearta orișicui.
De tine dorul mă apasă:
Te rog mamă, vno acasă!
poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări sau poezii despre ceartă
De pe marginea fântânii
Probabil că din praf se mai nasc încă stele
Evoluția speciilor este încă posibilă...
Zeii totuși au pierdut ceva teren
Au câștigat teren doar zeii-cimpanzeii!
Se trage încă clopotele la biserică
Nu totdeauna, dar se mai trage;
Colindătorii vor dispărea în curând
Pentru a lăsa mai mult loc pe metrul pătrat;
Copacii vor deveni mai subțiri și mai rari
Pentru a lăsa mai mult cer senin;
Porumbeii vor exista la infinit
Se vor albi chiar, cu timpul;
(iată o întrebare pentru toată suflarea:
de ce porumbeii sunt nemuritori?!)
În general, schimbările vor fi minime
Din oameni tot oameni se vor naște
Pe nisip vor rămâne urmele viitorilor pași
Chiar dacă mai rare, mai adânci și mai triste...
Mi-e dor de foșnetul pierdut al pădurii
Rezemat cum stau de marginea fântânii;
Vedeți, toate astea le-am spus de pe marginea fântânii
Azi, martie 17, o mie nouă sute...
poezie de Mihail Mataringa (17 martie 1985)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre schimbare, poezii despre prezent sau poezii despre posibilitate
Ultimul dar
Iubita mea, de voi pleca vreodată
vei fi în inima și-n gândul meu,
iar dacă pentru tine-ar fi prea greu,
îți voi lăsa zălog iubirea-mi toată.
O vei putea privi ca pe-o făptură
pe care trebuie s-o îngrijești
ca pe-un copil ce trebuie să-l crești
cu dragoste, ferit de boli și ură.
Va fi copilul tău, copil din stele,
va fi minunea ce ni s-a-ntâmplat
când vraja lunii peste noi a dat
în noaptea fără margini și zăbrele.
Îmi va fi dor, dar tu fii liniștită:
vei fi cu mine chiar de-ar fi să fiu
condus pe ape de un barcagiu
cu doi bănuți în punga-i ponosită.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte sau poezii despre inimă
Mama
Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, ești binecuvântarea mea,
Și pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.
Te-aș scrie-n mii de versuri și te-aș repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viața mea doar ca să ți-i dau ție,
Așa cum tu din viața ta mi-ai dat viață și mie.
Te simt în fiecare gând și-n fiecare dor,
Și mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îți sărut iar mâna de atâta timp aștept.
De-ai putea să pierzi din bani să-ți cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ți cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aș sacrifica întreaga viață doar să te știu bine,
Așa cum ți-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.
M-aș urca până la cer, ți-aș scrie chiar și-n stele,
"Te iubesc, ființă dragă, ești sensul vieții mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierți pe mine, draga mea, sfântă mamă.
poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate
În inimi de păduri înlăcrimate
Vă rog acum să nu mă întrebați
de unde știu poveștile uitate
pe crengile de arbori retezați
în inimi de păduri înlăcrimate!
Pe înserate încă se mai zbat
să-și caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrișare.
Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-și găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aștearnă.
Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.
Aș vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre vânt, poezii despre uitare, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Din lacrimă m-ai plămădit
(Cameliei Rogojinaru)
Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ți-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai știut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ți dăruiesc, mamă.
În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viața eu să am noroc, mamă.
Știai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.
Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Și-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.
În cântul meu ți-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viață și iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag și dor,
Iar azi îți sunt de ajutor, mamă.
Măicuță, mâna îți sărut, mamă,
Și pentru tine îngenunchi la icoană.
Îți dăruiesc inima mea,
Măicuță bună, mama mea, mamă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre mâini sau poezii despre muzică