Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A revela ţie

Ce revelaţie trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?

Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simţit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit şi tot ce-i roşu sunt rubine!

Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
Să mişte sau să-ţi strige, sau şoptească
Pe-ascuns, să-ţi dezgolească falsa mască
Ce-o porţi, o măsluind că nu se schimbă!?

Aşa-i o zi când brusc nu şti ce eşti
Şi răul ţi se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ş-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinereşti?

Cum, oare toţi au fost la fel deodat' pârâţi
De-o fără vină în trecere de timp, neştiind
Şi nu dintr-un 'năuntru?... Nu-i "îmbătrânind";
E "în jurul" doar ce-ţi fluieră pe margine... Nişte amărâţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcesc

ca un vânt nebun
mă învârt în căutarea
dragostei mă zbat
ca şi un val turbat
fără răbdare fără odihnă

caut iubirea rătăcită
de undeva mă priveşte
nedumerită se scrie
ca o poveste infantilă
filă cu filă desluşeam misterul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Particulă

Sunt pulsul zilnic; de pârâu ce pleacă din izvor
Prin capilare fine, cu-nceput în picuri de celule
Dintr-un imens întreg, divers, compus din molecule...
Aflat pe un traseu codificat, cursiv-lănţuitor.

Gânduri mi-adun din filamente-n vârf de ac
-Răspunzător pe unde trec, nedeversând de maluri-
Sunt un torent nestăvilit, printre pulsaţii-n valuri;
Caverne de alveole şi circumvoluţii, am vieţii leac.

Talaz mi-e diafragma, pompez sânge peste ţărmuri,
Păşesc, tentacule, le-ntind la cer, să cer, s-ajung sfârşit
-Am Hubble lupe-n terminale dintr-un hard nemărginit-
Sunt Universul din mojarul infinit, un mix de cărnuri.

Sunt nano diferenţa d-existentul de-o secundă
-Ştiut mi-adun sudori, din tomuri pluviale, în oceane-
Sunt gândul exploziv ce se prăvale piroclastic din vulcane;
Infimul eu, încerc să scap de la dezastru, bula albastră, o muribundă.

În fond sunt eu, ce îmi doresc să fiu, un "individ"
O particularitate de inegalat, o amintire nesfârşită,
Nu doar o componentă de duzină, din mulţimea cert finită...
Mă străduiesc să fiu particula, fără de care, viitorul va fi vid...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

Se prăbuşesc secundele în noi
Şi timpul nu mai există.
A fost inventat doar pentru
A ne raporta la el.
Trece doar viaţa!
O simţim cum se prelinge prin noi
Ca un râu de puroi.
Dacă am exista între pământ
Şi nelimitat,
Tot la fel am trece spre infinit.
Timpul este doar unitatea de măsură
A vieţii şi-a morţii.
Reprezentat pe o axă
Este un punct mişcător,
Un ecou ce dispare-n eter,
Dar care provoacă un tsunami
Printre conglomeratele de celule
Ce compun universul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filă de letopiseţ

Închis în cercu-mi de oval,
Doar sânge sorb dintr-un pocal,
Visând prin conurile reci
Uitat, stingher că nu mai treci.
Stigmaţii cântă viitorul
Şi nimeni nu le-opreşte zborul,
Ei biciuiesc cu-a lor aripe
Fugarul timp ce curmă clipe.
Figuri de-o geometrie plană
Înconjură o faţă diafană
Şi te disting dintre paiaţe
Fecioară mândră-n abnegaţie.
Privirea-mi se urcă din picioare
Şi ochi te caută în zare,
Iar gândul aruncat răzleţ
Rămâne filă de letopiseţ...

poezie de Liviu Reti (12 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita deznădejdii

E peste durere regretul tacit
Când nu mai poţi plânge din corpul secat
Şi mâine dispare din timpul mâncat,
Pierit de la masa cu blatul zdrobit...
Că nu mai dă locul la coate să pui,
Nici gândul să sprijini pe întremur, bărbie,
Căci nu mai există reflex verb "să fie"...
Şi viaţa în sine atârnă de-un cui.

