Vis vegetal
Vreau, suflet, să mă dezbar de tine,
și să trăiesc ca pomii de pe vale,
cu flori în locul gândurilor tale,
o viață fără rău și fără bine.
Departe,-ntr-o pădure de la munte,
când păsările toate-or face haz,
să mă trezesc cu soarele pe frunte
și lacrimile cerului pe obraz
și despletita ploaie să mă spele
de pulberea durerii de demult,
din care rădăcinile mi-am smuls,
iar nopțile să-mi dea cercei de stele.
Luna cea plină vreau s-o cumpănesc
mirată-n lanțul crengii ca pe-un cuib.
De raze și de sevă să mă-mbuib,
ca tot deasupra altora să cresc.
Atunci mi-oi face ferecate strune
din ramurile mele și-am să cânt
doar bucuria fragedă că sunt
pădurea-n jurul meu o să s-adune.
poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre crengi
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre umor
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
Citate similare
Vis vegetal
Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aș auzi
și-n voie te-aș privi întreaga zi.
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
și nopțile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ți le-aș da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aș apleca ușoară, să-ți sărut
când părul ce pe frunte ți-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aș juca, zvârlindu-ți mere
și foi de aur roșu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ți-aș apăra obloanele de ploaie.
Si, cine știe, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi și lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze și pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă și cu lună pe obraz,
eu ți-aș sări în casă, și senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aș începe să zâmbesc.
poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre toamnă, poezii despre tinerețe, poezii despre sărut sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ceva de la mine ți-am dat
bucuria de a trece dincolo de spațiu și timp
ceva de la tine am primit
o altă viață
și am învățat să trăiesc
în același timp
două vieți
ceva am dat și ceva am primit
chiar și cu mâinile pline de sânge
tot așa am spus
că viața pe care mi-ai dat-o
e cu mult mai frumoasă
și vezi tu
nu vreau să o pierd
nu vreau să rămân ca o piatră la marginea gândurilor tale
nu
nu lăsa nimic din toate astea să se întâmple
caută-mă
în adâncul ființei
și-ai să mă găsești
cu respirația tăiată
cu buzele arse de-atâtea rugăminți
nu mă lăsa
te rog
nu vreau să mă sting
când știu
cât de mult am dat din bucuria mea
și cât de mult am primit de la tine
o altă viață
una pe care vreau s-o trăiesc
mereu
nu vreau să mă sting
nu vreau
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre învățătură, poezii despre sânge, poezii despre spațiu și timp, poezii despre mâini, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre bucurie
Lacrimile Tale
Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape și îmi curg pe față
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ți-a fost trecerea prin viață.
Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup și îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.
Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ș-ușor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt niște cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.
Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopții urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ș-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.
Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.
poezie de Mariana Simionescu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre dor, poezii despre trup și suflet, poezii despre sunet, poezii despre ploaie, poezii despre noapte sau poezii despre moarte
Motivul meu pentru viață
Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
și nu m-am plâns.
Am rezistat și mai lupt încă,
oricum viața mea este
fără sens și fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
și să râd, să mă bucur
de zilele senine și fericite
atât de puține din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu ești soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu ești și
cerul meu plin de stele.
poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre zile, poezii despre zbor, poezii despre voce, poezii despre stele sau poezii despre râs
Am îmbrăcat oceanul
Din cioburi
și din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri și
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viața,
îndrumător
să-mi fie.
Din nori
fără de apă uscați pe portativ,
din cer
fără de-albastru și
ploaie
fără plâns,
am meșterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
și
într-un colț de suflet mi l-am pus.
Din vreascuri
și nuiele,
din spini și mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.
Din soare fără raze
și
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
și
flori fără petale,
am croșetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
și
mi-am făcut-o cale.
poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre ocean, poezii despre nori sau poezii despre meșteri
Chemare
M-ai auzit, te strig mereu
De când mă scol și-n vis de noapte,
Că fără tine nu sunt eu...
Cuvântu-ți vânt m-aș face, șoapte.
Din poză te-am făcut icoană
Și-am pus-o-n față la altare
Să-nchine-o lume ce se-nșeală
Căci nu mă crede cât mă doare.
M-am răstignit în vârf de munte
Pe crucea-naltă din Bucegi
S-adun mulțimile să asculte
Că doar te vreau și să nu negi.
Am pus afișe-n gări, în trenuri
Și-n stații de autobuze,
Ca inima să ți-o cutremuri,
Ruinele-mi să mi te-amuze.
