Parabolă

Unde sunt miresmele,
Cocorii, catapetesmele?
Cine e hoţul, cine e blestematul
Care ne-a jefuit satul?

Plecaţi în toate părţile,
Cercetaţi pădurile, cercetaţi hărţile,
Răsturnaţi împărăţiile
Şi aflaţi bucuriile.

Până la veacul mic
Mai e un drum de nimic,
O şchioapă, o săritură de piţigoi.
Să n-ajungem cu desagii goi.

Arhanghelii, îngerii, sfinţii
Aşteaptă să le ducem arginţii
Şi din toate cele câte ceva.
Măcar o aţă, o mucava.

Altfel nu dau zapis
Că vom intra în paradis
Că vom săruta mereu şi mereu
Bocancii lui Dumnezeu.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu şi mereu cercetaţi eu-l. Vedeţi cine este acest eu. Cine vede acum acest Satsang? Eu. Cine sunt eu? Sunt eu, Ionică. Foarte bine. Cine este acest Ionică? Păi sunt eu cel care peste o oră o să mă culc sau peste 3 ore mă duc la somn. Cine merge la somn? Eu. Mereu şi mereu cercetează eu-l în loc să afirmi eu-l. Când afirmi eu-l, tu te îndepărtezi de Dumnezeu. Când cercetezi eu-l, te reîntorci Acasă, în patria nemuririi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce vom intra în toate structurile europene şi euro-atlantice, ce vom face? Nu vom mai avea unde intra.

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom ajunge să ne pricepem la toate câte puţin şi să avem din toate câte nimic.

Ion D. Sîrbu în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal (1996)
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţie

Va veni o zi în care, într-adevăr,
Vom scoate cuţitele pe masă.
Noi nu vom discuta nimic atunci.
Din tăişuri se vor ridica miresmele ucise.
Din cenuşă se vor ridica lăstarii care nu au apucat să îşi vadă rodul.
Trilurile alungate din cuiburi
Ne vor izbi tâmplele.

Va veni o zi în care vom privi unul prin celălalt
Vâzând toate mecanismele ego-ului
Toate tocătoarele de frumos...

Ruşinaţi, vom plânge apoi cu ţăndări, cu bucăţi din noi.
Neîndoielnic, va veni o zi!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Eu sunt ce sunt şi scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.

Sunt şoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Şi chiar suspinul inecaţilor aduşi la mal,
De liniştea periculoasă-a unei unde.

Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viaţa născuta din durere,
Şi încă sunt stăpana visurilor mele.

Mai sunt ceva ce încă voi nu ştiţi,
Sunt susurul de apă ce curge liniştit,
Sunt spaima acelora mereu minţiţi,
Acelora ce plâng şi nu mai vor nimic.

Eu sunt...

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger

Zilele trec triste şi goale
noi mereu ocupaţi cu diverse,
cine are timp de meditaţii,
de suflet, unde va fi
dupa ce noi ne vom ridica
la cer?
Avem mereu ceva de făcut
evident pentru alţii,
pentru efemer
dar n-avem timp pentru
veşnicie,
da, ştiu,
toate sunt deşărtăciuni aici,
însă dincolo... oamenii mei buni
ştiţi ce este?
Eu ştiu despre mine
că sunt un înger de lumină!

poezie de Lusiana Drăguşin (27 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vrei să zâmbesc mereu când eu nu pot uita că veacul trece şi că odată cu el trec de-a valma toate bucuriile şi tristeţile noastre cele prezente şi cele din amintiri? Numai om să nu fii şi din pomul oprit să nu te înfrupţi niciodată!

citat din Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim tăcut

Şi-mbătrânim, îmbătrânim tăcut,
Sperând că o vom lua de la-nceput,
Cu fiecare ceas îmbătrânim
Şi ca un jar în zări ne risipim.

Îmbătrânim cu fiecare ceas
Pe care, să-l trăim, ne-a mai rămas.
Pe cerul nostru nu mai sunt cocori,
Doar noi zburăm cu gândul uneori.

Dar a fi prunc în suflet e un ţel –
Un punct lucind pe-al vieţii carusel.
Chiar dacă-n timpuri ne vom risipi
Pruncul din noi, etern va străluci.

Clepsidra – un hotar de veşnicii
În alte timpuri, iar ne va uni.
Vom fi copii?! Vom fi bătrâni mereu?!
Răspunsu-l ştie numai Dumnezeu.