Se cheamă summum depresiv, deznădejde
Ce mătură eul de orice resursă...
Deşertul imens, când apa e scursă
Şi nor nu-i niciunde s-adape nădejde...
E peste ce ruga mai poate întreţine,
Când nu mai există nici sfânt... Pervertit
În pâcla cădelniţei, fum din topit
De tămâie, ce doar consfinţeşte destine...

E ultim apel... să trezeşti om din tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie

... timp, scurs inexorabil, recitit
dintr-un înscris interpretat haotic,
fără respect de adevăr, răstălmăcit,
mereu schimbat, dintr-un 'nadins narcotic.

... demers, subiectiv dintr-un real,
aflat la mâna prostului politic,
făcut să judece, arbitru accidental,
înverşunat, bornat în paralitic.

... repus, astăzi, pe rol, într-o minciună,
fără ataş la timpul petrecut;
doar interes partizan, ce răzbună,
interpretat, contemporanic slut.

... de ce n-au fost doar scribi imparţiali;
şi azi, la fel juji suntem, peste fapte,
ce nu lăsăm în spuse, maşinali
şi istoria roman o facem, carte.

... apare-un necitit, din când în când,
răsturnător de implicit veridic,
cu manifest în schizofrenic gând...
să-şi ţipe "eu", din sufletu-i aridic.

... nu c-ar fi fost o ştiinţă, întâmplarea,
în petrecerile ei banale, glorie,
da-i învăţăm, tenaci, mistificarea,
ştiind... că nu am fi, precis, în vreo istorie...

PS
... crez, încă-i că vom fi, vreodată, drepţi
cu noi; cum suntem, cum am fost, aşa;
bogaţi, avari, naivi sau înţelepţi...
o zi din nou, aluat om, pentru al venera!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freatica iubire

De plânsetul ne curge în lacrimi suferinţă
Şi dor e-o stoarcere de minte pân' la cord,
Iubirea-i, peste orice înţeles, sublim acord
C-un sine, amarnic dăruind orice putinţă.

Dacă răbdarea dăruirii n-are margini,
Fără s-aştepte schimb, sau plata înapoi,
Iubire e peste benevolul la nevoi,
Căci daru-i este fluviu, un roman scris zilnic pagini.

Dacă Pământ ni se dă tot, cu tot ce are,
Fără a ne cere să-i semnăm loialitate,
E că profund e amorezat de toţi, de toate...
Ne învaţă eternele-i, iubirile stelare.

M-aş vrea o coală, scrisă în cartea de citire,
Unde mă rog la mine însumi şi ai mei,
Să fim ca doii, îngemănaţi în picur... ce-i
Pământ şi-o Apă, într-o freatică iubire.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om sau Stea

Strălucirea-i temporară,
E ca ploaia într-o vară,
Tumultoasă, răpăială
A naturii zbenguială.

Poţi fi Om sau poţi fi Stea,
Poţi alege ce vei vrea,
Infinit vei fi oricum,
Ce alegi e doar alt drum.

Suntem veşnici, totul este,
Pare vis, pare poveste,
Însă lumea fără vise
Ar fi hău, ar fi abise.

Totul pleacă dintr-un punct,
Dintr-un gând, dintr-un cuvânt,
Se transformă-n energie,
Noi alegem ce-o să fie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, omenire!

Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viaţa-i mai uşoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Şi tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Şi orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Şi îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moşi, cu daruri,
Fericiţii impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineaţa-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-aşa de-o existenţă,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetenţă,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credinţă
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Şi an de anu-i numai fiinţă
Cu nefiinţa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creaţie imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Îşi preface rău în bine
Şi alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălţare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranţa, ea, nu moare...
Şi mă înlănţui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puţin doi
An ce vine, iar... Iubire!

La mulţi ani, mulţi... Omenire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elucidare

Inexplicabil trebuie să mă explic,
Deşi n-ar fi nevoie, oricum nu schimb nimic,
Dar parc-aşa sunt eu născut extrovertit
Şi-mi spun pe şleau, din mine, ce nu s-ar fi zărit.

