Cimitirul roman

Huliţi au fost romanii
de unii învăţaţi din vremi mai nouă
că metafizică n-ar fi creat
ca alte glorioase seminţii,
doar apeducte, colisee, foruri, drumuri,
eterna urbe, castre şi troiane de hotar.
Huliţi au fost romanii
că numai case-ar fi clădit, cu atrii
primind de sus lumina
şi-avertisment ţinând pe praguri: cave canem.

De ţi-ar fi dat s-ajungi vreodat' la Roma,
şi-adânc în ţară, prietene, pe Via Appia te-ai pierde,
a-i înţelege-atuncea ce nedreaptă-i cumpăna
cu care oamenii, popoarele, virtutea unul altuia
şi inima şi-o cântăresc. Căci ai vedea un Drum,
care se duce, se tot duce-n peisaj,
piatră cu piatră potrivind,
un drum flancat, de-a stânga şi de-a dreapta,
de sarcofage, urne, mauzolee,
păstrând cenuşă, osemnite-adăpostind.

Aşa vedeau romanii Drumul, orice limite-nfruntând,
în marea-mpărăţie a vieţii-naintând prin moarte
sădită-n şiruri
pe două rânduri. Cei ce la umbra chiparoşilor
în sarcofage dorm ascultă sunetul
de scuturi şi de lănci, marşul cohortelor,
roţile de care, nechezul cailor. Acestea toate,
la rândul lor, acuma nu mai sunt,
dar morţii cei mai vechi, aceia mai ascultă
la drumul care sună pe pământ.

Aşa închipuiau romanii cimitirul:
un drum flancat pe două rânduri de tăceri.
Aceasta-i metafizica romană: un Drum.
Un drum ce-naintează printre morţi, nu printre vii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umiliţi, romanii au fost dezarmaţi şi dezbrăcaţi sub furcile caudine

Sub furci - romanii puşi la ţinte
De-acei duşmani mai răi ca dracii,
Rămas-au fără de veşminte
(Erau prin preajmă geto-dacii).

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului

drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut
Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu, şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungul drum...

Toate "Drumurile noastre, toate"
Au dus şi duc înspre "Cetate",
Dar drumul făr' de care nu se poate
E "Lungul drum al vieţii către moarte".

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, nu!

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Până-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii râd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vânt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rânduri trecu.
- Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se despart drumurile este un stâlp cu două braţe: pe un braţ stă scris: "Spre Valea-Răpiţii", pe celălalt: "Spre Valea-Seacă". Drum ca acela care trece prin Valea Seacă înspre Sărăceni jur-împrejur nu este. Neted ca masa şi vârtos ca sâmburele de cireaşă. Se vede că sărăcenenii l-au făcut de dragul lor. În dreapta şi în stânga, tot zece-cincisprezece paşi unul de altul, sunt nişte nuci stufoşi, la care omul priveşte cu drag. Albia pârâului rămâne la dreapta: drumul trece pe coaste, mai pe sus, ca să nu-l atingă năpădirea apei. Sărăcenenii au trebuit să sfarme stânci în calea lor; dar au făcut-o bucuros, fiindcă din stânci şi-au făcut drumul.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada drumului

Pe drumul ce nici milă drumeţilor n-arată-
Chiar de ajungi pe el din orice colţ venind-
Era o fortăreaţă cu-o singură fereastră
Prin care se zărea o floare strălucind.

Acolo se opreau, preţ de doar două clipe,
Toţi călătorii vremii şi, spulberaţi de vânt,
Sperau, privind în sus, că tânărul principe
O vorbă le va spune, la ei binevoind.

Dar vântul şuiera prin crăpături de piatră
Tot îmbiind la drum cu ochii lui şireţi-
Nimeni nu mai credea că tânărul, vreodată,
Va odihni drumeţii ce vin şi trec inerţi.

Pădurea înghiţea în foşnetele-i line
Paşii pe care ei în urmă îi lăsau-
Nepăsătoarea-i frunză cădea peste oricine,
Nervurile ei seva în sol o transformau.

Ademeniţi de cale plecau îngînduraţi-
Sporovăind de floarea care părea că plânge-
Şi nu ştiau, sărmanii, în suflete-ntristaţi,
Că lacrimile ei nici drumul nu le stinge.

Dar zidurile aspre povestea o ascund:
Dintr-o iubire veche nimic nu a rămas...
Prinţesa stă la geam cu chipul ei rotund,
Iar prinţul, de pe drum, s-o cheme n-are glas...

Când zorile veneau, acoperind frunzişul,
Drumeţi nu mai erau pe calea ruginie,
Doar noaptea se iveau călcând iar grohotişul,
Scăldaţi de-a lunii rază-o floare sângerie.

Prin vremuri şerpuieste drumul ca o dorinţă,
Strângând în praful roşu menirea lui de drum...
Gândesc toţi călătorii, simţind ca o fiinţă,
Că fortăreaţa, drumul şi viaţa sunt un fum...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada drumului

Pe drumul ce nici milă drumeţilor n-arată-
Chiar de ajungi pe el din orice colţ venind-
Era o fortăreaţă cu-o singură fereastră
Prin care se zărea o floare strălucind.

Acolo se opreau, preţ de doar două clipe,
Toţi călătorii vremii şi, spulberaţi de vânt,
Sperau, privind în sus, că tânărul principe
O vorbă le va spune, la ei binevoind.

Dar vântul şuiera prin crăpături de piatră
Tot îmbiind la drum cu ochii lui şireţi-
Nimeni nu mai credea că tânărul, vreodată,
Va odihni drumeţii ce vin şi trec inerţi.

