
Ştiu care sunt cele mai importante lucruri în viaţă. Ştiu că - doar pentru că eu pretind că sunt altcineva timp de două ore pe un ecran argintiu - asta nu mă face o persoană mai bună decât omul de lângă mine. Deci, pentru mine contează toate aceste lucruri: lucrurile simple.
citat din Colin Farrell
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Brooke: Credeam că vă cunosc. Dar presupun că e mai uşor să vedem ce vrem decât să căutăm adevărul. Credeţi că mă cunoaşteţi, dar nu-i aşa. Şi asta înseamnă că nu ştiţi de ce sunt în stare. Mă vedeţi ca pe o persoană care e populară şi care are toate răspunsurile. Dar nu-i adevărat. S-ar putea să nu ştiu mereu ce fac, dar voi încerca să îmbunătăţesc lucrurile. Şi când voi face vreo greşeală, pentru că toţi greşim, promit să vă cer ajutorul. Nu pot face asta singură, dar dacă-mi daţi o şansă, putem face lucruri măreţe împreună. Promit că, dacă aveţi încredere în mine, voi găsi curajul să vă îndeplinesc visele.
replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucruri simple
Acuze reci sunt peste tot...
Nu mai lăsa să treacă
O zi din viaţă, ca un joc,
Căci nu se-ntoarce, pleacă!
Şi n-o vei mai vedea vreodat',
Iar lucrurile simple
Sunt cele care viaţa, bat,
Deci, fă-le să se-ntâmple!
Un gând frumos, o lacrimă,
De-i limpede şi clară,
Un zâmbet fără patimă,
Un cântec de vioară...
Atâtea lucruri simple sunt
Ce ar putea să-ncânte
Trecerea noastră pe pământ
Şi nu să ne-nspăimânte...
Viaţa-i frumoasă, este grea,
Dar nu prea complicată...
Îndrăgosteşte-te de ea
Şi mai traieşte-odată!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu
Îmi cunosc trecutul,
ştiu motivul pentru alegerile mele,
ştiu ce am în interior.
Ştiu cât de mult am suferit,
ştiu cât de puternică sunt
ştiu cât de fragilă sunt
şi nimeni altcineva nu ştie asta.
Ştiu de ce am făcut un lucru în loc de altul,
dar cei care se uită la mine nu cred
în dreptul de a nu judeca propriile mele obţiuni.
Numai eu pot judeca.
poezie de Eugenia Calancea (21 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cu Mircea Daneliuc m-am întâlnit în 1986 si suntem si acum împreună. De 23 de ani avem o căsnicie minunată si îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Tot timpul am avut întâlniri importante cu oameni, cu regizori care au avut nevoie de mine: Andrei Şerban, Lucian Pintilie, Dinu Cernescu, oameni cu care am lucrat extraordinar de bine si de la care am învăţat foarte multe lucruri. Întâlnirile de genul acesta sunt foarte importante pentru un actor. Sunt lucruri care te marchează si fac ca drumul tău să fie mereu în ascensiune.
citat din Cecilia Bârbora
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Borges simbolizează tot ceea ce urăsc. El simbolizează publicitatea, fotografiile, interviurile, politica, opiniile - după părerea mea toate opiniile sunt vrednice de dispreţ. El simbolizează de asemenea aceste două non-entităţi, aceşti doi impostori: Nereuşita şi Succesul - sau, aşa cum a spus Kipling: "Dacă ştii să-nfrunţi deopotrivă izbânda şi necazul / şi pe aceste două mari amăgitoare cu-aceiaşi ochi să le priveşti...". El se ocupă cu astfel de lucruri, în timp ce eu, ca să spunem aşa, eu nu simbolizez omul public, ci omul privat, realitatea, căci celelalte lucruri mi se par ireale. Lucrurile adevărate sunt sentimentele, visurile, scrisul...
citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!



Jen: Jack, am avut iubiţi, am avut prieteni, dar nu a existat un băiat care să-mi fie doar amic. Care să nu încerce să se culce cu mine sau care să nu plece în clipa în care i-am spus că nu vreau să mă culc cu el. Care să mă placă... pentru ceea ce sunt. Doar dacă nu te-ai hotărât între timp să fii bisexual? Când ai pus asta la cale a fost mai mult vorba despre tine decât despre mine.
