Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

Unde-i Iram cu trandafiri, suspini,
Şi cupa lui Jamshyd cu şapte crini?
Sunt duşi – dar un Rubin mai râde-n Vin,
Pe-alei trec fete cu ochi mari, senini...

Azi nu mai bea vin David cel Divin,
Deşi se-aude-afară-ndemn: "Vin! Vin! "
Cât cântă privighetori în Roze,
Să beau Vin Roşu vreau... şi să închin.

Saltă Cupa-n luna lui April,
Cât Mierla Vremii-i toată numai tril –
În haina penitenţei nu-i folos,
Aprinde lampa vieţii,-al ei fitil.

La Bagdad, şah de-aş fi acuma eu
Şi-oricât de dulce-ar fi Paharul meu:
Vinul vieţii se scurge strop cu strop,
Frunzele Vieţii cad, tot cad mereu.

De vrei, spui, zilei mii de Roze-i ceri –
Nu, chiar? Dar unde-i ziua cea de ieri?
Şi vara asta toată numai Flori,
Nu stă cumva pe locul altei Veri?

Trăieşte azi! Ce treabă-avem noi cu
Kaikobad cel Mare sau Kaikhosru?
Ameninţe cât vor Rustum sau Zal,
Cheme Hatim la Supă – nu te du.

Stai lânga mine, briza ne dezmierde
Aici între deşert şi oaza verde,
Unde nu-i Rob nu-i şi nici Sultan nu este
Şi în Pacea lui Mahomed te pierde!

Un Tom de Versuri sub smochinii verzi,
Tu, un Ulcior de Vin şi-o Pâine – vezi?
Atâta-i fericirii de ajuns,
E Raiu-n care te conjur să crezi!

Gloria Acestei Lumi vor unii,
Dupa Paradis tânjesc nebunii,
Oh, ia bani Peşin şi fugi de Credit,
În vorbe bat tobele Minciunii!

Deasupra noastră-un Trandafir regesc
Râde-n boboc: "Cântând în lume cresc,
Iar când Haina-mi de Mire s-a tocit
Grădinii-o înapoiez – şi-i mulţumesc! "

Cine-stăpânit peste tezaur
Şi cine-a udat Bobul de Aur,
La fel, să doarmă, s-au întors cuminţi
Sub iarbă, hrănind acelaşi Laur.

Secundele Lumeşti în care crezi,
Pierdute sau Găsite, sunt Dovezi
Ca Neaua sau Nisipul din deşert,
Ca Umbra scuturată prin livezi.

Iată, prin acest Caravanserai
Ca ploaia au trecut cămile, cai,
Derviş, Şeic... Cum i-a chemat Soarta,
Toţi au pierit, alai dupa alai.

Unde-a băut Jamshyd, sub Trandafir,
Doar şerpi vin azi să doarmă în potir,
Nici chiar Bahram, marele vânător,
Nu l-a putut trezi din somn pe-Emir.

Căci cred: Roze-atât de roşii cresc doar
Acolo unde-a sângerat Cesar,
Iar Zambila din grădină vine
Dintr-un Sân alb sau os de tânăr Ţar.

Şi Menta asta renăscând la mal
De apă, unde stăm, golind pocal...
Atinge-o încet căci cine ştie
De pe ce Buze-a curs aici, pe val

Ah, Dragii mei, umpleţi Cupa care
Spală pe-Astăzi de Regrete-amare,
De griji pe Mâine – când o să fim iar
Cei de dinainte de născare.

Cei mai iubiţi, mai vrednici şi mai buni
Chemaţi de ani, de zile şi de luni
Şi-au băut Cupa şi rând pe rând s-au dus
La locul de odihnă, sub aluni.

Iar noi, care râdem în cămara
Fostă nu demult a lor, când vara
În roşii flori se-alintă, vom plânge-n
Dimineaţa cui, căci vine seara?

Să cheltuim averile acum,
Înainte s-ajungem umbră, fum;
Ţărână în Ţărână -acolo mergi:
Nici Vin, nici Dans, nici Cântece – doar Scrum!

Trăind Astăzi sau Mâine-i tot un drac.
O vară ai – cât viţa pe arac ;
Despică noaptea glas de Muezin:
"Răsplată nu-i în cer, fă-ţi clipa veac!"

