Metamorfoze

Acest drumeag de lespezi încâlciţi
Îmi rupe carnea goală şi trufaşă
Pe urmele a mii de neofiţi
Şi cu azur durerea mă înfaşă.

Nestăvilit 'nainte mă îndemn
Urcat pe uriaşe crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Şi fluer în sărăciile-i pătule.

Hei, suflete deapururea hoinar
Opreşte la o margine de vară
Şi soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.

Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Şi voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbuşită în holeră.

Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame şi păcat
Îl voi lăsa să urle şi să arză.

Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Şi fi-voi jaguar sau împărat.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Universul literar", an I, nr. 10 (7 martie 1942)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedesluşit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârşit.
Şi-atâtea vechi speranţe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut că timpul le adună
să le aştearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să ştiu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care îşi jură
credinţă falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îţi voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în spate să văd căldura venind cu noi pe aceeaşi potecă, dar nu e nimic în urmă şi doar în stânga e din nou un cer imens pe care va răsări soarele, un soare la fel de mare ca şi cerul... Apoi simt picătura de sudoare care-mi porneşte de la tâmplă... În stânga, soarele a năvălit ca o altă planetă peste noi, rostogolindu-ne o clipă la pământ cu lumina lui fără margine şi dându-ne primul sărut, această picătură de transpiraţie...

Adrian Costache în Lista cu nume
Adăugat de Diana Cristina Culincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salubritate

Şi noi aşa ne-am învăţat,
Să fim salubri şi cuminţi,
Să facem, zi de zi, curat,
Şi de gunoi, şi de părinţi.

Acum, când este cel mai greu,
Mă mir că încă pot striga:
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.

Eu port stigmatul marii vini
Şi semnul marelui păcat,
Că, în pământ, ca pe străini,
I-am dus, şi-acolo i-am lăsat.

Eu carne sunt din carnea lor
Ei carne sunt în carnea mea,
Atuncea când o fi să mor
Asemeni mă vor lepăda.

Ca o grămadă de gunoi
Şi ca un coş de haine vechi,
Sunt aruncate dintre noi,
Aceste tragice perechi.

Civilizaţie de soi
În cel mai ordinar limbaj,
Salubritate şi gunoi
Şi javre la ecarisaj.

Gunoi voi fi, curând, şi eu,
Copiii mă vor mătura,
Acest mormânt e tatăl meu,
Acest mormânt e mama mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrebarile mele

Întrebările în mine s-au revărsat peste margine
iedere căţărătoare
împânzindu-mă
încolăcind mirare cu mirare
călcând apăsat peste nelămuritele mele tristeţi
le simt cum se strâng, cum clocotesc
horă nebunească de iele rotind peste gânduri
am să mă aşez pe o piatră mare albă
la margine de drum fără sens şi fără capăt
şi-am să le las să curgă prin mine
fără să le mai număr
fără să le întreb nimic la rândul meu
să se risipească numai în mine
ca o ploaie de vară
legând gând de gând
şi simţ de simţ
curcubeu împletind în chip de răspuns
peste clocotitoarele regrete.

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine

La margine de speranţă,
Acolo, vizavi de visuri
Sunt prăpăstii şi abisuri
Probabil de circumstanţă

La margine de speranţă,
Într-o nouă perspectivă
Valoarea-i tot mai relativă
Mă refer, ca importanţă

La margine de speranţă,
Retras, după jaluzele
Privesc, dorurile mele
De la minimă distanţă

La margine de speranţă,
Şi atunci, dar şi dincolo
Arta-n ultimă instanţă
E apanajul lui Apolo...

poezie de David Boia (10 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zi

Aş dori să mai pot revedea acea primă zi,
Primă oră, primă clipă când m-ai întâlnit,
Dacă era Vară sau Iarnă, umbră sau timp însorit,
Să-mi amintesc ceva, un lucru de atunci, oricare-ar fi.

