Lecţie de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moşii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învaţă idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimţiţi cât să-şi permită a ne ponegri eroii?
Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi si periculoşi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi şi azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fara paloşul lui Ştefan am fi paşalâc turcesc
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!
Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o naţie coruptă
Ci cu aspre sacrificii, şi cu jertfă, şi cu luptă!
Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eşafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâşie-n bucăţi
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăţi
Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul "Desteptaţi-vă români"
Fierul scos din pieptul ţării ne-a fost arma si necazul
Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul
Munţii noştri aur poartă, am putea să fim bogaţi
Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădaţi
Biciuiţi de monştrii vremii şi răpuşi de neputinţă
Am trecut peste milenii cu speranţă si credinţă
Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci...

Astăzi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru ţară?
Graşii şi libidinoşii, snobii si analfabeţii
Banii mulţi şi burta plină pentru ei sunt sensul vieţii
Nişte lacomi fără şcoală, nişte scârbe, nişte javre
Care pentru-o şpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanţii
Si-am trimis toţi imbecilii, proastele şi aroganţii
Să ne facă de ruşine cerând mită pe la toţi
Si să fim priviţi prin dânşii ca o naţie de hoţi
Poticnindu-se-n discursuri insipide şi banale
Fără dicţie sau noimă, cu greşeli gramaticale
Piţipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi in ţară, oameni demni şi responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-aceşti avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câţi am mai rămas prin ţară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară şpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Si nici mame disperate, "ce le dau la ăia micii"
Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenţi de tratamente
Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soţia umilită la ghisee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoţii iar capabilii-n mizerie
Eu aştept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieşi din nou Eroii înarmaţi c-un bici fierbinte
Si vor face curăţenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de ţară

Părinţii dragi sunt neam şi ţară,
Sunt firul vieţii, plin de brazi,
Eroii ce-au înălţat o ţară,
Spre împlinirile de azi.

Prin lupta lor au întrupat
Din veacuri toţi străbunii mei,
Iubirea, cugetul curat,
Nădejdi în ample epopei.

În vatra sa nepieritoare
Elanu-i viu în fiecare,
Unire în simţire şi visare,
Prezent, trecut şi vremea viitoare.

Le plac şi doinele şi cântul,
Iubesc cu patimă pământul!

poezie de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ţară, pentru neam

De la daci, de la romani,
Am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram,
Şi ne-am zămislit ca neam.

Eşti dator să lupţi, române,
Pentru ţară, pentru neam.
Pentru glie, pentru grâne,
Pentru frunza de pe ram.

Să păstrezi ţara şi neamul!
Că sunt tot ce ai mai sfânt.
Aprig să înfrunţi duşmanul,
Când calcă al tău pamânt.

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste veche

Am încălecat pe cal
Şi-am ajuns într-o poveste
Cum o alta nu mai este
Dela Decebal.

Se făcea că-n lumea dacă
Între marile hotare
Vieţuia unu'-ntr-o stare
Afrodiziacă.

Foarte gras era Vomyllus,
Vesel, şi era în stare
Să-l facă să râdă tare
Chiar şi pe Coryllus.

Cu privirea-i acvilină,
De pe tronul său de rege,
Încerca, se înţelege,
Ca să se abţină.

Dar putea? – cu gura plină,
Povestea cum el cu vărul
Căutaseră-adevărul
Într-o bute plină

Cu un vin adus de-acasă,
Căci la neamul lui din Roma,
Nici tăria, nici aroma,
Nu-i de viţă-aleasă.

Au băut întreaga noapte
S-au distrat, au tot zis "Ave!",
I-au servit vreo zece sclave,
(El a avut şapte.)

S-au spălat într-un thermarum,
Şi-au plecat să viziteze
Roma, să se uşureze
Pe la buzunarum.

Sau, mai bine, în chimir, că
Poartă-aşa ceva la piaţă
Ca să facă la hoţi faţă
După vreo poşircă.

A făcut, cu mintea trează,
Trei afaceri cu romanii,
Că de-acolo-şi face banii:
‘I-aprovizionează.

Cu un Vomyllus în vervă,
N-apuca nici să se-nfrupte,
Râdea regele pe rupte,
Fără vreo rezervă.

Pentru el romanii-s doară
Soldăţoi fără morală;
Tarabostes-ii de fală
Sunt aici, în ţară.

Ei vor doar s-adune lauri,
Tribul lor mult prea războinic
Şi-a dorit rege destoinic
Pe alte coclauri.