Toţi Sfinţii şi-‘Nţelepţii ce, mă rog,
Ne-au predicat de Iad şi Rai cu-aplomb
Ar trebui respinşi ca falşi Profeţi
Şi astupată gura lor cu colb.

Tânăr fiind am ascultat frecvent
Savant şi Sfânt, dovezi şi argument
Despre Paradis si Iad; palavre,
Pe-unde-au intrat au şi ieşit – urgent.

Tu, trăieşte Azi, îngână-ţi Cântul
Şi ascultă-n Adevăr cuvântul
Crescut şi luminat de mintea mea:
"Ai venit ca Apa, pleci ca Vântul. "

În ora-ţi strâmtă tu nu ştii nimic
De drumul lui A mare spre Zet mic,
Nici despre câtă ţară-ncape-n ceas
Şi nici de ce bătrânilor li-e frig.

Te întreb, unde vei pleca de-aici
Şi-aici de unde ai venit, îmi zici?
Multe cupe cu Vin va trebui
Să beau, să uit că-s Trecător, amici!

Din Vortexul Planetei, până sus
La Tronul Marelui Saturn m-am dus –
Noduri, mii, am dezlegat, dar taine
Ca Nodul sorţii omeneşti, vai, nu-s!

Uşa bolţii-i zăvorâtă bine,
Voalu-i gros pe creier, pe retine;
Se-aude-un zvon că-am exista noi doi...
Şi-apoi nimic despre "Mine – Tine".

Nu ştie Argila drumul Sorţii,
Nici Marea care-şi jeleşte morţii
Şi nici Cerul revelat de stele,
Rotindu-se în aflarea Porţii.

Iar când, pe Cel ascuns după Perdea,
Am implorat s-aprindă-o lampă-, o stea,
Să văd drumul, răspunsul a fost scurt:
"In veac, va fi doar umbră-n mintea ta"

Am atins gura-acestei Căni de Lut
Să-aflu Secretul Vieţii neştiut –
Şi, buză-n buză, mi-a şoptit, " Eşti viu,
Bea! Nu există Viitor, şi nici Trecut. "

Eu cred că Vasu-acesta, Învăţat,
A sorbit Vin şi a iubit odat',
Iar buzele-i pe care-am sărutat,
Câte săruturi au primit – şi dat!

S-a-întâmplat, să-am norocul de curând
Să văd Olaru-argila frământând;
Iar Lutul ud, sub degete-apăsat:
"Oh, doare, mai uşor, te rog, fii blând. "

Întâiul Om, se spune, la-început,
Nu-a fost croit din Suflet, ci din Lut;
Din prafu-acela prim ne tragem toţi,
Un dar împărtăşind, un prim ţesut.

Şi, poate, atunci când cade un strop
De Vin Roşu peste pământul orb
Se stinge-un foc sau o durere,-un dor
Arzând în huma-n care-ncet mă-îngrop.

Cum apă cer Crini cu-alura suplă
La norii din Cer, aburi pe-o lupă,
La fel şi tu, Vin cere şi bea pân'
S-o răsuci Cerul – goală Cupă.

Şi -astfel Omenescul şi Divinul
Îşi vor contopi-n sfârşit Destinul:
Cu Ieri şi Mâine-n Azi, vom fi Eterni;
Şi abia-atunci şi-o pierde harul, Vinul

Şi dacă Vin tu bei şi buze-apeşi,
Începe şi sfârşeşte Toate-n Da- deşi
Gândeşti că Azi tu eşti tot cel de Ieri,
Oh, Mâine mai puţin tu nu vei fi.

Când Îngerul cel Negru va veni,
Pe înserat sau poate-n zori de zi,
Şi sufletului Cupa îi va da,
Nu ezita, bea tot – şi vei dormi.

De-i Spiritul de praf mult mai presus
Şi poate-n Paradis de vânt fi dus,
Nu e ruşine, nu-i ruşine lui,
Să zacă-n lut, ca în bârlog un urs?

Aici e doar Arena unde-o zi
Domneşti ca un Sultan, pentru a fi
Trăsnit apoi de Ferrash cel Urât
Şi Morţii dat plocon, cât ai clipi.

În clepsidră eşti bobul ne nisip
Curgând şi-atât, şi-având acelaşi chip
Oricum ar întoarce Allah vasul –
Să evadezi, nu-i poartă, nici tertip.

