Homoversalis
... dincolo de reflectoare, sus, după ce cortina s-a tras
în negrul de unde se suspendă sforile timpului
pentru toate actele, scenele, schimbatul decorurilor,
se uită galaxiile, ce mi-au devenit cristalinele din spatele pleoapelor, storurilor
și plasma-mi diluată atinge asteroidic, ca acele ghimpului,
să înțepe spațiul infinit, să-mi ajungă la termen, cât încă lumea există, glas...
... sunt răspândit femptomolecule, imens,
așa cum îmi pregătisem sufletul, o peliculă-fum,
să pot strânge în pumn, într-un coș ce sunt piept,
respirația suferințelor urcânde pe aburi, în speranțe avute incert...
că nu-i nimeni, nu văd mai departe, nu-i alee, nu-i drum,
nu știu casă de e, pod s-acopere zbor, ce n-oprește, e doar sens...
... simt doar aură,
o fi...
parcă-i golul lăsat
și-o căldură mă îmbie peste frigul imens, cum e gerul crăpat,
o suflare de zi
dintr-un negru... n-am creier să judec... este-un plin într-o gaură...
... diluajul infiniților "mine și "tine", ce-ntr-un duh se instaură...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre negru
- poezii despre ger
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre poduri
- poezii despre infinit
Citate similare
Ploie de amurg
Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Și caut să te-ajung și nu te văd... Nu este nicio lună...
Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ți-aș da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Și simt un iz ieșit de nu știu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie și miresmele-s talaz, pot să inunde.
Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă și nu-i pod așa de lung și ești așa departe, de departe, de departe...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ploaie, poezii despre zâmbet, poezii despre singurătate, poezii despre seară, poezii despre gânduri, poezii despre cărți sau poezii despre alb
Întâia întâlnire...
... atunci, te-am luat de mână și a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde și inima tare să-mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să țin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre început, poezii despre voce, poezii despre visare, poezii despre urechi, poezii despre sunet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Exit...
M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.
Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.
Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.
Și m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinși;
Mi-am lăsat și dușmani, sunt învinși.
Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.
N-am probleme de mâine, în esență,
Mă dezic de orice, d-existență...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-ați rămas... Muritorii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre viitor, poezii despre salvare, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre lumină sau poezii despre inimă
Un pumn... de tăcere
Sunt zile pe care cu tine le împart.
Simt timpul călător cum piere,
Îmi spun obosit... oglinda sa spart.
Dar... nu pot frâna... din crunta-mi durere.
Vorbesc doar cu mine, cuvinte ciudate,
Mă simt ridicat pe un nor.
În jur... se adună doar vânturile toate,
Să -mi smulgă din inimă, al tău dor.
Îți mîngîi privirea cu mica-mi speranță,
Sub patimă iubirii mă simt încleștat.
Tu... ești o himeră, o vagă dorință
Ce azi nu vrea să fie adevărat.
Un pumn de tăcere, mă mai frământă,
Îmi duc crucea, departe de zid.
Văd lacrima-mi dulce cum este frântă,
În mii de picături, care se pierd în vid.
E simplă durerea, nu mai dispare,
Tu îmi esti umbra pe care -o aștept.
Privesc către cer, departe în zare,
Și știu că -tr-o zi... te voi strânge la piept.
poezie de Ioan Cojocoariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frânare
- poezii despre durere
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre tăcere
- poezii despre promisiuni
- poezii despre prezent
Iubirea-i mult pre juvenilă
N-am înțeles și n-o să înțeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereții pare ar fi avut
Și apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?
Pentru ce e iubire fără înțelepciune,
Ca și cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum și la soare... apune?
Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naște; din suflet, ori frumos?...
Ș-n timpu-n anticar, tabloul prețios,
De ce nu-s adorații, la fel... Etatea-i tern!?...
Parcă-i un pic păcat... așa cum nu-i etern...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre tinerețe, poezii despre naștere, poezii despre maturitate, poezii despre frumusețe sau poezii despre Soare
Și totuși, eu sunt, exist. Încă, acum, aici. Nu știu unde, cum, de ce. Nici nu mă interesează. În jur sunt mulți alții aidoma mie sau diferiți. Nu-i simt, nu-i văd, nu-i aud. Sau poate doar așa mi se pare mie. Și mă simt în continuare trist, neînțeles, inutil și... Singur! Între toți ceilalți. Doar eu; unul, nu mai mulți. Singur...
Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre promisiuni sau citate despre existență
* * *
Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvășit de vânt...
Șoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...
Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ține incompletă.
Lasă-mi, dacă-mi lași ce vrei,
Și în toate mă ascunde,
Aș pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!
Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc și calc aiurea,
Fără tine..., nu știu cum...!!
Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!
Sarah Sarah blu
Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Șoapta Ta de rugăciune,
O să-ți fiu ultim cuvânt!
Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ține vie permanentă!
Am să-ți las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!
Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, știi Tu cum!
Unde poți să-ți vinzi durerea?
Când doar Eu îți sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre tristețe, poezii despre muzică sau poezii despre idei
Colaje
E trist când spațiul te desparte,
Dar și mai trist când timp separă
Și nu se întoarce, cum o vară
Și nici cum pagina de-o carte...
Și aproape-i, doar puțin... departe!
De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Așa cum nu-i al nimănui
Și s-atârni inima de-un cui...
În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Și nu pot tren s-opresc... S-o ducă.
Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe brațe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ți simt miresme amețitoare...
Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulți...
Devin și eu cuvânt, din ce ești tu... pronunți,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri sau poezii despre păr blond
Ce combinație...
Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?...
Cum nu-i și fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i ființă?
Cum cuarțul, ce-n cristale ține, e evident că de el știe,
Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... ființate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... și nu scoici uscate?
Cum apa, ce-o țin, nu mă-neacă, este și lacrimi și oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânțându-mi-se aleane?
Cum foc și arde și se-mparte și-n inimi... și-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mișcă, doar noi parcurgem știut drum???
Cum aerul omoară pește, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-și încrețește și nu-i la nimeni clorofilă?
Cum știe dragostea chimie și cum chimia nu iubește?...
Cum omul este tot secrete și nu știe singur ce este?
Cum sunt un lanț în răsucire și nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate și singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubește... Și-i sunt geamăn?
Și chiar de-aș ști multe din ele -c-am învățat, dar de la alții-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalții
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc și fum
Și sunt pierdut și eu și-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce și cum???"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre chimie, poezii despre învățătură, poezii despre secrete, poezii despre schimbare, poezii despre pești, poezii despre oxigen sau poezii despre ocean
Nu-i așa
nu-i așa că e doar o vedenie
o crudă întâmplare
că rasuflarea ta mi s-a smuls din carne
din os
și mă doare
nu-i așa că nu există verde
că iubirea e aroganță
că gândurile noastre împreunate
sunt doar o așchie
de speranță
apropierea ta agățată de piele
adâncă mi-e tot mai adâncă
iubito nu-i așa că
aerul dintre noi uneori
se transformă în stâncă
nu-i așa că ți-am dorit doar umbra
încolăcită de mine
că marginea cuvintelor
e doar sângele pulsând
în mișcări rectiline
nu-i asa că n-ai plecat niciodată
iar eu n-am rămas
două povești oarecare
despărțite de timp despărțite
de un singur pas
poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sânge, poezii despre stânci, poezii despre mișcare, poezii despre existență sau poezii despre dorințe
Mintale ipostaze
Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Așa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.
Mă simt ușor în primăvară,
Sau când iubesc și sunt iubit
Și tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.
Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Și-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.
Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Și doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...
Erou mă cred, o aventură
Și-s neștiut, 'ncrezut în fraze;
Ca și alții-n crez că-s de-anvergură...
Și-s doar... mintale ipostaze!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre eroism sau poezii despre dor
Căutare
Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraș himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.
Mi se topește piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... mă-ndrept
Spre forme diafane.
Cu sufletul la gură
Aștept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, țel.
Doar să-ți simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Și să te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...
Și nu mai dorm, sleit,
De-atât extaz să-nviu
Suflet, de atunci murit
Și trup, în trup să-ți fiu.
Dar gândul nu-i îndeajuns
Că-i doar un vis, neființă
Și-aștept să-mi iau răspuns,
Să-mi caut suferință...
... Și pășesc tremurând
Pe strada de-un oraș,
Cu drog de tine-n gând...
Un sniff de pătimaș...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre viață, poezii despre somn sau poezii despre oraș
Componente
Mă tot surprind cu-aceeași întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?
Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-același craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Și nu-i răspuns chiar de-i la fel și-l strig pe nume!...
... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Și n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mișcare și atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...
... Și-unde pleacă simț, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai știu nimic de cel ce le-a purtat
Și brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!
Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Și e al cui?
Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce crește pom; un trup, umflându-se-nghițind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?
Și-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparține?
Sunt simțul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Așteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Și indiferent, de-a fost, de este???...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre trecut sau poezii despre sfârșit
Album... fișic?!
Am dat o raită prin album,
Uitat de-un fad cotidian;
Nici bani și nici meridian,
N-am handicap, să plec la drum.
Sunt clipe - de iubite dragi,
Părinți, copii, puțini prieteni-
La schi, sau în culcuș pe jnepeni
Sau la nudiști, fără nădragi...
Sunt file scumpe de album
-Cu chip în rânjet afișate-
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt cum dalele de drum.
Dau foi sau clic, să le revăd
-Ferice sunt, de-mi sunt frumoase
Le șterg, sau rup, de sunt hidoase-
Trecut îmi curăț, șterg prăpăd.
