Norocul

eii... tu cel care m-ai iubit...
chiar îmi vine să râd
ţi-aduci aminte ce s-a întâmplat ultima oară?
sărutul l-ai pus zălog, pe inima mea
şi-ai mai pus în cale şi-o toamnă
după care m-ai uitat într-o iarnă lungă şi grea
ai frânt timpul în două şi m-ai băgat
în buzunarul tău cu mărunţiş
o monedă orecare

după un timp, rătăcind
mi-aduc aminte că am nimerit
între nişte degete butucănoase
nu ai idee cât am suferit
nu aveam valoare
eram o monedă de mărunţiş

şi totuşi
purtam urmele degetelor tale, purtam norocul
care după ce m-ai dat, te-a părăsit
visam noaptea-n portofele stăine ochii tăi
am fost amărâtă şi fără valoare, chiar
şi
la cazinou am ajuns

am ajuns şi-n buzunarul unui ministru
umflat şi... puţea a transpiraţie, de mă sufocam
dar am supravieţuit
am ajuns prin buzunare multe, nenumărate

ultima dată cineva m-a aruncat pe un trotuar
nu am murit, stai fără grijă, un cerşetor m-a cules
şi m-a băgat în buzunarul lui, jegos
da, dar era cald, chiar dacă miroasea a milă

şi astăzi chiar dacă nu mă auzi
te rog dacă mai găseşti la fel o altă monedă
să-ţi aduci aminte că amintirea ta, încă în mine
nu s-a stins
încă miros căldura trupului tău
şi încă port cu mine
norocul tău

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa din suflet

În lumea asta mare şi fără de-nceput
Ţi-ai fi dorit vreodată să nu te fi născut?!
Ori să fi fost o floare, sau poate chiar un pom,
Însă cu siguranţă să nu fi fost un om.
De câte ori eu asta cu ardoare mi-am dorit
Că-n viaţa asta tristă destul am suferit,
Şi lacrimi multe, amare au curs pe-al meu obraz
Că unul după altul, necaz după necaz,
Îmi poposeau în poartă, bătându-mi să deschid.
Când mi-aduc aminte, îmi vine sa te strig:
O Doamne, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit
Şi m-ai lăsat tu pradă unui nenorocit
Că joc de mine atâta timp el şi-a bătut
Ş-am suferit, o Doamne cât am mai suferit...
Măcar de-ar înţelege cei ce-s în jurul meu
Cu siguranţă Doamne n-ar fi aşa de greu.
Ce viaţă-mpovarată, ce suflet, ce destin
Însă "dincolo" poate sfârşi-se-va'cest chin.

poezie de Mariana Simionescu (30 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai trădat, m-ai părăsit

Ai fost femeia veţii mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Şi pe altul l-ai iubit.

Ştie lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ţi-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar tu îmi spui acuma că nu eşti vinovată
Şi vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!

poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu mă mai iubeşti

Şi dacă nu mă mai iubeşti,
Adu-ţi aminte cum zburdam
În câmp virgin, plin de flori caste,
Împletind magice poveşti,
În timp ce eu te dezmierdam,
Sub zările mereu albastre...

Şi dacă nu-ţi mai aminteşti
Cât m-ai iubit, cât te-am iubit,
Dincolo de prejudecăţi,
Tu, pentru mine-acelaşi eşti:
Unic motiv de suferit,
Ce inima mi-a rupt bucăţi!

Şi dacă vremea trece-n van
Şi-mpărtăşim doar despărţirea,
Măcar să nu te îndoieşti,
Sfidând destinul suveran,
Voi continua să-ţi port iubirea,
Chiar dacă nu mă mai iubeşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai vrut cu-adevărat sau... m-ai minţit

Te-am "întrebat" adesea (mai ştii?), de mă iubeşti,
Tu mi-ai răspuns (confuz), că nu vrei să greşeşti!
Tăceai, mă chinuiai şi, plânsetu-mi durut...
L-ai vrut doar pentru tine: ofrandă, giulgi, tribut!
Hai, spune-mi vreau să ştiu: chiar m-ai iubit?
Poete drag, m-ai vrut cu-adevărat,
Sau... m-ai minţit?

