Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de cântec

S-o luăm pe rând!
Palmă, ochi, lacrimă..
Moartea râdea
şi plângea şi tăcea
şi cânta.
S-o luăm pe rând zicea bătrânul
S-o luăm pe rând copile!
şi râdea în palmă
şi plângea din ochi
şi lăcrima copilul
ce lăcrima
din palmă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ea

ea plângea ea pentru ea
eu plângeam ea pentru ea
tu plângeai ea pentru ea
cine plângea nu ştia (?!)
de ce plângeam pentru ea

atunci să modificăm:

pentru ea

ea râdea ea pentru ea
eu râdeam ea pentru ea
tu râdeai ea pentru ea
cine râdea nu ştia (?!)
de ce râdeam pentru ea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura de şarpe

Eu râdeam din gaură de şarpe
Şarpele râdea la gura sobei
în timp ce sobarii alergau după caii de lemn putrezit.
Şura plângea!
Plângea plânsul cu lacrimi de şuier.
Mieunau troienele.
Se scăldau buruienile.
Eu râdeam cu capul pe fluier
într-o gaură de şarpe
de un şarpe păzit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

am aşteptat de partea cealaltă a cerului un semn de la Tine,
timpul trecea greu,
poeziile scrise cu sânge adunau în jurul lor ochii animalelor de povară.
în fiecare zi albastrul singurătăţii îmi desena buzele Tale,
soarele râdea de jocul nostru copilăresc,
râdea.

sinucigaşii treceau pe lângă mine negându-ŢI existenţa,
imaginile lor păreau ceva între binecuvântare şi incest.
cu faţa întoarsă către lumină am continuat să scriu rugăciunile de piatră
ploile m-au binecuvântat cu nebănuite dureri.
luna plângea uimitâ de tristeţea unei copilării retrăite la nesfârşit,
plângea...

inelele fuseseră pierdute pe drumul durerii ce ducea către Perigueux
cuvintele noastre nu mai pot schimba nimic dintr-o hotărare luată în pripă.

poezie de Eduard Dorneanu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neînţeleptul

Râdea cu lacrimi bietul ins,
De fapt plângea râzând de dânsul,
Căci sigur, te inundă plânsul
Când vezi cum te tot faci de râs
Şi-n neguri ţi se afundă plânsul
Când singur vezi că eşti de plâns.

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire interzisă

În ochii ei priveam cu fremătare,
Ştiind că-n viaţă nu va fi a mea.
În frumuseţi n-avea asemănare
Şi-atunci când eu plângeam, dânsa râdea.

De mersu-i sufeream pân-peste poate,
Ştiind că-un oligarh mi-o va fura.
Din crângul ei să strângă taine coapte,
Un miliard de-arginţi în schimb să-i dea.

Eu nu puteam să-i dau decât Iubirea,
Pe care Dumnezeu mi-o trimitea
Şi într-o zi i-am scris: "Mă pierd cu firea
Şi am să mor de te vei mărita!"

Ea a citit răvaşu-n miez de noapte
Şi când gândi să-mi şteargă lacrima
Deschise uşa, dar un glonţ din spate
Îi prăvălise vraja pe podea.

Şi dintr-odată vânt porni să bată
Şi-o ploaie ocupase ţara cea,
Unde un oligarh ucise-o fată
Şi tot el, în genunchi, o săruta.

poezie de Traian Vasilcău (25 mai 2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Iubirea lor era-nfocată -
El hoţ şi ea o dezmăţată.
Când el venea cu prada, ea
Din toată inima râdea

Ea ziua colinda hai-hui
Şi noaptea sta la sânul lui;
Dar, iată-l prinseră curând;
Femeia sta la geam râzând.

Prin alţii ei i-a spus: "Aş vrea
Să vii pân' la-nchisoarea mea,
Că dorul mi-e nespus de greu."
Ea dând din cap râdea mereu.

