Poveste din fereastra inimii

Într-un burg pestriţ şi vesel, pe o stradă oarecare
Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare
Şi rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades
La gheretă, în vitrină, un afiş de interes:

Vând căţei cu ochi zglobii şi cu părul cârlionţat,
Jucăuşi, plin de iubire, cu boticul brun roşcat.
Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,
Ruşinos, zâmbind timid s-a oprit puţin în prag

Şi cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:
Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.
La auzul celor doi, cinci căţei au dat năvală,
Făcând tumbe, alergând, foarte-atenţi la cleveteală.

Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniţă sură,
Rezemând codiţa mică pe sandala gri de zgură
L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,
Cu ochi trişti, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,

Dar şi-a coborât privirea şi lătrând aproape stins,
Niciun gest n-a mai schiţat, se ştia demult învins.
Vânzătorul negustor prezentându-i ca pe-o marfă
I-a lăudat pe fiecare, omiţând să fac-o gafă.

Observându-i ochii blânzi, fără licăr, bucurie,
L-a-ntrebat pe comerciant, respectuos, cu modestie
Dacă poate cumpăra căţeluşul întristat
Fiindcă-i este tare drag, este ceea ce-a visat.

Fâstâcit peste măsură a-ncercat să-l lămurească:
Căţeluşul este şchiop, nu prea vrea nici să zâmbească,
Nici s-alerge, să se joace, stă mereu şi meditează,
Nu mănâncă, nici nu latră, toată ziua dormitează,

I s-a rupt cândva lăbuţa, va fi şchiop întreaga viaţă.
Ce-ai putea să faci cu el? Este fără de speranţă.
Copilaşul a tăcut şi din buzunarul mic
A scos banii şifonaţi, strânşi cu trudă, într-un plic.

Văzând omul că nu poate să-l convingă nicidecum
I-a propus să-i dea căţelul chiar şi gratis, fiecum.
Dar un gând îl frământa şi nu-nţelegea defel
Ce-ar putea face băiatul cu un căţeluş ca el?

Isteţ foc, fără s-aştepte vreo-ntrebare de la domn,
Ridicându-şi pantalonii i-a spus simplu: eu sunt om!
Am şi eu un picioruş, care e din lemn, vezi bine,
Dar am suflet şi mă doare, ce-aş putea să-ţi spun? În fine.

Îţi dau banii, iau căţelul, este tot ce îmi doresc,
Nu-l vreau gratis, este preţul care pot să îl plătesc
Pentru cel mai drag prieten, ce vreodată l-am visat,
Este darul cel mai scump, îl iubesc cu-adevărat.

Eu nu pot nici să alerg, nici să zburd ca alţi copii,
Singur sunt de-atâtea ori, nu am multe jucării,
Am ales acest căţel fiindcă seamănă cu mine,
Şterge-ţi lacrima degrabă şi învaţă să faci bine!

poezie de Ines Vanda Popa (30 iulie 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, oamenii iubesc vărsarea de sânge, dar nu au curajul să o spună pe faţă. Într-unul dintre romanele existenţialiste este povestit un incident care este aproape adevărat. Un om este adus în faţa justiţiei pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu-l văzuse niciodată înainte pe acel străin. Nu l-a ucis pentru banii săi. Nu ştia nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuţit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de duşmănie. Nu erau nici măcar familiari; nu-şi văzuseră feţele unul altuia. Magistratul nu-şi dădea seama ce se petrecuse, aşa că l-a întrebat pe ucigaş: "De ce ai făcut-o?" El a răspuns: "Când l-am înjughiat, a ţâşnit o fântână de sânge din spatele său. A fost unul din cele mai frumoase clipe pe care l-am trăit vreodată. Ştiu că preţul va fi moartea mea, dar sunt gata să-l plătesc. A meritat. Mi-am dus întreaga viaţă în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume. Poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta." Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, îşi glorifica crima. Justiţia însă are propria sa rutină – trebuia să fie chemaţi martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că minţea, poate că nu-l ucisese pe acel străin. Nu-l văzuse nimeni – nu exista nici măcar un singur martor ocular – aşa că a trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanţă adunate de poliţie.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne ajută

E plin de flori şi de culoare pe câmpuri şi în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri şi puţin verde, câteodată.
Eu ce să-ţi fac? Tu ai ales să îl iubeşti pe el. Îţi place.
Ţi-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ţi vezi de drum, să îi dai pace.

