Baladă

Un cioban avea un câine,
Îl crescuse de căţel,
Îi dăduse zer şi pâine
Şi-l ţinuse lângă el.

Într-o noapte, lângă stână,
Trei lupi mari l-au încolţit,
Căci n-a vrut să le rămână
Pradă, mieii ce-au tânjit.

Ce somn greu furat-a baciul,
Şi-n ce vis păgân, frumos,
De-a rămas fără cârmaciul
Turmelor, cel credincios?

Nu se ştie ca pământul
Ce-a văzut doar Dumnezeu,
Însă, dacă-mi daţi cuvântul
Că nu spuneţi, vă spun eu:

Când cocoşii-ntâi treziţi
Încep horele prin sate,
Sus la stână, răguşiţi,
Câinii nu mai pot să latre.

Din pragul colibei, baciul,
Văzând câinele ucis,
Pleacă-n goană la tălmaciul
De vise, crezând că-i vis.

De-abia pe la prânz, ciobanul
A-nţeles ce s-a-ntâmplat
Şi-a plâns cât n-a plâns tot anul,
Ca un prunc, de-al său Bărbat.

Căci pe câinele pierdut
L-a chemat precum a fost,
Dar acum despre trecut
Nu mai scriu, n-ar avea rost.

Păcurarul, grav, spăşit,
A săpat o groapă mare,
Mare până-n asfinţit,
Spre a oilor mirare.

S-a culcat în ea-mpreună
Cu Bărbatul, peste noapte,
Întinzând spre cer o mână
Şi spunând aceste şoapte:

- Doamne, de mi-asculţi cuvântul
Şi nu-s vinovat în cer,
Să ne-acoperi Tu mormântul,
Altceva nu am să cer.

Dumnezeu, până la ziuă,
I-a răspuns, ningând frumos
Pe mormânt, şi-n loc de piuă
Sau de stâlp, a stat Hristos.

Dar văzut numai de cei
Care au pe-acest pământ
Un prieten lângă ei,
Ca păstorul, de cuvânt.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete pribege

Nu avea pe nimeni, era o străină,
Doi copii crescuse ce o părăsi,
Alături de ea ce-o privea cu milă
Rămase un câine, ce o îndrăgi.

Răpusă de boală şi de întristare
Fără mângâiere şi în suferinţă
Străina se stinse intr-o zi in care
Se-aşternu tăcere peste a ei fiinţă.

N-a jelit-o nimeni, pe cine să doară?
Nimeni n-a vărsat lacrimi pe pământ,
Nimeni nu i-a zis: - Vino acasă, mamă!
Doar un câine orb singur la mormânt.

Pierdut se aşează, lângă cruce, geme,
Latră a durere sau a ajutor
Nimeni n-are milă, cine să îl cheme
Şi să îi hrănească trupul plin de dor.

A trecut o zi... sau... cine mai ştie
Zăpadă şi ploaie sau un timp frumos,
Într-un cimitir zac pentru vecie
Mama şi-al ei câine ce-a fost credincios.

Mamei... si câinelui ei credincios, Nicuşor...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată legea creştinească

Toată legea creştinească
Astăzi să se veselească
Că stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit
Şi străluce cu tărie
Vestind mare bucurie,
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorociri avem
Şi să facă o mântuire
De la veşnica perire
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu celălalţi cu toţii,
Următori ai lumii, nepoţii
Legea sfânt-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întuneric foarte
Şi-n părţile luminate
Precum şi la miazănoapte
Că s-a născut pe pământ
Astăzi Mesia cel sfânt.
Ei au alergat să vadă
De ce e atâta rază
Şi l-au aflat înfăşat
Pruncul în iesle culcat,
Iar Fecioara lăudată
Lângă el sta suparată
Căci în Viflaem oraş
Nu şi-o căpătat sălaş.
Şi-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos pe pământ.
Irod, marele-mpărat
Auzind s-a supărat,
Din vorba celor trei crai
S-a făcut un mare vai
El toţi pruncii i-a tăiat
Câţi imprejur au aflat.
Găndită cu tiranie
Fiind mare la mânie
Gândită fară folos
Să taie şi pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat,
Tatăl sfânt l-a apărat
Căci un înger i-a trimis
De-a spus lui Iosif in vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre fiul lui Dumnezeu
Si-a zis către Maria
De s-a dus în Iudeia.
Până la Egipt s-aud dus
Cu dulcele prunc Isus.
Şi-a scăpat de moarte grea
Pe care Irod făcea.
Noi dorim ca să vă fie
La mulţi ani cu bucurie
La mulţi ani s-aveţi noroc
De naşterea lui Hristos.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
şi astăzi spre fericire
de trăieşti aici Cuvântul
şi prin har şi prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine şi frumos
şi nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viaţă
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalţă
să trăim fără de vină

