Năluci

Ce-am încercat s-a frânt,
*Nainte de-a se naşte,
Rămână doar pământ,
Spre-a nu mă mai cunoaşte!

S-aprindă-a stelelor văpăi,
Căci e mai bine-n luptă...
Eu voi cânta aceleaşi văi
Şi-aceiaşi rană ruptă!

Să nu vă pese de-un pribeag,
În vremi ce altul cântă,
Un foc a fost căzut sub steag,
La post în clipă sfântă!

De înţeles, în scrisul meu,
Va fi cu neputinţă...
De mila voastră fug mereu,
Căci nu-mi dă trebuinţă!

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 111

Tu soarta să o cerţi de dragul meu,
Zeiţa vinovată c-am căzut,
Că nu mi-a dat în viaţă ce-am vrut eu,
Ci doar un rol, să fiu de toţi plăcut.
De-aceea am şi fost stigmatizat,
Iar firea mea cumva s-a murdărit
Cum boiangiul mâna şi-a pătat;
Tu roagă-te să fiu reînnoit.
Şi între timp, cuminte voi sorbi
Oţet de leac, să curăţ răul meu
Şi că-i ceva amar nu voi gândi,
Nici că pedeapsa-i dublă şi mi-e greu.

Ai milă, drag amic, căci eu socot
Că mila ta mă vindecă de tot.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectivism

Acelaşi soare vesel mă răsfaţă
Şi-şi prinde raza caldă-n părul meu,
Aceiaşi nori se-ntunecă la faţă
Şi plouă aşa cum a plouat mereu.

Aceeaşi mare blând se unduieşte
Sau îşi aruncă valul înspumat,
Acelaşi codru azi mă răcoreşte
Şi-aceiaşi munţi mă cheamă neîncetat.

Acelaşi vânt şopteşte la fereastră
Şi-acelaşi parc m-aşteaptă pe alei,
Acelaşi templu este casa noastră
Şi-aceiaşi au rămas şi ochii mei.

Aceiaşi oameni fac aceleaşi glume,
Căci mai nimic nu s-a schimbat defel,
Dar fără tine, mamă, astă lume,
Deşi aceeaşi, nu mai e la fel.

poezie de Octavian Cocoş (18 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurul stelelor

Ea cântă, iar cântecul ei
îmi pare un murmur de stele
trimis ca din suflet să-mi spele
cenuşi din trecute scântei.

E-un cântec ce naşte fiori
şi-aduce-n privire blândeţea,
căci vine în el cu tandreţea
şi dragostea primilor zori.

Ea-mi cântă, îmi cântă mereu
de-acolo, din sufletul meu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi

Scriu ca în ziua când nu voi mai fi
Să se ştie cât mi-au fost dragi văzduhul, plăcerea,
Iar cartea mea să-arate mulţimilor de mâine
Ce mult iubit-am viaţa, natura fericită.

La mincile de câmp veghind şi-asupra casei
Zilnic pe-al anotimpurilor chip mi-am pus pecetea
Căci apa, lutul şi flacăra mereu mai naltă
Ca-n al meu suflet nicăieri nu-s mândre.

Am spus doar ce-am văzut, doar ce-am simţit ci inimă curată
Şi pentru care adevărul n-a fost nicicând prea îndrăzneţ,
Căci am avut atâta-nflăcărare de dragoste stârnită
Vrând ca şi după moarte să fiu iubită.

Şi ca un tânăr ce va citi cândva ce-am scris
Simţindu-mă cu tulburare, emoţie, surpriză,
Cu totul dând uitării iubitele agreste
Să mă primească-n suflet, mai dragă ca aceste...

poezie de Anna Brâncoveanu de Noilles din Umbra zilelor (1902), traducere de Virgil Bulat
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Streiule..., Streiule...! (comemorare eternă)

Streiule cast, ce cobori din cuvânt!
Streiul meu bun, ce răzbeşti dintre munţi!
Şi voi, făpturi dragi, ce, din veci, dăinuiţi
De-a lungul, de-a latul Streiului sfânt!
Sunteţi în mine, cât sunt şi, cât nu voi fi!
Sunteţi locurile pure ale acestui Pământ!