Te supărai pe mine, mă dojeneai şi, vai...
În iadul cel mai negru, pe veci mă trimiteai!
Credeam că-ţi voi fi puntea şi gura ta de rai,
Un strop de aer, soare, un talisman, un... "stai"!
Ah, spune-mi, vreau să ştiu: chiar m-ai iubit?
Poetul meu, m-ai vrut cu-adevărat...
Sau... m-ai minţit?

Eu, despre cerul de Brăeşti ţi-am povestit...
Tu, una îmi spuseseşi şi alta mi-ai vorbit!
Vorbeai de răstignire, cuie, cruce şi venin...
De m-ai fi vrut cu-adevărat, m-ai fi chemat: hai, vin!
Deci, spune-mi, vreau să ştiu: chiar m-ai iubit?
O, drag poet, m-ai vrut cu-adevărat...
Sau... m-ai minţit?

Eu sunt un cântec Spin, tu-ciocârlie surdă-
Eu, lacrimă damnată; tu, plângere absurdă...
Regretul tău, poete, nu crezi că-i prea târziu?
Căci, totul e... zadarnic şi sufletu-mi... pustiu...
Hai, spune-mi, vreau să ştiu: chiar m-ai iubit?
Poete drag, m-ai vrut cu adevărat...
Sau... m-ai minţit?

poezie de Iulia Mirancea (18 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai creat, Doamne, femeie!

M-ai creat, Doamne, femeie, trup din coasta lui Adam,
Şi mi-ai dat nenumărate întrupări prin Veşnicie,
Pentru-a-i fi etern sortită, când metresă, când soţie,
Fără-a mă-ntreba vreodată dacă asta îmi doream.

M-ai purtat prin Atlantida şi Iliria străveche,
Prin exotice tărâmuri, prin ţinuturi îngheţate,
Pururi să îi stau în umbră, inocentă jumătate,
Să-nţeleagă că, prin timpuri, veşnic i-am rămas pereche.

L-ai lăsat să-mi modeleze trupul după cum a vrut,
Fildeşul fără de suflet, măiestrit să îl sculpteze,
Numai după a sa voie i-ai permis să mă creeze,
Suflu-apoi să-mi dăruiască prin divinul său sărut.

L-am iubit fără speranţă, împotriva tuturor,
Să-i fiu soaţă pe vecie, chiar otrava am sorbit,
Dacă neamul meu select era cu-al său învrăjbit,
Decât trai fără iubire, am ales, plăcut, să mor.

Hotărâtă, am străbătut mioriticul meleag,
Când visam, cu disperare, ca în viaţă să-l găsesc,
Pentru-a mai putea o dată dragostea să i-o şoptesc,
Să îl fac a înţelege, Doamne, cât mi-era de drag!

Uneori l-am părăsit, ştiind că îi stau în cale,
Nu ştiam să luminez un Luceafăr sclipitor,
Mă îndepărtam timidă, dar speram, nemuritor,
Să mă regăsească iarăşi strălucind printre vestale.

M-ai creat, Doamne, femeie, însă nu regret defel,
Chiar de mi-ai cerut, prin veacuri, sacrificiul suprem,
Să ştii, Doamne, că de Moarte sau Iubire nu mă tem,
De, în soarta viitoare, al meu soţ va fi tot El!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu m-ai înălţat,
Tu m-ai coborât,
Tot Tu m-ai ars,
M-ai prefăcut în jar şi scrum,
Tot Tu m-ai aprins într-un dor nebun.
Tu mă chemi pe al tău drum,
Chiar de vrei să cred că mă alungi,
Că mă renegi,
Tot Tu de-o viaţă mă aştepţi,
În nopţile pustii, chiar de nu crezi.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne

M-am maturizat rămânând aceeaşi...
Am crescut până ai spus Tu să mă opresc.
Pot vedea până unde decizi Tu că pot vedea.
Aud doar ce îmi este dat să aud.
Dar m-ai lăsat să simt, să gândesc şi să visez fără limite.
Şi totuşi...