M-am strecurat prin viaţă fără a lăsa urme; vai,
Inertă, fără vedere-am fost – şi fără prevedere!
N-am sărbătorit îmbobocirea mea, nici a petalelor cădere,
Iar acest copac nu va mai înflori în altă luna mai....

poezie de Christina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeţi de lumină sub piatră.

nicio minune de acum, dragostea mea.

cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiş,
l-a şters de rugină şi i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare şi spaimă,
de mânie şi foame, apoi a aşezat fiecare os în locul lui,
precum cuţitul în teacă.

în urmă, dragostea rămâne – după chipul şi asemănarea noastră –
o mână de cenuşă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subţiri, cu urme de suliţi.
fără mânie, vei împinge piatra şi vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică şi umblă.

poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut tone de varză stricată

Ştiam că multe-s varză-n ţară,
Pe şefi blestemele să-i arză,
Dar am văzut, nu-i prima oară,
Că, pe la noi, şi varza-i... varză!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎN SERI DE VARĂ, PESTE PISCURI SOARELE PRIVEA-NAPOI
În seri de vară, peste piscuri soarele privea-napoi
Uitându-se de sus să vadă, dacă-ntodeauna noi
Un suflet toţi suntem ş-un crez pe roditorul vechi pământ,
Să ne ferească demnitatea, de-a fi pusă la gunoi.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu şoareci şi geamantane

la urma urmei,
ce mai caut
în acest peisaj de plastic
dintre ieri şi un tavan de mansardă?
între ceştile de zestre şi ideile mele
e o republică
etajată acustic
în tonuri de lemn artificial.

sunetul nu ţine de foame, nici de mână,
aşa că mi-am îndesat în buzunare şoarecii. plecăm,
nu mai am nimic prin bucătărie
care să ne intereseze.

casa a ieşit înaintea noastră,
în fugă,
din otrava de rozătoare.
acum pune timbre
pe nişte dorinţe letale şi inutile,
poşta a dat faliment sentimentalo-etern,
dar ea încă nu ştie.

am auzit că se înfiinţează un continent nou,
fără pisici,
pentru colecţionarii de erori.
eu şi şoarecii mei avem greşeli legendare
de ros.

undeva, pe altă planetă udă,
dar încă nefolosită,
sigur găsim la parter
o locuinţă cu zgomote comestibile,
o brânză enormă,
poate chiar şi o smintită de fericire
care nu se opreşte,
pentru că eu am cărat după mine
cerul în geamantan.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de Autograf

Târziu a început
dimineaţa aceasta,
în care încerc să imprim
litere pe sufletul tău...

Târziu acest zgomot
de suflet
m-a trezit
din visul în care
tu rătăceai
în oraşul construit de tine...

Târziu am început să mă cunosc
printre miile de suflete
care pretindeau a fi
ale mele...

Târziu acest autograf fără anotimp...

Sfârşit de Autograf...

Devreme am început să te iubesc...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (4 aprilie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu acelaşi dar şi altul

Rămân de strajă tinereţii mele,
tot mai puţină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.

Am fost mereu acelaşi, dar şi altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieţii din înaltul
tăcerilor născute din mister.

Sunt şi acum copacul fără nume,
uitat de toţi la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toţi copacii din pădure plâng.

Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.

De-acum lăsaţi topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi –
cei doi copaci din rariştea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bimbiriţichel

I

Fraţii lui, băieţi şi fete,
Au crescut mai pe-ndelete,
Toţi plângoci şi dolofani.
Cel mai tânăr dintre şapte
Se numeşte Papă-lapte
Şi-a-mplinit abia doi ani.

Toată ziulica ţipă –
Nu stă locului o clipă,
(Cere lapte), vrei-nu vrei.
Biata mă-sa la tot pasul
Trebuie să-i şteargă nasul
Şi să-l aibă-n grija ei.

N-au nici capră, n-au nici vacă.
Mama-i văduvă săracă.
Numai Bimbiriţichel
O ajută câteodată
Când o vede supărată...
Ce s-ar face fără el?

II

Într-o seară, o vecină
Zice: – Vin de la grădină,
Dintr-o margine de sat.
Mă dusesem, eu cu fata,
Şi-am luat şi pe cumnata,
Să culegem zarzavat.