Când tu şi eu vom fi trecut de Voal,
Lumea la fel va curge, val cu val,
Cum? Sosirea şi Plecarea noastră?
Spuma mării-n amonte şi-n aval.

Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, ţâşnit dintr-un izvor regal
La mijloc de deşert, o clipă doar
Tovarăş cu lumina – şi Egal!

Şi-ai cheltui secunda care eşti
Căutând Sensuri în cartea cu Poveşti?
Un fir de păr stă-ntre-Adevăr şi Fals –
Te rog, totul depinde cum priveşti!

Un fir de păr stă-ntre-Adevăr şi Fals –
Iar tu, la mijloc, pururi în balans;
Alege Viaţa, Vinul bun şi mult
C-ai dreptu-un lume la un singur dans.

Dar ce secretă Forţă azi sau ieri
Te-a scos din Beznă şi din Nicăieri?
Are Stăpânul un scop, şi care?
Căci El trăieşte veşnic, dar tu pieri.

Un moment aici şi apoi din nou
Întorşi în Noaptea Mare, în cavou –
Căci El concepe întreaga piesă
Din care sesizăm doar un ecou.

Când AZI, cât Eu sunt Eu, viu şi-întrebând,
Nu capăt un răspuns de la Pământ,
Nici de la Uşa-nchisă din Tării,
Să capăt un răspuns când nu mai sânt?

O, nu pierde ora-n vânătoare
De una-alta, când, unde, oare;
Fii Esenţei din Struguri musafir,
Nu-ţi dori alt fruct din lumea mare.

Vă-amintiţi, prieteni, cu ce chindie
Am serbat a doua căsătorie,
Când divorţând de Raţiunea stearpă
Am luat Roza de Şiraz Soţie!?

Deşi cu compas şi riglă-am calculat şi-n
Logică m-am scufundat s-aleg pe "E"din
"Nu E", pe mine cel intens, profund,
Mă-ntâlnesc doar râzând în cupele cu vin.

Cifrele, zici, cu care eu compun
Din zile şi-ani un Calendar mai bun?
Şi ce se afla-n calendar? Un ieri
Pierdut şi-un mâine nenăscut – vă spun.

Nu demult, mi-a adăstat la poartă
Un Înger cu-o oala-n mână – Iată!
Mi-a dat din struguri roşul cel divin
Să gust – O, Licoarea parfumată!

Cu sofisme, zeci, şi argumente
Să-alunge Vinul vor preoţi, secte:
Pe-Alchimistul care schimbă-n Aur
Plumbul vieţii noastre imperfecte!

Ferească Mahomed de-aşa-întâmplare,
Profetul Lui Allah cel Viu, El care
Ne-apară de spaime şi regrete
Şi de Prostia cea molipsitoare!

De ce mi-e mâna pe pahar mereu?
Dar Seva Vieţii-i de la Dumnezeu!
Deci, sfântă fiind, trebuie s-o bem;
De-i Blestem, bând, să-o blestemăm din greu!

Să-abjur Balsamul Vieţii,-al lui altoi,
Nădăjduind la Viaţa de Apoi,
Sperând ca nu-ş'ce depărtat Nectar
Va umple cupa-mi când voi fi noroi!!

Spaime de Iad, nădejdi de Paradis!
Viaţa e scurtă – fapt de El decis –
Floarea scuturată pe veci moare,
Celelalte-s păreri, vise în vis!

Ce straniu, nu? Din miriade,-acei
Care au trecut prin uşa Beznei,
Nu s-a-ntors nici Unul să ne-arate
Că, DUPÃ, viaţa are-un sens, temei.

Teoriile atâtor deştepţi
De dinaintea noastră, Înţelepţi,
Sunt basne pe care, treziţi din somn,
Le-au spus – şi s-au întors în somn – Profeţi!

Am mers cu Logica-n zări, departe,
Să aflu ce-i Viaţă şi ce-i Moarte;
Şi-acum la şaptezeci de ani vă spun"
"Sufletul, pe Iad de Rai desparte. "

Rai? Setea ogoită la cişmea;
Iad? Tău'-n care a căzut o stea,
Căderea-n Bezna de-unde am venit,
Care ne cheamă-acasă şi ne vrea.

Căci nu suntem decât un rând în mers,
Umbre pe-elipsa cu conturul şters,
Cu Soarele Focar – şi-n spatele-i
Maestrul Show-ului din Univers.