Jack: Hai, lasă-mă. Nu sunt îndrăgostit de Henry Parker.
Jen: Nici eu, dar nu la asta mă refer. Poate că tu ai nevoie de o relaţie.
Jack: Poate că aşa este. Dar aici nu e New York unde băieţii gay se lovesc unii de alţii când ies din dulap. Suntem în Capeside. Populaţia gay: unu. Doar eu.
Jen: Jack, o să ai o viaţă amoroasă. O să ai o viaţă amoroasă incredibilă. O să fie super şi înfricoşător şi o să-ţi schimbe întreaga viaţă când o să aibă loc.
Jack: E uşor să vorbeşti.
Jen: Ştiu că e. Trebuie să ai încredere că uneori se întâmplă anumite lucruri când te aştepţi mai puţin.
replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă, există lucruri importante. Există şi lucruri urgente. Şi există lucruri importante şi urgente. Goethe spunea "Nu lăsa niciodată lucrurile importante la mila celor neimportante", însă această perlă de înţelepciune — deşi sună bine în teorie — este foarte puţin aplicată. Omul este un animal al recompensei imediate şi dovedeşte neobosit cum preferă un câştig mic imediat, urmat de pierderi, în dauna unui câştig mare în viitor. Preferă un moment de fericire efemeră urmat de suferinţe în dauna împlinirii pentru tot restul vieţii. Omul îşi spune "o viaţă am, dacă nu trăiesc acum, atunci când?", dar nu se gândeşte niciodată "ce mă fac dacă trăiesc mult şi nu am un plan pentru asta?"
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distrugere & creaţie
Când distrugi, creezi lucruri.
Când creezi, distrugi lucruri.
Lucrurile materiale nu sunt create şi nici distruse.
Finalmente, aceste concepte sunt conectate-într-o unitate.
Numai cei înţelepţi ştiu cunosc aceste lucruri.
Aşa că în loc să dezbateţi acest subiect cu prejudecăţile voastre,
Apropiaţi-vă de el în mod simplu.
Cei care se apropie în mod simplu, doar aplică ideea.
Cei care o aplică, se conectează cu ea.
Cei care se conecteaza cu ea şi-o însuşesc.
Aceasă înţelegere lesne de obţinut nu-i departe.
poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert McKee (când, în timpul unui seminar, Charlie Kaufman i-a cerut sfatul cu privire la scenariul său nou în care "nu se întâmplă mare lucru"): Nu se întâmplă mare lucru în lumea asta? Ţi-ai pierdut minţile de tot? Oamenii sunt ucişi în fiecare zi. Au loc genocide, războaie, fapte de corupţie. În fiecare blestemată de zi, undeva în lumea asta cineva îşi sacrifică propria viaţă pentru a salva pe altcineva. În fiecare blestemată de zi, undeva, cineva ia o decizie conştientă de a distruge pe altcineva. Unii oameni găsesc iubirea, alţii o pierd. Pentru numele lui Dumnezeu, un copil se uită cum mama sa este bătută pe treptele bisericii. Cineva moare de foame. Altcineva îşi trădează cel mai bun prieten pentru o femeie. Dacă nu eşti în stare să găseşti toate aceste frânturi de viaţă, atunci, dragul meu, habar n-ai ce este viaţa! Şi de ce naiba îmi iroseşti cele două ore extem de importante pentru mine cu filmul tău? Eu nu am niciun folos de pe urma lui! Nu am niciun afurisit de folos de pe urma lui!
Charlie Kaufman: Bine, mulţumesc.
replici din filmul artistic Hoţul de orhidee
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie şi distrugere
Când distrugi ceva, creezi lucruri.
Când creezi ceva, distrugi lucruri.
Lucrurile materiale nu sunt create şi nici distruse.
Finalmente, aceste concepte sunt conectate-într-o unitate.
Numai cei înţelepţi ştiu cunosc aceste lucruri.
Aşa că în loc să dezbateţi acest subiect cu prejudecăţile voastre,
Apropiaţi-vă de el în mod simplu.
Cei care se apropie în mod simplu, doar aplică ideea.
Cei care o aplică, se conectează cu ea.
Cei care se conecteaza cu ea şi-o însuşesc.