Ești ființa cea mai căutată
Și premiu-am pus tot ce-aș avea
Din orice timp; fără vreo dată,
Până când Soare ar cădea.
Și de nu, ți-aș culege Lună
S-o am pe frunte de lanternă
Și noapte de va fi... să-mi spună
Pe unde dormi și de ai pernă.
Mereu te chem; m-ai auzit
Că te aștept, că țin la tine?...
De nu, întind mâna la cerșit
Să mă ia alta... Dacă vine!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre superlative, poezii despre somn sau poezii despre munți
Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre poezie, poezii despre cuvinte sau poezii despre versuri
Renunțare și dorință
Nu mai vreau ca să trăiesc în fum,
Vreau în viață să-mi aleg alt drum.
Nu mai vreau să rătăcesc în ceață,
Vreau să-mi construiesc o nouă viață.
Nu vreau să trăiesc doar în minciună,
Vreau adevărul să poarte o cunună.
Nu vreau ca întunericul să mă sperie,
Vreau să primesc lumină, puzderie.
Nu vreau să mă stăpânească plânsetul,
Vreau să-mi lumineze fața, zâmbetul.
Nu vreau privirea să-mi fie-ntunecată,
O vreau senină, de grijile lumii scăpată.
Ajunge! De prea mult rău mi s-a scârbit.
Vreau binele să fie de toți oamenii primit.
Vreau de-acuma un soare nou să răsară
Și-n viața mea să fie veșnic primăvară!
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre sperieturi, poezii despre primăvară, poezii despre minciună sau poezii despre fum
O iubire...
Mi-am propus să ajung acolo, sus
mi-am propus o poartă numai a mea spre fericire
și o voi face, chiar fără ajutorul tău
și voi ajunge sus-acolo, numai cu iubire.
O iubire cum nu am mai avut,
o iubire plină, doar de mine
sperând, dacă se poate, chiar către absolut
și voi trăi iubind, dar din iubire
Mi-am propus să-mi las lăstarii timpului să crească
chiar dacă nu voi ști de unde-au răsărit
și voi primi o sevă de mană, ce-i cerească
voi contiuna în taină, puțin, ca să mă mint.
Mi-am pus în plete luna, vreau ea să mă iubească
e cel mai simplu lucru și vreau ca să te mint.
poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre păr, poezii despre fericire, poezii despre creștere sau poezii despre ajutor
Iartă-mă că te caut
Iartă-mă că te caut atât de stângaci
în cugetul tău.
Iartă-mi durerea ce ți-o trezesc.
Vreau să ridic la lumină
ce e-n tine mai bun,
ceea ce nu văzusem, să văd,
ca un scafandru-n adâncuri,
să iau
ce-i mai de preț în tine,
și să duc în lumină, cum duce copacul
cea din urmă lumină
cu care soarele l-a mângâiat.
Atunci tu
vei veni în tărie să cauți
bunul de preț;
ca să-l ajungi,
deasupra ta însăți ai să te-nalți,
așa cum de vreau,
de-abia atingând pamântul, în trecerea ta,
cu vârful înrourat al picioarelor tale,
cu trupul tot încordat, într-un elan,
din tine, spre tine însuți.
Pentru ca dragostei mele să-i răspundă atunci
făptura cea nouă ce vei fi tu.
poezie clasică de Pedro Salinas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încordare, poezii despre stângaci, poezii despre picioare, poezii despre durere, poezii despre copaci sau poezii despre Soare
Iubitei mele
Ești icoana care îmi iartă gândul,
Când, în vorbe dulci mă răstignesc,
Prieten cu furtunile și vântul
Nu mai știu cum să-ți spun că te iubesc!
Ești partea din suflet care-mi cântă,
Când în brațe, tot mai rar te dezmierd
Și mă iau cu toți demonii la trântă
Dar nu te vând și nu vreau să te pierd.
Mai bine, îmi dau foc în Piața Mare,
Pe-un eșafod, cu toate cărțile ce-am scris
Fiindcă mi-ești boala fără alinare
Și am un loc cu tine-n Paradis!
Ar trebui să-mi dea o alocație,
Pentru tot ce sufletu-mi și mintea zămislește,
Dar, azi, e-o infracțiune-a mea vocație
Și lumea, ca pe-un lepros mă prețuiește.
Tu, dintre toți, îți mai apleci răbdarea,
Peste suferința mea, fără măsură
Și mă pierd, în ochii tăi ca marea,
Pe drumul meu, în Literatură.
