A fi îndrăgostit este o fază care trece, mai devreme sau mai târziu. Însă, ca să rămâi lângă cineva, trebuie să îți dorești să consolidezi familia și să treci peste toate dificultățile.
citat din Klaus Iohannis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pentru mine, Familia Regală reprezintă nu numai o pagină esențială din istoria țării noastre, ci și un simbol al valorilor pe care le admir: respect față de oameni, putere de a trece peste nedreptăți și greutăți, generozitate și bună-cuviință.
citat din Klaus Iohannis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe lângă Klaus Iohannis, călugării tibetani care au făcut legământul tăcerii par niște flecari.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez cu adolescenții. Nu mi s-au părut niciodată nici dificili, nici greu de stăpânit. Nu ei sunt dificili. Societatea în care trebuie să trăiască și în care trebuie să se integreze este dificilă.
Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dan Diaconescu și Klaus Iohannis
Dup-o sticlă de vermut
Unui promterist isteț
Diaconescu-i pare mut
Și Iohannis vorbăreț.
epigramă de Alex Dospian (august 2019)
Adăugat de Alex.D
Comentează! | Votează! | Copiază!
Care este proverbul preferat al lui Klaus Iohannis?
"Tăcerea e de aur."
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
V-ați pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este așa. Am fi tentați să spunem că aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l așteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentați a ne gândi la distanță, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanță și vrea ca între noi și "aproapele" să nu fie nici o distanță, ci "aproapele" să fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, așa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învățătorului de lege și nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile și mănăstirile noastre.
Ioan Selejan în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Care este filmul preferat al lui Klaus Iohannis?
"Tăcerea mieilor".
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După o vreme (II)
După o vreme înveți că dacă stai lângă cineva pentru că-ți oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ți recuperezi propriul trecut.
După o vreme înțelegi că doar cine este capabil să te iubească
așa cum ești, cu toate lipsurile tale, fără intenția de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveți că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ți ușura singurătatea,
vei sfârși iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveți că prietenii adevărați sunt puțini
și că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de fățarnici.
După o vreme înveți că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalți întreaga lor viață.
După o vreme înveți că toată lumea își poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveți că dacă îți jignești profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeași.
După o vreme realizezi că deși ești fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjești după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înțelegi că fiecare experiență trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umilește sau disprețuiește
o altă ființă omenească va suferi curând aceeași umilință și același dispreț.
După o vreme înveți să-ți croiești drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveți că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obții un rezultat diferit de cel pe care ți-l dorești.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuiește în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când ești fericit cu cei din jurul tău,
ți-e dor de cei absenți.
După o vreme înveți să ierți și să ceri iertare,
să mărturisești că iubești, că ți-e dor, că îți trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înțeles și-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic și niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...
poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Folosesc mereu termenul "dascăl", și nu "profesor", pentru că mi se pare că "dascăl" este mai potrivit, în limba română. Descrie mai bine ce trebuie să facă cineva care a îmbrățișat această profesie, și anume să transmit valori și cunoștințe către generația tânără. Termenul de "profesor" este cam devalorizat. Prea mulți profesori și prea puțini dascăli! Prea multe persoane au reușit să obțină prea multe titluri, cu prea puțină muncă.
Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: I-ai văzut, Nis?
Nistor: Încă nu, dom' director.
Traian: Grăbește-te, te rog!
Nistor: I-am văzut, dom' director!
Traian: Stai! Încotro?
Nistor: Păi... I-am văzut... Mă duc să-i chem aici.
Traian: Nu! Rămâi aici! Nu pleci nicăieri!
Nistor: Dar...
Traian: Ești nebun?! Vrei să n-ajungi la timp lângă colegii tăi?! Trimitem pe cineva să-i cheme. Cum se numesc?
Nistor: Familia Cristescu.
Traian: Deci, familia Cristescu... Tinere, te rog să mergi să-i chemi pe cei din familia Cristescu. Să li se permită accesul în Institut, apoi tu și câțiva colegi să-l însoțiți înapoi pe geograful ăsta înalt, împreună cu prietenii săi... Gata, Nis, s-a rezolvat! Ești mulțumit?