Aceasă înţelegere lesne de obţinut nu-i departe.
poezie de Chuang Tzu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu durează ani întregi să-i cunoaştem pe oameni, asa cum credem noi, poate că lucrurile importante sunt cu mult mai simple. Poate contează mai mult să vedem în profunzime, să ştim ce fel de prieteni sunt sau că fac torturi pentru oameni, aşa cum credem noi; poate că lucrurile importante sunt cu mult mai simple.
Anna Todd în Nimic mai mult
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!



Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă
Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac
ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...
acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...
iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...
spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...
da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...
nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...
iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...
poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dr. Cameron: Am la dispoziţie doar o seara cu tine, o singură şansă. Şi nu vreau s-o irosesc vorbind despre ce filme îţi plac sau ce vinuri nu poţi să suferi. Vreau să ştiu ce simţi - pentru mine.
Dr. House: Trăieşti cu iluzia că poţi rezolva toate imperfecţiunile. De asta te-ai măritat cu un bărbat care murea de cancer. Nu iubeşti, ai nevoie. Şi acum că soţul tău a murit, îţi cauţi următorul caz de suflet. De asta ai ieşit cu mine. Sunt de două ori mai batrân decât tine, nu sunt frumos, nu sunt fermecător; nu sunt nici măcar de treabă. Însă sunt exact ceea ce îţi trebuie. Sunt defect.
replici din filmul serial Dr. House
Adăugat de Ioana Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel mai mare critic al meu. Înainte ca oricine altcineva să mă critice, deja m-am criticat eu însumi. Dar pentru restul vieţii mele, o să fiu cu mine şi nu vreau să-mi petrec viaţa cu cineva care este mereu critic. Deci, am să mă opresc din a fi propriul meu critic. Este timpul să accept toate marile lucruri despre mine.
citat din C. JoyBell C.
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi deşteaptă, sunt şi proastă. Sunt şi frumoasă, sunt şi urâtă. Sunt şi curajoasă şi fricoasă. Sunt bună şi rea. Toate aceste caracteristici îmi aparţin. Şi încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalţi pentru că uneori nu le pot recunoaşte în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aş putea recunoaşte la ceilalţi ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalităţii mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt, în realitate mă accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalţi. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalţi se regăsesc şi în mine însămi. Deseori fac lucruri prosteşti pentru că îmi doresc şi eu, ca şi tine, să nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea şi iubirea celor din jur. Abia când renunţi la măştile care te compun îţi dezvălui măreţia şi perfecţiunea din tine. Acceptă că ai defecte şi ai calităţi. Şi de fiecare dată când arăţi cu degetul spre ceva frumos sau urât aminteşte-ţi că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Aşa cum Jacques Salome spune: Şi acum vorbeşte-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?
citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Eu voi pleca la tata
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine
închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna
e destul de lungă
tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte
în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană
emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (1 februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!


Gusteau (când Remy este încuiat în cuşcă): Aşadar, noi am renunţat.
Remy: De ce spui asta?
Gusteau: Suntem într-o cuşcă dintr-un portbagaj de maşină, aşteptând să ne facem un viitor în produsele congelate.
Remy: Nu, doar eu sunt în cuşcă. Eu am renunţat. Tu eşti liber.
Gusteau: Sunt atât de liber pe cât îţi imaginezi tu că sunt. La fel ca şi tine.
Remy: O, te rog. Sunt sătul să mă tot prefac. Mă prefac că sunt un simplu şobolan pentru tata. Pretind că sunt un om cu ajutorul lui Linguini. Îmi imaginez că tu exişti ca să pot avea pe cineva cu care să vorbesc! Îmi spui lucruri pe care le ştiu deja! Ştiu cine sunt! De ce am nevoie ca tu să-mi spui asta? De ce trebuie să mă prefac?
Gusteau: Dar nu este aşa, Remy. Tu nu ai făcut asta niciodată. (Dispare.)
replici
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie uşor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl ştii.
Joey: Ştiu că voiam să fii acolo. La sfârşitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce voiam să spun. Ştiu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile şi abia acum am reuşit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Şi poate că acesta este sfârşitul nostru. Poate că ne simţim atraşi unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu ştiu, dar ştiu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm şi peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl ştiu cu siguranţă este că nu vreau să se întâmple asta.
replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lucrurile care sunt importante pentru mine sunt prietenii apropiaţi, familia şi să fiu bună cu ei.
citat din Salli Richardson
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.
replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
