Mândrețe de faliți
N-ar trebui pe nimeni să supăr, să rănesc,
Căci doar părerea, sincer, pe drept îmi spun, exprim,
Ca unul ce fac parte de-un loc, ce-i zic "trăiesc";
Cu ce-mi numesc popor, cu proștii lui, cu Prim...
Îmi laud sursa firii, chiar laude îmi aduc
Cu ce mă cred mai bun, util și educat.
Dar mă izbesc de exemple -că nu sunt singur, cuc-
Ce-o lume întreagă vede și n-am; ce-am handicap!?
M-ascund timid, cu teamă -din bunul simț, rușine-
De snobii narcisiști ce stăpânesc azi țară
Și mint, se mint pe ei, sau cred chiar proștii- bine,
Gogoși; c-am fi frumoșii, deștepții!?... Ne declară!
Cum de prostime e multă de-a fi majoritate
Ca să-și aleagă boii neduși la școli, pungașii,
Să îi conducă în "falnici", plini de imbecilitate,
La vindere de țară, făr' judecăți?... Ei, lașii!?!
Și cum de nu ne duce o bilă, zisă cap,
Să nu ne păcălim? Cum ne furăm căciula
Și ținem, tot morțiș, să fim la toate țap
Zbanghiu, cu capul tare, ce împunge?... Dăm cu jula!?
Un continent întreg se luptă să ne urce
Pe un făgaș mai bun, să trăim mult mai bine,
Să fim minte deschisă și om să se descurce!...
Nu să înglodăm de biruri poporul de... ovine!
Degeaba am înota, de ne înecăm la mal
Dând cu copita în bolul întins pentru mâncare...
Și-n loc cu banii dați, de-alții, să fim pe val,
Noi ni-i furăm... Bandiți, cu răspuns; "Cine? Care?"!
Suntem la fel în toate; ne dărâmăm orașe
De vechile vestigii, ne punem bețe în roate!
Și-o rablă de mașină ne lasă burți golașe;
C-o plătim greu de nouă, parc-ar fi "Plumb"?!... Se poate?
Profesori copiază, poliția se împușcă,
Ne omorâm cu medici! Parlamentarii dorm
Și de-i trezești fac legi să ne golescă pușcă;
Ei proștii, mulți la număr... ce-n cost să-i ții e enorm!
Guvern nu-i să "guverne", se zgândăresc soluții
Să-și umple el saltele de bani, să nu înglodească,
Să-și aibă somnul lin și să se dea în discuții
Că el dezvoltă țara!? Nu prost... pus să muncească!?!
Până și în sport ne pierdem orice câștig avut,
În ultima secundă ne băgăm singuri gol!
N-avem mândria sus, ne place mult "pierdut"...
Și cum jocul e joc, la noi e doar un... rol!?!
Am îndoieli lugubre de-un viitor nesigur
Și testul poligraf l-aș face întregii nații;
Să știu de-om fi așa, sau ne mințim prefigur-
Și ce ne-ar da alt test; "Inteligenți... cotații"?
PS
Revin înspre început, spre a fi bine înțeles
Că nu-mi reneg origini; mocirla s-o curm, lupt!
Și ca s-o pot curma, m-am dus, visând progres...
Deci cred că încă se poate!... de stârpiți prost, corupt?!
Eu, sunt din cei ce-au "ouă"... La Caragiale am "supt"!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre somn
- poezii despre prostie
- poezii despre minciună
- poezii despre laudă
- poezii despre guvern
- poezii despre bani
- poezii despre înot
- poezii despre început
Citate similare
Furtul căciulii
Nu cred, nu știu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerșit știut, proverbial,
Ca și cum n-ar fi singur; el și mintea-i și-a lui mâna
Să-și aibă singur țara-n grijă... Să-nvețe ce-i cinstit, moral.
Tot vrem să fim ca alții, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloși, bornați "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuția, sursa... ce singuri ne-o furăm.