în Hristos şi pentru El
ferice cine trăieşte
căci al vieţii sfinte Miel
chiar pe braţe îl primeşte

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toţi aici curaţi
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălaţi

căutaţi înţelepciunea
care vine azi de sus
şi nu fiţi precum e lumea
trăiţi voia Lui Isus

nu vedeţi cum se-mplineşte
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău ţâşneşte
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăţie
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să ştie
nici nu vrea a Lui lumină

şi Hristos este izvorul
de lumină şi viaţă
numai El îţi prinde dorul
şi spre Tatăl te înalţă

voi încredeţi-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veşnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea şi Viaţa
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi faţa

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susţină
căci din cer el a venit
şi-i viaţă — şi-i lumină

n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuşi era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El ştia atât de bine
ce n-avea şi avea rost
să vorbească despre Sine

şi ce îi înfuria
dacă El mărturiseşte
Domnul toate le ştia
tăria — ce-o stăpâneşte

şi El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la duşmani

nu ostaşii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
şi Cuvântul Celui Sfânt

şi nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morţii pe Isus

Cel ce soarele-a creat
şi atâtea mii de stele
Universu-n lung şi-n lat
şi planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
şi ostaşii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce uşor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduţi
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulţi
cu nădejde la răpire

asta l-a ţinut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
şi omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credinţă
dacă crede în Hristos
are-n sine biruinţă
din pierzare este scos

preţul este infinit
e viaţa Lui Isus
Mielul Sfânt şi răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Că, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântoasele

Să ne ferească Dumnezeu
Şi-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghiţit acu pământul,
Şi-atâta om aveam şi eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Şi-am fost la babe şi la vraci
Şi-am dat şi milă la săraci —
Şi mi-a murit la săptămână!

De suflet noi voiam să-l dăm
Şi-l dedem gata-n mâna morţii!
Era voinic; trăsese sorţii,
Şi-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazdă —
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat şi el pe brazdă.

Şi ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin şi chef, precum e data —
Ţin minte toate, ca de ieri.
Şi câţi nuntaşi! Să-i spuie pragul!
Şi-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Şi-n mijloc el, mai mare dragul!

Şi-aşa deodată l-au cuprins
Călduri — c-a fost şi cald în casă —
El a ieşit de după masă
Îmbujorat de vin şi-aprins.
Şi până să băgăm de seamă,
Vântoasele-şi făcură rost—
Şi dacă nu ştiu eu ce-a fost,
Atunci eu nu ştiu cum mă cheamă!

În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Şi vezi, deodată.
Aşa din vorbă aşezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Şi-a rupt cămaşa de pe el —
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.

Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Şi undele-nghiţind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Şi se făcu-n văzduh roşeaţă
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut —
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceaţă!

Ce-a fost apoi — la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt să fie!
Ce-a fost apoi, pământul ştie;
Dar spui ce-am auzit şi eu —
Că l-au văzut fugind orbeşte
Se jură vameşul, de-i ceri,
Şi doar el nu-i copil de ieri
Să nu-nţeleagă ce vorbeşte!

—"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Şi cu mirare
Eu stam să văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculţat în grabă,
Trecând prin râu. L-aş fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Şi-mi prind cu Necuratul treabă.

Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-şi tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculţ, aşa — de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Şi eu l-am tot rugat frumos:
—"Să-mbraci măcar cevaşi pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!

Şi-aşa-n neştire l-au purtat
Cum nici nu te gândeşti cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Şi-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o casă —
Ei, vezi, şi să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Şi din voinic, neom te lasä.

Ei spun aşa ca s-a ţinut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia —
Şi-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să ştiu de ea. Şi-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Şi el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.

Şi-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieţii!...
Şi-l aşteptam la horă, bieţii,
Şi, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să ştiu pe care lume sânt,
Aşa mă podidise plânsul.

A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Şi-ar fi putut din el să taie
Bucăţi-bucăţi, că nu simţea.
N-avea putere-n el să-şi tragă.
Nici sufletul, şi-aşa răpus
Zăcea pe ţol cu faţa-n sus
Cu ochii stinşi şi fără vlagă.

