Noapte la Turnu Măgurele

Noaptea caldă... noapte pasăre nocturnă
Aripa de neguri grele şi-a lăsat-o
Pe oraş ca un "Adio del Passato"
Fredonat într-o lagună taciturnă.

Pietonii pe trotuare trec în grabă.
Liniştea se sparge-n uşi de cafenele.
Catedrala 'nalţă turlele spre stele
În mirosul de grătar şi de tarabă.

Stingerea se sună lung la regimente,
Cu ecouri prelungite. În grădină
Teatrul râde-n revelaţii somnolente,
Pe când paznic al luminilor de lapte
- Sfinx pe soclul său de piatră carpatină –
Stă eroul de la şaptezeci şi şapte...

poezie celebră de Ion Pena din Graiul tineretului (11 iulie 1933)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

ce taciturnă noapte, ce obtuză
ce lungă şi indiferentă
-te-aşi invita iubito călăuză
într-o poveste cu lumina transparentă

dar ştiu că n-o să vii, eşti dusă
în altă lume şi în altă vreme
din noaptea taciturnă şi opusă
şi transparenţei şi luminilor extreme...

poezie de Iurie Osoianu (29 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorie

O pasăre cu o singură aripă
şi cu aripa transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
şi alta pe care o târăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

(Clar de noapte parfumat...)

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat...
Şi în somn, pe banca veche, cugetări se contrazic,
Greierul zimţează noaptea, cu nimic.

Cum te-am aşteptat...
Totul a trecut-
Luna pare, în oftat,
Un continent cunoscut.

Aici e frumos aranjat
Orice fir;
Veacurile-au stat
Un oraş, pe vale,- Suvenir.

Clar de noapte parfumat,
O grădină cu orizontul depărtat...
Şi în somn, pe banca veche, tot mai mic...
Greierul zimţează noaptea cu nimic...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte şi-n liniştea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, uşor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii şi văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-opreşte, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
şi uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, şi-apoi
în vechi amintiri îşi găseşte puteri,
pluteşte prin ele, devine vioi
şi-ncheie în ritmul de vis şi plăceri.

Când zorii se-anunţă şi stelele pier,
iar ziua renaşte în zarvă şi cânt,
o scurt-adiere înalţă spre cer
o pană a celui ce zborul şi-a frânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără coşmaruri

Ieri am semnat contract cu noaptea,
să nu-mi trimită vreun coşmar
când se-ameţeşte, stând în bar
până în zori, spre ora-a şaptea.

Deşi părea cam afectată,
n-a zis nimic şi-a consimţit,
apoi, spre stele a clipit
şi a plecat îngândurată.

Am adormit şi am visat
doi îngeraşi mici, dolofani,
ce-n joaca lor de sub castani
întreaga noapte au cântat.

Spre ora şapte m-am trezit
mai odihnită ca oricând
şi noaptea mă privea, tăcând...
Zâmbind, i-am spus:"n-ai obosit?!"

Şi-a scos ciubotele cernite
şi s-a urcat în patul meu,
în mâini ţinând un curcubeu
şi două stele adormite.

La ceasul de plecat prin baruri,
s-a ridicat şi mi-a vorbit:
"Doamne, ce bine am dormit
în patul tău fără coşmaruri!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără coşmaruri

Ieri am semnat contract cu noaptea,
să nu-mi trimită vreun coşmar
când se-ameţeşte, stând în bar
până în zori, spre ora-a şaptea.

Deşi părea cam afectată,
n-a zis nimic şi-a consimţit,
apoi, spre stele a clipit
şi a plecat îngândurată.

Am adormit şi am visat
doi îngeraşi mici, dolofani,
ce-n joaca lor de sub castani
întreaga noapte au cântat.

Spre ora şapte m-am trezit
mai odihnită ca oricând
şi noaptea mă privea, tăcând...
Zâmbind, i-am spus:"n-ai obosit?!"