Ce să caute cineva ca mine într-o lume atât de rea?
Ce lecţie m-ai trimis să-nvăţ şi, mai presus de toate,
Când o să mă-ntorc?
Chiar nu ştii
Cât de mult mă doare
Să trăiesc într-o realitate în care nimeni nu mă înţelege?
Chiar nu auzi
Cum te strig plângând în somn şi te implor
Să mă salvezi?
Chiar nu simţi
Cum caut refugiu ca o corabie lovită de furtună care...
Respiră aerul unei lumi gata să o înece?
Chiar nu vezi
Cum mă chinui să trăiesc printre ei,
Rugându-mă Ţie să nu devin
Una de-a lor?

Să nu fiu, Doamne, te implor...
Să nu fiu indiferentă
Şi să arunc cu ură peste tot în jur,
Fără să-mi pese
Pe cine lovesc.

Nu ştii?
Nu auzi?
Nu vezi?
Nu simţi?
De ce taci?
De ce continui să mă speri cu tăcerea ta dureroasă?
Ce jucăm noi doi încontinuu?
Ce joc absurd şi imatur?
Sau poate Tu vorbeşti
Şi eu sunt incapabilă să aud?!
Ce drept am să te judec, Doamne?
Căci Tu oricum n-ai ţine cont de fericirile mele...
Inutile
Tu deja m-ai binecuvântat,
Făcându-mă altfel...
Tu ai încredere în mine
Şi nu m-ai părăsit nicio clipă
Pentru că ştii că fără Tine
Nu aş fi decât
Una dintre ei...

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât?

între tristeţi şi bucurii,
între noi doi prea cusurgii,
cât te-am dorit, cât m-ai dorit,
cât m-ai iubit, cât te-am iubit

şi sus pe cer prin vântul alb,
prin nori albaştri, soare cald,
cât te-am privit, cât m-ai privit
cât m-ai gonit, cât te-am gonit

pe gânduri moarte, fără vise,
pe raza lunii prea aprinse,
cât te-am chemat, cât m-ai chemat,
cât m-ai uitat, cât te-am uitat

pe amintirile din noi,
se scaldă soare şi noroi,
cât te-am durut, cât m-ai durut,
cât m-ai avut, cât te-am avut

pe noi albeaţa ne-a cupris,
în noi mai arde foc nestins,
cât te-am simţit, cât m-ai simţit,
cât m-ai jelit, cât te-am jelit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evelyn (în timpul ceremoniei de înmormântare): L-am iubit pe omul ăsta din toată inima şi m-ai părăsit, ticălosule! Ei bine, uită-te bine la mine! Fundul meu e încă grozav şi al tău se descompune chiar de pe acum.

replică din filmul serial Doi bărbaţi şi jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam - EMINESCIANĂ

Şi dacă tot am fost bătrân
Şi m-ai uitat cu totul,
E ca în tine să rămân,
Când îmi plăti-voi ortul!

Şi dacă zeu ţi-am fost cândva
Şi m-ai pus în icoană,
E ca să-ţi spună cineva
Că suntem într-o rană.

Iar dacă mă alungi din cer
Şi-mi pustieşti pământul,
E ca să afli că nu pier
Iubirea şi cuvântul!

Căci dacă, totuşi, n-am murit,
Dar te păstrez sub pleoape,
E că pe lume am venit,
Iubirea să-ţi adape!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?

Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îţi mai aduci aminte de prima sărutare
Şi cum ne-mbrăţişam în noaptea-mbietoare?

Îţi mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Şi visurile noastre erau precum o vrajă?
Îţi mai aduci aminte ce bine ne simţeam
Când tu m-aveai pe mine şi eu pe tin' te-aveam?

Îţi mai aduci aminte ce mult vorbeam şi tare
Când mână-n mână alături ieşeam la o plimbare?
Îţi mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?

Îţi mai aduci aminte c-aveam doar o dorinţă
Ca focul să-l aprindem în trup şi în fiinţă?
Îţi mai aduci aminte cum inima ofta
Şi cum de-atâta poftă cu totul se topea?

Îţi mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine fiinţa ce-o iubeai?
Îţi mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Ştiind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?

Îţi mai aduci aminte iubirea ce-am simţit
Şi ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îţi mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură şi sufletul curat?

Îţi mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine şi la greu?
Îţi mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiţi vom fi, tristeţea va fi-nfrântă?