În două zânele l-au rupt,
I-au stors şi sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-şi mişte, bietul,
Nici ochii-n cap! Şi i-au mai supt
Şi glasul, ca pe muţi lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost şi ce-a facut,
Şi nu-i puteam ghici nici gândul!

Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieşea atunci din casä,
Eu n-aş fi de copil rămasă,
Că l-aş avea băiat şi-acum!
Aşa... mi l-a-nghiţit pământul
Şi-atâta om aveam şi eu —
Să ne ferească Dumnezeu
Şi audă-ne din cer cuvântul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe în vis

Azi în zorii dimineţii
Era un falnic răsărit,
Iar la prânz simţeam căldura vieţii,
Voiam să fie un soare cumplit.

Am gânduri şi-o speranţă-n suflet,
Singura ce e pe-acest pământ,
Aş vrea să am un mare urlet,
Ca atunci când aş fi cu flori în mormânt.

Au trecut zile şi nopţi cu vise,
Tu lângă fereastră mă aşează,
Pe cer steaua noastră se-aprinde
Şi vine al nostru înger de pază.

Frumos ne veghează o lumină,
Ce stă aprinsă-n fiecare noapte,
E ca un luceafăr pe boltă,
De gânduri bune să ai parte.

Nu vreau picături în ochi,
Căci o voce stranie se aude des,
Gandul meu duce la deochi,
Dar trebuie lăsate că duce la stres.

Luceferii au împietrit deasupra tuturor,
Privind în oceanul ocrotitor,
Să nu păzească nimeni în locul lor,
Căci vor sfârşi îngrozitor.

Un chip frumos de înger visător,
Avea ochii ce luceau ca aştrii,
Venea cu-n zâmbet pătrunzător
Şi-ajungea la norii cei albaştri.

Priveam spre zarea-înconjurată,
Ce n-am mai văzut niciodată,
În spate simţeam o săgeată
Şi-n stomac fluturi şi greaţă.

În zori sperăm la o clipă de soare,
Şi-un trandafir roşu să-mi ofere,
Sărutul lui să-mi fie o plăcere
Şi inelul s-aducă multă avere.

poezie de Eugenia Calancea (13 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată ceata

Toată ceata creştinească
Astăzi să se veselească
C-o stea mare s-a ivit
Sus, la mândrul răsărit.

Şi strălucea cu tărie
Vestind marea bucurie.
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său

Să se nască-n Viflaem
Precum prorocit avem
Şi sa-i facă mântuire
De la veşnica pieire.

Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu-a Lui celui cel sfânt
Următori a lui nepoţi.

Mântuirea se vesteşte
Precum steaua străluceşte,
Sus la sfântul răsărit
Sfânta lege s-a ivit.

Legea sfântă-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întunerec foarte

Iar la răsărit lumina
Sfânta lege, rădăcina,
Sădită de Dumnezeu
Prin cel iubit fiul său.

Astăzi Mesia cel sfânt
S-a născut jos, pe pământ
Şi asta ne-a dovedit
Trei crai de la răsărit.

Aur, smirnă şi tămâie
S-au adus cu bucurie
Şi cu smirnă s-a-nchinat
Cerescului împărat.

Păstorii ţin mărturie
C-au văzut ce va să fie
Şi-aleargă ca să vază
Ce s-arată atâta rază.

Şi-l aflară înfăşat,
Pruncu-n iesle îi culcat,
Iar Maica sa preacurată
Lângă El stă supărată

Căci în Viflaem oraş
Nu şi-a căpătat sălaş
Şi-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos, pe pământ

Irod marele-mpărat
Foarte rău s-a supărat
De vorba celor trei crai,
S-a făcut un mare vai.

Dar şi Iuda cel viclean
S-a făcut mare duşman
Vrând pe Hristos, fiul sfânt
Să-l piardă de pe pământ.

Pe toţi pruncii i-a tăiat
Ce împrejur a aflat,
Dar Tatăl sfânt minunat
Pe Hristos l-a apărat

Căci un înger a trimis
De-a spus lui Iosif în vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre Fiul lui Dumnezeu.

Şi de-acum prin vecie
Mila Domnului să fie
Tuturor de-o bucurie
Şi de-o mare veselie

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer s-a stins o singură stea

În seara când ţi-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei

Numai ea a înţeles ce voi în sufletu-mi trudit
Şi speranţa ea mi-a dăruit
Şi-n seara când ţi-am spus iubirea mea
A murit o stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
În taina firii

Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Şi iubirea ta

De-atunci în şoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, Vitoria Lipan?