Nu înţelegi că-n viaţa asta, nu toţi sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îţi trebuie şi ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.

Va trebui s-asculţi ce-ţi spune, să renunţi.
Tu vrei să muţi din loc un lucru, dar sunt munţi.
Nu e nici deal şi nici câmpie, n-ai cum să reuşeşti.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubeşti?

Atunci să-ţi dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deşi îţi spune să m-asculţi, inima nu.
Şi tu cu sufletul trăieşti mai mult, gândeşti puţin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul şi Olarul...

... Lutul gemea... în Mâna creatoare...
Plângea cu amar... sunt numai o ţărână
Destul!... căci orice colţişor mă doare!
Ce vrei să faci?... sunt doar un bulgăre de tină.

Eu nu mai pot!... opreşte-te!... am obosit!...
Şi oftând... se tot zvârcolea pe roată
De ce chiar eu?... ce bun în mine ai găsit?...
Eu nu mai vreau să fiu de tine modelată.

Încă puţin... aşteaptă... meşterul i-a spus
Azi vreau din tine să fac un vas frumos
Dar trebuie să mă asculţi... să fii supus...
Tu pentru mine eşti vasul cel mai preţios.

... Şi el... a răsuflat cu uşurare...
Dar când s-a văzut în foc s-a înspăimântat
Striga, mă frige!... eu nu mai am răbdare!...
Sunt fără vlagă!!!... şi strigătul a încetat...

... El l-a scos din zgură... şi l-a şlefuit...
I-a făcut şi lui... în atelier un loc...
Cu argint şi aur... apoi l-a poleit...
Să fii mai trainic... trebuie să treci prin foc.

... Aşa Eu te-am văzut în visurile mele...
În culori frumoase... cu linii de smarald
Să străluceşti la soare... şi-n licărit de stele...
Mă bucur!... şopti Olarul cu un zâmbet cald.

Acum era un vas de cinste în mâna Lui
Doar ieri... o tină fără formă a fost...
Este bine ca drumul tău... smerit să-l sui
Să lupţi cu Acel ce te-a creat nu are rost.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiului meu drag...

Gândindu-mă la visul ciudat
Cum fiul meu de-acasă a plecat,
Mi-am dat seama că nu e vis, e realitate
Că ştiu că e acum departe.
Departe, dar eu am al meu dor
Şi uneori nopţile nu dorm
Că mă gândesc cum aş putea să fac,
Să fiu aproape de fiul meu cel drag.
Aş vrea să fiu o pasăre-n zbor,
S-ajung la fiul meu cât mai uşor,
Să-l strâng în braţe, să-l sărut,
Să-i spun căt il iubesc de mult.
Chiar dacă acum e mare
Inima mea încă mă doare,
Că nu mai este lângă mine
Nu ştiu dacă-i e rău sau bine.
Gândesc că nu trebuie să uităm,
Dragostea noastră să le-arătăm,
Copiii sunt tot ce-i mai sfânt
Ce-avem noi pe-acest pământ.
Chiar dacă acum şi-au găsit locul,
Vrem pentru ei tot norocul,
Iar de greşeşc, sau de fac bine,
Tu-i porţi în suflet mereu la tine.

poezie de Eugenia Calancea (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Maria

Aseară m-am trezit speriat,
Of! ce cosmar... ce lacrimi reci,
Sub aşternut te-am căutat,
Probabil te -ai decis să pleci.

Acum că mă gândesc mai bine,
Nici nu ai fost cu mine-n pat...
Înnebunesc visând cu tine
Alături pe un alt bărbat.

Am fost născut mult prea devreme,
Si tu născută prea târziu,
Ca soţ, inima mi se teme,
Că n-am să pot nicicând să -ti fiu.

Nici n-as putea să sper vreodată,
Ca un bărbat puţin trecut,
Alături de asa o fată,
Să aibă un nou început.

Ce mă surprinde câteodată
E felul tău retras si rece,
Probabil că un alt bărbat
Ar fi ales de mult să plece.

