Destinul nostru omenesc ne dă cu o mână ceea ce ne-a luat cu alta. Viaţa ne duce la ţintă, mai adesea, după ce am rătăcit pe poteci ce nu erau ale noastre, sau după ce, cu bună-ştiinţă, am căutat norocul acolo unde nu era.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: (în «bancul de heringi», de care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată pe drumul mare al vieţii şi «să ne ducă de o parte», de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont propriu.

citat din Gabriel Liiceanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: în anonimatul vieţii (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieţii şi "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduşi! Iar dacă este aşa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?

Gabriel Liiceanu în Despre seducţie (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul nu trebuie căutat. El se află în mâinile noastre. Norocul nostru e ţara în care ne-am născut. E poporul care ne-a crescut. E casa în care trăim. E vremea când mai putem salva Moldova.

Mircea Snegur în Labirintul destinului (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-ul crede că are un corp ce ar putea, la rândul lui, să "îşi piardă viaţa". Cineva chiar m-a întrebat de curând: "Unde se duce viaţa după ce murim?" Întrebarea pentru identitatea născută corp-minte pare foarte validă, dar de fapt ea este complet invalidă, şi iată de ce! Aşadar la întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" eu, la rândul meu, am întrebat: "Dar de unde a venit? " Credem că viaţa vine de undeva şi se aciuiază în pârlitul de butoi cu rahat numit corp-formă şi că el deja avea maladia devastatoare numită "gândire". De aceea, întrebarea: "Unde se duce viaţa după ce murim?" pare foarte pertinentă, dar dacă în fapt nu e deloc aşa? Oare unde se duce spaţiul după ce copacul a putrezit demult? Oare a venit spaţiul de undeva sau spaţiul era Aici dintotdeauna şi forma doar l-a invadat? Analogic vorbind, Viaţa pe care o eşti este dintotdeauna şi pentru totdeauna, ea nu vine şi nu pleacă nicăieri, doar identificarea cu ego-ul te face să crezi şi să spui trăsnaia: "corpul ăsta sunt eu!" în fapt, toate corpurile sunt ale Tale şi se scaldă în Tine, Tu cel care eşti Viaţa, şi nu "ai viaţa", exact cum peştii se scaldă în ocean.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Revoluţie un glonţ rătăcit

La Revoluţie un glonţ rătăcit care m-ar fi căutat
Mi-ar fi curmat viaţa plină cu deşarte speranţe
Atunci drumul era clar şi limpede, drept şi cinstit
Astăzi suntem în mlaştină captivi fără orizont
Zările s-au întunecat, vântul e rece,
Lupii urlă în păduri necunoscute
Timpul nostru s-a scurs în clepsidra şansei
Am îmbătrânit odată cu drumul pierdut
Ne dor oasele şi bolile muscă din carnea trupului
Noi, revoluţionarii de la 89 nu mai luptăm pentru nimic
Am murit deja dar noi nu ştim
Speranţele au zburat ca şi cum n-au fost
Vorbim în jur şi nimeni nu ne înţelege
Încet, încet ne împinge drumul pe marginea prăpastiei
Nu mai e nevoie de soldaţii care au câştigat lupta
Ne fac trădători şi încurcăm ordinea
Să stai o clipa nemişcat încleştat în raţiunea gândurilor
Unde am fost pe drumul nostru şi unde am ajuns
Nu e bine
Şi-atunci mai bine,
La Revoluţie un glonţ rătăcit care m-ar fi căutat
Mi-ar fi curmat viaţa plină cu deşarte speranţe.

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne putem evalua progresul după curajul întrebărilor noastre şi după profunzimea răspunsurilor noastre, după disponibilitatea noastră de a îmbrăţişa ceea ce este adevărat, mai degrabă decât ceea ce te face să te simţi bine.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a oferit tot ce avem nevoie să ne creionăm destinul după bunul nostru plac, de noi depinde cum gestionăm resursele din interiorul nostru.