Dar în Jocu-I, au Piesele vreun rost
În sine, au un sens? E-un joc anost
Unde doar El mută şi aruncă
Pionii-n coş – sau viaţa, câtă-a fost.

Dar în Show se Moare şi se Naşte,
Cum pe Jucător voinţa-l paşte;
Iar El care te-a împins pe tablă
Ştie, ştie Tot, Totul cunoaşte!

Celestul Creion destine-împarte
Prin scrisu-I – şi trece mai departe;
Nu poţi, apoi, o pagină să schimbi,
Nu-s Lacrimi să speli o mică parte.

Şi-acel Castron întors, de-i zic ei Cer,
Sub care-n tină ne târâm, stingher –
Nu imploraţi la el vreun ajutor,
Că-i nevolnic ca noi şi efemer.

In Primul Lut s-ascunde-un Ultim Om,
Şi-n Ultima Suflare-un prim Atom;
Din zorii Facerii-s decişi Alfa
Şi Omega, secretul din binom.

Ieri a clădit Sminteala zilei de-Azi;
Mâine-n Triumf sau Plâns, tu Creşti sau Scazi.
Bea! Că nu ştii când o să pleci, de ce;
Bea! Ca nu ştii cum ai venit, pe ce talaz!

Îţi spun, pe când din Ţel, de la-început,
Parwin şi Mushtari s-au desfăcut,
A fost predestinat ca Huma mea
Şi Sufletul să fie prin Sărut

Cu Vinul logodit – El, pe furiş,
Mi-a-atins o fibră: lasă-l pe Derviş
Să-încalce legea căutând în Vin
Chei, Parole şi Porţi Secrete – Pish!

Totuşi, dacă Soarele Iubirii
Sau Urii-mi va arde trandafirii,
Prefer incendiul Roz din taverna
Cu Vin Bun, nu Templul Amăgirii.

Din GOL venind, un Conştient Ceva
Plăcerii-i pune interdict şi va
Trimite-n Iad pe Veci pe-acel care,
Semeţ, Comandamentul v-a-încălca!?

Ce?! Voi fi în Rai recompensat
Că n-am căzut plăcerii în Păcat –
Sau pedepsit ca Debitor într-un
Contract inexistent? Ce troc ciudat!

Chiar Tu prin gropi şi glod ai desenat
Drumul pe care merg şi-am mers, odat',
Şi ai trimis pe Diavol pe pământ;
Şi-mi pedepseşti Căderea în Păcat?!

În Eden, nu Tu pe-Adam din Lut ai
Zămislit şi-ai adus pe şarpe-n Rai?
Dar pe Pământ, ca om, pentru păcat
Iertare-ades o să primeşti – şi dai!

Sub sfânt pretext că-i Ziua la apus
Flămândul Ramazan deoparte-am pus
Şi-apoi în casă de Olar am mas,
Privind la vase şi la-al roţii fus.

Oale, fel de fel: mari, mici, cochete,
Pe podea şezând sau pe perete;
Unele vorbind fără-ncetare,
Altele,-ascultând pe îndelete.

Una zicea: "Fie clară treaba
Nu m-a modelat din Lut degeaba,
Nici mi-a croit un bust, ca mai târziu,
Din trupul meu, spart, să crească nalba!"

Alta: "Oala n-ar sparge-un zvăpăiat
Zbanghiu – din care bea când e-însetat –
Iar El, care din ţărnă mi-a dat Chip,
Să mă sfărâme fiindcă-I supărat?!"

Dar a treia, vorbind încet şi rar,
Cum sta-între ceaşca albă şi pahar:
"Râd de mine toţi că cică-s neagră –
Cum? N-a fost mâna-aceluiaşi Olar?! "

Oricum, cineva din grupul cel flecar,
Un vas osos şi-nalt, un sfeşnicar:
" Destul, cu Vas şi Lut, cu-Olar – vă rog,
Cine-i Oală şi cine e Olar? "

"Se-aude de-Unul ", zisese-altcineva,
" Care-aruncă sau sparge-orice Ulcea
De El făcută, dar mai sucit – Pish!
Un Om Bun n-ar face aşa ceva. "

"Contează mai puţin" spuse-o cupă,
"Cine m-a făcut, cât cin' mă pupă;
Hai, umpleţi-mă cu Vinul Roşu
Şi mi-oi aminti ce-a mai fost, după."