Pe Pământ, nu e frumuseţe mai pură
Nici şoaptă mai caldă, tăcere mai sfântă...!
Pe Pământ nu e plânset, de dor, mai durut!
Streiule cast, ce ai fost, eşti, vei fi
Nu te-am uitat, niciodată, Streiule bun!
Ai fost sensul meu, cât am fost... pe Pământ...
Streiule... Streiule... cât mă dori, când te cânt...

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi

Lăsaţi doar păsările ca să zboare,
Căci Dumnezeu cu aripi le-a-nzestrat,
Iar vouă mâni v-a dat doar şi picioare,
S-aveţi la robotit şi la umblat...

Suntem făcuţi s-avem pământ sub talpă,
Dar aroganţele ne dau avântul,
Şi zace-n noi o năzuinţă calpă,
De a zbura spre soare precum vântul...

Mereu râvnim să biruim hotarul,
Şi peste Mări şi Ţări să bântuim,
Am dat uitării calul sau măgarul,
Şi cu-avionul azi călătorim...

Am zămislit şi păsări militare,
Cu alte neamuri să ne războim,
Să cucerim ne-strămoşeşti hotare,
Instinctul de mai mult să îl hrănim...

Ne adunăm la showuri nebuneşti,
Dar jucăria ni-s-a prăbuşit,
Şi spre-a hrăni răsfăţuri omeneşti,
Un tată şi un soţ s-a prăpădit...

Să alungăm oricare trebuinţă,
De-a nu fi doar ce Creatorul Sfânt,
A pus în omeneasca-ne fiinţă,
Şi să trăim în pace... pe Pământ...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Să nu te miri că marea-i fără valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern,
Căci ieri stelar, cânta dorinţa peste maluri
Azi zboară stins, doar gândul versu-i stern.

Să nu te miri de locul ce e altul,
Că simpla vie e uscată-n rod,
Căci rodul ei e-al mării ce lucrează,
Şi lucrătura ei e bietul glod.

Bine-ai venit in casa lumii mele,
Învelitoare caldă de cuvinte-ţi dau îndată,
Şi apă sacră să speli de dor, de gânduri aceea pată,
Şi-apoi te odihneşti în har şi vise noi.

În dimineţi cu rouă şi cu miere,
În seri cu luni desprinse de pe cer,
În zile bune şi în zile rele,
Găteli stelare o să ai la noi.

Să nu te miri că marea fură valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern.
Căci ieri stelar, cânta speranţa peste maluri
Iar azi îmi cântă doar nimicul grav, cu glasul tern.

În somn, o clipă am zărit lumină,
În temniţa, în ciobul meu de lut,
Dar timpul a cernut pe la fereşti rugină,
Iar sufletul-mi, în timp, deşert s-a prefăcut

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-boot

E un program, nu prea mai merge
Şi, poate, se rezolvă c-un restart,
Căci o bootare-i început, e start,
Iar dacă nu va merge, îl voi şterge.

Sistemul a pornit de-acum o viaţă,
Programul... mai târziu s-a încărcat,
Şi-a fost frumos, a fost cum am visat,
Cu soare, câţiva nori, puţină ceaţă,

Dar, pe total, a fost o bucurie
Şi sper să meargă, trebuie-ncercat,
Căci să îl şterg ar fi o nebunie.

Voi încerca, sistemul meu să fie
Aşa cum eu mă ştiu de altădat',
Căci e iubirea ce am de salvat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea română

Vorbeşte lumea că eşti limbă sfântă
Şi că în tine lacrimile cântă,
Că ne-ai legat pe veci de rădăcină,
Să ne întoarcem, să luăm lumină!

Vorbeşte lumea că eşti leagăn care
Ne urcă şi coboară la izvoare,
Mireasmă dulce-a florilor de măr
Ce ne aduce-n suflet adevăr...

Căci de te-aude-n jurul său, românul,
Oriunde-ar fi, simte în nară, fânul,
Parfumul crud al ierbii, fin, cosite,
Cu braţe de ţăran, neobosite...