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de singurătate

Mi-am luat copiii de mână
Şi i-am dus departe, departe...
Au simţit lumina cum se sfărâmă,
Cum viaţa devine-nceput de moarte!

I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinţii ţi-i duci...

I-am luat de mână şi le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Şi le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii şi poteci!

... Şi tu, soţie scumpă, ţine-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viaţa mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!

... Şi tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum laşi viaţa mea atât de stranie şi-amară
Când nu mai ştiu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAŢA, scumpă comoară?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trib XVII

Trib XVII - Ion Caraion

Adăugat de: Gerra Orivera
Unii au plecat pe o potecă alţii pe alta
fuseseră două poteci
noi ne-am înmulţit ei nu s-au înmulţit
sau ei s-au înmulţit sau noi sau ei sau
şi fiecare am schimbat numele lucrurilor, zeilor
împrejurărilor
fără să schimbăm împrejurările, lucrurile, zeii
oul tot ou – copiii tot copii
seara şi dimineaţa tot seară şi dimineaţă

acum în loc de copaci şi fiare, de-ntuneric şi frică
erau copaci şi fiare, întuneric şi frică
acum în loc de pădure era pădure în loc de minciună
era minciună

în loc de conserve erau conserve
ei au făcut lumină din uitare
noi am făcut din amintire
iar din lumini şi unii şi alţii am făcut foc
şi cărbune pe urmă
şi pe urmă am făcut întuneric
amintirea: întuneric
pe alte două poteci, care nu mai erau cele dintâi,
nesiguri străini orbecăind
ne-am reîntors în pădure
unde toate potecile se-ncolăciră într-un ghem enorm
şi unde ne aştepta zeul
ha! ha! ha! ha! ha! ha!

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menirea cărţii e multiplă; obiectul lecturii, de o diversitate imensă. Citind, căutăm, deopotrivă şi adevărul şi frumosul şi binele şi utilul – şi ceea ce ne instruieşte şi ceea ce ne uimeşte şi ceea ce ne încântă şi ceea ce ne mângâie şi ceea ce ne distrează şi ceea ce ne face să plângem sau să visăm sau să sperăm sau să uităm. După temperamentul fiecăruia, după împrejurări, după cazuri.

citat din Eugen Herovanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aşa nu izbândi; căci capra nici nu voia să se uite la strachina lui cu tărâţe, ci tot înainte trăgea să se ducă. Pustnicul se luă după dânsa, d-a minune, să vază unde se duce. Capra, nici una, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la stuful cu flori, unde era copilul, şi se puse lângă dânsul, dându-i să sugă. Călugărul intră după dânsa şi, când o văzu, stătu locului, temându-se să nu fie vreo nălucă. Se închină, făcu rugăciunea ca să-l apere Dumnezeu de rele şi să piară năluca dinaintea lui. Aşi! unde? ce nălucă să piară? Căci ceea ce vedea el era aievea un copil frumos ca un îngeraş. După ce se încredinţă că nu era ceva necurat, ba încă un copil botezat, de milă către omenire îl luă, îl duse la chilioara lui şi-l puse în pătuceanul său. Capra sări şi ea şi se aşeză lângă copilaş.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi l-am căutat pe Dumnezeu după trup şi El ne-a iubit după Spirit.

citat din Sfântul Bernard
Adăugat de diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sociologii au căutat deseori soluţii la situaţii strict sociale, presupunând că factorii sociali exercită o influenţă covârşitoare asupra individului. De multe ori criminologii sociologi au tratat individual ca pe un el sau ea care avea capul gol şi erau zvârliţi într-o parte sau alta de persoane sau evenimente. Pe de altă parte psihologii au căutat în general variabile evazive ale personalităţii, pentru a ignora variabilele situaţionale... Ce este mai important în activitatea de cercetare criminologică – persoana sau situaţia? Răspunsul nu ne preocupă în mod crucial. De ce? Pentru că depinde de persoană şi de situaţie.

citat din Curt R. Bartol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa la figurat

Când înfăptuiam ceva,
ceea ce înfăptuiam era luat la figurat,
când nu înfăptuiam ceva,
ceea ce nu înfăptuiam era luat la propriu.