De-aș putea, ți-aș face o statuie,
În cea mai mare piață dintr-un burg,
Ești, trup și spirit, regina ce mă suie
Din Iadul vieții, către Demiurg.
Îmi dau doctorii diagnostice fatale,
Mă ocolește lumea, ca pe un ciumat
Dar leacul meu e vraja sărutării tale
Și te port în suflet, dulcele meu stigmat!
poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină sau poezii despre suferință
O pasăre "Phoenix"
În dansul fremătând al vieții puteai să-mi fii
Vis pe căi neștiute ce se pierde în taină ca spuma mării
Închisă într-o saticlă de șampanie.
Eu în lumină de candele te port în patul fericirii,
Plutind extaziat de frumusețea ta
Și de mirosul florilor ce eu ți-am așezat în păr.
Și noi, aciuiați în ploaia viselor
Sub streașina gândurilor...
Ne atingeam, ascunzându-te la pieptul meu
Când tu m-ai străbătut ca o descărcare electrică
Ce n-am știut s-o definesc.
Defibrilator sau fulger nocturn?!
Trezindu-mă din comă ca pe un alpinist,
Intrat în hipotermie,
După ce-a escaladat un munte de plăceri,
Lovindu-se cu tâmpla de stele,
Cățărandu-se pe tine, cu schiurile-n mâini și aripi la picioare,
Alunecând pe tine ca pe derdeluș,
Zburând și țopăind în jurul tău,
Cu fluturi în stomac și în creieri cu greieri.
Acum, mă agăț de ultima-mi suflare,
Îinfigându-mi ghiarele gândurilor în tine.
Căzându-ți în genunchi.
Lângă picioare flori de trandafir -
Iertare cer la tine, greșala vieții mele, ca plată suferim.
Ceasul meu bun, sau rău, clepsidră de cleștar!
Un măr ce se rostogolește pe-un altar
Și se oprește din drumul său de-o rochie căzută pe podea...
Clipe dulci pe perini moi, prosperitate a vieții,
Caldura inimii, gustul de nectar,
Tu sensul infinitului -
Pas în doi, duet, duel banal.
Iubire ascunsă în suflet, ce m-a speriat ani și ani...
Acum pentru mine un "sperie ciori, fără paie ",
Un toc ce scârțâie pe hârtie,
Iute ca un iepure de câmpie,
Ce scurmă pământul de frica unui ogar.
Te așeaz pe hârtie - nădejde în ceață.
Versurile mele - pui golași în cuib de rândunele,
Stropi de apă vie și ploaie de stele...
Iubire, pasăre renăscută din cenușă
Și făr de aripile creațiilor mele.
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre aripi, poezii despre încălțăminte sau poezii despre șampanie
Când plângi stele căzătoare
Lacrimile tale calde mă-nfioară uneori,
Le aud cum curg și-mi sună precum strune de viori,
Eu le-adun și-ți fac șiraguri să le porți ca niște perle,
Să-ți alunge din tristețe și să strălucești ca ele.
Te sărut pe ochii umezi și te mângâi pe obraz,
Să te vindec de-ntristrare, de urât și de necaz,
Aș zidi în munte clipa care zâmbetul îți fură,
Iar în locul ei ți-aș pune buzele-n sărut pe gură.
Peste pleoape numai vise ți-aș așterne ne-ncetat,
Să prefacă în iubire orișice mărunt oftat,
Să-mi fii veșnic dulce floare, să-mi miroși a vânt de câmp,
Care mângâie toți macii și tot ce mi-e mie scump.
Lacrimile tale toate imi par stele căzătoare
Și-mi doresc mereu ca ele să devină trecătoare,
Apoi le adun în palme și le rog să nu mai fie,
Ochii tăi să mă privească, să imi dea iubirea mie.
poezie de Adi Conțu (3 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre tristețe sau poezii despre stele căzătoare
Vreau o mamă!
Am bătut din poartă-n poartă
Și-am cerut la fiecare
Cu-mprumut să-mi dea o mamă.
Dar n-am găsit îndurare.
Vreau o mamă cu-mprumut
Capu-n poală ei să pun.
Să plâng tot ce m-a durut,
Supărările să-i spun.
Vreau o mamă, cin' mi-o dă?
Să-i sărut mâna cea dreaptă,
Să m-alint în vocea-i caldă,
S-o mai strâng în brațe-odată.
Vreau o mamă ce mă cheamă
Să-mi sting dorul ce mă doare
Vreau o mamă să-i zic MAMĂ!