E cultul blestemat, cutume moștenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm și munca-i multe vorbe...
Căci toți vrem să fim șefi cu "multa" (multe școli) și salopeta... togă.
E-un bocet fals, sinistru, țara e-o rușine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce și cum, alții-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Și orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchiși minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veșnic căzătoare!
E totul scump, doar pare; pâine, gazul, brânză, stambă,
Dar medicii, notarii, avocați într-un delir ne jupuiesc, clienți...
Și casele la noi din bălegi, lut, cu garduri câte-o țambră
Și slutele chilii de garsoniere, ca-n Paris le vindem... decojiți pereți!?!
Patronii nu plătesc, iar munca-i tot un stat la umbră,
Sudura-i sârma nod, lipici... scuipat, iar dacă vrei să ai
Te angajezi de formă -în fond de-acolo-ți bagi în pungă-
"Că de-unde mergi la treabă e locul doar să furi"... nu ca să dai!?!
Și biruri tot mai multe, ca-ntr-o horă, le inventăm cu-ardoare;
Pe fum de coș, de țeavă, pe-un șanț, pe-un par, pe planuri multe...
Căci costă mult hârtii, ștampile, interviuri, șinele... în dosare,
Iar vrut se cere-n scris, din timp imemorabil... și multă programare...
Ca masochiști ne stoarcem de orice vlagă, bani, de crez, de bine,
Ne scadem din gramaj, ne complicăm ce-i simplu, ne-amânăm dorințe!
La popi plătim și moartea, apa de spălat, colive, loc în țintirime
Și nașterea o plătim la doctori, boli ce luăm de prin spitale... Vise, năzuințe.
Nici continentu-ntreg, o lume, Univers, n-ar putea piept să țină
La gustul nesecat de-a face rău, de-a lua, de-a surghiuni... pedepse
Nevinovate, strâmbe... Nici rugăciuni, nici sfinți nu pot să intervină
Când sub căciula groasă nu se-aude gând... Nimic "nu poat' să iese"!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre medicină
- poezii despre proverbe
- poezii despre plată
- poezii despre medici
- poezii despre țări
- poezii despre șefi
- poezii despre școală
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
Talion
Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun și mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.
Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supărați
nu doar pe mine: pe viață, pe frați;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.
Dezamăgirilor, cred că sunt nașul:
plec și îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i lașul.
Spun ce gândesc și îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
și îl păstrez doar în gând, liniștit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.
Nu sunt perfect și nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o știu: talionul.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre trandafiri, poezii despre supărare, poezii despre iubire, poezii despre tăcere, poezii despre sport, poezii despre sinceritate, poezii despre rai, poezii despre promisiuni sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
De ce...
... mă nasc nud, orb aproape și doar plâng, plâng, plâng,
parcă știu dinainte, fără nimic să știu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
și n-am minte deloc, nu știu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos și doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăț, că mă mângâie palme și noapte și zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înțeleg mai nimic, mi se spune c-așa tot va fi, tot va fi
și se pare că vreau, mă răsfăț căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinți și mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toții la fel, tot la fel
ca și mine un nud, orb aproape, ce plâng după același model, ce model
imperfect și cum minte n-am, cum, cum de naște din bun orișice, orișice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre naștere, poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre răsfăț, poezii despre plâns, poezii despre nuditate, poezii despre noapte sau poezii despre mâini
Doar doi...doar noi
Când sunt singur și mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?
Căci ea nu știe ce-mi doresc,
Ea nu știe cum o privesc,
Și tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu știe c-o iubesc.
Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Și doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Și când cred că reușesc,
Ea pleacă... unde greșesc!?
Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?
Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli sau poezii despre dorințe
Țară
Se poate? M-am îndrăgostit de țară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veșnic vară,
așa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o țin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn și să-i închin și eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
și îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoșii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am și eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheață, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
și să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... și s-o întreb în fiecare zi... Ești fericită, țara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ți dea aromele-parfum de romani, daci...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre trecut, poezii despre sărut, poezii despre sânge, poezii despre păduri, poezii despre prezent, poezii despre patrie sau poezii despre mâncare
Componente
Mă tot surprind cu-aceeași întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?
Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-același craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Și nu-i răspuns chiar de-i la fel și-l strig pe nume!...
... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Și n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mișcare și atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...
... Și-unde pleacă simț, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai știu nimic de cel ce le-a purtat
Și brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!
Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Și e al cui?
Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce crește pom; un trup, umflându-se-nghițind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?
Și-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparține?
Sunt simțul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Așteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Și indiferent, de-a fost, de este???...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre umor, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet sau poezii despre sfârșit
Manifest de voință, în replay
Să realizăm, pe "găști", avut
Din meserii, bresle, profesii!
Politicii, să-i fim dispersii;
Să ne conducem din știut!
Să nu dăm vot din interese;
Pe Rege să-l avem, oh, pururi!
Să nu mai cheltuim pe "tururi"
Și competenți să fim, pe-alese!
Să desfințăm parlamentari
Ce ne fac legile-n prostie;
Impostori ce nu știu să scrie!...
Sfat noi să fim, din cărturari!
Intrigi să nu ne mai plătim;
Contradictoriu arbitrar,
Doar de-a fi "NU", fără habar...
Un tot întreg, din nou să fim!
De ce ne-ar trebui perversul,
Minciuna și promisiunea?
De ce s-avem delațiunea
Doar de-a obține interesul?
Străbuni, am cultivat ogor
Și-acum doar promiscuitate,
Făcând partizanerii... dreptate?!?
Credeți politica... popor?
De ce ne-nscriem pe "partide";
Găști programându-se-n orgii,
Mimându-și ideologii...
Le lepădând... de-i loc de-a vinde?
De ce nu vrem s-avem iar "Sfat
Din Înțelepți" cu multe școli,
Fără salarii... Benevoli;
Ce-și iau câștig muncind, nu-n... Stat?!?
De ce n-avem deloc curaj;
Ne vrem în față... pe la spate?!?
Nu putem fi integritate
Și s-avem țara apanaj???
Vă rog, vă conjur, fiți din nou
Cum am avut bunici, părinți;
Să fim, la rând, venerați sfinți!
O generație.. erou!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre politică, poezii despre înțelepciune, poezii despre votare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre sfaturi sau poezii despre salariu
Constituție
De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moștenire
Ce-o simt c-o am în corp și în simțire
Și-am crez s-o întrețin, mereu avidă.
Mi-o vreau dorință-n gând și-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase și-n conștiință
Cu grijă, responsabil de-a ma ființă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.
Și nici nu vreau și n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aș trăi-n sinucigaș
Sau aș avea-n rărunchi păcatul de ocnaș;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.
Și sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleași gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.
Vreau ca și mine toți s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust și drept, să fim înalți, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise și mândrie.
Așa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a țării... ce-i și-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu și cu-ai mei... nu cei în fărdelege.
De neclintit sunt și n-accept discuție,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Și-am dor nespus să fiu la toți comun ecou
În speranța într-o sănătoasă constituție.
Și cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de școli, doar cu ambiții,
Ce-ncearcă să-și abroge singuri dreptul... Ei smintiții
De politicieni cu circumstanță-atenuantă-n nebunie...
Într-o hoție, mârșăvie, parșivie și prostie... de-nvechită seminție!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre corp, poezii despre înălțime sau poezii despre sănătate
Frica
Ce înseamnă frica pentru o țară;
Să-și dea tot, trup, pentr-un popor,
Să-l aibă scut pe contur, sfoară
Pe margini... brâul salvator?
Popor, ce înseamnă; fără frică
Să-și crească fii, s-apere țară,
Dându-se tot, rege, vlădică...
