Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori

Şi tu, ţărâna dragă, va trebui curând să mori,
Din toată frumuseţea-ţi nimic nu va rămâne;
Faţa perfectă, aceste mâini, ochii ca două flori,
Trupul de-oţel şi flacără, se vor frânge mâine
Sau, sub vântul Morţii, sub bruma ei ca lepra albă,
Vei fi o frunză şi nimic mai mult, o frunză doar,
Care cade, nu prima, cu clipa în arsa iarbă,
– Uzată, străină sieşi – un bif prozaic în calendar.
Dragostea-mi nu te va-ajuta când îţi va bate ora;
În ciuda iubirii, te vei desface-n acea zi
Şi vei pluti spectral prin aer, te vei risipi
La fel cu-o floare, departe de ochii tuturora,
Fără să se ştie nimic din ceea ce erai
Sau cât de iubită de toţi ai fost, în luna mai.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni

Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi

Până la ceruri

Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă

Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor

Cum se-nfierbântă frunzele moarte

În vântul răsucit al toamnei

De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci

Roteşte-ţi inima către mine

Să zac la umbra ei.

Tu să calci dumnezeieşte

Pentru un sărut

Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când

Două distanţe de o frunză

Ne despart privirile.

Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă

Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni
Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci
Roteşte-ţi inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeieşte
Pentru un sărut
Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când
Două distanţe de o frunză
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă
Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie? Ce rămâne atunci când nici măcar moartea nu mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici naşterea nu-ţi mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici măcar gândul nu mai rămâne? Moartea mai rămâne? Dar reîncarnarea gândului, de azi, pe mâine şi într-o altă "viaţă" mai rămâne? Dar aceste întrebări, mai rămân? Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea

Se-mpiedică de tine

o frunză buclucaşă

ce contururi fine

în gropi îmi lasă

O frunză buclucaşă

parcă-s din nou în rai

şi cerul mi-e cămaşă

iar tu fără nimic erai

Parcă-s din nou în rai

dar ce contururi fine

şi-n rest nimic nu ai

se-mpiedică de tine

O frunză buclucaşă

un paj şi-o paşă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 noiembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i că fuge doru-n lume

Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist şi rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropşit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopţii, toamna-mi vântură odaia.

Cerule-nvelit de nouri... un' ţi-ai dus vremea senină,
De ce laşi vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă şi-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.

Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă şi-ndoaie toţi copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopţii arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.

Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece şi trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai ţin.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am nimic!...

N-am nimic, iubită dragă!
Nimic n-am, de seamă bagă,
Te-am iubit de prima dată;
Aşa-s eu, dintr-o bucată.

N-am nimic, nu ai ce face;
Iubirea mea nu-ţi dă pace,
Şi se-agaţă ca şi scaiul,
Venind cu întreg alaiul.

N-am nimic cu tine, fată!
Inima mi-e tulburată
De atâtea simţăminte
La iubirea mea veşminte.

N-am nimic cu-a mea iubită.
Inima-mi nesăbuită,
Revarsă întreg prisosul
Şi se poartă cu frumosul.

N-am nimic, iubită dragă!
Inima duios se roagă;
Vrea o binecuvântare,
Aşteptând cu disperare.

N-am nimic cu tine, fată!
Sufletul meu se desfată
Copleşit, plin de uimire,
Parcă are-o nălucire.

N-am nimic cu-a mea iubită.
Doar iubirea-mpartăşită
M-ar mai ţine pe picioare,
Tandră, bună, răbdătoare.

N-am nimic, ăsta-i necazul!
Ea îmi tulbură răgazul.
Inima mea visătoare
Primeşte-n schimb nepăsare.

N-am nimic, sunt doar în ceaţă!
Răsuflarea îmi îngheaţă.
Inima ta e de piatră;
Nu arde ca focu-n vatră.

N-am nimic! Nu te priveşte?!
Las' că are balta peşte!
Am o noua tresăltare;
Dragostea-i nepieritoare.

N-am nimic, inbita dragă!
Nimic n-am, de seamă bagă,
Dragostea se stinge-ndată;
Aşa-s eu, dintr-o bucată.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Discutam cu o doamnă,
Nu aveam nimic în comun,
Ea era albă, albă, se rotea,
Nu ne-am atins, nu era fluture,
Părea o pisică parfumată,
Se desfăşura, tot albă, ca un vis,
Eu povesteam de copilărie,
De prima iubire, ea mi-a spus
Câţi muritori a dus dincolo,
Trenul s-a oprit. Doamna a coborât
Fără un cuvânt, am plecat mai departe,
n-am mai ştiut nimic despre ea.
Devenisem nemuritor.
*************************
Ulyses mai era şi Grant,
Avea garaj, n-avea garant,
Avea talent, scuipa doar Kent,
Venea, venea din Florida
Cu-o bidinea, cu-o bidinea.
Nu poţi pleda, îmi spune Grant,
Înalt, subţire, elegant,
Nici soarele n-a răsăsit,
Nici nicu nu ne-a părăsit,
Iubita cui era? Şocat
l-am întrebat pe Iosafat,
simţeam că nu pot părăsi
esenţele din Marcapi.
Atunci, pe loc am înţeles,
Că moartea este un eres,
Mormântul meu, oricât de mic,
Nu va cuprinde-n el nimic.
Eu voi fi iară peste tot,
Tu erai albă, eu - netot.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, pentru-aceste vorbe o să-ţi pară rău curând!