Ni se deschide-n ceruri un alt drum
Şi-mbătrânim, îmbătrânim de-acum.
Cuminţi pornim spre alte veşnicii
Peste un an, o lună, poate-o zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne aşezăm mai bine în lumea plăsmuită şi să povestim... câte petrecute şi câte vom mai petrece încă... cât vom sta sub soare sau sub raza lunii... perlată... despre toate câte sunt şi câte nu cunoaştem că sunt...!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu te poţi separa de Dumnezeu, cine în afara minţii tale l-a pierdut vreodată? Oare ai observat anomalia asta? Ca să nu-i spun ciudăţenie sau prostie pe de-a dreptul! Când iubitul sau iubita, prietenul, tata, mama, fratele, sora, etc. sunt pe patul de moarte, Aghiuţă, adică mintea zice ceva de genul: "Ne vom reîntâlni în viaţa urmăritoare", "Vom trăi amândoi în aceiaşi lume astrală, cauzală", "Ne vom reîncarna ca suflete pereche" sau "Ne vedem în paradis", etc. Dar pe cine ai auzit să spună: "Câtă fericire şi bucurie că scăpăm de închisoarea aceasta strâmtă a corpului, de iluzia separării şi ne reîntoarcem Acasă, în locul din care nu am plecat niciodată, în Dumnezeu ca Dumnezeu!?" De ce să aştepţi moartea ca să vezi că absolut Totul este o iluzie creată de mintea umană, un vis al deşertăciunii? Dacă nu te poţi separa de Dumnezeu, cine în afara minţii tale l-a pierdut vreodată?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sergentul (către hoţ, măsurându-l din cap până în picioare): Cine eşti dumneata, stimabile?
Hoţul (oftează resemnat): Sunt un hoţ, domnule sergent.
Sergentul (înţelegător): Hoţ? Te rog să mă ierţi. Am crezut că eşti altceva.
Hoţul (tot mai convingător): Sunt un mare hoţ, domnule sergent.
Sergentul: Ai putea să fii ceva mai modest.
Hoţul (cu patimă): Sunt un bandit, domnule. Am furat o mulţime de lucruri. Am jefuit bănci. Chiar azi am şterpelit zece lei şi o chiflă.
Sergentul (îşi aranjează uniforma): Ce mă interesează pe mine viaţa dumitale? Eu sunt de la evidenţa populaţiei.

replici din piesa de teatru Veşnicie provizorie (Hoţul cinstit), scenariu de Valeriu Butulescu (1996)
Adăugat de Radames
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vom trăi ce va fi,
ce nu, vom muri,
ne vom retrage maiestuos,
vom scrie n-a fost sa fie,
cine va citi
să ştie
până la un loc.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro mergem, Doamne?

din adânc de ani izvodul
păsări albe de lumină
zboară toate fără vină
şi gătindu-le exodul,

celor care se petrec
dintr-o sferă-n altă sferă
ispitiţi de-o baiaderă
printr-un antic templu grec;

că venim de unde nu e
altceva decât mister
singurul din falangster
şi-acela bătut în cuie!

şi ne ducem iarăşi unde
bâjbâind pe câte-o treaptă
nu vom şti ce ne aşteaptă
fiindcă mintea nu pătrunde!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea,
pe aripi de furtuni stelare
cu tine să călătoresc.
Să-îmbrăţişăm Steaua cea Mare,
din toate câte strălucesc.
În părul tău aş vrea s-o prindem
şi-n Univers să fim comete.
Imensitatea s-o cuprindem,
timpul să nu ne regrete.
Plecaţi pentru totdeauna
de pe bătrânul nost' pământ,
Vom străluci precum e luna
pe-altarul Tatălui cel Sfânt.
În Univers vom dăinui
multe mii de ani lumină.
Noi altă viaţă vom trăi
în a raiului grădină.
Acolo, tu vei înflori.
Voi înflori şi eu cu tine.
Pentru vecie vom uni
ale noastre vechi destine.
Rubine interstelare
vom intra în nemurire.
Pe pământ lacrimi amare,
curgă, întru pomenire.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când nu vom înfrunta monştrii din noi înşine, vom încerca mereu să-i distrugem pe cei din lumea exterioară. Şi în timp, şi cu multă suferinţă, aflăm că nu putem face asta. Pentru că tot întunericul din lume ia naştere şi creşte din întunericul din inimile noastre. Şi acesta este locul în care trebuie să ne ducem munca.

citat din Marianne Williamson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră-i un blestem

Iubirea noastră este un poem,
Umbrit se pare de un vechi blestem...
Cine ne-a blestemat să ne întâlnim?
Cine ne-a blestemat să ne iubim?
Cine ne-a blestemat ca să murim,
Deşi noi vrem ca să trăim...

Iubirea noastră va trăi,
Va trăi şi dincolo de moarte,
Oricât şi orice va dori
Ca pe pământ să ne desparte.

De aceea, acum, pe Pământ,
Noi ne iubim cu-nfrigurare
Şi de ne-am duce în mormânt,
Vom face asta ca o alinare.

Îţi cuprind capul în palmele mele
Şi mă scufund adânc în ochii tăi căprui,
Sprâncenele-s ca două rândunele
Pe care nu doreşti să le expui...

Dar iată că-ţi dai privirea-ncet de-o parte,
Să nu-ţi citesc secretele de mult uitate.
Dar eu încerc să te sărut pe pleoape,
Visând c-aşa vom fi mereu aproape.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Vine o vreme
Când vom plăti
Pentru fiecare iluzie,
Când eu şi cu tine vom fi izgoniţi
Ca nişte fiinţe pe care nu mai vrei să la ştii
Prin deşertul încins
Al nimicului.
Vom fi legaţi la ochi -
Şi ne vom căuta unii pe alţii
Şi ne vom sili să spunem
Că ne vedem
Alergând cu picioarele goale
În palate de marmoră -
Nu se ştie
Cine pe cine mănâncă de foame
Si sătulul se preface
Că doarme.

poezie clasică de Eugenia Miulescu din Cântec înainte de cină (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!