Să fim NOI și ce vrem... de afară?
Oare de ce străbuni slăvim
-Puși poze în file de istorii-
Ce și puțini de-au fost, iubim
Viteaz, nu frica? Ai noștri!... Glorii!
Ori, doar străbunii au fost popor
Și nu ne-a mai rămas o țară,
Dacă în prezent -nu viitor,
Neștiut-... frica ne doboară?
Ne pierdem ființa zi de zi,
Lași, pierdem până a începe;
De-o frică, fără a ști ce-o fi?...
În jur, sunt toți buni!... Noi, otrepe?!?
Intrăm perdanți pe stadioane,
Putori, fricoși -că-s mici sau mari-
Și-n muncă creăm doar... baloane;
Idei fabricăm, din guri... tari!
Suntem retivi, doar narcisiști,
Cu frica de acceptat idei,
Neștiind că nu putem; artiști,
A conturna adevăr!... Noi, zei!
Nu învățăm din experiențe
-Ce alții, în jur, le-au petrecut-
Și rău fricoși de competențe,
Nu le asumăm; furăm știut!
Păcat, doar suntem toți egali
-La fel de înalți- noroc ne pică!
Neîncrezători potențiali;
Pământ, de Soare, n-are frică!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre salvare, poezii despre noroc, poezii despre neîncredere sau poezii despre narcisism
Colecționar
E tot mai des, din ce-a fost rar...
Să vezi tâmpiți la cârma țării,
Cătușele își punând brățării,
Bulău-i făcând... "Cărturar"!
Se bat s-adune ani mai mulți
În pușcării, să-și facă nume,
Urlând apoi la semeni, lume,
C-așa-s mai educați, mai... "Culți"!
Mint, cum adevăr nici n-ar fi
Și-orice rostit e "hors contexte",
Boul fiind tu -tot în protest-
Ce nu-i citești, nici nu-i... "Reții"!
De-altfel nici limba nu o știu...
O linsătură, toată lemne
De la "mai mari" -mai proști, pesemne-
Ăi ce-o scălâmbă în... "Inter-viu"!
Ce să mai zici de limbi străine,
Că de străine... îs rău de tot,
De crezi că țării îi sunt complot
Lumii de râs s-o facă... "Bine"!
Le place joc, de-a alba-neagră,
Mințind că din hoții vom crește
-Cum să furi apa, să prinzi pește-
Și, tot furând, "fuck" țara..."Întreagă"!
Le place mult de-a abuzatu',
Că te ciordind, ai mai puțin
Și așa când n-ai, nu intervin
Să te-apere, că n-ai... Ce dracu!
Și-s puși să-și facă zilnic legi,
Adică un fel de legătură
Că tot ce fac e-o făcătură
Și, n-ai de ce să te mai... "Legi"!
Pungași, tâlhari, dar au un dar
-C-așa cretini, îi duce capul-
Să ne termine Țara, Statul,
Ni le lăsând doar... "Inventar"!...
C-au fost Ei! Noi... "Colecționar"!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre cătușe, poezii despre râs, poezii despre limbi străine sau poezii despre lemn
Avem din toate
Avem un președinte, avem și prim ministru,
Avem guvern, avem și sute de parlamentari,
Deși nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.
În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o țară, cu așa de mulți
conducători,
Deaceea toată România, e așa de tristă,
Noi ne plătim cinci șefi, la trei locuitori.
Ce este și mai rău e căi plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ține lor mandatul,
Abian finalul celor patru ani i apucă treaba,
Și ne promit orice doar să mai prindă altul.
Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Peacest pământ nimeni, nu ne dorește,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spreaiurea se- ntețește.
Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.
Avem salarii alocații și pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i sa pus cruce.
Avem în țară cohorte de hoți și criminali,
Poliția chiar și când vrea ne le mai face față,
Hoții neprinși au ajuns astăzi mari miliardari,
Șii cumpără pe toți cu multă nonșalanță.
Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevărați,
Chiar deaș putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău tratați.
poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre tristețe sau poezii despre transporturi
Țigănie
De când mi-e nația, ce-o știu eu singur sau din spuse de bunici,
Nu-mi amintesc și nici din cărți nu am citit să am vreo probă
Că romii-s ziși țiganii și nici c-ar fi bogații de pe-aici
Sau să conducă din destine?... Decât în comunism și-acum sub scut de robă!
Nici n-am iubit sclavie, doar am citit de slugi, lăutărie,
Dar nu mi-aș fi închipuit în veci că neam mi-ar fi atât de prost
Și-atât de oneros să-și vândă țara -pe doi bani lai- oțelărie,
Să-și facă obicei la șpagă de nimic!?... Să vândă obștesc pe-un nul de cost?!
C-așa-m ajuns să văd cruciș palatele zoind de ornamente,
Să plâng bătrâni rămași pe drumuri din casele furate cu notari,
Să-ngân într-o înjură pe manele, muzica de azi eminamente
Din discoteci!?... Unde-n prostie adolescente ce le creștem cred țiganii în piștari tari!
Mi s-a luat până și o țară, numele mi s-a stâlcit, sunt o rușine
Și nu facem nimic, nu mai avem mândrie, ne-nchinăm umili
Crescând cum herghelii de altă dată hoarde, înmulțind etnia ce-mi ia bine
Și a înmulțit bulăuri; crede doar viol, hoția, șpaga... nu citește, îmi ia zile!
Sunt un discriminat autohton de-o plagă cultivată sistematic,
Călcat de Mercedesuri și Ferarri conduse fără de permise
Și fac apologia migrator-nomadă; sunt Europei un antipatic!...
Ca un cretin dându-le banii mei, europene fonduri, aurul străbun, să-și împlinească vise!?!
Să rupem cercul vicios, să denumim așa cum se cuvine pe țigan;
Gitani, gipsy, ce-s ei prin ei, ceea ce sunt o seminție
Ce-i obligată fizic și moral -de nu o oblig ca pe-un infecțios varan-
Să-și ducă trai așa ca mine, din zori muncind nu bălăcindu-se-n mocirlă!... Țigănie!!!...
... Să-și cânte coarde, să-și danseze rituri, să se-njure-n limba lor de vor,
Să-și tragă burțile hidoase, să se spele, să învețe ca și mine carte!...
De nu să-și ducă viața cum și-o merită și-și construiesc, să-i știu că mor
Așa cum și-alte nații au murit din nepăsare, nu mai sunt de azi, de ieri, planetei parte!!!
Nu-i vreo xenofobie, ură, sentimentul-suferință ce-l trăiesc perpetuat tot mai departe, mai departe, mai departe...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre cărți, poezii despre Europa sau poezii despre zile
Atentat la popor
Azi țara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?
Și haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascați onești, din ce-s... orori!
Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiți
din nespălați, în preamăriți
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!
Toți fără carte, huligani,
sau diplomați prin alți parșivi
la fel de lepre... inventivi
și-au reclădit moral... pe bani!...
... Bani luați din gura celor mulți,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caști, onești, cu multă carte
să țină leneșii cu burți?!?
Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând nație cu ham,
s-o ducă-n hăț... către mezat?!
Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?
Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriți!
Cu barda au dat în necăjiți,
să n-avem drept la țara mamă!!!
Ne vor pe toți, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
și-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!
Câți "proști" om fi, cum ne cred ei,
dar mulți, mai mulți suntem și, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemnițăm pe derbedei!!!
Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinți,
să ne-adunăm și mușchi și minți...
să jugulăm hoți, cretinism!!!
Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
și noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...
... Să-i punem pe parșivi la zid,
la hoți să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiții, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...
... Al celor mulți, cu cultul legii
crescuți toți șapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!
Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!
Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-ațâțe!
Tot neamul lor din lei, în mâțe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!
Că morții mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!
Of, țara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aș vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre legi, poezii despre sărăcie sau poezii despre religie
Ciudățenie
Ciudată e lumea; se minte, se fură,
E parcă făcută să-și sape ea groapa
-Ce-o umple c-omoruri- căci coasa și sapa
Nu-s doar pentru pâine... și dragoste-i ură!?!
Deci om nu-i suprem, e o specie doar,
Cum altele, multe, ce-au fost și nu știm
Și cap nu ne duce, deștepții, să fim
Mulțumiți de pământul ce-avem, l-avem dar!
O specie, rară, omenirea-i... măcar?
Și-om fi protejați... O fi bine?... În zadar?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre protejare, poezii despre protecție, poezii despre mulțumire sau poezii despre Pământ
Pasivitatea este și ea o alegere. În loc să ne plângem și să acuzăm, ar fi bine să ne reamintim că noi înșine putem prin puterea propriului exemplu! să fim o componentă activă a schimbării pe care ne-o dorim. În loc să încercăm să-i schimbăm pe ceilalți și să le dăm sfaturi despre cum ar trebui să fie și ce ar trebui să facă, putem chiar noi să începem să acționăm așa cum ne-am dori ca alții să o facă. În loc să criticăm și să ne ofensăm atunci când suntem criticați, putem chiar noi să fim cei care le arată celorlalți că în fiecare dintre noi există și trăsături demne de a fi admirate. Putem chiar noi să fim cei care, pas cu pas, construiesc un viitor mai bun prin implicare.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre dorințe, citate despre viitor, citate despre sfaturi, citate despre plâns, citate despre existență sau citate despre admirație
Pierdut țară!
Vă spun din proprie experiență
-Ce-am câștigat c-onoare și cu chin-
Că-n țara, unde-am-nceput o existență,
Îmi este spre rușine, strâmb destin.
E-acolo, unde de vorbesc, sunt înjurat,
Chiar de încerc din propiile-mi puteri,
S-o-nvăț; să nu mai cadă în păcat,
Să nu greșească precum alți, până mai ieri.
E țara unde vin, că-i casa mea,
-Din pântecele ei m-am făcut om-
Dar tot ce-aduc câștig, mi se tot ia;
Sunt despuiat de fructele-mi de pom.
Nu mi se dau străbunii înapoi,
-Mă fură de țărâna unde-au fost-
Și n-am nici ajutor, nici de la voi;
Sunt tot eu un damnat, un hoț, un prost.
N-am drept nici să-mi fac singur adăpost
Pe cimitirul trecerii de timp;
Unde-au sălaș ai mei și-au ținut post
Și m-au născut... crescându-mă-n răstimp.
Printr-o minciună mi se ia mașină
De pe tărâmul ce-i al meu cu acte;
Avize n-am, că n-am dosar cu șină...
N-am voie să-mi fac casă, să-mi spun carte!?
Nevinovat mă pierd printre procese
-Că nu mint, spaga mi-e uitată-
Iar vinovaților nu-i cazul să le pese,
Căci le plătesc... pierdutu-n judecată.
Sunt zilnic mai scârbit, irevocabil,
C-o țară mi-a furat poporul meu;
Mi-a luat și dreptul inalienabil
De-a fi bunul produs, de Dumnezeu.
Nu pot fi-n țara mea nici imigrant
-Scursură ce nu stie furt, minciună-
Sunt pur și simplu nimeni, ignorant;
N-am drept la spus, sunt sursă de ranchiună.
Și mă topesc de dorul de trecut,
-Dar nu mai văd, pe străzi, dintre ai mei-
Sunt doar alb-nergru, evului film mut;
Sutana dintre atâți arhierei...