Dar nici nu intrasem bine:
De sub gard, de lângă mine
Ţâşt! un iepure şoldan!
Arză-l focul să mi-l arză,
Mi-a mâncat un car de varză,
Toată munca dintr-un an!...

Bimbiriţichel deoparte
Stă uitându-se-ntr-o carte,
Parcă nici n-ar auzi
Chestia cu zarzavatul...
Dar a doua zi, băiatul
S-a sculat în zori de zi.

Unde pleacă? La grădina
Unde ieri a fost vecina,
Într-o margine de sat –
Că-şi făcuse noaptea planul
Cum să prindă el şoldanul
Care fură zarzavat.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea

Dacă lumea pe noi pică,
Lâng-o margine de drum,
Doar iubirea ne ridică,
Dăltuindu-ne în fum.

Dacă nimeni nu opreşte
Mersul către nicăieri,
Doar iubirea îndrazneşte,
Să mai caute-n tăceri.

Dacă-n clipa asta rece,
Cerul se va sparge-n două,
Doar iubirea poate trece
Puntea clipelor de rouă.

Dacă mâine-nspre amiază,
Vânturi... vor a ne răpi,
Doar iubirea mai cutează,
Negrii nori... a risipi.

Şi topiţi ca lumânarea
În orgolii şi-n dureri,
Poate vom găsi iertarea,
În răcoarea blândei seri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou votiv

Vântul, rătăcit târziu pe deal,
mătura poteca-ntortochiată,
un amurg de toamnă ireal
dezlega enigma dintr-odată.

Din trecutul ce părea lăsat
la o margine de gând precară
ajungeau pe umbre de păcat
dorurile-n cântec de vioară.

Desfăcute-n ritm de triolet,
repuneau pe cuget neuitarea,
cu bemoli pictaţi în violet,
printre note căutâdu-şi calea.

Iar diezii, fără portativ,
răscolind cărările rebele,
cu o tuşă de tablou votiv
mă legau în visurile mele.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou votiv

Vântul, rătăcit târziu pe deal,
mătura poteca-ntortochiată,
un amurg de toamnă ireal
dezlega enigma dintr-odată.

Din trecutul ce părea lăsat
la o margine de gând precară
ajungeau pe umbre de păcat
dorurile-n cântec de vioară.

Desfăcute-n ritm de triolet,
repuneau pe cuget neuitarea,
cu bemoli pictaţi în violet,
printre note căutâdu-şi calea.

Iar diezii, fără portativ,
răscolind cărările rebele,
cu o tuşă de tablou votiv
mă legau în visurile mele.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou votiv

Vântul, rătăcit târziu pe deal,
mătura poteca-ntortochiată,
un amurg de toamnă ireal
dezlega enigma dintr-odată.

Din trecutul ce părea lăsat
la o margine de gând precară
ajungeau pe umbre de păcat
dorurile-n cântec de vioară.

Desfăcute-n ritm de triolet,
repuneau pe cuget neuitarea,
cu bemoli pictaţi în violet,
printre note căutâdu-şi calea.

Iar diezii, fără portativ,
răscolind cărările rebele,
cu o tuşă de tablou votiv
mă legau în visurile mele.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 15 octombrie 2019 (15 octombrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de speranţă

Trup lângă trup şi lumină-n lumină,
Desfătare uitucă pe lespezi fierbinţi -
Tu, pierzania mea dintr-o zi ce-o să vină,
Mai îngăduie-mi gândul că poate nu minţi.

Purtătoare de fruct, preacurată fecioară
Fericirii de-aş şti că te vinzi pe arginţi
Nici atunci răul tău n-ar putea să mă doară
Cum mă doare doar spaima că poate nu minţi.

Să apună de tot carnea mea prea bătrână
Lângă mugurii tăi nefiresc de cuminţi
Şi din oarba-mi trufie nimic nu rămână
Dacă-n schimb am speranţa că poate nu minţi.

Tu, stăpână şi stea nevisată vreodată,
Tu, îndemn repetat al ieşirii din minţi,
Bietul meu adevăr e-un păcat fără pată
Şi mă-nchin la minciună că poate nu minţi.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!