Şi-a scos ciubotele cernite
şi s-a urcat în patul meu,
în mâini ţinând un curcubeu
şi două stele adormite.

La ceasul de plecat prin baruri,
s-a ridicat şi mi-a vorbit:
"Doamne, ce bine am dormit
în patul tău fără coşmaruri!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oraş nu te bucură cu cele şapte sau şaptezeci şi şapte de minuni, ci cu răspunsul pe care ţi-l dă la ce i-ai cerut.

citat clasic din Italo Calvino
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De şapte ori câte şapte
Am spus rugăciunea în noapte,
De şapte ori câte şapte
Mi s-a răspuns doar în şoapte,
De şapte ori câte şapte
Sunt mai aproape de fapte,
De şapte ori câte şapte
Însoţesc calea de lapte,
De şapte ori câte şapte
Voi împleti minţile coapte
Cu iubirile apte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (2 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea cu mize florale

Noaptea cu dinţi de dulăi
Pune-n ferestre ecouri florale,
Bisturiul oblic al ochilor tăi
Îmi face transplant de petale.

Trupul călit cenuşă îmi este
În braţele tale încinse de foc,
Inima ascunde o rară poveste
Ghicită în unduiri de ghioc.

Venele mele-s corzile-ntinse
Ale viorii spre care mă porţi
În mocnirea dulcilor vise
Prelungite de veşnice nopţi.

O, Doamne, ce semn se arată
În noaptea cu mize florale,
Ochii tăi spre stele mă poartă,
Îmi pune iubirea-n petale!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă nocturnă

Săraci, în ţară carpatină,
Doar noaptea ne-ndulcim amarul,
Că-n nopţile cu lună plină,
Ni se mai umple buzunarul!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesel

intrând pătată de lumină-n noapte
ca într-un templu-acoperit de stele
te naşti când e senin peniţei mele
şi vorba-mi râde-n hram de vise coapte.

pe sânge-mi scrii amorului dantele
şi-al clipei de vecie nor de lapte
prin timpurile-acestea-n zgomot apte
şi de nimicnicie-n straie grele.

de bem secunda-n feerie fiartă
şi-n roua care cade pe statui
să nu şopteşti aceasta nimănui
şi inima de zvârcolire-mi iartă.

şi vesel din enigma ta întreagă
din mine tu aşterne-te pe şagă...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Jabba
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voievodul de piatră

Naşterea lui a suprimat metafizica.
I-a dezarmat şi i-a biruit pe zei:
în jarul focului luminând albastru,
şi-a devansat destinul şi i-a devenit stăpân;
n-a mai fost interesat să-şi trăiască viaţa
ca un condamnat în cătuşele timpului.

Vulturul lui Zeus n-a reuşit să-i smulgă ficatul.
Asemenea lui Prometeu,
s-a răfuit cu moartea propriei morţi;
în urma armistiţiului planetar,
a căpătat dreptul la nemurire.

Captiv continuu în trecutul viitor,
cu ochii larg deschişi peste ţara dacilor,
de pe soclul său de piatră carpatină,
Sfinxul, înţepenit în taina lui divină,
cu stăruinţa înnobilată în cutele adâncite de pe frunte,
rămâne ursul de piatră românesc
în chip de voievod înferecat în vârful de munte.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul de noapte

pleoapă grea de piatră
apasă ochiul de sfinx
se deschide poartă spre gaură de vierme
stele urcă din adânc
izvor de nelinişti şi neputinţă în inima
căutătorului simulant versat al adaptabilităţii
fără altă îndemânare
decât căutarea până la margini
unde-şi ia răgaz de odihnă
cu picioarele atârnate în afară
printre ceruri străine
rotit odihnitor
sub propria aură aşteptând
tramvaiul la capăt de linie
dacă o mai porni vreunul
la ora 12 noaptea

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina violonistă

O vecină taciturnă
Cântă cât e noaptea toată.
Soaţa zice că-i Nocturnă,
Eu aş zice că-i... Sonată!

epigramă de Ioan Frenţescu din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă — să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni păsării

Sub clopotul nopţii, ascult
monologul păsării de diamant.