Nistor: Cum să nu, dom' director? Foarte.
Traian: Bine. Eu am să mă întorc în Institut. Ai grijă să nu întârzii prea mult. Cel târziu la 11.30 să fii lângă colegii tăi! E clar?!
Nistor: Clar, dom' director.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am trecut de pragul de 25 de ani de când suntem căsătoriți și acum cred că pot să spun că arta nu este de a te îndrăgosti, ci de a menține dragostea vie pentru mult timp. Acesta este un lucru pe care să vrei să-l faci, însă multă lume nu-l face, nu se străduiește. Și atunci apare această rată fenomenal de mare de divorțuri.
citat din Klaus Iohannis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lângă mine
Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă și ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar și atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi și dezgoliți de nevoi.
Așteaptă cu mine, tot ce nu poate fi așteptat
Așteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când ești doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deșiră și timpul,
Nu pleca, îți voi spune mai târziu motivul...
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultător: Prietena mea este virgină și eu am rețineri. Ce trebuie să fac?
Radio Erevan: Așteptați un timp. Mai devreme sau mai târziu se va găsi cineva să o facă în locul dumneavoastră.
replici din Radio Erevan
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce îți dorești de la partenerul ideal? Să aibă grijă de tine? Să îți acorde atenție? Să îți spună cuvinte frumoase? Să îți ofere cadouri? Să te încurajeze și să creadă în tine? Ei bine, toate aceste lucruri trebuie să le faci tu pentru tine ÎN PRIMUL RÂND. Nimeni nu te va trata mai bine și nu va avea mai multă grijă față de tine decât vei avea tu însuți. Și cum ar putea? Dacă tu fumezi, te poate convinge cineva că nu e bine? Dacă te neglijezi, poate cineva să te convingă că e bine să faci schimbări înainte să îți dorești tu schimbarea? Tu trebuie să ai grijă de viața ta financiară și dacă tu nu înveți să îți câștigi banii de care ai nevoie, să economisești și să fii o persoană responsabilă cum crezi că va veni cineva să facă asta în locul tău? Poate dacă are anumite interese, altcineva va avea grijă de tine financiar, însă să vezi ce distractiv va fi când interesul nu mai e și tu rămâi în fundul gol, fără să ai abilitățile necesare pentru a-ți purta singur de grijă. Ajungi cerșetor. Înainte de a cere celor din jur atenție, iubire sau orice altceva oferă-ți ție în primul rând acel lucru.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu cred că viața privată trebuie să fie folosită în viața politică.
citat din Klaus Iohannis (19 noiembrie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-a fost de ales, s-a ales! Acum trebuie să ne-apucăm de treabă!
Klaus Iohannis în Discursul după alegerile prezidențiale (17 noiembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice schimbare din viața ta presupune mai întâi o schimbare la nivel de credințe. Ai nevoie să accepți acele gânduri noi care te îndeamnă să acționezi. Însă dacă tu îți găsești scuze, justificări și motivații prin care îți susții situația actuală, nimic nu se va schimba, ci te vei adânci din în ce în ce mai mult în conflictul interior în care te afli deja. O parte din tine își dorește schimbarea, însă cealaltă parte te menține pe loc. Dacă a apărut dorința de schimbare, înseamnă că asta este ceea ce-ți dorești de fapt. Din momentul în care îți dorești altceva, negarea schimbării și străduința de a-ți găsi noi argumente prin care să stai în situația ta actuală te îndepărtează de liniștea interioară. Iar mai devreme sau mai târziu, asta duce la depresie.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un procuror DNA se laudă că deține o înregistrare în care Klaus Iohannis vorbește.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asta-i dragostea
Când treci pe lângă mine și nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Și simt că-nebunesc, dar știu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.
Învaț mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Și-mi strâng toate puterile, și mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.
Și mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!
Deci ca să-ți demonstrez că sunt un cineva
Care ține mult la tine și doar cu tine-ar sta,
Îți ofer un trandafir, ca să-ți dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!
Iar când toți îmi sar în cap și mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!
Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un politruc care vrea să candideze la Președinția României.
perlă de Klaus Iohannis (august 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!