Nu, cântecului laş

Îmi este teamă să reflectez la propria mea moarte,
Când va veni – şi dacă-atunci, cu plămânii-n pioneze,
Voi lupta pentru aer în ora cu cadrane sparte
Sau voi aştepta, resemnat, creierii să-mi explodeze.

Şi nu-s laşul căutând cu inima de temeri friptă
Alinare-n vrăji sau basne scornite de prezicători:
Eu ştiu, morţii sunt surzi, ei nu mai pot auzi din criptă
Cântecul a una sau a o mie de privighetori.

Eu ştiu, morţii-s mai orbi ca orbii, ei nu mai pot să vadă
Prietenii închizând ochii în faţa urâciunii
Cu groază şi stupoare, şi-s de-înţeles, căci mai degrabă
Un şoarec viu să fii, decât om murind – gunoiul lumii.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu...

Nu ştiu ce viaţa îmi rezervă mâine...
Nu ştiu de va fi bine cum doresc...
Dragostea să vină, să răsune,
Căci doar prin dragoste mă împlinesc.

Nu ştiu de m-ai iubit vreodată...
Să te întorci, să ne iubim nespus...
Ceasul rău, să vină niciodată,
Iar dragostea să nu aibă apus.

Şi ştiu că mult ne va fi bine...
Şi ştiu ce mult putem iubi...
Inima să nu mai suspine,
Şi de regrete, nu ne vom lovi.

Şi ştiu o viaţă ce o visez cu tine...
Atât de fericită... ca în vis...!
Visul realitate el devine,
Şi fericirea ieşită din abis...

Şi ştiu că ai temeri adânci...
Ţi-e teamă de tot ce va urma...
Te rog iubirea să n-o mai arunci,
Şi nici pe mine să mă laşi în urma ta...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă uit la oameni şi ei se uită la mine zâmbind, atunci ştiu că sunt iubită. Este o vreme când nu am temeri, nu am probleme.

citat din Etta James
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La drum

E-aşa plăcut să te plimbi seara printre izvoare
Când peste nisipul de-aur imense umbre cad,
Când clopote bat blând adâncind tăcerea mare
De-a lungul Drumului Mătăsii către Samarkand.

poezie de James Elroy Flecker din Drumul mătăsii către Samarkand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul este ploaia care mângâie pustiul tristeţii...

RĂTĂCIND...

Sunt trist şi la fel de cenuşiu,
Ca un nor pe cerul pustiu,
Şi vântul îmi suflă din faţa,
Ce greu se-naintează în viaţă!
Ce drumuri cu gropi şi hârtoape!
Sfârşitul e tot mai aproape.
Când vroiam să-mi iau lumea în cap,
Când în piele nu puteam să-mi încap,
Ca să-mi facă în ciudă acum,
Mi se-arată şi netedul drum.
Dar mi-e teamă că-i mult prea târziu,
Doar cărarea cea strâmbă o ştiu...
Şi-s la fel ca un nor cenuşiu,
Rătăcind pe cerul pustiu.
de Ion Ene Meteleu

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi care eram prieteni

Noi care eram prieteni am simţit o înfiorare-n
Seara asta, o subită teamă, o tainică scânteie-anume:
Am luat foc când am auzit acel sunet moale
Murmurat de tine, când m-ai chemat pe nume.

Iartă-l pe bărbatul care, tânăr şi buiac,
Visează desfătări, lovit de-al pasiunii vifor,
Şi iubeşte-l, cum numai zeiţele o fac,
Care n-au copii agăţaţi de genunchii lor.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mări

Trebuie s plec departe spre vest, spre mări mai reci decât Hebridele,
Unde-i ancorată flota stelară, unde strălucesc tineri căpitani cu trese de aur
Pe marea-întunecat-fosforescentă, bântuită de şerpi uriaşi, verde ca un balaur.

poezie de James Elroy Flecker din Porţile Damascului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brumana

Jumătate din pribegii să uit, mă lasă,
Dar păstrează jumătate din zilele-apuse –
Vreau să visez, să visez că-s iarăşi acasă.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surzi şi orbi, bătrânii încă ştiu foarte multe.

proverbe finlandeze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 130

Ochii iubitei nu-s precum un soare;
Buzele ei nu-s roşii ca mărgeanul;
Neaua e albă, sânul ei gri pare,
Păru-i sârmos şi închis cum e catranul.
Văzut-am roze multe, colorate,
Dar în obraz să-i stea nu se îndură;
Şi sunt parfumuri mult mai delicate
Decât al ei miros ieşind din gură.
Îmi place când vorbeşte, dar ştiu bine
Că muzica mai delicat răsună;
Nu ştiu cum merg zeiţele divine:
Iubita mea păşeşte pe ţărână.