Dar nu si eu, voi fi o viaţă,
Alături Ana îţi voi sta,
Chiar si asa de la distanţă,
Si chiar de nu vei fi a mea.

As vrea să stiu ce porţi in minte,
În suflet oare câte duci?
As vrea sa -ti spun două cuvinte,
Cu ele-n suflet să te culci.

Esti un mister, si poate totul
Îmi pare-a fi o provocare,
Cum ar putea un fir de iarbă
Să poată cuceri o floare?

Poate cândva te voi cunoaste,
Poate... E poate... nimic cert,
Un alt nebun nu se va naşte
Să te iubească chiar si-un sfert...

Cum pot doi ochi să mă vrajeasca?
Cu poza aia ce să fac?
Gura mea vrea să te cunoască,
Inima vrea să -ţi fiu pe plac.

Asa trup firav niciodată
Nu am ţinut în mâna mea,
Si n-am avut asa o fată,
Nici nu visez că voi avea.

Am căutat si nu ti-am spus,
Poze cu tine din trecut,
Te-as fi iubit la fel... nespus...
Oricând eu te-as fi cunoscut.

Emani asa o bucurie,
Si esti asa plină de viaţă,
Cum faci de-mi faci tu asta mie
Si nici măcar nu-mi stai in faţă?

Pozele tale le păstrez,
La fel iubirea ce ţi -o port,
Si n-am de gând să încetez,
Nici de-oi fi viu sau de-oi fi mort.

Eu cand aveam optişpe ani
Eram timid, retras, cuminte,
N-as fi avut nicicând curajul
Să-ţi spun, să -ti scriu asa cuvinte.

Poate pe la vro' douajdoi
As fi putut să -ti spun ceva,
Si poate fiind puţin mai tânăr,
Te-as fi convins să fii a mea.

Sau poate nu, cine să stie,
Nu-i omeneşte să aflăm,
Chiar si zburînd prin poezie
Putem doar să ne întrebăm.

Se poate sa iubeşti pe altul,
Oricum nu as putea să stiu,
Cum te visez stie doar patul
Pe care stau întins si scriu.

Se poate sa fii temătoare,
Să pui sub semn de îndoială,
Cum poate eu ce sunt mai mare,
Să te privesc ca pe egală?

Ori n-am nimic ce te atrage,
Si nu îţi par a fi ce vrei,
Cum apa tot la apă trage,
Si dragostea mereu sub tei.

Oricare îţi este motivul,
Te înţeleg dar n-am să pot
S-accept că ăsta e sfârşitul,
Din suflet nu am să te scot.

Chiar de va trece si o viaţă,
Sau poate nici nu mi-e sortit,
Rămâne -n mine o speranţă
Că îţi voi fi cândva iubit.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marie Bateston

Ai remarcat mâna sculptată Cu indexul îndreptat către cer.
Aceea este direcţia, nici o îndoială.
Dar cum ar putea cineva să o urmeze?
Este bine, într-adevăr, să te abţii de la crimă şi adulter,
Să ierţi aproapelui, să faci bine celorlalţi, să slujeşti Domnului
Fără să-ţi faci chip cioplit.
Dar, până la urmă, toate acestea sunt doar mijloace exterioare
Prin care, de fapt, îţi faci ţie un serviciu.
Esenţa interioară este libertatea,
Este lumina, puritatea –
Eu, de altfel, nu mai pot face nimic,
Dar tu caută şi găseşte esenţialul sau ratează-l, conform viziunii tale.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru nepotul meu

Nu cred că am ştiut ce e iubirea
Până te-au zămislit divinii aştri
Ce te-au trimis pentru-a-mi afla menirea,
Copil superb, cu ochii mari, albaştri!

M-am supărat pe Dumnezeu ades,
Îl imploram plângând sfios, cu teamă
Ca vieţii mele să îi dea un sens
Prin binecuvântarea de-a fi mamă.

Însă altfel a fost de Sus sortit:
Nepot să-mi fii, mătuşă să îţi fiu...
Suavu-ţi chip, cu drag, când l-am privit,
Înseninat-a traiul meu pustiu.

