Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul III, nr. 46 (decembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă de primăvară

îţi aud trecerea de miraj prin meul adânc...
pare-se că-n gânduri înfăşuraţi stăm acum
când păsări pe piept de anotimp se strâng
şi sentimente de-a valma strigă spre alun.

peste joaca gravitaţiei, fluturii zbor mimează,
veniţi de pretutindeni spre blândeţea de odaie.
oricum părerea mea pe a ta uşor visează
ca o esenţă de privire urcată-n vârf de claie.

efemerului captivi privim aceeaşi chemare
suferinzi de abateri reuşim urcare în Si bemol;
gustăm din infinitul fără destin, aici lângă zare
şi tangaje de amintiri eternizăm în formol.

în intenţie se duce cumsecade al tău picior;
o cădere niertătoare de cer acum peste noi
cu răsaduri de îngeri albi până în alb fior
şi speranţele pe jos şi desculţ fug în zăvoi.

iubeşte-mi uscăciunea măcar acum în treacăt...
scuză-mă, nu mai ştiu să mă reîntorc din poem,
aici unde gândul e umblet încins şi freamăt,
ori furia oarbă şi imediată, insistentului blestem.

acum de limite înfrânt lângă umărul tău -
port iluzia că el e prea sosită albă minune;
alteori nu ştiu, parcă-i prea un pieziş călău
că restanţe-n gânduri apar şi curaju-mi apune.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru altarul iubirii

În sălbatică iubire,
În altar de versuri line,
Peste culmi îndepărtate,
Trece zvon de libertate.
Timpuri vechi şi noi se-arată,
Toţi avem o crudă soartă.
Coasa morţii străluceşte,
Iarba peste trupuri creşte...

În sălbatică iubire,
Trec în goană nopţi şi zile,
În tic-tacul vieţii noastre,
Se clădesc vise frumoase.
Flori de mirt, poveri şi vise,
Multe amintiri nescrise...
Un caleidoscop şi pace.
Timpu-n noi lumina-şi toarce.

În altar de versuri line
Cufere cu temeri pline,
Timpi de sticlă, timpi de gheaţă,
Lacrimă picând pe faţă,
Goana spre stihii străine
În speranţa de mai bine.
Stele strălucind de doruri,
Neodihnă şi omoruri...

Peste culmi îndepărtate
Vuiesc clopote de moarte,
Se ascund în veşnicie
Lacrimă şi poezie...
Un vulcan mocneşte-n suflet,
Se aude-al morţii urlet,
Plâns, chemări... Dar neclintite
Stau aducerile-aminte...

Trece zvon de libertate
Prin livezi, prin timp, prin noapte...
Trec secunde prinse-n zale,
Iele-n suflet, cu marame,
Trec bătute-n pietre scumpe
Amazoane... Prind în crumpe
Timpii altor generaţii
Peste care se revarsă
Aur de solare ere,
La venirea lor acasă.

Timpuri noi şi vechi se-arată...
Timpi sfredelitori în soartă
Scormonesc după uitare
Şi se pierd, se pierd în zare!
Îngeri albi, lumină blândă
Ce mângâietor ascultă
Plânsul în zadar şi jale
Vor să semene-n amnare...

Toţi avem o crudă soartă!
Trişti, în bărbile de vată,
Îşi ascund bătrânii-n lacrimi
Mănăstirile de patimi.
Amăgiri şi vise, teamă,
Dor de tată, dor de mamă,
Ne-mplinire, suferinţă,
Taină, drum de pocăinţă...

Coasa morţii străluceşte...
Cumpănă, ne osândeşte
La tăceri şi nemurire,
La promisa fericire...
Cruci la tâmple, cruci pe câmpuri,
Cruci în noapte şi-n adâncuri,
Pomenire,-apoi uitare...
Şi tăcerea din osoare.

Iarba peste trupuri creşte...
Iată, părul îmi albeşte,
Ca o pasăre de ceară
Trece timpul, trece iară,
Mă ascund în nemurire
Şi cu lacrimi în privire
Mă despart de lutul care
Îl cunoaşteţi fiecare.

Iarba peste trupuri creşte,
Coasa morţii străluceşte,
Toţi avem o crudă soartă!
Timpuri vechi şi noi se-arată.
Trece zvon de libertate
Peste culmi îndepărtate,
În altar de versuri line,
În sălbatică iubire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda

Prin ochii tăi văd cerul,
Perfectă lume,
Peste un os de peşte ascuţit în gât.
Scai de gânduri şi trăiri semeţe,
Adunate peste timpul cu multe feţe.
Nu-s lacrimi inutile,
Nu-s vise sparte-n valuri,
Ci gânduri pure făr-de lacrimi amare.
Scap lipsă de răbdare în colţurile vesele,
Şi gândul mi-e iertat în locuri creţe.
Eşti oare vis de spart, sau negre aţe?
Eşti înger cu poveţe, sau doar ger de noapte?
Alunec peste gheaţă,
Şi gheaţă am în mine,
Sunt o statuie blândă,
Cu zeci de mii de feţe.