Pădurea înghiţea în foşnetele-i line
Paşii pe care ei în urmă îi lăsau-
Nepăsătoarea-i frunză cădea peste oricine,
Nervurile ei seva în sol o transformau.

Ademeniţi de cale plecau îngînduraţi-
Sporovăind de floarea care părea că plânge-
Şi nu ştiau, sărmanii, în suflete-ntristaţi,
Că lacrimile ei nici drumul nu le stinge.

Dar zidurile aspre povestea o ascund:
Dintr-o iubire veche nimic nu a rămas...
Prinţesa stă la geam cu chipul ei rotund,
Iar prinţul, de pe drum, s-o cheme n-are glas...

Când zorile veneau, acoperind frunzişul,
Drumeţi nu mai erau pe calea ruginie,
Doar noaptea se iveau călcând iar grohotişul,
Scăldaţi de-a lunii rază-o floare sângerie.

Prin vremuri şerpuieste drumul ca o dorinţă,
Strângând în praful roşu menirea lui de drum...
Gândesc toţi călătorii, simţind ca o fiinţă,
Că fortăreaţa, drumul şi viaţa sunt un fum...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa dispărută

Cei mai mulţi navigatori găsesc drumul către casă,
dar unii se pierd pe drum.
Unul a fost aruncat de ape pe ţărm, la Algarve,
iar casa pe care o ştia nu era acolo.
Doar amintirea unui foc de buşteni şi a mamei
care citea romane şi care rar ridica privirea
pentru a vedea unde-i sunt copii.
Acum e prea târziu; navigatorul trăieşte-o altă viaţa.

poezie de Jan Oskar Hansen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i şi două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulţumi mai-marilor săi şi apoi, luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui de oaste, cu care mai trase câte-o duşcă, două de rachiu, porneşte la drum cântând. Şi cum mergea Ivan, şovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să ştie unde se duce, puţin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre, vorbind ei ştiu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi şi, când colo, vede un ostaş mătăhăind pe drum în toate părţile.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este ca un drum la ţară, nu a fost niciodată construit un drum, dar dacă mulţi merg pe el, drumul devine existent.

citat din Lin Yutang
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un drum e doar un drum, şi nu este un afront adus propriei persoane sau altora, dacă îl părăsim pentru că aşa ne spune inima. Priviţi fiecare drum îndeaproape şi atent. Încercaţi-l de câte ori consideraţi că e nevoie. Apoi, puneţi-vă o singură întrebare. Acest drum are o inimă? Dacă are, atunci drumul este bun; dacă nu, nu ne este folositor în niciun fel.

Carlos Castaneda în Învăţăturile lui Don Juan (1968)
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum greşit

Drum greşit, drum greşit,
Pentru ce te-am mai păşit?

Cu talpa te-am pipăit,
Drum ferit, drum peticit.

Sufletul mi-am dus, pripit,
Pe muchea ta de cuţit,

De-aici pân` la infinit,
Drum topit în colb clocit.

Drum greşit, drum greşit,
Pentru ce te-am mai găsit?

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem.... asemenea unei căruţe sau unei caleşti.... care circulă pe un drum simbolizând viaţa sau, mai degrabă, Calea Vieţii. Drumul pe care circulă Caleaşca este unul de pământ. Ca toate drumurile de pământ, el are, de o parte şi de alta a sa, hârtoape şi movile, pietre, urme şi şanţuri. Gropile sau locurile mai ridicate şi pietrele sunt dificultăţile, loviturile vieţii. Urmele sunt schemele deja existente pe care le preluăm de la alţii şi pe care le reproducem. Şanţurile, mai mult sau mai puţin adânci, reprezintă regulile. Limitele peste care, dacă trecem, negreşit vom primi o pedeapsă.... Acest drum are uneori curbe care împiedică vizibilitatea sau, alteori, traversează zone de ceaţă sau de furtuni. Toate sunt etape ale vieţii noastre, de-a lungul căreia "ne rătăcim" sau ne este greu să vedem clar ori să anticipăm un obstacol, căci nu putem zări nimic din ceea ce se află "în faţă".

citat din Michel Odoul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este ca un drum de ţară; nu a existat nici un drum la început, dar când oamenii au mers pe el drumul a devenit realitate.

citat clasic din Lin Yutang
Adăugat de Mădălin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Don Siempre: Romanii n-au avut imaginaţie teologică. Şi-au cumpărat zeii de la greci! Apoi, într-o noapte au furat Dumnezeul iudeilor, cu Biblie cu tot...
Tomas (revoltat): De aici mi se trage! De la grecii şi romanii tăi!

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era încă aici, dar era pe drum încoace; se apropia din minut în minut. Când povesteşti una ca asta, oamenii spun că aşa ceva nu poţi să simţi, e doar o închipuire. Nici nu poţi dovedi, dar, cu toate astea, eu ştiam. Simţeam cum venea pe drum şi se gândea: Acum mai sunt numai trei ore, şi ajung. Acum au mai rămas două ore şi trei sferturi. Acum numai două ore jumătate! Ah, ce încet merge. De-ar merge totuşi ceva mai repede. Încă două ore, şi un sfert, şi voi fi acolo. Voi fi la ea.

Hans Erich Nossack în Cel mai târziu în noiembrie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile, gândeşte bine

Copile, drumul pe care îl alegi
este cel pe care-n viaţă pleci.
Fii atent la tot ce-ţi spun:
Alege drumul cel bun!
Stai pe loc, gândeşte bine!
Nu orice drum duce la bine.
Nici un drum nu este drept.
Cu multe rele dai piept.
Eu aş vrea să înţelegi
că drumul pe care mergi,
nu întotdeauna e comoară.
Te urcă, te şi coboară.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!