Fostau toţi nişte comati
Ce-au plecat demult din ţară
Ca să prade pe afară
Ca nişte pramatii.

Legea tribului străbun e
Ori uitată, ori schimbată,
Căci se uită ca să bată
Popoare mai bune.

Au ei nişte zei, dar banii
Sunt cei la care se-nchină,
Om fi veri, vorbim latină,
Dar ei sunt... rromanii.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui înger

Te-ai adus departe printre stele,
Tu, înger blând fără de vină,
Eşti pentru ţară un erou.
Acum tu ne priveşti din cruce,
Iar ţara noastră va renaşte din cenuşă.

Ce crud a fost, Liana – al tău destin!
Şi Dumnezeu a vrut ca să te cheme,
Ţi-ai apărat cu demnitate tricolorul,
Cu sufletul ţi-ai apărat poporul,
Iar pentru ţară te-ai jertfit ca un martir.

De ce te-au judecat prea crunt călăii?!
Când tu aveai o viaţă de trăit...
În apele învolburate şi meschine
Te-ai avântat, Liana – şi-ai pierit...
De ce atâta groază pentru tine?!

Eroii toţi prin noi or să trăiască,
Să ne amintim de ei cu demnitate,
Prin cuget şi simţiri să ne unească,
În viaţă, până dincolo de moarte;
Călăii vinovaţi cu viaţa să plătească.

Nici lacrimi nu-s, eroii să ni-i plângem,
Prin săli de tribunale alergăm,
Dosare prăfuite sunt neluate-n seamă,
Iar pe obraz mai arde o lacrimă de mamă...
Dar din acestea toate nimic nu învăţăm.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

Şi-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea şpagă
Căci asta la toţi viermii le este ce-a mai dragă.

Şi şpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruţare

Şi dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Şi-om da la medici frate şi-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe şi-i o mare jale

Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în ţară, nu slugi prin alte zări
Şi-om dota şi şcoala să facă performanţă
Tineretul astfel să capete speranţă.

Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm, române, că suntem capabili!

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care e rostul vieţii mele?

Mă duc cu copiii în centru, unde sunt toţi adunaţi
Şi cu mine vine Paul şi cu încă vreo doi fraţi.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Şi se-ngrămădesc cu toţii, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată şi-ndată apare-un zvon
Ca primarul vrea s-anunţe o ştire de la balcon:
,, Pachetele sunt puţine!" – spune primarul – mulţimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârşitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toţi îl au pe necuratul.
Asta este viaţa noastră, ăştia sunt ai mei români,
Hoţii ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini,

Am ajuns azi, plini de ură şi suntem foarte săraci
La timona ţării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, ţara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
Vreau să dăm mână cu mână şi să dăm afară hoţii,
Să fim unul lângă unul şi să ne unim cu toţii.

Să stârpim răufăcătorii, cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieţii mele?
Nu mai suport umilinţa, vreau să trăiesc şi eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
Să vadă cât e de greu să nu ai bani pentru pâine
Şi să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (7 august 1999)
Adăugat de georgeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ţară

Eu sunt un om fără de ţară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleţ scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveştile din ţara mea.

Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Şi dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas...

(...)

poezie de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul de la Torda

Capul lui Mihai Viteazul de la Torda se ridică,
Şi întreabă de ce ţara a rămas aşa de mică
Şi Câmpia Tordei triste îi răspunde lui cu jale:
"Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei-Tale!"

Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează ţara cu guverne provizorii,
Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:
Totuşi, unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?

Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,
Totuşi, unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?
Cum se-ajunge pân' la gâtul voievodului de ţară,
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?

Capul lui Mihai Viteazul ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii:
Totuşi, unde-au fost românii? Totuşi, unde sunt românii?

poezie de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, iubită mamă!

Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut în braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat cu iubirea ta fierbinte,
Pentru tine s-au jertfit toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă ne prăznuim Centenarul,
Fără fast şi întristaţi ne sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber la cuvânt

Am crezut că de intrarăm în liga celor bogaţi
O să stăm cu ei la masă şi-o să ne avem ca fraţi
Suntem toţi în jurul mesei cum ar trebui să fim,
Însă nu gustăm mâncarea, stăm doar ca să le-o servim!

Dac-aţi vrut egalitate între câine şi căţel,
V-aţi lovit de prag cu capul: "nu-i bai, pot şi fără el!
Ce-mi mai trebuie cap când alţii pentru mine pot gândi
Şi-mi setează de pe-un laptop modul meu de a trăi?"

Ne vor lua identitatea, tot ce suntem şi ce-am fost
Şi trecutul ni-l vor şterge ca pe-un zvon ce n-are rost
Căci ce poate fi pe lume mai uşor ca să dezbini?
Omul fără de tradiţii, pomul fără rădăcini!

Eu iubesc doar România, altă patrie nu am
Pentru mine Europa e-un distrugător de neam,
Seamănă-ntre noi doar vrajbă, ne tratează ca pe sclavi
Pe noi neam de Ştefan Vodă, pe noi neam de oameni bravi!

Când stăteam cu arma-n mână apărându-l pe Hristos,
Credeţi voi că occidentul ne-a fost de-un real folos?
Şi azi cu-ale noastre pene vestul se împodobeşte
Fără noi, azi Europa toată-ar fi vorbit turceşte!

După-atâtea circumstanţe în care le-am fost utili,
Tot noi să ne plecăm capul şi tot noi sa fim umili?
Nu mai e, români, de glumă! Ţara-i stârv servit la corbi,
Uniunea e o ciumă, cei care-o susţin sunt orbi!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan este vatra mamă şi-al duşmanilor ecou...

În cumplitele mizerii care sunt aşa greoaie,
Bate astăzi orologiul cu ardoare, mai cu jale.
Se înalţă-n nemurire un luceafăr trist şi rece,
Stele ciunte, învechite, trebui împinse ca să plece.

Să ne lase nouă vrerea unde-s zilele voioase,
Să ne dregem iarăşi vatra în măririle făloase.
Au trecut în nepăsare peste sângele murind,
Mai mizeră este lumea, numai intrigi auzind!...

Ce averi ne luară dânşii, ducă-se-n pustiuri negre!
Vrem să vieţuim cu limba, cu eroii, după lege.
Nici ferestrele înguste nu ne sunt de trebuinţă,
Nici o ţară osândită doar la jaf şi suferinţă!

Unde falşii intonează imnuri mult prea zgomotoase,
Să confişte nouă mintea printre vorbele mieroase.
Nu va străluci în dânşii nici scânteia pentru ţară,
Doar păcatul de-a ne vinde ca pe-o umbră mult amară.

Din granituri vom desface, ridicându-l din mormânt
Pe acela care simte ce e drept şi ce e sfânt.
Ştefan cel ce nu se-apleacă, după Decebal – străbunul,
Că icoanele nu-s sfinte, Dumnezeu e numai unul...

Cum vreţi voi să piară aceia care-n glasuri ne îmbracă
Doar cu intrigi şi minciună şi-ncercarea lor de parcă
Ne sunt cuşme sau icoane după cazuri şi nevoie?
Să-i zvârlim sub piatra rece,
Să ne făurim destinul şi mărirea după voie.

Ştefan este vatra mamă şi-al duşmanilor ecou,
Imnul care nalţă-n glasuri braţe drepte de erou.
Nu să trecem mai umili prin puteri întunecate,
Că scânteia este una când ni-i soarele pe moarte.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - ian 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut pe braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat, cu iubirea ta fierbinte
Ai făcut să se jertfească toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti, prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă vei prăznui Centenarul,
Fără fast şi întristaţi îţi sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lei şi vulturi

Eroilor din comuna Cosmeşti

Bunicii noştri au fost şi lei şi vulturi,
Şi au murit luptând cu demnitate,
Şi-au risipit duşmanu-n patru vânturi,
Pentru România Mare şi pentru libertate.

Chiar de nu-i mai vedem, ei sunt,
Sus, dincolo de bolta cea albastră,
Prin jertfa lor pentru pământul sfânt,
Ei au murit spre învierea noastră.

Sunt pildă pentru noi, ei sunt martirii,
Căci şi-au dat viaţa pentru un ţel luminos,
Prin jertfa lor înfăptuind visul Unirii,
Şi sunt eroii noştri şi ai lui Hristos.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat vecinii toţi

Au plecat vecinii toţi,
S-au pus lacăte la porţi.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca şi el, azi, mâine.

Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Îşi schimbă şi ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.

Curţile sunt năpădite
De ierburile neprăşite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai aşteaptă.

Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de ţară.

Prin străini ei pribegesc
Şi nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinţi i-apasă.

Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.

Blesteamă viaţa amară,
Că s-au născut într-o ţară
Fără pic de ocrotire
Şi-s condamnaţi la pieire.

Puşcă şi cureauă lată
Ce ţară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Şi copii ca nişte flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,

poezie de Dumitru Delcă (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!