N-o să am

N-o să am niciodată un cântec,
pierdut într-un clar de pădure!
Şi asta numai pe motiv,
că notele mele muzicale,
sunt izvorâte din ecourile,
paşilor tăi de ciută,
într-o poiană,
atunci când cerul,
se întâlneşte cu pământul
şi când piepturile florilor,
pocnesc de sufletul meu,
care-ţi vine mereu la rădăcină,
ca un izvor cristalin,
obosit de aşteptare
şi de prea plin!

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor

De ani şi ani, mereu revin cocorii,
Spre vadul lor de ape cu speranţe,
Aşa cum arcuindu-se-n restanţe,
Pământul însetat rechiamă norii

Şi lutul cald;deschizător de stanţe,
Stăpân peste sudorile candorii,
Răsare luminos la fel ca zorii,
Poemul nemuritelor instanţe,

Iar cerul plin de brazi şi căprioare
De cerbi înalţi cu inima ca para,
Când sevele irump cu primăvara,

Desferecând trecutul, desţelnit de floare,
Cuprins de o frenetică vâltoare,
Izvor de apă vie, cât e ţara!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu de pădure

De-aş fi o pădure lâng-o margine de lac,
Lin mi-ar bate vântul în fiecare copac
Şi aş zâmbi în fiecare primăvară,
Când florile-n poiană mie-o să-mi apară.

Şi oi fi ca o regină-a florilor mărunte,
Iar semeţii copaci de mine-o să asculte
Plângand aşa de tare, eu m-oi înveseli,
Când păsări călătoare la mine or veni.

Şi-oi răsuna de-atâtea cântece voioase,
De simfonii plăcute-a mierlelor duioase,
Iar cerul s-a deschide şi norii i-a-nghiţi
Când măiastra pitulice lin va ciripi.

Cânta-va-n plop o gingaşă privighetoare,
Cu glasul ei divin venit din depărtare;
Iar sufletul mi-a plânge când ea a tot cânta
Şi-atunci o ploaie dulce pe mine va cădea.

Şi s-a stinge soarele ca o lumânare,
Eu voi rămâne singură în lunga zare,
Iar visu-mi de pădure încet s-a spulbera
Şi nimeni niciodată nu mă va ajuta.

Greu e să fi pădure într-o lume de vis
Când nici măcar un luceafăr nu este aprins,
Tot e stins acum în visul meu de pădure
N-aud păsări, nu e vântul şi nici mure.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador arta... când sunt singur cu notele mele muzicale, inima îmi tresare şi ochii îmi lăcrimează şi emoţiile şi bucuriile pe care le trăiesc sunt prea mult de îndurat.

citat celebru din Giuseppe Verdi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu

Te rog să nu mă cauţi
atunci când
dintre norii amintirilor
îţi va apărea
zâmbetul meu
iubindu-te!
Şi nu întoarce capul
după strigătul
care străpunge ceaţa
cu numele tău.
Uită-mă chiar atunci când
simţi atingerea mâinilor mele
în notele unui cântec:
le-am pierdut acolo,
cândva.
Şi dacă, totuşi,
mă vei căuta,
te rog, iubita mea,
nu mă găsi!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum creşte floarea de cireş
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu ştiu câta oară
în catedrala din îmbrătişarea noastră
lumina zilei ne izbeşte
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem uşori ca două respiraţii
ca două idealuri care prind rădacină
în deşertul memoriei...

... şi-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
şi în ninsori de fluturi...

tu nu auzi cum vine primăvara
cum creşte pulsul soarelui
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
cum universul
e un cântec de orchestră
pe care dumnezeu o dirijează
prin notele muzicale
ale inimilor noastre...

poezie de Gabriel Petru Băeţan (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port pustiu prin noapte pasul

Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriş lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Şi stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceaţă azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aştept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Şi de la viaţă ce-aş mai aştepta?
Vreau numai linişte şi libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci şi totuşi pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Şi să se-nalţe răsuflînd mereu.

Şi zi şi noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin şi clar
Şi să foşnească-ntr-una, veşnic verde,
Deasupra frunţii mele un stejar.

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montana

De când cu eclipsa asta
Nae şi-a pierdut nevasta
Dar numai zece minute
Că se descurcase iute.

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul arde
pe urmele paşilor
lacrimi de sosaşi.

haiku de Constantin Păun din Foşnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aş şti, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeaşi.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Şi-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:

În trup – o nevoie de-a dormi,
În suflet – o dorinţă de-a nu gândi
Şi, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranţe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe şi-am înţeles multe
Din cele ce-am văzut.
Şi mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum şi sentimentul că, la urma urmei, capul foloseşte la
ceva.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea cu sufletul curat

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în norii ce treceau voios
deasupra mea.
Şi azi te chem,
cât nu e prea târziu,
şi îi zăresc iar,
doldora de nea!