poezie de Nicolae Ciprian Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj diurn

în acestă zi primăvara s-a oprit
pe iarba vălurită
sub respiraţia unui vis,
un cer incendiar sub soarele
născut parcă a doua oară
răscoleşte mugurii prin pomi,
drumurile s-au înveselit,
sub roua proaspătă
care spală obraji îmbujoraţi
de fecioare,
mă nelinişteşte spaima de linişte,
acest alb de lasere,
lumină peste lumină,
care ne orbeşte cu strălucirea ei.

lunecă pe piele ca o reptilă,
într-o ţară de basm,
cu cerbi şi căprioare,
cu întrebări fără răspunsuri,
în nuditatea ei,
făcând ceruri din ape
şi inele de argint
peste umbre de dor.

cîteodată verdele
se transformă în albastru
la distanţă, pe orizont,
muntele pare un fruct strivit,
prăpăstiile cioburi de azur,
iar câmpia curge la vale
ca o pasăre dincolo de timp.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 aprilie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NAVIGAND PE MARI...

Gânduri navigând pe mări,
Înfruntând aprige furtuni,
Iluzorii ţărmuri peste zări,
Zburând neîncetat peste genuni.

Ele pleacă din inima în clocot,
Care se zbuciumă în a vieţii luptă,
Bătăile ei fac mai puţin zgomot,
Atunci când amintirile-şi ascultă.

Bătrână trecută prin mulţi ani,
Rezistă prin magice forţe îndrăzneţe,
Uită de greutăţi şi de duşmani,
Se bucură de bătrâneţe.

Astfel de gânduri aleargă în hoarde,
Vizitând prieteni, neamuri, copii,
Încă mai rezistă uzatele-i coarde,
Păstrând frumuseţe şi bucurii.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Nu pot privi în urmă cu mânie,
Sunt acum un vulcan stins,
Un crater peste care a crescut iarba.
Ar fi trebuit totuşi să mă înveţi
Cum ar fi să trăiesc fără tine.
Vezi, eram foarte tineri,
Stăteai peste drum,
Veneai doar în vacanţe,
Când ţi-am zărit pentru prima oară
Ochii albaştri printre cireşi,
Am ştiut...
Am umblat de mână
Pe toate aleile, potecile,
Ani, vacanţe, anotimpuri,
Mi-ai spus că vom împărţi
Cândva planeta la doi,
M-ai învăţat iubirea pe litere,
Caligrafic,
Dar nu m-ai învăţat cum ar fi viaţa
Fără tine...
Nu privesc în urmă cu mânie,
Acum sunt un vulcan stins,
Un crater plin de cenuşă,
Un câmp de luptă părăsit
Peste care creşte iarba.
Acum este târziu, se lasă înserarea,
Privesc cu seninătate apusul,
Soarele roşu care împarte
Planeta în două,
Totuşi,
Ar fi trebuit să mă înveţi
Cum să trăiesc fără tine...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

leganam în suflet un vis fără vlagă
mă împiedicam de paşii rămaşi
în noaptea ce cădea peste ape
aşa am crescut în tenebre
numele meu zăcea scrijelit pe o piatră
cu umerii îmbrăcaţi în palide umbre
păşeam în clipe târzii în penumbră
prin neguri alunecau nestatornice ape
se adunau alte umbre sub ultimii paşi
să plec, unde să plec
sau nu's aici decât o umbră
sunt stâncă sfărâmată pe ţărm
cu braţele ce flutură în vânt
sunt vânt năpraznic peste tainice ape
sub pasăre peste lacul albastru
sunt lacul ce aşteaptă o barcă
sunt un om într-o barcă ce plânge pe ape
sunt gând rătăcit între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alarmă de gradul "zero"

ninge peste morţii ce trupurile-şi ţin
la margine de lume să sperie groparii
cu greutatea zilei trecută peste noi
în unghiurile drepte copacii se răstoarnă
şi prind miros de umbră intrată prin fereastra
deschisă către soare muşcând o rază caldă
a sânilor la care se alăptase viaţa primită fără merit
iar clopotul ne sparge tăcerea în bucăţi
eşti ud până la carne
te-ai descompus în zâmbet prin părul meu ce ţine
iluziile toate venite să-ntărească
un adevăr posibil născut în nebunia fiinţei mele oarbe
alunec peste plasa întinsă pentru îngeri
şi-i văd încolonaţi cum duc pe aripi noaptea
trasând o dungă albă văzduhului cuminte

eşti poezia scursă din rana mea de ceară
pătând ţărâna arsă de ruga dimineţii
mă paşti ca necuratul venit să-mi prindă carnea
într-un cuvânt pe crucea destinului ascuns

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste vreme - lui Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soţ,
Când trec seară de seară,
Îmi pun în buzunarul stâng
O floare - albastră, rară,

Iar blânda lună, peste deal
Aşterne umbre fine
Tot repetând iubirii-n şoaptă:
"Rămâi, rămâi la mine!"