Şi oalele, vorbind, au pus de-un chef,
Când Luna, sus, bujori cosea-n gherghef,
Iar una, mai zurlie: " Dragi surori,
Să închinăm pentru Olarul Şef!"

Cu-al viţei Suc încântă-mă puţin,
Iar Mort îmi spală Trupul tot cu Vin;
Aşterne-mi pat sub ierburile verzi,
În grădina cu-alei şi pelerini.

Din oasele-ngropate emanând
Miros de Vin în aer, când şi când,
Trecătorii vor fi plăcut surprinşi ;
Şi -astfel voi reveni la voi – în gând.

O, Idoli îndrăgiţi, cumva mă tem
Că pentru mine-aţi fost mai mult blestem:
Mi-am înnecat Gloria în Vin şi
Vândut Renumele pentru-un poem.

Ştiu, Căinţa-am jurat şi nu Păcat,
Dar oare fost-am treaz când am jurat?
Şi apoi, venind April cu Roze,
Virtutea-n Trandafiri şi-a făcut pat.

Din Vin s-a adăpat Ispita mea
Şi mi-a-înroşit Onoarea Albă – Bea!
Ce pot oare Crâşmarii cumpăra
La fel de bun cu ce vând pe tejghea?!

Primăvara cu Trandafirii ei
S-a scurs din carnea mea precum un clei;
Privighetoarea ce-a cântat pe ram
Va înflori cu mine-n ghiocei!

O, şi-aş mai vrea: Izvorul din Deşert
Să-aprindă-un licăr, să dea semn discret
Spre care Călătorul însetat
Să se-ndrepte – nu bâlbe de Profet...

Şi-aş mai dori un Înger, cât încă
Nu-i târziu, să-mpingă-n drum o stâncă
Şi să oprească Roata Sorţii-n loc,
Sub roze să mai rămân–sau lângă.

Iubire,-am putea conspira cu EL,
Noi doi, să schimbe Firea în vreun fel?
Şi, descompusă, s-o ivim la loc
Pe oful inimii, pe-al ei model!?

Tu ne-ai vegheat din cerul de opal,
Frumoasă Lună Plină, an de an –
De câte ori vei răsări de-acum,
Privind spre noi – dar pentru mine-n van!

Şi când cu ea, O, Saki, o să treci
Şi praf stelar vei curge pe poteci,
Când o să-ajungi unde-mi este somnul,
Varsă-un pahar pe locul meu de veci!

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
şi-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în braţe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguştiuc,
flori de mai şi flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
şi aduc spre dimineaţă
stropi de rai, stropi de verdeaţă
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheaţă
dacă au fugit din viaţă
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat şi le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuţi
când, pentru doi-trei bănuţi,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparţine
şi când pruncii înţelepţi
au trimis prin doi profeţi
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

E secretul, patima...

Lacrima e nemurirea
celor care-şi lasă firea
şi se duc grăbiţi la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naşte ură
şi nici hoţi care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i linişte şi pace,
nimeni ca să te provoace...

Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
şi-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!

poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Bun, deci... Vrei să-mi spui ce se întâmplă?
Pacey: Nu e ceea ce crezi tu, Dawson, nici pe departe.
Dawson: De unde ştii ce cred eu?
Pacey: Pentru că se vede pe faţa ta, amice! Da, eu şi cu Joey am petrecut mult timp împreună în ultima perioadă, pentru că am fost aici încercând să învăţăm să dansăm şi apoi ea mă învaţă trigonometrie. Dar ce mi se pare mai interesant e că dintre toate blondele şi bruntele posibile, dintre femeile pe care noi le cunoaştem, prima care ţi-a venit în minte a fost Joey. Oare de ce?
Dawson: Pacey, nu o să scapi încercând să mă analizezi pe mine.
Pacey: Doar te întreb ceva simplu. Adică, Dawson, tu şi Joey... nu mai e iubita ta.
Dawson: Da, nu mai este.
Pacey: Da... aşa că de ce mai purtăm discuţia asta? Înţelegi ce vreau să spun? Eşti acelaşi tip care mi-a spus acum câteva săptămâni că voi doi aveţi nevoie să fiţi separaţi.
Dawson: Mda, trebuie să mergem pe căi diferite, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că...
Pacey: Că ce? Că şi ea o să-şi continue viaţa... sau poate că nu ţi-a trecut prin minte că în drumul ei s-ar putea opri la mine, despre asta este vorba? Dumnezeule, frate, aşa faci mereu, vorbeşti şi iar vorbeşti şi nu te asculţi. Spui că ai trecut peste ea, dar nu este aşa. Sunt doar cuvinte care nu înseamnă nimic pentru tine.
Dawson: Nu ştii despre ce vorbeşti.
Pacey (râde şi se întoarce şi arată spre Joey care dansează cu un bătrân): Uită-te la ea, Dawson. Uită-te bine, este o zeiţă, prietene. Cât timp credeai că o să treacă până să apară vreun tip care s-o placă?! Pe bune, frate, şi când o să se întâmple asta ce o să faci?
Dawson: O să... o să accept totul aşa cum o să fie.
Pacey: O să accepţi totul aşa cum o să fie, hombre, poate că ar trebui să-ţi dai seama de acum pentru că tipul care o să apară nu o să fie prietenul tău cel mai bun şi nu o să-ţi ceară permisiunea, tipul ăla o să se uite bine la ea şi o să treacă peste tine.
Dawson: Ce ascunzi tu, Pacey?
Pacey: Ce?
Dawson: Pentru că toată analiza asta a vieţii mele amoroase nu schimbă faptul că nu mi-ai răspuns la întrebarea mea iniţială, de ce am găsit prezervativul ăla?
Pacey: De ce îmi mai bat capul? (Se întoarce şi pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi aparţine soarta!

Minţită a fost iubirea mea pe când iubeam...
Cântau cocori şi corbi sub cerul moale;
M-am dăruit apoi spre siderale,
Din grija ce o resimţeam.

N-am fost să trec decât pe unde plânge vara,
Din griurile de pe paleta de culori
Răzbit-au ochi pătrunzători,
Pictaţi numai când vine seara.

Nu am ales pe cineva anume special...
Mi-a fost ales pentru-a-nvăţa iubirea.
Nici ochii şi nici mintea nu uită amintirea,
Nici spiritul, de-ar fi chiar glacial.

Când ţi-e permis pe el ca să iubeşti,
Nu poţi negocia, sau cere altul...
Nu poţi rezilia sau arde pactul,
Pe care vrei aici să-nlocuieşti.

Îţi este dat ca să iubeşti şi-atât.
Tu n-ai puterea să hotărăşti pe cine...
Nu poţi opri, sau ignora pe-acel ce vine,
Fie frumos, sau poate chiar urât.

Schema ta de viaţă nu e planul real.
Tu l-ai uitat când ai venit pe lume;
Zadarnic îţi pui soarta în albume,
Doar unul e autentic şi legal.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost aici!

Cât de vicleană poţi să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înţeleg ce-ai vrea să ştii,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăţi
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părţi,
Căci de greşeală n-ai scăpat.

Nu-ţi cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guşti din măr, eşti goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înşelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De eşti sau nu mai eşti cu el,
şi chiar de mi-aş reface viaţa,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ţi-o porţi dar nu ţi-e lanţ,
Şi nu te leagă de nimic,
Sunteţi iubiţi, dar foşti amanţi,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te mai fă de râs,
Trăieşte viaţa ce-ai ales,
La rândul meu şi eu am plâns,
Şi nimeni lacrimi nu mi-a şters.

Poate vei plânge de ruşine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram şi crud, eram şi tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Şi nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toţi ştiu.

De vrei să nu te ştie lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Şi nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aştepta să fac ceva,
Ştiu că ţi-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Hristos este Viaţa

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Şi-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viaţa şi cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Şi mi-arată doar iubirea
Ca Fiinţa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăţia
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ţine azi fiinţa
Şi ne dăruie credinţa

Prin Hristos şi doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieţii sfinte Miel
Ne e scop şi ne e ţel
El ne e înviorare
Şi în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Şi de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veşnicia
Viaţa noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Şi e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieţii cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Şi spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Şi viaţa ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui braţe să o ţină
Fiind dar fără de vină
Tatăşlui s-o-ncredinţeze
Şi-n ceruri să o aşeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susţină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Şi că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca şi Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ţi dăruim
Mire scump şi minunat
Să-ţi dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!