Ce mai faci, prin munţi ce ţi-l ascund
pe bărbatul tău ce-a fost cioban,
ce mai faci sub cetini şi pe prund,
ce mai faci, Vitoria Lipan?

Duhul lui mereu în preajma ta
ţi-a-nsoţit umbrirea lumini
şi atât de mare se-arăta
că n-aveai nici loc să te închini.

El te-a dus pe drumu-adevărat,
el ţi-a dat şi drept să judeci tu
prefăcându-ţi dorul de bărbat
în ceva ce n-are nume, nu.

Iernile sunt tragice în munţi,
de când este muntele sub cer,
numai la botezuri şi la nunţi
şi la moarte rudele te cer.

A trecut sazu n-a trecut un an?
Ai aflat, sau n-ai aflat ce-a fost?
Ce mai faci, Vitoria Lipan,
judecata are totuşi rost.

În prăpăstii viscolite rău,
pe cărări uitate şi de paşi,
va mai fi fiind bărbatul tău,
cum să-l poţi uita şi cum să-l laşi?

N-are nimeni nici puterea ta,
nici credinţa de-a umbla pe jos,
în prăpăstii, spre a ţi-l afla
pe ciobanul tragic şi frumos.

Turme vor mai fi şi vor muri,
oameni se vor stinge peste tot,
munţii se vor sparge într-o zi,
or să poată cei ce nu mai pot.

Dar credinţa ta că el e-aici
va rămâne până la sfârşit,
n-ai să oboseşti şi n-ai s-abdici,
vei iubi mereu ce ai iubit.

Şi mai trec un secol şi un an
şi în munţi legenda va da glas,
cum că tu, Vitoria Lipan,
credincioasă ţie ţi-ai rămas.

Şi-ntr-o zi ai să te stingi şi tu
terminându-ţi drumul pe pământ,
când lătratu, spre un punct bătu,
unde Nechiforul tău e frânt.

Munţii ţi se clatină-n priviri,
te măriţi din nou cu omul drag,
sunteţi împreună iarăşi miri,
sângele s-a şters de pe baltag.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viaţă pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieţii adevărate

El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea şi înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubeşte omul frânt

Că iubeşte şi dă viaţă
Omului cel păcătos
Şi spre Sine îl înalţă
Şi-l îmbracă aşa frumos

Însă-i cere ascultare
Şi supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt şi Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Şi ne vrea în ceruri sus
Fiinţa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Tatăl Sfânt că ne iubeşte
Şi vrea omul sfânt — curat
Viaţa ce nu-şi risipeşte

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfinţenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moştenind împărăţia

Tatăl este milă sfântă
Dar şi-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat şi biruitor

Ce vrea omul prin credinţă
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt şi-n biruiţă
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Şi viaţa sfântă-n dar
08 martie 2019 mănştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul şi Lumina

-Poem-
Ca a Domnului Fiinţă
Nu este şi nici n-a fost
Să ofere biruinţă
Chiar şi astăzi prin credinţă
Omului — un veşnic rost

Ca El nimeni n-a vorbit
Filozofi nici împăraţi
El la Sine ne-a primit
Viaţă — şi ne-a dăruit
La cer sus să fim luaţi

Veşnicia numai El
Şi astăzi dar ne-o oferă
El Hristos Emanuel
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Ce împarte a lumii eră

Mesia — ce ne-a arătat
Şi astăzi se împlineşte
Omul multe a-nvăţat
Cunoştinţe-a căpătat
Însă vai el se-nrăieşte

Cu a lui înţelepciune
Mai bun el ar trebui
Să trăiască-n astă lume
Totul când i se supune
Înţelept pentru a fi

Dar Cuvântul Celui Sfânt
Cât e azi de adevărat
Iată omul pe pământ
A lăsat Sfântul Cuvânt
Pe Isus l-a exilat

Nu mai e de trebuinţă
De Cuvântul Lui Hristos
Nici de har şi de credinţă
Omu-şi spune — biruinţă
Voi avea pe pământ jos

Şi omul iată azi luptă
Împotriva altui om
Bătălia e-ncepută
Şi nimeni azi nu ascultă
De-al vieţii sfinte Domn