Vorbeşte lumea despre puritate,
Despre balade, doine, despre toate
Ce pot să le exprim atât de bine,
Cu tine-n gând, râzând, plângând cu tine...

Vorbeşte lumea de melancolie,
De muzică şi ritm în poezie,
Despre mândria de-a te şti slăvită,
De toţi de-un sânge şi de-un grai, iubită.

Vorbeşte lumea, şi ce bine face,
Fiindcă în lume, gândul meu de pace
E dus doar în cuvinte, să rămână,
Mereu duioasă, limba mea română!

poezie de Marilena Ion Cristea din Neînverzitele păduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule pribeag

Tu, omule pribeag, te uită la soroace
Şi aminteşte-ţi că totul se sfârşeşte,
Întreabă-te mai des: "Cu viaţa ce voi face?"
Căci niciodată nu ştii apusul când soseşte.
De vei umbla aiurea prin ceaţă, fără rost,
Dând lungă amânare la timpul mântuirii,
Vei spune prea târziu: "O, Doamne, prost am fost
Că am pierdut cărarea şi ziua izbăvirii!"

Şi-atunci te vei ruga, să-ţi vină-n ajutor
Toţi cei de lângă tine, dar va fi în zadar,
Vei alerga-n genunchi pe drum rătăcitor,
Pierzând pentru-o himeră, cărarea spre altar.
Căci aţa cea subţire se strânge pe mosor
Şi nu îţi lasă vreme s-o mai întinzi odată,
Ajungi pe negândite condus de un sobor,
La locul tău cel veşnic, în cripta-ntunecată.

De-aceea om pribeag, nu amâna unirea
Cu Dumnezeu căci iată, de furi vei fi răpit,
Cu umilinţă rogă-L să-ţi dea din fericirea
De-a fi de-a dreapta Lui curat şi mântuit.

poezie de Rodica Constantinescu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţistul

Deşi antena mea e ruptă
Şi vrăbii nu se mai adună,
Mă uit în Parlament la luptă,
Că au muniţie mai bună!...

epigramă de Constantin Păun (2004)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semănătorul

Doamne, cum arunc sămânţa,
par că sunt un Dumnezeu,
cântă omul din speranţă
şi eu pun virgulă. mereu.
Dacă n-ar fi fost pământul
ce îl zgârâi cu peniţa,
nu mai devora cuvântul,
fraza nu muşca fiinţa.
Şi-uite, vine arendaşul
ce înnoadă la cuvinte,...
Eu rămân ce-am fost, trufaşul
care seamănă înainte...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Lăsat liber

Cui va rămâne sunetul ce-aud
Şi cine va mai scrie ce-am cuvinte?
Şi-atingerea cum va mai fi; nu nud,
Dacă nu sunt... şi n-ar fi rece, ce fac azi fierbinte?

Cum or mai exista copaci şi păsări,
Dacă se pierd de-un nevăzut în plus...
Şi cum se vor purta cămăşi, alte mătăsuri,
Pantofi, sandale... Fi-vor, cărăuşi?

Păcat şi pentru umbra ce dispare
Şi-i unică, un fel de-a fi, de forme...
Şi nici oglinda n-ar mai fi bogată; purtătoare
De-un chip mult mai puţin, în ramele enorme!?!

Şi aerul ce-l dezgolesc, cine-l va umple,
Sau pân-atunci ce va fi-n loc, în gol
Şi-n ziua naşterii, mai are cin' s-asculte?...
Căci mi s-a spus mereu că mi-este monopol?!

Şi numele, când va dispare de pe buze,
Ce se va spune-n loc; va mai fi iar expir
Cu aceleaşi note... Şi-unde pleacă muze,
Când mă pierd interlocutor şi izul... elixir?

... E un bagaj imens ce-l port drept hărăzire
Şi-ar fi sub înţeles să mi-l debarasez...
Aşa că nu mă-mpac, de ce n-aş vrea "oprire"?...
Şi tot mă chinui să exist?!?... Mi-am făcut EU-l crez!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia 43

Acum aşa vorbeşte Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îţi voi sta ca scut
Şi mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai să treci prin foc
Nici flacăra asupra-ţi nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu şi-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă şi cere.

