Îndeplineşte ce-ai promis.
citat din Periandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Noi ne-am promis
Eu ţi-am promis, tu mi-ai promis,
Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar şi-n vis,
În clipe ce petrecem împreună,
Să fie alt motiv de voie bună.
Să nu uităm nimic să povestim
Din visurile ce ni le-amintim,
Iar tot ce mai aflăm din astă lume,
Să presărăm cu ale noastre glume.
Eu ţi-am promis, iubita mea, un trai
Aşa cum îl visai şi ţi-l doreai,
Şi-mi place cum, pe faţă, fericirea
Exprimă ce-ai în suflet: doar iubirea.
Tu mi-ai promis mereu a mea să fii,
Să mă iubeşti, cum numai tu poţi şti,
În viaţa ce-o cânta-vom împreună
Pe drumul drept, ca a chitarei strună.
Eu ţi-am promis, tu mi-ai promis, iar noi,
Pe-aceeaşi cale mergem amândoi,
Cu liniştea din suflete deplină,
Spre Casa încărcată de lumină.
poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învoiala lui Mefisto
- Ce-ai promis, promis rămâne,
Ia-ţi poeţii şi artiştii
Şi în schimb, te rog Stăpâne,
Lasă-mi doar epigramiştii!
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucian: Şi deci, din cauza Adelei nu doreşti tu să-ţi faci o altă prietenă acum, aici, pe această planetă?
Nistor: Păi, cum să-mi fac alta, şefu'?! Nu pot! I-am promis că mă voi întoarce special pentru ea şi că mă voi gândi mereu numai la ea. N-o pot trăda!
Lucian: Ce-ai zis, mă?!
Nistor: Ce-ai auzit, şefu'. Îi sunt fidel prietenei mele, chiar dacă ea a rămas pe Terra. În plus, mi-a promis şi ea că mă va aştepta, oricât de mult va trebui, adică atât cât va dura misiunea noastră.
Lucian: Cum?! Eşti cumva într-o ureche?
Nistor: De ce, şefu'?
Lucian: Păi, cum ai putut să-i ceri aşa ceva?!
Nistor: Nu i-am cerut nimic; ea însăşi mi-a promis... apoi şi eu ei!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Realităţile arată că dacă nu faci un pic din ce-ai promis, te compromiţi definitiv.
aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Realităţile arată că, dacă mai nimic nu faci din ce-ai promis, te compromiţi definitiv.
aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
Rex: Ai promis că o să mă susţii.
Bree: Ce-ai vrea să fac? Să sar în sus de bucurie că soţului meu îi place să-şi prindă obiecte din metal la sfârcuri?
replici din filmul serial Neveste disperate
Adăugat de basthedt
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce-ai alege între paradisul promis şi paradisul promiscuu?
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


False suveniruri - I
Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!
Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!
Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!
Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!
Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sângelui
De jos, din pământ
Glasul sângelui sfânt
Strigă-şi, prin veacuri, refrenul durut:
— Ce-ai făcut, ce-ai făcut, ce-ai făcut?
Greaua osândă
Sfârtecă pofta flămândă;
Sângele, negura, vina
Ne-ngroapă, ne-ngroapă lumina...
Strămoşule, Caine, frate,
Purtăm numai sânge în spate
Şi glasul blestemului, mut:
— Ce-ai făcut, ce-ai făcut, ce-ai făcut?
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Will Turner: Unde-i Elizabeth?
Jack Sparrow: E în siguranţă, aşa cum am promis. E pregătită să se mărite cu Norrington, aşa cum a promis. Şi tu poţi să mori pentru ea, aşa cum ai promis. Deci suntem cu toţii bărbaţi de onoare... în afară de Elizabeth, bineînţeles, care este de fapt femeie.
replici din filmul artistic Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre
Adăugat de Alexe Laura, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cartea îndeplineşte nu numai minunea de a ne pune în contact cu semenii noştri în timp şi spaţiu; cartea îndeplineşte fapte de mirare de a ne face să trăim în afară de minciuni, nedreptate şi prejudecăţi. În aceste urme sacre în care poeţii şi cugetătorii şi-au închis inimile, găsim acea putere fără moarte care mişcă umanitatea înainte de progresul ei necontenit.
citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Crash (după ce o vede pe Peaches): Am promis că nu o să plâng.
Eddie: Eu nu am promis nimic! (Începe să plângă în hohote.)
replici din filmul artistic Epoca de gheaţă 3: Apariţia dinozaurilor
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!


Adevărat că am promis, dar nu am promis să mă ţin de cuvânt!
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Liniştea e minunată.
citat din Periandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nechibzuinţa e dăunătoare.
citat din Periandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În exerciţiu stă totul.
citat din Periandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţa este totul.
citat din Periandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chibzuieşte totul din vreme.
citat din Periandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcomia de bani e dezgustătoare.
citat din Periandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu dezvălui ce-i secret.
citat din Periandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