Prea puţini azi mai privesc
Spre Isus Lumina lumii
Şi pe El Domn îl doresc
Căci din inimă-l iubesc
Pe Prinţul Înţelepciunii

Nimenea nu a promis
Omul că în veşnicie
Va ajunge-n Paradis
De trăieşte cum e scris
În Legea Vieţii vie

Doar Isus — El ne-a promis
Fericirea-n veşnicie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
În Legea Vieţii vie

Numai Mesia Isus
Ne-a vorbit de veşnicie
Şi de Tatăl Lui de Sus
Şi că omul de-i supus
Va primi răsplata vie

Şi El iată ne-a promis
Fericirea pe vecie
C-o să fim în Paradis
De-mplinim ce este scris
Mire-n veci o să ne fie

Nici un om mare al lumii
Scriitor sau împărat
N-a promis asta mulţimii
Căci izvoarele luminii
Omul nu le-a explorat

Nimenea de pe pământ
Nu a susţinut că-i viaţa
Ci doar Fiul Celui Sfânt
Şi al Tatălui Cuvânt
În soare ce-şi scaldă faţa

Numai Mesia Hristos
Singur a mărturisit
Într-un chip aşa frumos
Pentru voi viaţ-am scos
Şi la voi iat-am venit

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Şi Lumina lumii sânt
Eu vă dărui înfierea
În Mine s-aveţi plăcerea
Să-mpliniţi al Meu Cuvânt

Cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are
Căci El face ce e bine
Şi-a păcatelor mulţime
Prin Mine — are spălare

Cine crede în Hristos
E spălat de-a lui păcate
Că-l urmează aici jos
Şi trăieşte aşa frumos
El lumina o împarte

Mesia Isus Hristos
Ne e Domn şi călăuză
Şi-a Lui drum e cu folos
Din lumina vieţii scos
Adevăru să-l pătrunză

Nu-i nimic aici sub soare
Ca a Lui Hristos lumină
Ce ne este azi cărare
Prin milă şi îndurare
Ca pe palme să ne ţină

Numai El e Adevărul
Numai El a îndrăznit
Să ne spună că e ţelul
Ce ne duce iar la Tatăl
De aceea — El a venit

Nimeni n-a mai susţinut
Că e Calea şi Viaţa
Şi că e-al omului scut
Doar de aceea s-a născut
Să ne lumineze faţa

Nimeni n-a mai afirmat
Că e Uşa şi Adevărul
Adevărul cel curat
Oamenilor ce-a fost dat
Din cer chiar de Însuşi Tatăl

Însă nici aşa frumos
N-a fost nimeni să susţină
Pe pământ aicea jos
Că-i a omului folos
Că e viaţă şi lumină

Tot ce-a spus a confirmat
Cu iubirea şi viaţa
Numai El trupu şi-a dat
Murind dar pentru păcat
Să ne lumineze faţa

El e-al nostru Creator
El cu Tatăl împreună
Şi ne e Mântuitor
Până-n vecii vecilor
E Păstorul de la turmă

Pentru noi El a murit
Ca să ne plătească vina
Pe Golgota răstignit
Viaţa El şi-a dăruit
Noi să îi urmăm lumina

Căci lumina şi Adevărul
E Isus Hristos Mesia
Pentru sfinţi doar El e ţelul
Numai El iubise omul
Să-i dea viaţa — veşncia

Cine se încrede-n El
E salvat de a lui vină
Căci Hristos Emanuel
E-al Lui Dumnezeu Sfânt Miel
Şi e Viaţă şi Lumină

Singurul fără păcat
Ce-a trăit jos pe pământ
El e solul — Minunat
Calea ce ne-a arătat
Din Cuvântul Celui Sfânt

Numai El este Lumina
Numai el e Adevărul
Ce ne cheamă-ntodeauna
Să primim şi noi cununa
Chiar din ceruri de la Tatăl

Nimeni nu ne-a mai chemat
Veşnicia să ne ofere
Ci Isus crucificat
El ne-a spus că-i Împărat
Şi ne are în vedere

Oamenii toţi ne-au hulit
Şi ne-a spus doar rătăciţi
Cu ocară ne-au lovit
Şi atâţi ne-au părăsit
De ei am fost prigoniţi

Nuimai El — Hristos Mesia
Cuvântu ne-a învăţat
Şi ne-a spus că veşnicia
Ne-o oferă — bucuria
De-a fi fii de Împărat
Doar a Lui Învăţătură
Ne-nvaţă să fim curaţi
Să trăim după Scriptură
Cu suflet şi cu făptură
Lui să-i fim pe veci predaţi

