Incertitudini fugare

Victoria cea trufaşă a florilor de stea,
Îmi răscolise-adâncul muiat în baclava.
Căci nu puteam concepe, că timpul e incert.
Şi falnica minciună răzbate în deşert.

Indicii multe, mute mă trimiseră-n colţ.
Şi uliu deznădejdii mă apucă în clonţ,
Cu vârful ascuţit şi drept, deopotrivă
Îmi zise să aştept, că este în derivă.

Fereastra de cristal s-a aburit de şoapte,
Şi clopotul rasună ameţitor în noapte.
O funie trasă harnic, prin zmoală cu durere,
Alungă mâna rece c-un zâmbet de plăcere.

Mănunchiuri de dorinţi se risipesc în van,
Cu râsete sarcastic strivite de tavan.
Prin vise pomenite, într-un ceaslov murdar,
Se sting înmărmurite ocheade făr' de har.

Purced către lumină pe drum anevoios,
Iar zborul pe aripe răsună tendenţios.
Mirarea mă surprinde pe vrednice licori.
Când orologiul sună de deşteptare-n zori.

Am terminat răstimpul de amintiri deşarte,
Pe focul dezrobirii şi clipele de noapte.
S-a stins cuminte jocul pe-al dimineţii glas,
Prin suflul tinereţii şi aerul trufaş.

poezie de Liviu Reti (4 iulie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer s-a stins o singură stea

În seara când ţi-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei

Numai ea a înţeles ce voi în sufletu-mi trudit
Şi speranţa ea mi-a dăruit
Şi-n seara când ţi-am spus iubirea mea
A murit o stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
În taina firii

Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Şi iubirea ta

De-atunci în şoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Şi-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ochii

Eu am rămas printre destine pendulând
Iar versul mi s-a stins în negura de şoapte,
Doar ochii mei încă veghează suspinând,
S-apară chipul tău frumos în miez de noapte.

Încerc să te întrezăresc doar printre amintiri
Şi prin cenuşa visurilor noastre spulberate,
Prin disperarea şi furtuna unor mari iubiri,
Neverosimile iluzii şi-amăgiri deşarte.

Voi rătăci mereu printre destine pătimind
Şi graiul meu va amuţi curând în lumea fără şoapte,
Doar ochii mei vor sta de veghe strălucind,
Ca ochii de argint ai prădătorilor din noapte.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Îmi esti un erotic vis,
O scânteie,
Un luceafăr,
Eşti un drum spre paradis.
O iluzie,
O durere
Excitată de un gând.
Gem uşor
Şi din plăcere
Scurg un haos,
Când îmi eşti pe primul rând
Mă doare plăcerea până la os,
O, al meu luceafăr sfânt.
Mă iubeşti cu sânge rece,
Îmi dai cosmos,
Îmi eşti noapte,
Suflet stors
De durere şi plăcere ce nu-mi trece
La freamătul unei şoapte
Ce amorul o ascultă,
Fanteziile înflorite
Şi iubirea noastră mută.

poezie de Ionela Hondreac (17 martie 2017)
Adăugat de Ionelahondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegătorul

Pustiu era pe străzi de dimineaţă.
pustiu este şi-n suflete, acum,
dar flacăra luminii o răsfaţă,
al meu surâs de peste drum.

Mă mişc să caut linia ideală
în cercul jocului de-ascunselea,
şi albul aruncat pe şcoală,
mă face să mă regăsesc prin ea.

Aştept cuminte un semnal,
de a purcede către urnă;
şi domnul scund cu voce de caval,
ştampila mi-o întinde şi asudă.

A fost mai scurt decât credeam,
acest traseu de patru ani;
şi regăsit-am dupa geam,
doar chipuri cu surâs la bani.

S-a perindat uşor prin faţa mea,
al lumii vajnic cor de vuvuzele.
El astăzi stă întins pe canapea
şi ne citeşte cu aplomb în stele.

Am terminat periplul mic,
în jocul de-a alegătorul;
şi sper că am schimbat un pic,
în lumea asta... viitorul.

poezie de Liviu Crinel Reti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ULTIMA SCRISOARE

Port în piept culoarea florilor de maci,
Mă înfioară iarna când te strig şi taci,
Răsfoiesc scrisori închise sub cheie
Şi te caut noaptea prin Calea Lactee...