Aş putea spune ăa marea nenorocire
a fost, nu numai diferenţa dintre
luarea la propriu şi luarea la figurat,
cât lipsa de siguranţă iî toată viaţa
cum voi fi luat?
la propriu sau la figurat?
Si, vai, nimeni să nu dea niciodată
Viaţa la propriu pentru viaţa la figurat.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţa mai tare ca viaţa

Când am apărut pe lume,
Am făcut contract cu viaţa
Să-mi acorde, cum se spune,
Custodie, cât mă ţine aţa.

Contractul l-am parafat,
Şi eu şi viaţa deopotrivă.
De respectat, l-am respectat
Până-am intrat în derivă.

După un timp am capotat
Amândoi. Şi eu şi viaţa.
Dumnezeu la el ne-a luat,
Pe lume-a rămas doar aţa.

De unde se vede că aţa
Rezistă mai mult ca viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther (către Wilhelm): Prezenţa ei, destinul ei, participarea ei la destinul meu, toate astea îmi storc şi ultimele lacrimi din creieru-mi pustiit. Să ridic perdeaua şi să trec după ea, asta e tot! Şi ce atâta şovăire şi tărăgăneală! Pentru că nu se ştie ce este dincolo de ea? Şi nimeni nu se mai întoarce? O însuşire caracteristică a spiritului nostru este aceea de-a bănui că e numai tulburare şi întunecime acolo unde nu ştim lămurit ce este.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a luat mai ieri o femeie de mână

Sunt un fel de călător de ocazie,
M-a luat mai ieri o femeie de mână
Apoi m-a părăsit,
Am luat şi eu o femeie de după mijloc
Apoi am părăsit-o
Şi tot aşa,
Târându-ne unul pe altul,
Am pornit-o prin deşertul cotidian,
Părăsindu-ne la intervale regulate.
Ba eu pe ele,
Ba ele pe mine,
De la un capăt al Pământului la altul,
De la o staţie de autobuz la alta,
De la o casă de nebuni la alta,
De la o minciună sfruntată la alta,
De la o dezamăgire la altă dezamăgire...
Evident, nu ştiu exact care este scopul
Acestor călătorii de ocazie
Prin mocirla socială,
Poate simpla perpetuare a speciei,
Poate păcatul originar,
Dar am o impresie bizară
Că destinaţia finală
Se termină ca de obicei într-o nebuloasă,
În haosul dintre mine şi tine,
În prăpastia dintre mine şi tine,
În repetabila despărţire,
Se termină undeva între deşertul cotidian
Şi un ocean al singurătăţii.
M-a luat mai ieri o femeie de mână...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost educaţi amândoi – atât eu, cât şi tu – să nu cumva să greşim. Am fost recompensaţi când făceam ceva corect (după nişte reguli ale altora) şi am fost pedepsiţi când făceam ceva greşit (iar după standardele altora). Aşa că am învăţat să mă feresc de greşeală, iar greşeala a devenit mai importantă decât reuşita. Frica de a nu greşi a ajuns să îmi ghideze acţiunile. Dar nu mai făceam nimic din ceea ce era nou, nimic din ceea ce era diferit, pentru că riscam să greşesc. Când trebuie să iau o decizie, o amân ca nu cumva să greşesc şi să iau o decizie proastă. Acest tip de amânare al deciziilor apare din cauza fricii de greşeală. Am fost aşa de programaţi din copilărie să nu cumva să greşim, să ne gândim la greşelile noastre ca la nişte limite, ca la nişte handicapuri, încât acum am ajuns să ne oprim din drum de teama greşelii. Greşeala e cea mai bună cale sa înveţi şi să schimbi ceva în viaţa ta. Dacă nu îţi dai voie să faci greşeli, nu progresezi – rămâi exact acolo unde erai şi ieri.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!