Fu pus în ştreang la ora şase,
La şapte îl înmormântase;
Dar ea la opt prin lupanare
Râdea mereu golind pahare.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saxofonul
plângea saxofonul
in timp ce inima râdea
părea să cunoască ziua de mâine
citind în ochii denşi de lumini
şi tu ai plâns
rănile mele
în timp ce îţi spuneam
poveşti de iubire
lumină lumii
dispare în mister
lăsând vie numai amintirea

Gabriela Gârlonţa în Gabriela Gârlonţa,Poezii/ Poems,Editura ADALEX,Sibiu,2010
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de început

cu 16 zile înainte de a mă naşte am auzit moartea recitând din cartea tristeţii,
vocea ei domolea orice furtună iar eu începeam să îmbătrânesc departe de viaţă.
părinţii mei petreceau alături de personajele lui Charles Dickens,
îmi căutau nume printre eroi imaginari, în lumea celor închişi în apatia trecutului.

toamna râdea dansând goală în noaptea brumată...

mâinile mele nu aveau puterea de a deschide uşa durerii,
a trebuit să ascult până la capăt disertaţiile morţii.
am luptat fără să pot vedea lumea nouă ce se năştea în faţa ochilor mei
mi-au stat alături spiritele templierilor neîngropaţi.

şi toamna râdea, râdea...

apoi venit Dumnezeu să îmi mângâie neputinţa,
mâinele Lui s-au odihnit o clipă pe sufletul meu.

poezie de Eduard Dorneanu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de iarnă

Lacrimi de gheaţă ale cerului cad...
Cad ameţitor, fără încetare,
Cerul se uneşte cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică faţa spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneţi îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Şi ei mor topiţi de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite
Şi râdea când sufletul îi plângea.

Pe pârtie schiorii îi par nişte litere...
Nişte litere în mişcare
Ce scriu un poem dedicat iernii.
Cine ar zice că pe aici
Au fost vreodată bujori, crini şi alte felurite flori?

Iarna s-a topit...
S-a topit odată cu haina ei albă.
Soarele sclipeşte vioi pe boltă
Iar ea..
Fata cu buze de foc
Depăşeşte graniţa lumii reale
Cu ţurţuri lungi
Cristalizaţi la ochi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei văduve

Plângea nemângâiată tare
Cu lungi şi groaznice suspine;
Dar nu ştiu cum, din întâmplare,
Plângea... mai mult pe lângă mine!

epigramă de Cridim din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dumnezeu mă privea...
surâzător
prin cei doi maci,
pe care-i ţineam strâns la piept...
Unul mă mângâia,
celălalt plângea în locul meu...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângea oraşul că orfan rămâne

Plângea oraşul că orfan rămâne
Iar oamenii plângeau că despărţirea vine
Şi-n plânsul cel durut şi dublu
Suna ceva lugubru.
Lumea pleca că nu mai putea
Trăi într-un oraş cu cea
Care ziua dicţionare le vindea
Iar seara în denunţ îi răstignea.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare Dumnezeu va învia şi tot ce a fost îngropat în cimitirul amintirilor? Sau vom suferi cu toţii o sublimă lobotomie?

aforism de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul plângând

Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele aşezate în stog scânteiau
lumini ieşeau din ele
încât cu inima uşoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperişul uscat de arşiţă.

Calul plângea. Cine a observat nu mai ştiu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea

Şi i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtiţe şi pene de păun
Ovăz şi trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând

Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie
de el în caschetă militară
în pielea de vită a lui Gingis Han
dar calul plângea stând tolănit
în animalice lacrimi

Şi plângea şi atunci când toţi
pe braţe l-au purtat cântând
şi ca pe bolnav în dune de puf
l-au învelit din toate părţile

Calul plângea. În urma lui stogul
se freca de livadă scutura ovăzul
necheza animalic.

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

IV

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râdea seninul

Râdea seninul cu rouă
Într-un târziu zăpăcit,
Clipa despica in două
Un orizont răvăşit.

Noaptea năştea dimineaţă
Cu-aura scăldată-n crâmpei,
Steaua căta dulcea şoaptă
Într-o aromă de tei.

Dorinţa m-apasă nebună,
Tăcerea din mine zboară:
– Ah, viaţă, robul din mine
Oglindă prin tine se vrea!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei, stele-nviate

De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt şi ele nişte muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.

În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,

De care, când ai dat întâia oară,
Ca şi acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, ştiind că poţi să-i faci să moară
Şi râd, ştiind că poţi să-i înviezi.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!