Eu sunt mereu cu tine şi te-oi aduce iar
În ţara ce ţi-am dat-o şi tuturor voi spune -
Dă-ţi Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
Să nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.

Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Şi vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârşeşte şi-a început zidirea.

Am fost de la-nceputuri şi după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toţii sunteţi martori şi tu şi tu şi tu
Veniţi căci pretutindeni lumina Mea e vie.

Eu am vestit şi tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieţii Sale v-am dat Împărăţia!

poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire şi pământ

Orice om poate a scrie,
Un cuvânt, un gând, un fapt,
Orice simţ uitat în zile,
Fără inima şi leac.

Eu sunt unul, tu esti toate,
Toate cele ce trecură,
Pe lângă a mea gândire,
Peste urma mea flamandă,

Orice om poate a scrie
Când iubirea te frământă,
Şi te leagă în neştire,
De-a iei inimă blândă,

Tu călăuză, pierdut mă simt,
Pierdut de toţi şi toate,
Căci pe al meu pământ,
Se oglindesc păsări călătoare,

Şi nu-mi lasă iubirea,
Să mă m-ai bucur de ea,
Căci iubirea e doar viaţa
Căci iubirea e doar ea

poezie de Andrei Zamfir din Umanitate, 1
Adăugat de Andrei Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară...

O nouă primăvară, să se reverse - pare,
Căci curg, pe văi, şuvoaie şi păsări sparg văzduh...
Dar trecătorii străzii, păşesc cu nepăsare –
Semn clar că poartă-n suflet al iernii aspru duh.

E-un fel de letargie – deşi, e soare mult
Şi nimeni nu arată, nu pare bucuros
Că s-a trezit natura, cu râvnă şi tumult,
Că iarba din ţărână ţâşneşte viguros.

Atât de tristă-i lumea şi fără nici un chef
De viaţă şi de faptă – de parcă, sub senin,
Doar scârbe se brodează, pe-al zilelor gherghef –
Iar soarele, azvârle, nu raze – ci venin...

Aş vrea ca primăvara – această reînviere -
Cu viers de veselie – şi tandru, s-o descriu...
Dar nu simt veselie şi parcă n-am putere,
Ca să-mi alung din suflet al zilelor pustiu.

E soare... Şi ce dacă?! În inimă, eu, port –
Asemenea cu pomii ce-au fost înfrânţi de ger,
Un duh de-ncremenire, căci sufletul mi-e mort
Şi orbeşte-mi târăsc paşii pe sub seninul cer.

Eu ştiu că, niciodată, de-a binelea n-am fost
Învins... şi în picioare, mereu, tot am căzut
Din scârbe şi belele – dar traiul meu anost,
M-a ros şi mă tot roade, setos, neabătut.

Mi-e firea cârcotaşă – sau veacul e beteag?
Mă-ntreb tot mai adesea, dar nu aştept răspuns...
Şi-mi fâlfâie în ceafă al morţii negru steag –
Iar fâlfâitu-i spune că am trăit de ajuns.

... Dar ducă-se-n pustie cernitele-mi gândiri!
Mai pot păşi prin viaţă cu calm şi nepăsare...
Nu-mi pasă că am hâde şi negre presimţiri –
Când noua primăvară, să se reverse – pare...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Azi, iar am înţeles că pentru tine
Sunt doar o umbră caldă pe pământ
Ce face, uneori, să-ţi fie bine,
Căci inima-ţi nu mi-e aşezământ.

Mă luneci, iar, în ere glaciare,
Mă-ndemni să caut sensuri în cuvânt ;
Din viaţă-mi clipe-atât de trecătoare
Le scuturi în de-a valma în mormânt,

Dar toate se îngroapă-mperecheate
Cu cele ce ţi-au fost şi încă sânt
Clipite ce îţi ard nejudecate
De tot ce ai promis - doar vorbe-n vânt.

Nu fie nici o piatră funerară
Şi nici fiori de jale în vreun cânt,
Căci, făr-a vieţui i-a fost să moară
Iubirii celei goale în veşmânt!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!