Te-am ocrotit aşa cum am ştiut...
Cu râsul tău mi-ai alinat durerea,
Dragostea mea am vrut să-ţi fie scut,
Cu glasul tău mi-ai dăruit puterea

De-a înfrunta destinul nemilos,
De a nu fi vreodată doborâtă...
M-am bucurat văzând cum creşti frumos,
Cum învăţai din lumea neştiută.

Cum aş putea acum să-i mulţumesc
Divinităţii, care te-a trimis,
Băiatul meu, cu care mă mândresc,
Minune, apărută mai întâi în vis?

Promit să te susţin în tot ce faci,
Prietenă şi mamă deopotrivă,
Promit să te-nţeleg de plângi sau taci,
Fără a fi nici rea, nici posesivă.

O bucurie să îţi fie viaţa,
Pe drumul ei să fie numai soare,
Zâmbind să lupţi, dar să-mi asculţi povaţa
De-a-ţi face din iubire sărbătoare!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu... (MIX)

Eu nu sunt chel, sunt mai înalt ca păru'
Dar sunt bărbos, un dac adevărat
Consider că este un grav păcat
Dacă nu eşti curat, ca adevăru'!

Eu nu mă epilez pe piept, picioare,
Şi nu port pantalonii strâmţi şi scurţi
Şi nici pantofi de piele pe desculţi...
Nu am nici excedente de valoare.

Eu nu-s deştept cum îmi doresc mereu
Dar nici atât de prost cum ar vrea lumea
De crezi că-i bine cum te-ar vrea mulţimea
Stai potolit, n-o să-i devii erou...

Eu nu sunt sclavul nimănui, n-am ierarhie
Nu vreau să dau raportul zilnic la stăpân
Tot ce-mi doresc este să fiu mai bun
Să-mi fredonez în cap o melodie.

Eu nu accept să fiu luat de fraier
De cocalari zece pe un IQ,
Pot lesne să devin un paspartu,
Şi dacă am de gând să fluier, fluier!

poezie de Petrică Conceatu (31 decembrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, da, după cum tocmai ţi-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aş fi renunţat aşa de uşor la el, sub nici o formă, pentru că şi eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiţi aşa la mine? Ai amuţit? Nu spui nimic?! Ţi se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aş fi despărţit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ţi dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenţia asupra lui, trezeşte oricui interesul? Aşa s-a întâmplat şi-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaştem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deşi auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător şi inteligent, dar are multe alte calităţi, este tot ceea ce oricine şi-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulţimea de admiratoare care-l înconjurau... Şi nici după atâţia ani n-a renunţat la încercarea de a-ţi câştiga încrederea şi prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ţi se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi aşa şi nu-ţi fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că ştie totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înţeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunţat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deşi nu mi-aş fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunţat, deşi aş fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel şi poate aş fi avut şanse să-l câştig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viaţa lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel şi nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua şansă şi n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost şi cred că nu merită să sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că ştiu, îmi dau seama că şi tu îl iubeşti pe el, chiar dacă nu vrei să recunoşti asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poţi! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar ştiu sigur că nu mă înşel! Aşa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, să vorbeşti cu el; atât aşteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deşi nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ţi ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în faţa ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândeşte-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate nu ştiţi că diseară...

poate nu ştiţi că diseară
vor veni la cină oamenii de ceară
cu trăsuri de apă şi arlechini de lemn
coborând în suflete solemn
să te întrebe ce mai faci
dacă ai învăţat să taci
să vadă ce mai zici
despre cele mari, despre cel mici
despre bani, despre guverne
lumea doarme aşa cum îşi aşterne;
să nu le zici nimic, nu le sta împotrivă
că dacă răzbate cine ştie ce derivă
vântul dinspre fisc, mai bine du-ţi mâna la plisc,
să nu se lase cu colivă!

n-o mai căuta pe doamna ta de pică
a plecat care va să zică
era pe stradă, făcea autostopul
să-şi cunoască şi ea horoscopul
că te-a scos din cărţi dar n-a vrut să-ţi spună
că nu te (mai) aşteaptă nici o veste bună!
iart-o că şi ea a vrut să-ţi facă felul
dacă n-o-ntâlnea pe doamna cu căţelul;
haina este coaja, principal e miezul
ce-ai să faci dacă lipseşte titirezul?
o să dai din mâini fără nici un spor
lozul tău a fost necâştigător!
toate astea par poate superstiţii
dar nu ştii cine sunt ăia fericiţii
care toată viaţa au tras şi trag, şi trag
şi mai şi rag...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbiţi, vă rog