Ultima scrisoare pe adresa mea
Era încărcată cu luciri de stea...
Era un adio, îmi spuneai că pleci
Înspre veşnicie... timpul să-ţi petreci...

Şi mi-ai scris atunci în două cuvinte
C-ai zburat cu fluturi până sus pe munte,
Că ţi-am fost şi apă, că ţi-am fost şi foc,
Dar te duci la stele... cu puţin noroc...

Eu mi-aplec genunchii, înot prin zăpezi
Îmbrăcată-n roşu... poate-ai să mă vezi
Şi-am aprins lumina într-un felinar,
Pată de culoare-n ierni fără hotar...

Timpul se dilată, iubirea s-a stins,
Dar tăcerea doare!... Cerul s-a închis,
Cade-n valuri neaua cu sclipiri de-argint
Viaţa asta este ca un labirint!...

Căi întortocheate, ieşiri spre liman,
Amăgiri deşarte şi iubiri în van,
Sau iubiri cu patimi, triste despărţiri
Toate, toate, însă, rămân amintiri...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte gravidă de lumină

Îmi bate seara la fereastră,
Cu aripile-i de catifea.
Oftări mi-ating în zbor doar inima...
Un joc de umbre şi de lumină...
Din netrăite vremuri vin negurile să mă prindă,
În mine câteodată grea liniştea se-adună
Din 'naltul cer o stea coboară pe o rază-a lunii
Ce scânteiază în ochii-mi adormiţi de vise.
Un haos mi-este noaptea,
Pustie şi neagră,
Sălbatică fiară ce geme cumplit,
În noapte -mi tresare speriat şi bietul ecut asfinţit...
Doar Luna, lin şi tăcut, ca-ntr-un alint,
Trece prin noapte cu şal de argint,
Urându-mi "Noapte bună!".
Noapte bună-i răspund nopţii
Cu gust de pelin,
Cu ochii trişti şi orbi...
Şi cred că sunt singurul nebun,
Ce o mai cântă-n vers!
În bezna orbitoare, crudă şi-nlăcrimată.
Se potoleşte furtuna, se culcă şi pădurea şi păsările tac...
S-au stins şi zgomotele-n sat...
Doar câinii mai suspină...
Şi câte un opaiţ mai face din când în când cu ochiul
O palidă lumină.
Şi somnul meu îmi e ca o străină în braţe,
Iar trupul, un drum trasat către singurătate,
Lângă o noapte gravida de lumină
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furat de mirajul eclipsei

Prin fereastra încadrată-n pereţii umbrei
priveşte în depărtare migdalul
cu fructe aromate stăpâne peste tării
ce vindecă ce se mai poate.

Un paharnic se pare de viţă domnească
dezleagă taine cu licori dospite la întuneric
ascunse înlăuntrul singurătăţii
din care sufletul se-nalţă-n lumină.

Furat de mirajul eclipsei spre nemărginire
prin risipa de albastru în pulberi astrale
caut liniştea ce răzbate prin fibra cărnii,
de mierea vâscoasă alunecă-n plăcere
punând în cuvinte glas cristalin
netezit pe clapele albe, mişcătoare
în aula magna în care şi aerul ascultă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

dacă frâng în braţe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă paşii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt

dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin

s-a scurs iarăşi promoroaca în sat
mi-e frig şi mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară

mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi

te întrebasem într-o doară, în şoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt

şi te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale şoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece timpul...

Am deschis fereastra şi privesc în noapte
Luna s-a ascuns sub un voal de nori
Două siluete se-nţeleg prin şoapte
Şi se îmbrăţişează pe sub cingători

Noaptea îşi întinde pânze întunecate
Ţârâit de greieri inundă văzduhul
Peste satu-ntreg unde fermecate
Ne trimite Domnul pogorându-şi Duhul...

Liniştea-i profundă, undeva departe
Un lătrat de câine o despică-n două,
Din copaci cad fluturi... roi de frunze moarte
Semn că vine toamna şi că iar ne plouă....

Semn că trece timpul ca pe cer un fulger
Şi mă-ntreb sfioasă ce-am lăsat în urmă
-,, Ai lăsat iubire''.... îmi răspunde-un înger
Şi un zbor de aripi gândurile-mi curmă...