... Un biet profug, un naturalizat,
Ce mi-am lăsat copii -uitând... genetic-
'n pământ străin ce m-a exorcizat;
De necredință, lipsă d-omenie, de patetic.
Sunt doar un navetist de circumstanță,
În viață, ce-am greșit fugind de rău
Și m-am întors -crezând în importanță-
S-ajut pe-ai mei, să nu cunoască hău,
S-acopăr hăul, melancolic, ce mi-e rană,
Să fiu printre bătrâni în a mea țară,
Să plâng în cimitir, în vechea strană,
Să-ncerc să îmi scot semeni din ocară!...
Din școli, ce le-am făcut p-aici ș-acolo,
Citind și exersând de zi cu zi,
Valoare n-am!... Alții și-o strigă în tremolo;
Făcută pe furiș, doar pe hârtii.
Am gust de-a spune, fără de oprire
-Căci inima vreau toată s-o debarc
Și-ntreb de am vreo șansă, la citire-
Sau îmi pun țeava lângă tâmplă, s-o descarc.
Fric-am să mor, aici, să fiu lignit,
Un nimeni care sunt, din întâmplare;
Și-un Păunescu ați negat și răstignit!!!
... Unde-am uitat să venerăm pe cel ce moare.
Așa c-o să mă-ntorc, de unde nu-s,
Să plâng, de unul singur, nedreptatea
De-a fi, printr-o greșeală, un produs
De popor, țară făr-a ști... umanitatea!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii sau poezii despre vorbire
Naivul
Sunt un naiv ce crede-n omenie?
Sunt sincer și nu știu să mă prefac?
Sunt natural, deci bun de jucărie?
Eu, haina de minciuni, nu pot s-o-mbrac.
Dar, știți ceva? atunci când dorm, dorm bine,
Sunt liniștit și-n cel mai rău coșmar,
De tot ce fac, nicicând nu mi-e rușine,
Deși am, uneori, un gust amar.
Prea sigur, nu-s, dar am mereu dovada
Că, ori sunt anunțat, ori pot să-i simt
Pe cei ce, între vorbe, fac rocada
Și le încurcă, dar le place: mint,
Iar când sunt prinși, aruncă iar cuvinte
Crezând că s-o mai dreagă are rost,
Jurându-se, chiar și pe cele sfinte,
Că eu n-am înțeles: naivul... prost.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naivitate, poezii despre vestimentație, poezii despre superlative sau poezii despre rușine
Cu carul... alegoric
În fine, avem cu ce să ne mândrim și noi acum
Că nu mai suntem ca înainte îngrădiți în drepturi
Și așa am devenit încrezători să alegem drum,
Uitând justiția, pe drept și, țara ne-am făcut-o acareturi,
Chiar de lucrăm și acum tot pe la Stat... degeaba,
Avem mai mult curaj, tupeu să ne luăm partea parte
De averi... proprietari privați, ne-am repezit să punem laba,
Ca niciodată în viitor vreun cineva a nu ne mai desparte.
Pe alese ne-am numit indispensabili, strânși pe corp de țară
Și legile avem proprii acum, interne numai nouă, intestine,
Ne vânzolind de-o cumetreală sănătoasă și altora adversară,
Să moștenim pe veci pământul sfânt, cu tot ce pe el ține.
Pe patrie am curățat-o bine de învechit, de multe fiare
Și de păduri la fel, căci de la sine-i înțeles, nu ar mai fi de nevoie,
Cum și atâtea poluări de fabrici, de uzine, ar fi rănit, cum gheare,
Natura noastră, un sacrilegiu, ce-am oprit... "Pe aicea nu e voie!"...
Și, banii strânși, anapoda puși la ciorap din etnice cutume,
I-am scos pe piață, îi făcând tezaur, piramide am făcut bănci,
Ce le-am golit să facem loc la alții noi să vină, așa cum e-n întreaga lume
Și tunuri grele am inventat, să spargem bun comun, obștesc... dârji, încleștați în fălci.