Ne stresează piramida
Care pare mai înaltă,
Şi obida ca omida
Sastisite stau în haltă

Unde este impiegatul
Să ne mişte de pe şine?
Când fac mâţele şpagatul,
Moare lumea de ruşine

Asta-i: nici o bucurie
Neplătită îndeajuns
Când mi-aduc aminte mie,
Nu mi-a stat bine nici tuns

Lăsaţi gluma la o parte
Domnilor, cât mai e timp
Cumpăraţi rapid o carte
De intrare în olimp!

Spuneţi-mi că nu se poate
Şi întorc lumea pe dos
Cine n-o să dea din coate,
O să dea din gură fără de folos

Ziua când îţi rupe graba
Lumea haina pe din dos
Mai bine să stai degeaba,
Decât să lucrezi fără folos

Priviţi la băiatul acela cuminte
Cum se uită la noi de sfios:
El l-a învăţat pe Arvinte,
Să-şi lege pantalonii mai jos

Şi la urma urmei, dacă
Am ajuns de tot povară
Numai vorbele de clacă,
Nu ne scot din baltă-afară

Cine otrăveşte mărul
Nici nu ştie, nici nu-i pare
Rău, dacă ne cade părul,
Ziua în amiaza mare

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru un prieten este, pur şi simplu, să-i fiu prieten. Nu am nici o avere pe care să i-o dăruiesc. Dacă el ştie că sunt fericit în a-l iubi, nu-şi va dori nici o altă răsplată. Nu este în acest fel prietenia divină?

citat celebru din Henry David Thoreau
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Booking la plajă

Motanul Booking a plecat
În vacanţă, la bronzat,
Însă crema şi-a uitat,
Iar soarele l-a ars imediat.

S-a dus fuga la stăpâna...
S-a plâns că-l ustură mâna
Şi codiţa... şi blăniţa...
Crema i-a furat-o Miţa.

Şi a mers pâş-pâş la ea.
Ea-n apă se bălăcea...
L-a-ntrebat care-i problema,
El i-a spus că n-are crema.

Miţa însă nu ştia
Crema unde se afla
S-a dus Booking şi la Tanu,
Dar nu ştia nici motanul.

Atunci a plecat la Miţoi
Făcând mare tărăboi.
Dacă la el nu era,
Cine-ar fi putut s-o ia?!

Aşa că de supărare
Booking a purces la plecare,
Căci crema de n-o găsea
Nu se mai putea bronza.

Când şi-a pus slipu-n rucsac
Crema i s-a arătat.
Era într-un colţ uitată,
Printre rufe aruncată.

Pe prosop din nou s-a-ntins,
Chiar de soarele l-a prins.
Dar crema se risipise...
Dragul meu, ce zile triste!

Booking s-a înfuriat
Pe toţi i-a ameninţat:
Dacă făptaşul nu se va preda,
Pe toţi îi va retrograda.

Atunci Miţoi i-a spus spăşit:
"Din cremă eu am folosit",
Iar după el, imediat,
Tanu şi Miţa s-au predat.

"- Booking, n-ar fi o problemă,
Îţi vom lua o altă cremă!"
- Aveţi dreptate, dragii mei!
Pentru ce ăst tărăboi?!

Oh... şi mai aveţi dreptate,
Jenă-mi e acum de toate!
Ce scandal am provocat!
Mii de scuze! S-a-ntâmplat...

Mai bine altă cremă-mi luam
Şi nu mă mai supăram!
Pielea nu mi-aş fi prăjit
Şi aş fi fost mai fericit.

Apoi motanul a plecat
Cremă să ia a încercat.
-"Nu mai avem, ne pare rău!"
-"Ghinionost mai sunt şi eu!"

Şi trist, la plajă s-a întors...
- "Să mă bronzez, dar ce folos?!"
Mai tot pârlit, sătul de toate
Plecă motanul mai departe...

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!