Eu am intrat

Eu am intrat pe uşa din dos,
împotriva rigorii,
cu norul pe umeri şi albul ninsorii.
Eu am rotit precum verdele-n rană,
cuprins de mirare şi mană!
Era drumul sterp şi plin de disecţii...
Viaţa se destrăma în proiecţii...
Eu am venit pe-o lună, păzită de maci,
Aproape mâncată de trei vârcolaci!
Lătrau câinii mei, mereu nepereche,
Aflasem un flaut obscur, la ureche.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină –
norul într-o clipă
o taie în două.

haiku de Constantin Păun din O cupă de rouă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Examenul

Primisem un pardesiu de pomană
şi-o icoană şi o mână de bani
şi-am întâlnit un prieten cu care,
cu care ne-am pierdut în idei
şi dimineaţa la două
veneam la cămine şi câinii ne lătrau,
ne lătrau câinii
şi noi pe ei
şi am adormit în faţa căminului
cu capul pe câini
şi dimineaţă am plecat la examen
la hermeneutică
cu pardesiul şi icoana
şi mâna goală de bani
şi cu un spate plin
de iarbă...
Şi nimeni, nimeni
nu râdea în urma mea
şi nimeni nimeni
nu ştia ce stele târâiam după mine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

stăteam pe-o margine de cer
precum ai sta pe-un dig şi ape
se furişau sub tălpi, aproape
şi licăreau cu sori, stingher

priveam de sus la norii moi
la totul forfotind sub ei
şi când erau de ploaie grei
şi când pluteau şi trişti şi goi

priveam la mările din jur
la munţi cu creste dăltuite
şi din adânc nebănuite
cum lavele erup, obscur

minuscula imensitate
cuprinsă cu privire lină
şi raze reci de lună plină
cerşea parcă mereu dreptate

şi eu, un înger rătăcit
pe colţ de ceruri în neştire
sorbeam o lentă pustiire
din fastul ei, nemărginit..

poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada

dormeau apusuri
galbene portocalii
pe cerul plin de stele gri,
un vuiet slab cu mugurii de vânt
îmi aduceau o noapte, neagră pe pământ
un felinar lucea precum un sfânt
la poarta casei tale
şi câinii îmi lătrau în gând,
precum o simfonie de demult.
ieşi iară tu, frumoasă fată
să îmi deschizi această poartă,
căci frigul ce îl simt în oase
s-a întrupat precum o oaste
între pereţii albi, lăptoşi,
de mucegai şi pete roşi.

poezie de Lucian Preda (6 februarie 2014)
Adăugat de Lucian Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul adâncimii

O fi sau nu o fi prea mare vama!...
Dar desfoindu-mă de vreri şi stingeri,
Prin florile ferestrei în prelingeri,
Sufletul blând îşi mângâie marama,

Or fi coralii mei, după atingeri,
Meduze nesfârşite-n toată gama,
Dar de se-ncarcă cu miresme rama,
Rămân puţine focuri de convingeri!...

De-aceea-n mine bate surd ideia,
Că sfredelind cenuşă şi capcană
Şi aurul se-alege peste rană...

Dar mai presus decât este femeia,
Când nu te spulberi asuprit de mană,
Pe faţa nevăzută, îţi pierzi cheia!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori zâmbim atât de senin precum e cerul noaptea plin de stele cu o lună plină. Luna se oglindeşte doar în ochii plini de lumină.

citat din Natalia Păun (ianuarie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Linguşitor,
În ureche
Cuvinte ştiute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când îşi ascuţea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simţit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit când îşi desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simţit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând să ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de Gabriela Chişcari (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când suntem tineri, ne închipuim că întâmplările şi persoanele importante din viaţa noastră se vor ivi cu surle şi trâmbiţe; totuşi, la bătrâneţe, privirea retrospectivă ne arată că ele s-au furişat toate foarte discret şi aproape neobservate pe uşa din dos.

citat din Ezekiel Bulver
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţist: Ciudat... Dacă vecinul tău avea ceva de ascuns, de ce te-a invitat la el acasă să-i vezi toate lucrurile?
Lynette: Nu era tocmai acasă când am intrat.
Poliţist: Deci ai intrat prin efracţie?
Lynette: Uşa era deschisă... Îi adusesem un tort.
Cop: Un tort?
Lynette: Era un tort în semn de mulţumire. Mi-a cam salvat viaţa.
Tom: Nu ştia că e pedofil când a făcut tortul.

replici din filmul serial Neveste disperate
Adăugat de Andra Stroe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Too much... maci

un mac... doi maci... trei maci...
un câmp de maci...
prea frumos în natură,
prea mult în poezie...
de atâţia maci, văd roşu
şi nu mai raţionez,
că tot sunt Taur!

când "lălăim" macii,
ei se răzbună,
se demonetizează,
se depreciază,
se devitalizează,
se ofilesc,
fiind
şi-aşa foarte fragili...

piere magia...
tot ce e mult strică
sau... se strică, nu?

dar când, pe lângă maci sângerii,
adăugăm în verdele ierbii
sau al grâului
câteva albăstrele,
câteva margarete
şi o mare IUBIRE...
se naşte ceva sublim,
numit şi simţit
POEZIE...

mac... mac... mac...
un mac... doi maci... trei maci...
prea mulţi maci!
ce de maci!!!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii lunii...

Ciobănaşul cată mieii
Răzleţiţi de turmă iar
Zeii i-au momit cu lapte
Iar el n-a avut habar.

Câinii lunii pe lătrat
S-au pus cu nările-n vânt
Oare, au adulmecat
Nedreptatea pe pământ?

Or la fel cum la noi, câinii
Latră la lună cu ură
S-au trezit şi câinii lunii
Din somn... pe scheunătură!

Eu asist plin de-ncântare
C-un ochi ager de ciclop
Transhumanţa,-n luna care...
S-a proptit în vârf de plop!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplare

Pe-o femeie-a dezbrăcat-o
Dracu-mpins către ispită,
Da-n cazan n-a aruncat-o,
Că era deja.... prăjită!....

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnule Bob

Dă-mi mâna!
Chiar fără mănuşă,
Să mă răcoresc în albul tău,
Cel supt,
Din oasele putrezite alor mei...
Dă-mi mâna,
Rumenă, caldă!
Să mă înalţ osie,
În cerul,
Străfulgerului meu...
Dă-mi mâna,
Albului tău,
Geamăn cu mine,
Că-l simt ca magnetul,
Lasă-mă să-l strâng în braţe,
Să-l dau ploilor mele,
Să-l macine mereu...
Îi e foame lui Cronos!
-Nesătulul!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interioare

Am dat cu gându-n Dumnezeu
c-un spic de grâu când era greu,
am dat cu-o cruce, cu-o icoană
şi am rămas lovit de mană.
De ce se rupe rodu-n două
când, Doamne, cerul tău ne plouă?
De ce salcâmul a turbat
de fân uscat şi tulburat?
Şi-am înţeles târziu din zbor
de câtă rouă poartă un nor!...

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul macului

Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine,
Cât mi-am dorit să-mi fii aproape, să priveşti, să taci,
În liniştea din spice se-aştern speranţe-n pâine.

Petale sângerând se oglindesc în ochi buimaci,
Le-atinge vântul în mângâierile lui fine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine.

Se ofileşte macul în margini de coline,
Cu gândul depărtării nicicând să te împaci,
Surâde lanu-în soare cu spicele lui pline,
Se unduie în valuri în zilele senine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu un greier la ureche
ţi-am suflat în ţipătură
gură-n gură
nepereche
una-n două
o făptură!
Şi noroci prin nori
noroi
aminteau de-o strigătură
gură-n gură
numai noi
nepereche legătură...
Crescătură!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara

Pe-o caniculă ca asta,
A intrat Grivei Sub şură...
În zadar strigă nevasta,
Să-i arunce o friptură.

E sătul de-atâta soare
s-a-ntins ca o potaie,
Nu mai vrea nici de mâncare,
Stă pe locul ud sub paie!

Transpirat, copt de căldură,
Acum nu mai e în stare
Doar decât să-i poarte ură,
Că-l momeşte cu mâncare!

Şi când strigă Badea, câinii
Geaba cată-n bătătură,
Căci grivei lasă străinii,
Care fură pe căldură!

Dar spre seară, de sub şură,
Când grivei o să apară,
Badea gheorghe care înjură,
O să-l dea din curte afară.

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioroiul şi cu Gretchen au intrat în grădină, pe aleea cea mare, pe care cădeau mereu frunzele din copaci, şi după ce la palat s-au stins luminile, una câte una, cioroiul a dus-o pe Gretchen la o uşă de din dos care era numai împinsă, nu închisă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatarurile vârstei

Era nebun, voia femei,
Le asalta cuprins de streche,
Având la tâmple ghiocei...
Crescuţi din lutul din ureche!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de câine

gerul s-a strecurat în fiecare atom
din trupul ameţit de febră
şi soarele a făcut scrum
fluturii şi florile şi speranţele

era un vagabond aproape banal
cu barba crescută şi sură
aproape imaterial de slab
învelit în zdrenţe găurite

nemâncat de zile-ntregi
numai piele şi os
umbră şi şoapte
stătea cuprins de frigul necruţător

aşezat pe o piatră
încerca să aprindă surcelele
şi bucăţile de hârtie pline de fecale
îndesând paie cu mâinile congelate

maidanul acela era plin de gunoaie
cartoane şi sticle sparte şi resturi
ca şi el
cu duhori dulcege duse de vânt

focul a început să crească
era aproape voios
îl simţea pe faţă şi-i venea
să se bage pe el însuşi în focul izbăvitor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!