Unul despre proverbul "se caută acul în carul cu fân"
Destin ciudat, cumva păgân
Și înțelesu-i cam profund
A stat într-un car cu fân
Și-a intrat un ac în fund.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lui Petre Gigea Gorun
Dintre toți oltenii care
Fac din praz mărgăritare
Despre Petre pot să spun
Că e Gigea ca... gorun.
epigramă de Dumitru Botar-Tabor din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La proces, unul care și-a lovit nevasta peste gură
- Nu, nu vă ascund
Și n-o spun cu ură:
E bună de fund
Dar e rea de gură!
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnului Petre Gigea Gorun, Ambasador, scriitor, poet, epigramist, Pentru cartea "Oameni și destine"
Petre Gigea, de când se știe
A dăruit prietenie
Statornic, bucurie mare
La optzeci și patru tot mai are!!!
madrigal de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
El către ea
- Te-oi purta pe braț mereu,
Că-mi ești dragă ca lumina!
- Vai de mine, scumpul meu,
Ai vândut cumva mașina?
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Preocupări mai vechi
S-a-nvățat cu băutura,
Devenită boală grea.
Dar și-a pus la punct dantura,
Ca să tragă la măsea.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doi politicieni cu chelie mare într-un show de televiziune
E de-acum un adevăr
Explicație firească:
Cum nici unul n-are păr,
Nu pot să se păruiască.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista Cugetul (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Destinul
Destinul nouă ne-a fost dat
Să-mpreunăm un aluat.
De e păgân sau poate sfânt,
Har al aceluiași pământ.
Dă mit și dor împreunării
Și o speranță disperării.
Alunecând prin timpul scurs,
Noi dăm iubirii un parcurs,
Venit din pulbere de astre,
Prinos al zărilor albastre.
Ca spațiul cel nemărginit,
Să ne tot ducă-n infinit.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui zgârcit
Pân-acum, la bătrânețe,
Și-a păstrat un vechi tipic:
N-a dat nici măcar binețe
Fiindcă el nu dă
nimic.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
P. Gigea Gorun
Decât să trăim încovoiați, umili și jalnici,
Hai să ne ducem viața precum copacii falnici!
Acesta este visul meu, sincer vă spun;
Exemplul elocvent: domnul Gigea Gorun!
madrigal de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apropo de înjurături
Fiindcă-i prea slobod la gură
I-ar fi tras o înjurătură
Ca să-l bage într-un loc,
Însă nu mai avea loc.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alerg cu gândul
Alerg cu gândul peste mări și ape,
Peste câmpuri întinse, peste munți,
În Univers pătrund tot mai aproape
Și tot întind închipuite punți.
Alerg prin galerii și prin genuni,
În zbor de chinuite încleștări,
Mai cred și câteodată în minuni,
În timpul ce-l consum în căutări.
Într-un ocean de gânduri mă scufund,
Când liniștea se-ascunde-ntr-un apus,
Ocean nemărginit și fără fund,
Cep doar nedumerire mi-a adus.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Discuție între doi instrumentiști
- De ce ți-ai vândut trombonul?
- Măsură prevăzătoare.
Vecinul și-a cumpărat
O... pușcă de vânătoare.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Film cu sfârșit tragic
Într-un film fenomenal
El și ea se-ndrăgostesc
Sfârșit tragic, că-n final
Plâng și... se căsătoresc.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soțul despre căsătorie
Are o alegere
După multă așteptare:
Cu soția, înțelegere,
Iar cu soacra... coabitare.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viață cumpătată
El abateri n-ar avea
Fiind cuminte și sfios
Nu fumează și nu bea,
Ca să moară sănătos.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui părinte care îi face lecțiile fiului său
În librărie, bietul tată
Cere cartea într-o doară;
N-aveți cumva editată
O algebră mai... ușoară?
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cupola unui circ s-a prăbușit din cauze necunoscute
Oarecum insinuant
Cineva a întrebat:
- Nu s-a dat la elefant
Cumva... praf de strănutat?!
epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La căsătorie, legea obligă să fie și un martor
Cadrul legii, statutar,
Ca pe lângă ea și el,
Martorul e necesar,
Ca la oricare duel.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
El în noaptea nunții
Supărat că n-a fost fată
E, desigur, cusurgiu,
Fiindcă ea nu-i vinovată
C-a găsit-o el târziu.
epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unora
Au fost căi ca să-l îmbie
Într-o vreme străbătută
Calea Rahovei, se știe,
Era totuși, cam... bătută.
epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!