Buimac mă uit, ca la un altul
-Nici cei din jur... nici eu n-aș fi-
La pozele color sau gri...
Am umezi ochi, simt catafalcul.
Suntem alături și-mi dau mâna
-Căci nici nu e așa departe-
Gândesc, timp mult, nu mă desparte;
Însă nu-i spațiul, nu-i totuna.
Mă văd unde plângeam atunci
-De-o clipă singur, de-un nimic-
Și-aveam adresa-n mână, în plic
Nedezlipit, pentru porunci...
... Erau mulți ani spre experiență
-Tânăr naiv- ce n-o aveam;
Pot vinde poze ce-adunam
Să-mi cumpăr timp... de existență!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fotografie, poezii despre schi, poezii despre nudism sau poezii despre handicap
Descurajare
Sunt cu mine de mână într-un deșert de suflet. Nu-i oază
Și așa-s de însetat de orice și am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alții, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!
Se pare că globu-i mai mult, mișunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simț, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălțimii, e-un dar să-l deții fără scrupul, să fie...
Și-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăție!?!
Mă bântuie aspru tăiosul de vânt și întind mâna ca orbul
S-ajung nu știu unde și alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una și alta-s- la fel de înțelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veșnic, el, suflet!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre prietenie, poezii despre oaze, poezii despre nisip sau poezii despre groază
Supra... viețuirea
Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca și cum ființa-i pleonasm la "existat"
Și dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.
Nu știu ce-i să trăiești peste trăit,
Dar am în scoarță, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanțul de destin ce mi-e voit.
Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu știu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "știu, la fix".
Mă-ntorc la termen; "peste viețuire"...
Ca și cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Și nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.
Sau poate-i simbolul despre voință
Când singură întrece crud eșec;
Așa cum devii pește după-nec
Sau criminal ce ucide din credință...
Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond ești "tu"-ul;
Un cărăuș, nu viața... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...
E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând opreliști, nici convenții...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenții;
De-aș mânca seamăn ca să-și facă proprii visuri.
Imprevizibil nu-i la fel și la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Și-o face o viață, unde pe-alții-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.
E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poți, că e sfârșit,
Când nu-i nimic, nici timp, ești doar un mit
Ce ții să-l treci de hop, să-l scoți din moarte...
În fapt acum remarc ce e sinucigașul;
Nici vorbă de renunț, nu-i existență,
Că-n fond nu-i aparține ce-i esență...
Un purtător poverii ce și-o curmă, lașul.
PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toți poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Țintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Viețuitori" supra-stingheri?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative sau poezii despre simbolistică
O pleoapă peste lumea mea
Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea,
nu vreau nicicum s-o văd cum moare,
aș vrea pe toate, eu, să ți le pot ierta,
chiar dacă știu, că sufletul, mă doare!
Închide ușa-ncet, s-acopere cărările spre tine,
n-aș vrea acum, în pribegie să pornesc,
nu vreau să văd cum înserearea vine,
ori cum lumina zilei, stelele-mi strivesc!
Din ploaie, picuri grei au început să cearnă
și-n ochi-mi triști, s-au strecurat ușor,
în timp ce genele timide, de dor se înfioară,
privesc visele mele și văd, cum ele mor!
Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea
și poate, doar așa vor înflori iar nuferi
și-n albul pur, eu, să-mi sădesc o stea,
să nu mă văd, să nu te văd, cum suferi!
poezie de Rodica Cernea (30 august 2011)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuferi
Adevărul unui lup
Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.
N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.
N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.
Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.
Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.
Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.
Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.
Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.
Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.
Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.
Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.
Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scurtături, poezii despre noapte, poezii despre lupi sau poezii despre legi
Expansiune
Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neștiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porți de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naște... s-anunțe vid de golu-i stors.
Vor trece talerul vibrând secundele, în rețea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimțire...
Și un univers va naște iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.
E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârșit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre relaxare sau poezii despre natură
Într-un suflet
Sunt lângă poartă, doar treceam așa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi și tot speram să ieși afară,
Că nu mă plac și tot le-am spus că țin la tine
Și te-așteptam pe unde treci, dar nimeni vine.
Pândesc la colț de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îți tot port, de pețitori
Ce te-ar fi luat să-ți facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup și suflet, să te ție.
Alerg așa că tot fac rondul meu de cursă
Și-aștept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Și de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.
Am și ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că știu că treci și-s mulți, ești una, nu te las;
Că-s pierde vară cu mașini și plini de bani
Și numai eu pot să te apăr de dușmani.
Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat și-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Și nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!
Mă uit cu jind după oricine te cunoaște,
Sfârșit întreb de te-au văzut de după Paște
Și să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!
Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toți ce mă cunosc că-s doar trecând.
Și magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!
Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Și nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioșc, de unde cumperi... pentru mâine!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere sau poezii despre telefon