Nimeni altul n-a mai pus
Accent doar pe curăţie
Ca şi Domnul nost" Isus
Ce pe braţe ne-a adus
Fraţi să-i fim în veşnicie

El s-avem un duh curat
Şi astăzi iată ne cere
Nu omul ce-a învăţat
De-a fi cât mai necurat
Dar să aibă aici avere

Pe avere El n-a pus
Accent nici pe avuţie
Ci Mirele nost" Isus
Advărul ne-a adus
Să intrăm în veşnicie

Am pierdut un Paradis
Altu dar să câştigăm
În cer sus să fii admis
Prin Cuvântul sfânt şi scris
De El dar să ascultăm

Glorie dar Lui Mesia
Slavă Celui Prea Înalt
Ce ne oferă veşnicia
Să trăim iar bucuria
Ce odată ni s-a dat
13-11-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni iarăşi Mesia

când va veni iarăşi Mesia
mireasa Lui de aici să-şi ia
ce mare va fi bucuria
ce va-ncolţi-n mireasa Sa

căci toţi acei ce-au ascultat
şi au trăit Cuvântul Sfânt
o haină nouă li s-a dat
şi-or părăsi acest pământ

nu se are în vedere
de ce moarte au murit
ci doar ce Cuvântul cere
de a fi neprihănit

la răpire aşa va fi
toţi acei neprihăniţi
alte haine vor primi
şi la cer vor fi răpiţi

ei mireasa Lui Hristos
cu acei ce-au ascultat
nu vor mai rămâne jos
căci Fiul de Împărat

de aici îi va lua
şi în ceruri îi va duce
împlinind atunci Scriptura
prin izvorul de pe cruce

Mirele cu-a Lui mireasă
în cer se vor bucura
căci Isus cu-a Lui aleasă
sus în cer s-or aşeza

însă vremea va veni
când Ei — iar se vor întoarce
Mirele spre a domni
pe pământ Însuşi în pace

după ce Ierusalimul
va fi iar eliberat
la luptă porni-va Domnul
cu pământul răsculat

cea mai mare bătălie
va fi la Armaghedon
Mirele din veşnicie
urât de al morţii domn

atunci El va trebui
cu-a pământului oştiri
să lupte spre-a birui
toate aceste rătăciri

iar armatele planetei
atunci vor fi nimicite
de-Mpăratul veşniciei
—şi lucrurile-noite

după ce va birui
oştile de pe pământ
Domnul iar va răsplăti
pe cei care a Lui Cuvânt

l-au iubit şi-au ascultat
trăind în neprihănire
şi morţii au înviat
pentru marea răsplătire

cei ucişi aici de fiară
pentru Mirele Hristos
la viaţă atunci iară
vor fi aduşi aicea jos

va fi întâia înviere
a martirilor ce-au fost
morţii daţi spre-njunghiere
pentru Isus — a lor rost

pe scaune de domnie
din mireasă cei aleşi
îi vor judeca să ştie
cum de moarte au fost culeşi

ce răsplată să primească
de Hristos c-au ascultat
pentru patria cerască
ei ce vieţile şi-au dat

şi morţii aceştia iată
de la-ntâia înviere
vor primi întâia dată
dreptul de-a fi la vedere

de a fi la-mpărăţie
împreună cu Hristos
şi în anii cei o mie
vor domni aicea jos

glorie dar Celui Sfânt
Mirelui din veşnicie
ce-a schimba acest pământ
ca un rai întreg să fie

şi mireasa cu martirii
împreună cu Hristos
despărţiţi de jugul firii
vor trăi aici frumos

iar cei care în viaţă
vor rămâne pe pământ
vor avea o altă faţă
dup-al Domnului Cuvânt

şi ei se vor înmulţi
viaţa lor fiind schimbată
ani cu sutele-or trăi
dintr-o inimă curată

raiul va fi pe pământ
cu Hristos şi-a Lui domnie
sub puterea Celui Sfânt
Împărat ce o să fie

fericirea abia atunci
omenirea o să trăiască
nu-n păcatele adânci
ci-n lumina cea cerească

căci Hristos va stăpâni
tot pământul de sub soare
şi-Mpărat doar El va fi
fie-i slavă şi onoare
duminică balcon mănăştur 22 iulie 2018

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindătorii

Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit...
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!