Cuvintele cresc uneori în noi şi ne ard pustietor, atunci când ochii ne sunt umezi, ca o fântână ce soarbe răcoarea din adâncul ei, în verile cu arşiţă. Ele sunt setea sufletului.

Viorel Muha (decembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii umezi ai lumii

locuiesc la picioarele sufletului
în balta istoriei
printre gânduri plecate, altele uitate, toate ratate
în jur fatidice umbre
aleargă, se plimbă
cum ştiu ele, adică aiurea
uneori plouă
plouă când nu trebuie
plouă cu lacrimi amare
pe drumuri uscate de vreme, prea devreme
tac în cuvinte nerostite, de teamă
o teamă ancestrală ce zace în mine
noaptea macin vise sterile
obosit de reîntoarceri inutile
în acelaşi timp, în acelaşi loc
offf, ce viaţă, ce soartă
nu am cerut nimic, nimicul l-am primit
am tot bătut din poartă în poartă
tăcerea mi-a răspuns, odată
atunci m-am apucat de scris
pe ochii umezi ai vieţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele tăcerii sunt foarte rare; negăsindu-le în cărţi, ele rămân timp îndelungat ascunse într-un colţişor al pieptului, ajung uneori până în gât si se opresc acolo. Cuvintele tăcerii nu sunt făcute pentru a fi auzite, ele pot fi murmurate făcând cele mai mici gesturi sau o mimică aproape imperceptibilă; ele se citesc cu ochii închişi, se ascultă cu inima, păstrându-se astfel în profunzimea sufletului...

Jacques Salome în Contes d'errances, contes d'espérance
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci...

Uneori sunt jar,
alteori, apă,
dar de cele mai multe ori,
sunt foame...

Cuvintele au aripi
crescute
din sângele meu
şi Dumnezeu
se mai joacă
din când în când
cu ele,
atunci se rupe
poemul din mine...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşiţă mare -
se-ascunde în fântână
răcoarea zilei

haiku de Ioan Marinescu-Puiu (16 iulie 2011)
Adăugat de Ioan Marinescu-Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

apusuri ce cresc în ochii mei
în cerneluri de roşu
acolo unde se deschid
zăvoare de lumină?
sunt eu acolo sus…
unde pana vulturului fulgeră zări
sau în mine şoptind
tainice colinde?
sunt trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut
prin mine?
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii
oare sunt eu...
ploaie de curcubee în furtuni
când scriu în seri târzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
sunt eu....
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse
aburii treceri de după furtună
eu…
clipe ce trec tăcute ce nu ştiu răspunsul?
oare sunt eu?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcoarea ta

Sunt patru tipuri de răcori!
Răcoarea ta.
Răcoarea ta răcoroasă.
Răcoarea cu iz de răcoarea ta
de pe gură...
şi parcă la urmă o răcoroasă-căldură
răcoarea ta neutră
frumoasă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşiţă! Cel mai arzător pustiu poate fi acela când tu vei lipsi din viaţa mea!

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din adâncul fiecăruia din noi!

Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul şi iubirea nu mor, nu se strică, nu au miros urât, nu mucegăiesc, nu putrezesc. Ele aproape întotdeauna sunt împreună. Ele intră-n inimă şi-n suflet, ca o lumină. Ne părăsesc atunci când ne murdărim cinstea, cugetul, inima, sufletul şi gândirea. Cât de adânc le-am îngropa, ele tot ies la suprafaţă. Ele nu pun lacrimi pe chipul nimănui, decât de regret, de fericire sau de izbândă.

Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea este supărarea sufletului atunci când rămâne singur!

Viorel Muha (aprilie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ochii simbolizează ferestrele sufletului, atunci cuvintele sunt uşi, iar emoţiile din spatele acestora deţin cheia.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune în vânt

mă transfigurează voluptatea suferinţei
dar am îngerii mei care mă consolează
iubirea de lumina din adâncul fiinţei
atrage şi noaptea străluciri de rază.

sufletul meu trece prin proces revolut
aşteaptă în tăcere iertarea lui Hristos
sunt o scânteie ruptă din focul absolut
ard gânduri care nu -mi sunt de folos.

mă mângâie lumini când sunt slabă şi tristă
stresul şi oboseala le alung cu versuri
şi atunci când lacrimi umplu o batistă
din adâncul meu izvorăsc înţelesuri.

Doamne Ţie îţi încredinţez sufletul meu
fă din mine o stea să dăinuiesc mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născutul înaintea celui care îi urmează are oportunitatea de a face ceva ce-l va priva pe celălalt de acest drept. Tu, la rândul tău, eşti în aceeaşi situaţie. Dreptatea şi adevărul nu sunt contemporane cu noi. Ele sunt relative.

Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este beţia fără alcool şi setea sufletului. Zâmbetul acesteia este semnul de iubire a lui Dumnezeu.

Viorel Muha (ianuarie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt vişina ta

Sunt vişină-n pârgă,
dulce-acrişoară,
aninată de o crenguţă
a sufletului tău:
cea mai rodnică,
cea mai stabilă
şi cea mai clară
şi, în inima-ţi caldă,
aburind a credinţă,
mă voi coace-n răstimp
miraculos de candid
pentru setea pribeagului
secătuit de arşiţă!

poezie de Iulia Mirancea (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori se întâmplă

Uneori se întâmplă că sunteţi prieteni şi-apoi
Nu mai sunteţi prieteni,
Iar prietenia a dispărut.
Şi toate zilele sunt pierdute, şi printre ele
O fântână se goleşte pe ea însăşi.

Uneori se întâmplă că eşti iubit şi-apoi
Nu mai eşti iubit,
Iar iubirea devine trecut.
Şi toate zilele sunt pierdute, şi printre ele
O fântână se goleşte pe ea însăşi în iarbă.

Uneori vrei să-i vorbeşti şi-apoi
Nu mai vrei să-i vorbeşti,
Apoi şansa s-a evaporat.
Visele tale explodează şi, instantaneu, dispar.

De asemenea, uneori se întâmplă că nu ai unde să te duci şi-apoi
Apare un loc unde poţi să te duci.
Apoi ai trecut pe lângă el sau pe-aproape;
Iar anii explodează şi sunt pierduţi,
Într-o clipire de pleoape.

Aşa că nu mai ai nimic.
Te întrebi dacă aceste lucruri contează şi-apoi
Chiar când ai început să te întrebi dacă aceste lucruri contează
Ele încetează să conteze,
Iar gândurile devin trecut.
Şi o fântână se goleşte pe ea însăşi în iarbă.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ard şi înfloresc

Ard şi înfloresc
Sunt naivitatea tuturor;
Eu scriu, gândesc firesc
Şi-n toate făgăduinţele-mi vreau spor!

Ard şi înfloresc
Tainic în iubirea viselor;
Sunt parfum/ mă jertfesc
Însufleţind dorul din dor!

Ard şi înfloresc
În mierea cuvintelor;
Ca-ntr-un vis zeesc
Pradă trădătorilor!

Ard şi înfloresc
Mesager peste trufii;
Timpul – miez ceresc,
Spaţiul, rob fiind iubirii!

Ard şi înfloresc
În nemărginiri supreme;
Mă răsădesc şi cresc
Flăcărilor, miez de eczeme?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!