Îţi mai aduci aminte copilul cum ţineai
Şi cum îl legănam atunci când oboseai?
Îţi mai aduci aminte ce viaţă bună aveam
Şi cum în armonie familie eram?

Îţi mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Şi cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îţi mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?

Îţi mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinţii şi-al nostru foc s-a stins?
Îţi mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?

Ce s-a ales de viaţa ce-am dus-o amândoi?
Ce a păţit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Şi îmbrăţişarea caldă din nopţile cu lună?

Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n braţe, eu simt în sinea mea.
Şi de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăşi, iubirea s-o gustăm?

poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram piatră

eram piatră aruncată pe stradă
nici frumoasă măcar
am luat cerul şi l-am pogorât în mine
relaxat priveam corăbiile timpului
pe oceane de lumi
străjuiam o bordură de timp
să nu o ia la fugă
dar deodată un cui m-a acroşat
direct cu un pocnet în cap
în capul meu de piatră
Doamne ce s-a întâmplat?
ochii au fost aruncaţi în sus
am văzut
înaltă până în cer
coborâtă în mine
frumoasă în secunde
de timp
tu a mea...
eu piatră
te aşteptam să mă ridici
în palma ta de viaţă
nu am fost aruncat
m-ai băgat în buzunar
şi...
ai plecat mai departe.

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ceva

În primăvara vremelnică
Îmbobocitoare de copaci goi
Mi-am afundat mâinile ca într-o iarbă
În căldura sânilor tăi moi

Ploua cu fulgi de soare
În ochii răsăritului crepuscular
Iar noi, precum secunde nemişcătoare
Ne ofeream sentimente şi minciuni în dar.

Din când în când, copiii strigau
Şi asurziţi vegheam la mormântul vieţii,
Eu rece, tu caldă, tu rece, eu cald
Ca toate fetele şi toţi băieţii.

Cu timpul, am prins rădăcini în tine,
Ca un parazit monstruos şi buimac
Şi înotam în fericire mocnit-apoasă,
Ca o broască într-un lac.

M-ai crescut, iubito, aproape cu dragoste,
Cu degete înfiorate model ai creat
Şi în flacăra iubirii m-ai ars
Ca pe un obiect magic, uitat.

Am ajuns să strălucesc precum ochii tăi
Şi aşteptarea ta sfârşindu-se-n fericire
M-ai spart de pământ, fără să pot
Să-mi mai revin din uluire.

Ai plans apoi ca un copil
Şi cu mâini însângerate ai adunat
Cioburi nemaifolositoare
De sub petalele unui cais scuturat.

Şi asta a fost tot.
Povestea e veche,
Şi ţi-am spus-o
După ureche.

poezie de Eduard Burlacu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, nu mă uita!

mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranţa unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiţi, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să ştii!

îţi promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!

iau din mine şi vreau să-ţi dăruiesc
totul, adunat în clipa din existenţa mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să ştii!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de nefiinţa mea
te rog,
nu mă uita!

arunc de pe mine îmbrăcămitea sufletului, zdrenţuită
nu fi obosită!
am dureri, vântul uitării încearcă, dar nu mă vindecă
aştept să te mai văd, încă măcar o clipă
simt cum cresc în frunza stejarului
de sus şi el se uită
jos, la rădăcina pământului răsărită din mine
prin frunze de toamnă şi de iarnă, putrezite,
aduţi aminte!
ai crescut ca un alfabet în eul meu, şi exişti cu adevărat
oare m-am înşelat?
sau
eşti în mine de mult, o istorie scrisă fără cuvinte
a unei iubiri cumplite şi apoi,
eu din urnă
prin vânt aruncată de tine, cenuşa rispită?

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

N-am apucat să-ţi spun "la revedere",
Nici alte cuvinte pe care-aş fi dorit să le auzi;
Ar fi trebuit să le rostesc când am avut şansa,
Dar am crezut că-o să-mi fii alături cât vântul bate-n duzi.

Mi-a trecut timpul fără să îţi fi spus
Cât de mult ai însemnat tu pentru mine;
Ar fi trebuit s-o fac, dar am crezut că-ţi este clar
Şi acum chiar nu ştiu cât ai înţeles de bine.