Dar, zău, că este mult mai rafinată
Decât orice femeie lăudată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

7

da, sunt fericit aşa
şi ce dacă nebunia tot aşa se manifestă când
nimeni nu ştie să-mi spună ce-i... bunia...
fericirea când mă smulge ceva din oceanul lumii
şi mă transformă într-o lacrimă
fericirea când umplu golul din ochii mei cu oameni
fericirea când ştiu să dau tot aşa cum ştiu primi
fericirea că am simţurile vii
fericirea opririi oricărei exaltări ecou din aplauze
fericirea să văd clipa un alt început cu tine
iar adevărata fericire mi-ar fi să fii tu fericit mai mult
decât iritat de cum sunt

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A fost o vreme
când mi-aş fi dat
viaţa
pentru un răspuns...
Eram convinsă
că, doar
ştiind foarte mult,
voi putea găsi fericirea.
Acum,
nu mai sunt sigură
de asta, acum,
mi-e teamă să ştiu
ce te-a adus lângă mine,
mi-e teamă
să ştiu ce va urma...
Închid ochii, şi-arunc
tot ce-am iubit, pentru
a supravieţui...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aproape ca-n inimă poţi auzi

Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:

Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –

Orice uşă
De-a mea se supune...

Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulţi din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au ţesut,
au ţesut,
existenţa mea.

Şi de m-aşez lângă tine
Şi-ţi spun încet: am suferit –
Auzi tu?

Cine ştie cine
mă-ngână şoptit.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii întunecate

moartea jonglează cu mine în fel şi chip
un joc dur ciudat şi greu de înţeles
dar eu din gânduri albe speranţe înfirip
mereu să mă poarte pe drumul ales.

nu vreau ca Dumnezeu să-mi dea o pedeapsă
căci în multe feluri adesea am greşit
credinţa luminează, aprinde o sinapsă
conlucrează cu lumina de la răsărit.

tot mai des la moarte îmi este gândul
sunt pe lista ei la un număr impar
ştiu că o dată îmi va veni rândul
de splendorile vieţii să mă separ.

duc lupta cu cu boala cu timpul perfidul
dar cu sufletul aprofundez un angelic tipar.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche...
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă şi suflet eu ţi-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ţine la distanţă...
De câte ori n-am vrut să îţi spun totu'-n faţă,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port şi grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ţine ascuns.

Şi nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă. Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos, pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el speranţe investesc...
Atâţia ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni, care să mă-nţeleagă...
Să-mi înţeleagă lupta şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti fără să poţi avea
În faţa neputinţei nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Şi tocmai de aceea n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai simplă modestie este să apărem goi în faţa celorlalţi... Ne este atât de greu să fim adevăraţi unii cu alţii... Ne este teamă că suntem greşit înţeleşi, sau că părem prea uşuratici, la îndemâna celor care ne privesc. Nu ne expunem niciodată. Pentru că ne lipseşte tăria de a fi adevăraţi, de a ne accepta limitele, pentru ca apoi să ni le înţelegem, şi să ni le transformăm, în felul acesta, în tărie de caracter. Mie îmi place simplitatea, atunci când e însoţită de umilinţă. Îmi plac oamenii care ştiu să simtă furtunile pe propria piele, care ştiu să desluşească parfumul lucrurilor, să le înţeleagă esenţa.

citat din Alda Merini
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la orbi învaţă

De la orbi învaţă
Şi ia seama bine
Ce-i vederea-n viaţă
Şi viaţa-n sine.

De la surzi învaţă
Şi ascultă bine
Cum cheamă la viaţă
Cuvântul din tine.

De la prunci învaţă
Inima curată
Ce-ţi aduce-n viaţă
Pace necurmată.

De la orice floare
Învaţă mereu
A vieţii splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.

Dumnezeu te învaţă
Viaţa din Scriptură
Căci Scriptura-i Viaţă,
Har fără măsură.

De la vânt şi ceaţă
Ia învăţătură;
Slava Lui măreaţă
Se vede-n natură.

Căci natura întreagă,
Cerul înstelat,
Face să Se vadă
Cel ce le-a creat.

De la tot ce vezi
Şi auzi învaţă,
Învaţă să crezi
În Suprem şi Viaţă.

Din toate învaţă
Că-n orice suflare
Se vede măreaţă
Mâna creatoare.

Tot ce-a fost creat
Este-n armonie
Cu-al vieţii Împărat
Până-n veşnicie.

"Un Fiu ni S-a dat"
Din ceruri de Sus,
Domn şi Împărat;
Viaţa e Isus!

Poţi alege-n toate
Cât ar fi de greu,
Pentru Eternitate
Domn pe Dumnezeu.

Învaţă să-auzi
Şoapta Lui divină
Ajutând pe surzi
La Hristos să vină.

Fii un văzător
Care îl conduce
Pe nevăzător
Cu râvnă la cruce.

Traiul cu folos
Pe pământ să-ţi fie,
Parte cu Hristos
Să-ai în veşnicie!

Ioan Hapca
10/01/2020 -Zaragoza

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!