Cine-o are de vânzare?
Vreau o mamă de vândut
N-aș plăti-o cu bani grei.
Din suflet mi-aș da tribut
Și-aș plăti-o-n anii mei!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre mamă sau poezii despre comerț
Un nou început
Vreau să plec, să fug cat mai departe!
Să uit, să uit că trăiesc într-o lume plina de...
Vreau atunci când sunt liber,
Roua dimineții să îmi aducă liniște și speranță.
Și afară când plouă, stropii să fie fericire;
Și durere și suferință să nu existe,
Vreau ca totul să fie o armonie;
Vreau iubirea și pasiunea să fie fundamentul unui nou început,
Vreau soarele când apune, să simt că o zi minunată a luat sfârșit
Și fără gânduri dureroase eu o nouă zi aștept.
Vreau să trăiesc, asta vreau!
poezie de Rareș-Mircea Jiga (octombrie 2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre rouă sau poezii despre libertate
Colț de stea
De unde ai venit la mine?
Din care colț ceresc ascuns?
Tu mi-ai adus stele cu tine,
Să-mi strălucească când sunt plâns.
Pe drum cules-ai curcubee,
Ca să le văd eu peste tot,
Să-mi curgă rimă din condeie,
Atunci când nu mai simt că pot.
Din care altă galaxie
Te-ai înălțat ca să îmi zbori?
Să-mi pui în suflet poezie
Și infinituri de culori?
Doar te privesc și simt o pace
Din care nu mai vreau să plec,
Acolo dragostea nu-mi tace
Și-n ea vreau timpul să-mi petrec.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace sau poezii despre infinit
În jurul meu
Vreau să mă uit în sus.
Pentru bucuria de a te alege pe tine.
Vreau să fie fericire între noi
pentru momentele viitoare ale vieții.
Vreau să mă uit la ochii tăi,
Urmărind infinitul și sinceritatea din ei.
Mă simt plină de energie
ca într-un cerc de lumină,
Ca un reflector pe o scenă.
În jurul meu se învârte totul
Ochii prietenilor din întuneric
mă privesc și vorbesc din umbră.
În jurul acestui cerc se formează
emoții frumoase, de nedescris
pe care le acoperă întunericul.
poezie de Eugenia Calancea (4 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate, poezii despre prietenie sau poezii despre ochi
Sămânța iubirii
Prin neguri de timp
străbate spre mine,
un glas tremurat
înecat în suspine.
Rostogolire nebună
ca o pală de vânt,
o umbră desculță
fantomatic cuvânt
Străbătând din neant
a tăcerilor vale...
Mă cheamă duios
mă cheamă cu jale.
- Ai iubire să-mi dai,
ori un strop de alint?
fericirea din nou
vreau s-o știu,
vreau s-o simt.
Vreau din nou să trăiesc,
nu vreau doar să exist.
Să învăț să zâmbesc,
să dezbrac tot ce-i trist.
Să mă iert de uitare,
să accept că sunt viu.
Să strivesc ce mă doare
și ce-am fost iar să fiu!
- Ce vrei tu nu găsești
nicăieri pe pământ
Trebuie-ntâi să-l sădești
ca pe-un sâmbure sfânt
În al inimi lut,
și să-l lași a-nflori...
Nu să ceri împrumut
ce nu poți dărui!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare
Astăzi
pentru tine vreau să fiu...
ziua care se naște-n răsărit
și plete-n raze calde-n asfințit
vreu să-ți fiu...
copacul cerului cu frunze nori
ce-ți ține umbră și răcoare-n zori
iar prin poieni cu multe flori
pentru tine vreau să fiu...
sunetul timpului ce-ți cântă
nașterea ta de început de noi
căci noi suntem din voi
vreau să fiu, de pot...
primăvară-n muguri de viață
și mănunchi de zile-n boboci de flori
vreau tu să fii...
puterea drumului ce tu iubind așezi
pe căi de viață-n pântec clipe noi
dând naștere lumii sens și vieții zbor
iar timpului fără zăgaz prin noi viitor
poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre viitor sau poezii despre prezent
Nu mai vreau
Nu mai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie
Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău
Nu mai vreau să te aud
Te aud in fiecare pasăre și adiere de vânt
Numai vreau să te imbrătișez
Te simt in tot ce țin in palme
Nu mai vreau să-ți ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc
Nu mai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta
Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colț fără vocea ta
Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viață
Vreau tot timpul din univers
Și tot nu mi-ar ajunge să-ți spun cât te iubesc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde