Vers în toamnă

Versul meu este în toamnă.
Trupul meu este în vânt.
Timpul prihănit de hrană
Mă subjugă pe pământ.

Chipuri văd peste stindarde,
Plete zburdă după gând.
Volburată, iarăşi arde
Mintea-mi rece, pe cuvânt.

Frunzele se duc cu nimfe,
Râurile cresc pe piscuri.
Astigmată cade-n cifre
Amăgirea-mi dintre scrisuri.

Nici durerile nu cresc,
Nicio lună nu răsare.
Doar un zâmbet de ceresc
Mă cuprinde-n disperare.

Am să dorm uşor pe vise,
O să zac pe frunze noi,
Cu-amintiri despre proscrise
Subjugate de nevoi.

Iar când sunetul de gheaţă
Peste clipe va veni,
Doar lumina-mi de pe faţă
Stinsă-n gând va străluci...

poezie de Liviu Reti (8 septembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 an

Clipe trec peste gând,
Azi, sunt doar un mormânt
Cu-amintiri în cuvânt,
Ce se sting doar arzând.
Numai eu pot să zbor
Către-un cer infinit,
Într-un trup odihnit
De-alinare şi dor.
Nu aştept nici acum,
Nici-un semn, nici-un gând,
Doar sclipiri rând pe rând
Se topesc, se fac scrum.
Eu, vă las într-un gând
Şi-o să trec într-o stea,
Numai eu, numai ea
Peste voi, peste rând...

Sibiu... 08 ianuarie 2022

Dumnezeu să te odihnească în pace, tată!

poezie de Liviu Reti (8 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau aripi...

Vreau aripi pentr-un zbor ceresc,
Dar nu din cin călugăresc,
Vreau aripi, cu un gând şerpesc:
Un fruct oprit să mai găsesc!

Îmi cere trupul tineresc
O altă Evă să doresc;
Şi-o nouă toamnă de privesc,
Visez doar frunze ce pălesc!

În frunze care cad, doresc,
Destinul meu să-l împlinesc:
Un nesătul de verb crăiesc,
Din care mari dorinţe cresc!

Mă-nalţ dar iar mă prăbuşesc,
Cu bietu-mi suflet pământesc,
Când Rai şi Iad se împletesc,
În ce-am iubit şi ce iubesc...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare frumoasă

Când caii năvalnici în dans se aprind
Şi veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă miraţi de porunci
Şi-aruncă cu zâmbete-n gând.

Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de paşi peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.

Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic şi lemn de pe masă.

Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.

Ne cheamă şi ochii din gândul fugar,
Al minţii năprasnic vulcan,
Cu mici mângâieri în noaptea din an,
Ce pune o buză, jucăuşă pe jar.

Şi jocul începe să-mi sune în strună,
Ca marea, năvalnic vulcan,
Prin zâmbet şi gând de şaman,
Ce face orice, sub o rază de lună.

Mirare frumoasă nu mă amăgi,
Prin gene fardate-amical,
Căci timpul străpuns de pocal,
Ne cheamă spre a ne iubi...

poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele voinicului...

E floarea ce răsare tot mai rar,
Căci sângele, acum, renaşte în zadar.
Şi doar voinicii din istorie o cunosc,
Căci cei de azi bravează în anost.
Pe culmi şi piscuri ea răsare,
În locuri adormite de uitare
Şi săgetează vârfuri ancestrale,
Cu sânge de minuni normale.
Minune renăscută printre noi
Revino blând, ne scapă de nevoi
Şi creşte astă floare peste ţară,
Căci suntem la răscruce abisală...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.
El are doar o ţară-n piept
Şi sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ţine drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povesteşte-al meu ţăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendaşi strigau în van
Şi scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este ţara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deşteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Şi să renasc din auster...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul zâmbetului de sub stele

În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie
şi mă întreb: "Sărutul meu, ar stinge-o,
cu buzele-mi rebele de-aş atinge-o?"
Ce gând! Ce spaimă! Ce filozofie!

Şi nu-i doar zâmbet: văd o strălucire
când ochii tăi mă oglindesc. E seară
şi alte stele-s gata să apară,
dar două mă-nfioară c-o privire.

Acum ard eu, mi-e sufletul o rugă,
dar tace şi închide-n el dorinţa -
n-o vrea dezlănţuită, o subjugă.

Doar zâmbetul o-mpiedică să fugă.
Doi ochi mă ard... îmi tremură fiinţa,
iar trupul tău... îmi dăruie sentinţa.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Doar în mintea-mi adormită
Doarme-o pasăre rănită,
I s-a frânt urma pe cer
Într-un zbor morţesc, stingher…

Şi-n cuibarul meu de somn,
Unde gândurile cresc,
Se întrupă într-un Domn,
Zborul ei cel păsăresc.

Doar în mintea-mi amorţită,
Fără aer, fără zbor,
Zace pasărea rănită,
Fără rănile ce-o dor.

Fără un soroc de ceaţă,
Fără pene şi puf pur,
Doarme o întreagă viaţă
Pasărea, somnul ei sur.

Într-o pasăre de ceaţă
Dorm şi eu sonul meu, sur,
O păpuşă fără viaţă,
Sângerând ca şi un mur.

Într-o pasăre de ceaţă
Se rostogoleşte zarul
Cu a şaptea, (în sus), faţă,
Prevestind, parcă amarul…

Păsării, rănite-n cerul
Gurii, cea de rugăciune,
Zugrăvită cu misterul
Sfinţilor din altă lume.

În găoacea-i, carteziană,
Gândul meu, în coajă tare,
Nu devine, este hrană
Pentru păsări viitoare!

poezie de Ioan Jorz din revista "Interferenţe"
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile nopţii

Să nu aştepţi durerea să te frângă
Când clipele se duc în drumul lor,
Doar amintirile ar trebui să plângă
Pe-aleile-mbrăcate-n tainic dor,

Şi printre felinare-ascunse-n noapte
Păşind prin frunzele ce pietruiesc
Aleile crescute dintre şoapte
Rămase-n nopţile care sosesc,

Dar uneori uitate printre clipe
Durerile îşi plâng trecutul lor
Şi peste timpuri lumii vor să ţipe
Doar, doar vor trece-n viaţă mai uşor,

Când aşteptările vor să te frângă
Rămas prin clipele născute-n dor
Să laşi doar amintirile să plângă
Şi frunzele să te-nsoţească-n zbor.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă tristă...

E toamnă tristă şi rece, azi, în sufletul meu,
Amintiri fluturând ca frunze ruginii în vânt,
Imagini uitate-mi trimite, în vis, Dumnezeu,
Mă zbucium rănit ca o pasăre şi mă frământ...

Pierdute-s, de-acum, primăverile tinereţii,
Iubirile fâlfâie, ca fluturi, peste bujori,
Copilăria-i un vis, sunt în amurgul vieţii,
Totul pare, azi, cenuşiu şi lipsit de culori...

Iubirile toate părăsitu-m-au, rând pe rând,
Amintirea lor mai licăre doar în versul meu,
Încă mi-e inima flacără şi trupul flămând,
Numai condeiul îmi pare, azi, mai mai trist şi mai greu...

Uneori mâna îmi cade şi ea pe hârtie,
Pleoapele-mi obosite se-nchid, rând pe rând,
Te visez atunci, încă tânără şi zglobie,
Sărutându-ţi trupul, ochii şi gura, când şi când...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aştern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt uşor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben şi portocaliu,
Pierd din culoare,
precum şi cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e şi acum, era şi atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
şi deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieţii nu-i etern.

Aşa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Aşa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcuta-mi umbră

Mă simt al meu ca un copac
Al nimănui, doar cresc şi tac,
Iar cei pe care-i adumbresc,
N-aud că tac, nu văd cum cresc...

Mă simt al meu ca o pădure
A tuturor; nicio secure
Pe toată nu mă pune jos,
Păstrând măcar un loc umbros,

La care vine tăietorul
Să-şi pună capul şi ulciorul,
Ca un călău setos de sânge,
La un călău ce-n laţ îl strânge.

La umbra mea, de dorul tău,
Mă simt al meu tăcut călău.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai întrebat ce fac

Îmi curăţeam simţirile de umbre.
Afară plouă şi ploaia nu mă doare.
Mi-e ploaie toată ziua-n noapte.
Şi eu doar frigul gheţii...
Un gând înfrigurat în timp!
Doar picături de ploaie
Îmi pictează-n suflet un carnaval
Cu vânt, cu ploaie... soare...
Eu un miros amestecat
Într-o cascadă a trăirilor mele!
Şi nici tăcerea ta nu mă surprinde
În care eu aud doar gândurile
Ce strigă după mine...
Trezindu-mi chiar şi visele
Ce îmi deschid o uşă către vară.
Cu tine-n gând păşesc desculţ
Chiar şi pe cioburile colii de hârtie.
Tu eşti o pasăre ce-alungă
Singurătatea copacului din mine.
Eşti urma ce penelul meu o lasă
În deşertul sentimentelor mele.
O rochie albă de ploaie
Peste umerii zilei de jar.
Eu... lacrimă ce cade-n nisipul ce arde
Atunci când Soarele devine vulgar,
Doar când nisipul devine prea fierbinte!
Şi eu... respir picuri de ploaie...
Acum te las...
Dormi... lacrima mea de ploaie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie. Pe scu(r)t

Nici nu mai ştiu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic.
Mai fuge-o vară şi-i mai rece ciorba şi parcă-n douăzeci de scânduri mă despic.
Nu-mi cresc izvoare-n ochi şi nici nu tremur, dar nici într-un picior nu pot să sar,
Mi-e rău de toamnă ca după cutremur, mi-e, totuşi, toamna, răul necesar.
Mă stoarce dorul de nisip fierbinte, de valul-albastru şi de vinul roz,
Începe-o şcoală-n mine azi, dar înainte, le caut, amintirilor, siloz.
Le pregătesc, din timp, un raft durabil, un loc la geam, dar neajuns de ger,
Un loc ferit de praf, invulnerabil, niţel departe de calorifer.
Le voi păstra acolo până-n vara care-i departe-acum, dar va veni,
Şi uneori, câte-o-amintire, seara, eu voi muşca, iar ea mă va-ncălzi.
Poteci, cascade, râuri, munţi, poiene vor defila în straie noi de azi,
Dar nici furtuni, nici ploi şi nici troiene nu-mi vor ucide dragostea de brazi.
E iarăşi toamnă, ce frumoasă-i toamna! De fapt, nimic nu-i mai frumos ca ea.
Sau poate... primăvara, vara, iarna ori să le văd trecând prin faţa mea
Şi gânduri să se-mpiedice de mine, împiedicat, la rândul meu, de-un gând:
nu, anotimpuri nu-s deloc puţine, doar eu m-alint, nimic înţelegând.

poezie de Eduard Lupascu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarăşi toamnă peste toamna mea

Simt o picătură, m-a lovit pe frunte,
O simt atât de rece şi de grea,
Urmează alta, alta şi mai multe,
E iarăşi toamnă peste toamna mea.

Şi aş fi vrut s-o rog să nu mai vină
Şi aş fi vrut prin verde să mai stau,
Să mai amân ce ploaia îmi adună,
Înlăcrimate clipe şi eu nu le vreau.

E iarăşi toamnă şi o văd pe frunze,
Copaci-şi scutură poveşti de ieri,
Mi-e frig şi simt că toate sunt lăuze,
Puţine flori rămase se-ascund în seri.

Simt picături, urmează dese, multe,
E toamnă iarăşi peste toamna mea,
Trecute primăveri de-acum sunt amintite
De albe nopţi, căzându-mi azi o stea.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn la democraţie

Se stă la coadă la democraţie
Şi realitatea este vie.
Cu infantilitate, ei o tot subjugă
Şi nu o reînvie nicio rugă.
Tu, omule, un animal plăpând
Renaşte-n inimă şi gând.
Şi luptă pentru drepturile tale,
Căci ele sunt, acum, în minţi primare..

poezie de Liviu Reti (2 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi visul

Mă străbate clipa
dintr-un gând
în altul
liniştea mă-ndemnă
către veşnicii
îmi cresc aripi
astăzi
să brăzdez înaltul
maine
de mă cauti
nu mă vei găsi

Cerul
se despică
aducând furtuna
plopii îşi agată
crengile de vânt
îmi cresc aripi
astăzi
pentru totdeauna
să mă-ntorc spre stele
renăscând pământ

Va ploua o vară
doar să stingă focul
florile vor naşte floare
după floare
imi cresc aripi
astăzi
hai
iubeşte-mi jocul
si sărută-mi visul –
gata de plecare

Noapte
după noapte
va fi lună plină
vor urla în mine
şi în tine
câini
îmi cresc aripi...
dacă
cerul se înclină
voi pleca
spre ziuă -
prinde-mă de mâini

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor de toamnă

Toamna a coborât, de amor e flămândă
Ca zâmbetul tău pe sărutul de seară,
Vibrând trupu-ţi nud în voal de sfială
Gust strugurii dulci ce gura-ţi inundă.

În basmul ruginei ai sacrul în iarbă,
Foşnind sfâşii timpul cu pleata bălaie,
Pe buze vibrezi cu litere-n ploaie,
Iubirea-n alb-negru pe foaie să fiarbă.

Luceşte mătasea aurie-n icoană
Pe rama ei cresc crizanteme-n alai,
Când noaptea oftează pe trupul tău, doamnă,

În plete miroşi ca gutuia din rai.
Visează iar toamna şi-n gând ne condamnă,
În vers este scrum, iar în noi mucegai.

poezie de Aurel Petre (23 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vamă

Când timpul se va pierde din clepsidră
Şi noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,

Să vii şi să-mi aduci din alb un crin
Şi să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoţească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,

Şi să mă-mbrăţişezi duios cu gândul
Şi să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ţi aminteşti, mi-ai fost poem şi dorul
Şi ţi-am lăsat din mine, ce nu moare,

Cât te-a durut s-arunci pumn de ţărână,
Să-ţi aminteşti doar versul meu iubire
Şi cântul meu despre o lună plină
Ce ţie ţi l-am scris cu veşnicie.

Te voi iubi şi dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca uşor în braţe sunt cu tine
Şi ultimul poem va fi doar al tău nume....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!