Pasăre de noapte, înger să fi fost?!
Am închis fereastra şi am tras perdeaua
... Iar îmi depăn viaţa să îi dau de rost
Şi fac noapte albă,.... albă cum e neaua....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drum de noapte paşii...

Pe drum de noapte paşii îmi sună încă-n stradă,
Paris, şi tot mai merg prin ceaţă,
La ceasul când din umbră încep să se-ntrevadă
Căruţele ce trec spre piaţă.

Paris, suspin şi zâmbet şi cântec de ciocane
Şi somn posomorât şi greu,
Când Vesper licăreşte departe pe oceane,
De ce nu pot să dorm şi eu?

poezie celebră de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare târzie

Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduţilor de prin Ardeal,

Era doar noapte şi-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister

Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,

S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,

Prin ploile de frunze arse
Lumina încă pâlpâia,
Se poticnea prinsă-n sinapse
Iar negrul nopţii-o alunga,

Când noaptea intră în lumină,
Cărările se împletesc
Şi clipa fără nici o vină
Se scurge-n timpul pământesc.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

Când frica morţii te atinge
Şi golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.

Când ai trecut hotarul veşnic
Şi doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ţi rămână sfetnic
Şi litera să nu o laşi să moară...

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu de timp...

Îmbătrânim pe fiece secundă,
Iar timpul buclucaş dispare-n undă.
Prin univers el zburdă negăsit
Şi-adoarme trist când am murit.

Mirarea vieţii se propagă-n el
Şi ne trasformă printr-un joc fidel,
Doar fericirea creşte-n noi
Şi ne absolvă paşnic de nevoi.

Visarea clipei o uităm,
Prin focul serii ce-l creăm.
Iar valul dezmierdărilor pierdute,
Pe buze se aştern tăcute.

O rază ancestrală leneveşte,
Iar faza lunii se căzneşte.
Şi schimbă nopţi tăcute-n zile,
Cum moartea stinge minţi ostile.

Rămâne-n noi trecutul efemer,
Pe cerul amintirilor din auster.
Şi frumuseţea clipelor visate,
Ce ne-amăgesc frumos în noapte...

poezie de Liviu Reti (8 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sticlă cu vin şi un cort

A fost o poveste ciudată,
ce încă-mi provoacă fiori,
şi-aş vrea s-o văd continuată
când noaptea se pierde în zori.

E-un farmec aparte în noapte,
când focul te-nvăluie-n fum,
şi vezi, dintre stele, doar şapte
ce parcă te-ndeamnă la drum.

Nu-ţi trebuie mult: o pădure,
un cort şi o sticlă cu vin,
chibrituri, o mică secure,
şi-un cer plin de stele, senin.

Povestea e-n tine şi-aşteaptă
s-o chemi, s-o doreşti, s-o asculţi,
să treacă din minte în şoaptă
prin aburi ce-aleargă desculţi.

În jur, e un cerc de-ntuneric,
se-aude un foşnet uşor,
iar focul îţi pare feeric
pe scena c-un singur actor.

Slănina, la foc, scânteiază
şi-i sfârâie stropii-n tăciuni,
mirosul ei îmbălsămează
tot aerul de sub aluni.

O smulgi, c-o felie de pâine
din băţul în care s-a fript
şi muşti, cu o poftă de câine,
căci dinţii, deja, s-au înfipt.

Să fie doar focul de vină,
sau ochii de poftă lucesc?
O duşcă de vin îmi alină
şi ultima grijă. Trăiesc!

Povestea? Deja este faptă,
încrederea mi-o recâştig,
dar mintea, e-ntreagă, e aptă?
Fiorii? Sunt doar de la frig,

Căci focul s-a stins, iar în zorii
ce-apar când, deja, visu'-i mort,
o ploaie se-abate din norii
ce trec peste-o sticlă şi-un cort.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În scrumul dimineţii

E vară, dimineaţă, vreme bună,
de-afară se aude ciripit
şi cearta vrăbiilor ce se-adună
pe-asfaltu'-nfierbântat, la cigulit.

Îmi amintesc de unele concerte,
cu ţinta, uneori, un "mare-artist",
pe care fete în bărbaţi experte,
l-ar vrea, dar... merge şi-un instrumentist!