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în limpezimea apei
de izvor.
Şi azi te chem,
cât nu e prea târziu,
când arde-n suflet
necuprinsul dor!

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în raza soarelui
ce îmi zâmbea roşcat.
Şi azi te chem
cât nu e prea târziu,
iubirea mea,
cu sufletul curat!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da şi nu

... pe cerul plin de stele numai tu
eşti steaua mea
mereu departe- între da şi nu
şi nu şi da

şi printre toate florile doar tu
eşti floarea mea
mereu albastră între da şi nu
şi nu şi da

printre fiinţele din lume numai tu
nu eşti a mea
mereu sfidând când da când nu
când nu, când da...

poezie de Iurie Osoianu (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

***

Când, doamnă, sunt cu tine,
al vieţii duh dispare
din piept spre mădulare:
un mişcător şi un prea dulce bine,
că sufletul se-abţine
în calea lui firească
şi de atâtea bucurii mă lasă.
Dar când te duci, el vine,
prea plin, să-l locuiască -
un ajutor mortal în propria-i casă.
Când te întorci, mă-apasă
plecarea lui din pieptu-mi, ca o jale.
Astfel, torturi egale-s
şi răul şi-ajutorul sau norocul:
când prea iubeşti e cel mai rău mijlocul.

poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţia fiicei

Îl studiez în fiecare seară,
Când vine, de soţie să mă ceară,
Iar el mă studiază când şi când...
Şi-atuncea numai dacă prinde rând!

epigramă de Constantin Păun (2007)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul

într-o noapte, am prins sufletul
în adâncimea universului
era prea mare distanţa
de la mine la el
am îndesat gândurile în buzunare
doar ca să mă aflu în treabă
eram năucit de lumina cerului
curgea zgomotos printre pletele timpului
obosit, am închis ochii o clipă
când m-am trezit
eram dincolo
adică nicăieri
asta a fost ieri
de azi nici nu mai vorbesc
atârnat de umbra paşilor pierduţi
plec spre polul opus
al cui
eu asta nu ştiu să o spui
mă dor acut
vorbele aruncate pe pereţi
în splendoarea unei lumi
rătăcite pe alt tărâm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Desculţ de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit

exact asta cred că îşi doresc şi ei. norii când ostenesc îşi lasă ploile pe unde îi apucă
şi mor. lacrimile duc ultima picătură cu ele. rămâne doar un abur uşor
iar cerul pare că nu ştie nimic. nici măcar nu se încruntă

seceta a ucis orice urmă de normalitate din suflet. priveşti igrasia soioasă
şi consideri că numai zăbrelele mai pot opri degradarea totală
dar şi rugina roade pe tăcute. şi-atunci clachezi.
realizezi că morbul distrugerii face parte integrantă din ciclul vieţii

Doamne, lasă-mi cerul să plâng şi pământul să mă soarbă, dar Doamne
lasă şi un bob de dreptate pe pământul asta pustiit, că poate
reuşesc să înverzesc ca să nu-mi pară rău c-am pătimit...

căutând locul în care de sufletul tău eşti mai aproape...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti idealul şi credinţa

Seara cerul e plin de stele
Şi-n seara asta privesc spre ele,
Sper să văd şi steaua ta,
Ce luminează-n calea mea
Şi mă plimbă-n visele mele
Cu parfumul florilor
Şi freamătul pădurilor,
Mă plimbă-n varful munţilor,
S-ascult cântecul izvoarelor
Şi uitându-mă la tine
Să văd valurile marine.
Energia ta puternică
Să mă poarte-n noaptea adâncă,
Să simt inima cum vibrează
Şi sufletul meu înviază.
Că aşa-mi alină suferinţa
Căci tu eşti idealul şi credinţa.
Şi alungă ale mele amăgiri
Într-un caiet cu amintiri.

poezie de Eugenia Calancea (13 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Satul meu bătrân, satul meu cuminte.
Din nou revin la tine şi sufletul mi-e plin
De o iubire curată şi fierbinte.
Sărut pământul pe care m-am născut.
Îţi mulţumesc cu drag, căci ca un părinte m-ai crescut
Şi mă aştepţi mereu pe al casei mele prag.
Când stau cu fraţii mei la masă şi un pahar de vin închin
Şi gust dintr-un fagure de miere,
Atunci viaţa îmi pare un vis sublim.
Satul meu frumos cu văi, dealuri şi coline,
Tu eşti ca soarele care luminează ziua care vine.

poezie de Vladimir Potlog (5 septembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!