Ne-a venit rându' acum să răsplătim, ce știm și practicăm cu carul
În stil modern, să umplem de istețime un continent întreg...
C-ar fi păcat nedreptățiți să fim și inegal noi să îndurăm calvarul
De-a nu putea să exportăm patentele, ce-o lume sigur dreg...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre tezaur, poezii despre sacrilegiu sau poezii despre răsplată
Decont
Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficși, uscați
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de tați
ce-au părăsit copii taman
când școala nu e terminată...
și veșnic vor trăi cu întreruperi...
Îmi sunt și colegii
sau prea mulți prieteni
ori simpli cunoscuți, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deși cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
și-alergători pe-o ață totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar și n-au trișat, oh, blegii...
Și-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... țară
și-acum pleacă ușor
-că-i doar democrație-...
dar nefast le pleacă și copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminție
din care-s sigur parte și-am să mor
la fel, așa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...
Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alții ca și mine...
și nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
și-mi caut dialog... nu un oarecare
c-așa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
și încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
și-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...
Aș putea da-neștire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranță-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanță
la ce nu mi-e profund util...
aproape o rușine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganță
de trecător așa prin viață, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre tinerețe, poezii despre tată sau poezii despre schimbare
Reproș... la propriu
E plină lumea de necazuri,
Golită de femei, bărbați
Prin pușcării închiși; din nazuri
De procurori, de juji... legați
Atâți nevinovați spășesc;
Sunt pedepsiți pentru nimicuri
Și-o țară-ntreagă mi-o găsesc
În cumpănă de știri, de plicuri.
... Iar un pungaș, escroc penal
Ce-a păgubit de miliarde
Și-al tău moral și material...
E plâns de hoți de-ai lui, în hoarde.
Ah Doamne, oare acestă țară
-Sau nu ea este vinovată,
E Doamne acest popor- povară
Dreptății-n lume, blestemată?!
Ne vrem tot pleava, o neghină
Din ochiul limpede, clătit
Cu sânge? De-un pământ o vină
La tot ce lumea a clădit?
Ne lăudăm cu hakeri hoți,
Ne păcălim asociații
Ce vin de-afară cu nepoți
Să-și bage bani, năpăstuim nații...
... Cu furturi, ne vindem femei,
Violăm pe-altele, dăm tunuri!
Cu diplome, ne vindem "grei",
Furate și-alea, c-alte bunuri!
Și-n laude ne proslăvim
Cu trei țânțari pe la Sorbona,
La Yale, Harvard... Și-i preamărim
Că-s mintea lumii?!... Îi sunt clona!?.
La știința întreagă, ea naivă,
De-o Terra castă construită
De mult, pe cinste, o arhivă,
Fără străjeri, nepregătită...
... Ajuns-ai noștrii, plini de scule
Să spargă liniști seculare
Cu șmecherii și averi fudule...
Făcute de-alții, milenare...
În numai zece, cinșpe ani,
Aici, unde totul se poate,
Ne îmbogățim aleși golani
Nerușinați!?... N-avem păcate???
Mă tem și acum, cum m-am temut,
De renegat; spunând fățiș
Că nu-mi găsesc ce am avut
De la părinți... E un hățiș!
În resemnat mai scriu țidule
La minți încă cu porți deschise,
Implorând pe-altele, credule
Să-și facă legi!... Încă nescrise!
Că-n timp, popor de analfabeți
Ce-am fost, am umplut râuri sânge,
Ne-am lăsat vorbă să fim drepți...
Poate-om mai fi, suflet să-mi unge?!?.
Rușinea-mi crapă adânc obraz
Ce-l port la fel, cu demnitate
Și-o să-mi reneg cât oi fi treaz
Tără, popor de nedreptate!!!
... Și știu că nu sunt toți, nici toate...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țânțari, poezii despre știri sau poezii despre știință