Deşteaptă-te, mi-a strigat.
Apa ferestrelor curge în cascade
peste sânul de piersică al lunii.

Inima mi-e mută şi vie
în lanul înrourat şi maci luminaţi
înfloriri le curg într-o desfătare a lor.

Peste tâmpla umedă a pietrei
să fiu pasăre, Doamne.
Cuvântul să-l cânt înalt.

Să pricep graiul mireselor ierbii
adunând mănunchiuri de lumină
din catedrala înaripată.

Sub aripa geamănă
vreau liniştea şi cuminţenia îngerilor.
Strigă-mă pe nume
în cămara ce încet mă leagănă.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

De şaptezeci de ori câte şapte

îl vedeam din depărtare în spectacolele de stradă cum treceam
grăbită spre grădinile suspendate ale Semiramidei
îi aruncam cu praştia genelor
aşchii de vis de la distanţa celor
câţiva ani de cenuşă care se tot aşezaseră
aripi de albine frânte pe umerii mei

auzeam vocea lui zdrobită de muchiile de bronz ale Ereborului
şi poteci de lumină mă străbăteau

niciodată nu m-am apropiat mai mult decât
o palmă de pământ de pădure de inima lui
şi-atât cât să-i simt mirosul poeziei –
se revărsa ca lava din Santa Maria mai mult binecuvântând
decât ucigând rizomii de ferigă din palmele celor din jur –

într-o zi m-am hotărât să las
fuga de mine însămi la o parte şi să-mi dezrădăcinez ochii
să-i prind de coapsa lui

apoi nu mai ştiu ce mi s-a întâmplat...
vena aceea de pe frunte-i pulsa sistolic
ca un Obi nărăvaş gata să se reverse peste mine
să-mi spele nevinovăţiile de şaptezeci de ori câte şapte

poezie de Mihaela Meravei (27 februarie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea îndrăgostiţilor

E noapte caldă de toamnă,
Luna răsare pe cer.
Frumoasă e ca o doamnă,
Tandră şi plină de mister.

E noapte caldă de toamnă
Şi vântul adie uşor.
Un greier colea îşi cântă
Cântecul său de dor.

E noapte caldă de toamnă,
O frunză se desprinde de ram.
Tu stai lângă mine, iubito,
Şi sunt fericit că te am.

Iubito, îmi spui în şoaptă
Şi dulce eu mă înfior.
Iubito, a venit toamna,
Noaptea îndrăgostiţilor.

poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cerului

În zbor spre înălţimi te urcă
Şi te coboară pe pământ
În libertate absolută
Şi nu gândi deznodământ

Priveşte cerul fără frică
Ce-ţi este scris se va-ntâmpla
Tu pasăre cu ochi de sticlă
Şi cu penaj de catifea

Şi dacă aripa îţi frânge
Săgeata unui vânător
Tu niciodată nu vei plânge
Vei râde-n ochii tuturor.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara îşi aruncă

iarna peste oraşul încremenit
este un văl care prinde
un beţiv în mrejele somnului
de veci a simţit nevoia să doarmă
acum a fost surprins de gerul
aruncat de noaptea senină
oraşul o să-nvie mâine
poate o să bată şi clopotele
nu se vor sparge-n frig
soarele o să privească dramoleta
unei dumitriţe îngheţate iremediabil
copiii vor deschide laptopurile
îşi vor scrie banalităţile
de rigoare neştiinţifică
liniştea crepusculară a serii
o să prindă hulpavă periferia
uimind genele date cu rimel
iarna a venit într-o noapte
adâncă pe dealurile goale
şi-a spart capul de geamurile aburite
de plictiseala unui început de decembrie
cu muzică lăutărească
într-o crâşmă mare cât o cratiţă
totul pare săgetat de un amor vulgar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!