O, pentru-aceste vorbe o să-ţi pară rău curând!
Restituie-mi cartea şi-ţi ia-înapoi sărutul.
Un duşman sau un prieten am auzit spunând,
"Ce volum mare pentru-aşa căpuşor minuscul?!"
Vino, o să-ţi arăt pălăria mea cu ciucuri
Şi-o să te las să vezi cum mă gătesc, cum mă rujez!
Oh! poate c-ar trebui să te iubesc şi... câte lucruri...
De-azi, n-o să-ţi mai spun nimic din ce simt sau din ce crez.
Voi fi harnică şi blândă, dulce şi isteaţă;
Şi nu-o să mai fiu surprinsă cu cărţi la subţiori,
Voi fi nevasta mult râvnită, cu care treci prin viaţă;
Şi-într-o zi intrând pe uşă, cum ai intrat de mii de ori,
O zi nici rece, dar nici caldă – cum sunt zilele pe-aici,
Eu nu voi mai fi acolo, iar tu-n zadar o să mă strigi.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de iarbă, nimic nu creşte

În afară de iarbă, nimic nu creşte.
Nimic nu atrage privirea, cu excepţia unei pietre funerare
şi a ceea ce aceasta conţine şi protejează.
Aici, departe de ţărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leşul unui delfin sau al unei ţestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, aşa cum a promis atunci.

Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopţi
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu ştie asta, scoate-un căscat.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am visat că cineva
mi-a fărămiţat trupul
l-a împrăştiat peste tot
ca pe nişte litere de sânge

mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămăşiţe

şi parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrăţişând viaţa
pentru prima oară

ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aştepta să înflorească

"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi şopti sufletul
şerpuind prin iarbă

(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără muzică

Eu nu-s de-acord ca inimile iubitoare să fie-închise-n lut profan.
Dar aşa au stat şi stau lucrurile, două capete şi-un pod:
În întuneric intră toţi, cei înţelepţi, cei frumoşi, cei cu suflet diafan,
Împodobiţi cu flori în ora de plecare; dar eu cu asta nu-s de-acord.

Iubiţii şi filozofii se pierd în nicăieri, asemeni, laolaltă,
Devenind bulgăre de ţărână anostă, inertă, insenzitivă.
Rămâne din ceea ce ai fost, din ce-ai ştiut şi ce-ai simţit odată
Doar un enunţ – iar din ce-aveai mai bun, bomboana pe colivă.
Răpunsurile iuţi, tăiose, privirile oneste, surâsul, al iubirii cod
Au dispărut. Sunt azi hrană pentru trandafiri. Cârlionţat şi elegant
Este bobocul. Parfumată floarea. Ştiu. Dar cu asta nu-s de-acord.
Mai preţioasă-a fost privirea ta decât tot balsamul rozelor fragrant.

Jos, jos, jos în bezna fără nici un fel de ai şi nici un fel de am
Coboară cei buni, cei blânzi şi cei frumoşi, într-un nesfârşit exod;
Tăcuţi, se duc toţi, cei viteji, cei inteligenţi, cei plini de şarm.
Ştiu. Dar nu accept deloc. Ştiu, dar eu cu asta nu-s de-acord.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se compară cu strălucirea de bucurie din ochii unui copil sărac când primeşte un dar pe care ştie că părinţii lui nu-şi permit să i-l ofere. În ochii lui este o explozie de lumină, care izvorăşte din sufleţelul lui, şi toată faţa îi înfloreşte.

aforism de George Budoi din Aforisme (27 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă compătimiţi pentru că...

Nu mă compătimiţi pentru că la căderea serii
Lumina soarelui se stinge-încetişor pe cer;
Nu mă compătimiţi pentru floarea pe care o pierd merii
Sau pentru frunzele care, când vine iarna, pier.

Nu mă compătimiţi nici pentru luna în scădere,
Nici pentru mareea care părăseşte ţărmul la reflux
Şi nici pentru dorinţele care ne spun la revedere –
Nu mă mai priveşti ca odinioară, iubirea pentru tine-i azi un lux.

Am ştiut întotdeauna: Dragostea nu-i cu nimic mai mult
Decât inflorescenţa trecătoare pe care-o asaltează vântul,
Decât mareea care, pentr-un ceas, urcă plaja în sonor tumult,
Lăsând în urmă resturi din nava căreia-i va deveni mormântul:

Compătimiţi-mă pentru că inima somnoroasă prea târziu învaţă
Ceea ce mintea la fiecare colţ vede şi sesizează-n viaţă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Nu mai plantaţi peste mormânt trandafirii
Pe care-n viaţă i-a iubit atâta, ea:
De ce să o minţiţi cu un covor de flori,
Căci nu le poate mirosi şi nici vedea?

Ea-i fericită acolo şi-aşa o să rămână
Cu ochii acoperiţi de-un munte de ţărână.

epitaf de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!