Îmi fac, rapid, o cafeluţă mică,
şi ies cu ea la masa din balcon;
pe-un fir întins, se-aşează-o rândunică,
străină în oraşul de beton.

E-aşa frumoasă, gingaşă, timidă,
c-un tril plăcut, cu roşul de sub gât
continuat de-un alb ca de hlamidă
ce de pe umeri i s-a pogorât.

Un flutur alb apare de niciunde
şi se aşează, sub privirea mea,
pe-o floare, dând să îşi afunde
în trupul ei, întregă fi'nţă-a sa.

E-o lăcomie ce îmi aminteşte
o vreme-n care, tot aşa, şi eu,
gustam ce tinereţea preţuieşte,
trecând, în palmares, câte-un "trofeu".

Şi, dacă mă gândesc puţin mai bine,
sunt amintiri ce, calde, îmi apar
şi sunt frumoase, nu mă pot abţine
să nu mi le-amintesc... până dispar.

Dar una dintre ele tot revine,
ca o cafea cu gustul prea amar,
iar liniştea şi clipele divine
de azi, le tulbură, dar în zadar.

Sunt multe alte amintiri, plăcute,
ce îmi apar în locu-i, de prin fum,
din timpul ce-a trecut pe nevăzute,
lăsându-le, în urma lui, pe drum.

Ţigara mea s-a terminat, iar fumul
se-mprăştie, deja, prin amintiri;
tot ce-a rămas, ca-n scrumieră scrumul,
e, parcă, urma ultimei iubiri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui îndrăgostit

Îţi scriu, acum, în seara asta
Când timpul se sucombă-n mintea mea
Şi cred că m-a lovit năpasta,
Căci simt că nu te pot avea.

Îţi scriu cu litere cerate
Pe chipul tău de catifea
Şi cred în clipele jucate,
De noi doi, sub-un cer şi-o stea.

Îţi scriu că nu pot să te-ating,
Cum te-am atins odată-n zori
Şi-mi curg pe faţă lacrimi ce se sting
Sub luna ce dispare între nori.

Mă-ncearcă dorul clipei infinite,
Când timpul se juca pe lângă noi
Şi-atingerea căldurii din orbite,
Când noi eram îmbrăţişaţi şi goi.

Nu te-ntreba de e nedrept
Sau logic ce-i în mintea ta,
Căci timpul pune inima în piept,
Oricui zâmbeşte către ea.

Doar timpul este cel ce va decide,
De vei rămâne sau de vei pleca
Şi tot el este cel care va râde
De clipele ce vor urma.

Convins că aste rânduri nu-s în van
Pe portativul efemer,
Te-mbrăţişez ca un golan
Cu zâmbetu-mi de cartier.....

poezie de Liviu Reti (2 septembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul şoaptelor

Femeie singură...
e noapte...
speranţe pierdute,
şoaptele plâng,... priveşte!
sfârşit de şoapte deşarte...
secundele se scurg...
pierdute-n pământ,
e noapte...
Sufletele ce zac şterse,
rătăcesc pe-al nopţii drum,
şoaptele plâng,
aud murmurul tânguit
acorduri deşarte,
prin al vieţii labirint.
Femeia şi-aprinde-o ţigară,
şi-aşteaptă...
pentru a mia oară,
un strop de iubire în seară.
Dar... totul e doar
Fum!

poezie de Amelia Magori
Adăugat de AMIKA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte în zori

Aceste şoapte zboară prin aerul sărat
În dimineţi ceţoase când valurile-s tulburi
Şi le aud când vântul prin păr s-a strecurat
Deşi vorbeşti încet, ghicesc a tale gânduri.

Şi va veni şi ziua când noi ne vom uni
Căci eu iubesc mirosul de mare ce îl ai
Unire pământească – un început, tu ştii...
Deşi nu-nţelegeam "gumarii" când cereai.

În dimineţi ca asta mă-ncalţ cu-ai tăi gumari
Mâna o-ntind şi caut în marea cea ceţoasă
Hotarele se şterg şi sper că o s-apari
Ce am jurat rămâne, căci sunt foarte serioasă.

Iubit, profesor, mentor, prieten totodată,
Această legătură nu piere niciodată.

poezie de Carolyn Devonshire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!