Când îţi vorbesc în rugăciuni, din noaptea asta grea,
Aş fi-încântată dacă vorbele-mi urechea ta le-ar auzi;
O, cum ţi le-aş mai spune astăzi dacă aş putea,
Dacă-aş mai avea norocul să fiu cu tine-o zi.

Poate-au fost cuvinte pe care şi tu voiai să le rosteşti
Şi care-au rămas nespuse, deşi tu le-ai gândit;
Dar ştiu că m-ai iubit întotdeauna,
Aşa cum şi tu ştii că te-am iubit.

Să spunem, prin urmare, tot ce-n suflete simţim
Căci ziua cea de mâine se poate să nu vină;
Rosteşte-acele vorbe astăzi cum le simţi,
Nu pierde şansa de-a-împărtăşi lumina din lumină.

poezie de Pamela Hall, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel (cu iz de gelozie)

Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie,
În ciorbă mi-ai turna pe îndelete
Acid cianhidric, iz de gelozie.

Ţi s-a urât, pesemne, ai regrete;
M-ai vrea inchisa intr-o colivie.
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete,
Mi-ai înălţa statuie, chit că-s vie.

Ce-ar fi să batem palma, măi, băiete,
Să dăm orgoliile pe pustie?
Eu încă te iubesc, fără regrete;
Tu, fără margini..., toată lumea ştie;
Tu chiar m-ai ţine-n ramă pe perete.

rondel de Valeria Merca (24 mai 2014)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri agăţate în pleoape de noapte

Sunt eu în înălţimi sau prăpăstii
în gânduri prăbuşit?
Şi totuşi îmi aduc aminte
că lumea în două sunete, ascultă!
s-a împărţit
Chiar dacă şi-n stânga sau dreapta
există lumină sau întuneric
şi chiar de nu-i cerul şi pământul
într-o singură inimă împărţit,
între aortă cu stânga şi cu dreapta-n cameră despărţit,
eu ramân atârnat între cer şi pământ, cu mare obidă
şi aştept să cobori să te văd, fără vină
Şi chiar de-i durere cu tresărire şi tremurândă sclipire
ploaia nu poate spăla sau separa
ce-i nord de sud, prin oprelişti de aducere, în amintire

Gândurile nopţii nu pot opri venirea zilei de mâine
care se sprijină pe cea de ieri şi cea de alaltăieri
şi pe amintirea existenţei mele
Iar geamul privirii tale poate distorsiona chiar clovnii
pe ce-i urâţi făcându-i frumoşi, şi-n a ta privire
punându-le zâmbet fals pe buze de gânduri
chiar dacă au fost sau sunt astăzi
frumoşi, în a ta amintire

Apoi natura-n mine se răzvrăteşte-n culori
şi protestează când grădina-n urma ploii
rămâne plină de flori şi de bruieni care par senine
Ea-i neplivită de a ta privire
şi fără lenea timpului şi incoştienţa existenţei văzduhului
mă îndemnă, atenţie!
prin vânt de nori să văd pasăre
care se ridică-n inimă mică sau mare
spre albastre şi frumose zări
acolo unde cerul şi pământul formează un destin
de veacuri privit, cu rămânere-n amintire

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

În noapte arunc cu strigăte
te caut
şi dacă m-am găsit pe-o cărare părăsită
nu te-nvinuesc, chiar dacă-mi este atât de dor
şi dacă nu te mai ştiu, sunt acolo, al tău
spune-mi să vin să-alung depărtarea, care
ne desparte
spune-mi să-nviu şi mut munţii
de pe mormântul tău

spune-mi de încă mai eşti, ca să te găsesc
să mă unesc cu sărutul tău
spune-mi să-ţi mângâi sânul şi să-ţi sărut viaţa
şi atunci să mă laşi să iau cerul, să-l mut în ochii tăi
lasă-mă să văd păsările libere
în sufletul tău
lasă-mă la marginea lumii, ca să nu te rătăcesc
căci am în mine nopţile stelelor care cântă
Doamne, cât te doresc
să-mi moi buzele, încă-odată, în dulceaţa vieţii lor
aşteaptă-mă, că vin, ca să te mai privesc odată
ca să-ţi privesc albul trupului
şi-apoi
pentru ultima oară, de nu mă mai vrei
lumina ochilor tăi!

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!