O să fiu foarte scurt, că timp nu-i şi-i de preţ
Şi-aş vrea să fiu înţeles; nepretinzând "isteţ"
Pretins ades el însuşi o minte ascuţită
De diamant ce taie, paranoiac, smintită...

Mă adresez deci celor ce nu-nţeleg simbol,
Ce cred că scris egonic e pornografic, gol,
Că sentimente puse sub nume dezgolite
Din propriu-a fi, nu-s stimul, acupuncturi d-ispite...

... Mai pe-nţeles, când scriu din eul scurs din mine
Nici nu mai sunt doar unul, sunt duplicate fine
Ce-aş vrea în râs sau plâns să-şi stoarcă amintiri
Ce s-au uitat, helas, trăind fără trăiri!

Încerc să fiu din lut o puşculiţă vie,
Să pui monedă alături de-alţii ce timp ar scrie
Şi poate n-au nici gust, dar nici nu vor să şteargă
Traseu parcurs... Nici suflet nu au prea mult, să-l spargă!

Şi atunci mă sparg model, mă-mpart din avuţie
Ce-am strâns cu suferinţe, râs, pierderi... bucurie
Să te găseşti bucată de-un infinit incert
Ce-ţi ceri... şi banii nu-s, ca să-ţi plăteşti expert.

Deci sper să-ngrop snobism, metafore albite
Fără suport real de vise neîmplinite,
Fără elaborări! Să scriu vers ce nu moare
De praful gros deasupra!... O reelucidare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături antagonice

Bacilu-şi are bacteriofag,
la parazit e eritrocita;
la nepăsare e ispita...
La ură, t-adresezi cu drag.

Insecta-ţi dă mortal şi miere;
de-i anofel, sau e albină...
De pici ca ele-n plasă, ai vină;
păianjenulu-i sunt "plăcere".

Pasăre-i pui şi este uliu,
ciuta se naşte pentru lup,
vulcani, de presiuni erup...
Nu-i toi, sfârşit, fără preludiu.

Natura doar prin tatonare
şi-a câştigat perfecţiunea;
omu-i ură, delaţiunea...
La rău, nu facem îndreptare.

Nimic, n-am luat de la natură;
nici unicat, măcar de formă.
Crearea, ne-o credem enormă:
Distrugători!... O tevatură!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci vârfuri

oglinda îmi spune
că totul e fals.
fericirea-i pocalul
dintr-un ritm fără dans.

statică formă îmi sunt.
mă plec în faţa naturii,
în plin de Prier.
pe asfalt, din mocirlă,
se ridică o stea.

întunericul sperie.

cinci vârfuri ating gândul.
versul se strânge în mine.
e mic. e un fetus.

creşte.
se naşte
sau renaşte în filă?

am uitat ce sunt.
pocnet sau milă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amândoi

Îngemănaţi fuioare-n fire de tutun,
În deliru-adânc al nicotinei dintre foi,
Cum praf de puşcă-n ţevile de tun...
Mă ard de la scânteia ta, pentru amândoi!

Scris sute de citate-n filele de cărţi
Şoptite-n susur printre picături de ploi
În coperţile de nori, cu fulgere de porţi...
Sunt tunetul, ce-l sparg cuvânt pentru-amândoi!

Cum ape şi pământ la orizont sunt cer
Într-un sărut sublim de vis de terni eroi...
Şi soare cum se scurge-n nopţi de-amor stingher
Şi luna e stăpână... M-ard pentru-amândoi!

Şi mână-n mână de m-aş pierde-n caldul tău
Şi orb devin -doar simţ ce suntem numai noi-
Mă rog la cine împarte înger de cei rău
Să-ţi lase suflet-zbor... iar mie, greul trupului pentru-amândoi!

De gând în gând se-adună timpul de când e
Şi n-ar mai fi-existat nici fiinţe, nici strigoi,
Şi tot m-aş răstigni fără sfârşit -fără să-ntreb de ce-
De tu mi-ai cere Univers să fim... doar amândoi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!