Şi dacă stele bat în lac,
Lumina lor mă arde.
Pe lespezi triste de pământ,
Un suflet întins şade...

Adânc, în codrii de aramă
Aud glasu-ţi divin.
Eşti tu oare? Nu eşti tu.
E umbra lui Călin...

Cutreier prin pădurea toată.
Aştept, dar nu mai vine!
Luceafăr blând, nemuritor,
Coboară tu la mine!

Şi umple-mi de lumină viaţa,
Pe deal, seara când lasă
Iubirea să îmbrace-ncet,
A lunii grea mătasă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste suflet ninge

Peste suflet ninge cu iubiri nebune,
Iarna se aşează, locul definind,
Degete abile, lunecă pe strune
Şi-n căuşul palmei, fulgii îi cuprind.

Vântură zăpada... neştiute vise,
Pe la geamuri gheaţa pare-a se topi,
Ascultând bătaia... inimii încinse
Şi-nvăţând tăcerea, tandru, a iubi.

Peste zare ninge, dragoste curată,
Viscolind privirea peste trup de foc
Şi în păr, e neaua, tainic asezată,
Tălmăcind destinul... fără de noroc.

Fulguie cu stele mii... peste cuvinte
Şi vuieşte timpul, la-nceput de drum,
Te aştept în casă cu un ceai fierbinte,
Peste suflet ninge, cu iubiri de fum.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CAUT...

Caut cuvântul
Armă şi cruce,
Ce face răni
În suflet,
Dar şi alinări
Aduce.
Caut iarba,
Simbol de viaţă.
Iarba verde,
Ne cosită,
Care murind
Se face fân,
Iar fânul
Se face viaţă.

Ciclul e perpetuu.
Caut colbul.
Nu cel de aur!!!

Colbul, colb,
Din care am venit
Şi în care
Mă voi întoarce.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiaj

Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.

Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.

Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.

Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", anul II, nr. 4-5 (1 ianuarie 1937)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog în anotimpuri

Gândurile ce mă inundă
pot fi stele de zăpadă,
fulgi ce cad continuu
peste drumuri îngheţate,
pot fi vânturi obosite
răscolind copacii goi.
Sau vârtejuri înăsprite,
ce gonesc sub nori de plumb,
cai focoşi, înhămaţi la sănii albe
printre brazii falnici.

Gândurile pot fi contopite
într-un dor de ploaie,
ca un cântec de izvoare,
murmurate de copii
ce se aud dinspre munte
către văile în ceaţă.
Zgomote nepercepute
plesnesc în muguri verzi,
clinchete de clopoţei
peste albii ghiocei,
iarba care încolţeşte
printre turme de mioare.

Gânduri către soare
ce atârnă sub azur,
adiere blândă,
ce aleargă peste lanuri,
gânduri ce se coc sub tâmplă
în idei de foc,
se desprind din mine peste tot.
Văd în mine morarul ce aşteaptă
carele pline de rod.
Gândul e dorinţă
de viaţă şi soare,
copilul minune din mine,
e murmur şi tril fără cuvinte
ce se înalţă măreţ
încununat de natură.

Gândul şoptit de pădurea
desenată în amurg,
cuvântul, comoara tăcerii,
se scurge
ca vinul în pocale de aur.
Sunt singur, copac rătăcit
Aştept veşmântul,
Veşmânt ruginiu.
Privesc în mine
abătut şi slăbit
şi-mi adun puterea
scuturându-mi spinarea
de atâta muncă.

Gânduri vii,
gânduri multe,
pogorâte din înalte altare,
sub aripi de îngeri,
aripi albe,
sub care
mă voi odihni!

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Peste iazul de sub sălcii
Cocorii au pleca în bejenie,
Seara stelele s-au adunat la vecernie.

Peste mormintele noastre
Fruntea sfărâmată a serii
Ne-aduce aminte de zilele învierii.

Peste zidurile albe ale cetăţii
Sub arcuri de gânduri
Urcăm călători spre miezul nopţii.

Cade purpura nopţii peste tot,
Fruntea înnoptează sub clarul de lună,
Doamne, ce toamnă nebună...

Semne, gânduri şi stele se-ascund rebele
În iazul de sub sălcii adormit,
Doamne, ce mult te-am iubit!

Peste deal s-a făcut toamnă,
Peste suflet primăvară,
Peste gândurile mele
Trece-un cârd de rândunele,
Unde fugi, Doamne, cu ele?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!