Uscate lacrimi

Când mă mai plâng,
Mi se ciupesc din strune,
Întinse, aproape a rupe, bune
Cât încă nu mă frâng.

Când mă despart,
E ca şi un ecou,
Ce se întoarce afazat...
Târziu şi deformat de hău.

Când încă mai visez,
Sunt ca un curcubeu
Plin de culoare; crez
De-un arc, pe-un defileu.

Când plâns şi el dispare,
S-a dus şi strigăt, strună,
Culoare... pe uscat se moare...
Cum o pădure, asecând arid, sub dună.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrute speranţe

Când drum întins e-n aşteptare
De pas ştiut, se înfrigurând
Când nu e semn de călătoare,
E precum gând te vrând, de vrând.

Când pista-i doar o decolare
De vise în dor, le acumulând,
Te aştept din zbor să-ţi cer iertare...
Mă frâng privind, te vrând, de vrând.

Când marea are gustul tău,
Din pielea atinsă, îţi înotând
O vară... îţi jur, m-afund în hău,
De n-am să sper, te vrând, de vrând.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată...

... atârnă pe peretele văruit în straturi, calendarele timpului trecut;
coji de zile, ca o mătreaţă înainte de spălat sebum,
cum de la mir uscat, de împărtăşanie
pe fruntea încreţită în lut
ars de la o amforă umplută cu parfum,
vărsat, o picătură de câte ori este o sfeştanie,
cât încă mai există amintire...
la rându-i cineva încă s-o poarte
spusă, bine cuvântată,
mai mult o amăgire
de atâta pierdere... când încă semne nu erau în piatră, carte
şi, varul cineva îl va aşterne, o altă peliculă, să ascundă... niciodată...

... să fie un punct din tot muralul timpului, marcat dintr-un oricând, vreodată...?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Lăsat liber

Cui va rămâne sunetul ce-aud
Şi cine va mai scrie ce-am cuvinte?
Şi-atingerea cum va mai fi; nu nud,
Dacă nu sunt... şi n-ar fi rece, ce fac azi fierbinte?

Cum or mai exista copaci şi păsări,
Dacă se pierd de-un nevăzut în plus...
Şi cum se vor purta cămăşi, alte mătăsuri,
Pantofi, sandale... Fi-vor, cărăuşi?

Păcat şi pentru umbra ce dispare
Şi-i unică, un fel de-a fi, de forme...
Şi nici oglinda n-ar mai fi bogată; purtătoare
De-un chip mult mai puţin, în ramele enorme!?!

Şi aerul ce-l dezgolesc, cine-l va umple,
Sau pân-atunci ce va fi-n loc, în gol
Şi-n ziua naşterii, mai are cin' s-asculte?...
Căci mi s-a spus mereu că mi-este monopol?!

Şi numele, când va dispare de pe buze,
Ce se va spune-n loc; va mai fi iar expir
Cu aceleaşi note... Şi-unde pleacă muze,
Când mă pierd interlocutor şi izul... elixir?

... E un bagaj imens ce-l port drept hărăzire
Şi-ar fi sub înţeles să mi-l debarasez...
Aşa că nu mă-mpac, de ce n-aş vrea "oprire"?...
Şi tot mă chinui să exist?!?... Mi-am făcut EU-l crez!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu veni, încă, primăvară

NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până trece,
Jalea din lume şi ţară,
Moartea cu fioru-i rece.

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până când,
Vom putea ieşi afară,
Firul ierbii căutând.

Să simţim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrăţisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.

Nu veni, încă, Primăvară,
Ţine doliu ca şi noi,
Şi plângi şi tu seară de seară,
Când ne listăm morţii, pe foi.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viaţa ne este amară,
Şi respirăm printr-un tifon.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Şi drepturile noastre, toate,
În Ordonanţe sunt cuprinse!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt...

... te-am strigat, în gând şi-am auzit ecoul, ca un flux de maree
ce mi-a inundat fruntea, înecat de-atâta aşteptare zile la rând,
inutile, când numai noaptea, întunericul, el singur, îmi dă-n vise curcubee,
să te amestec infinit culori, să te ţes până ploaia cerne, se plângând
că nu mai are arc să-şi facă punte către soare,
să piară într-un reflux şi să rămân o arătare...
uscat, până ce mă vei inunda din nou, cu strigătul asfixiat în propriul gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Îmi sticlesc ochii-s vii,
Am aritmie,
Obrajii-s purpurii,
Viaţa mă-mbie.

Sunt salt interior,
M-arunc,
Sar pe-un picior
Şi nu mi-l frâng...

Îmi reuşeşte visul,
Zbor,
S-a dus cu compromisul...
Aproape mor.

De unde s-a născut
Succesul;
Căci eu i-am prevăzut
Mult timp decesul?

E clar, sunt conjuncturi
Astrale,
Viaţa-n frânturi;
Nu am soluţii ideale...

... Doar trecătoare;
Păstreaz-o, e o feerie
Urmată, urmă de ce doare...
Este-o bucurie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

Se joacă-n feste ne... norocul ce şi-a uitat, ingrat, origini,
Că o negaţie-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuaţie-ntr-un şir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi şi umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de şansă, sinonim de ce-ar fi vrut şi s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.

Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este şi-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâşiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colţul de ochi drept.

Şi nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Şi nici a egoului morfină să stingă "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranţă; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contratimp

E contratimp între a vrea şi a putea, a face,
Ce lasă gust amar de a pierde, de-a n-avea,
Când la îndemână stă noroc, dar pasă rea
Transformă orice reuşită în ghinion rapace.

E contratimp în sunet, ce dă la fad culoare,
Plictisitor lung ton, ce naşte în notă zveltă...
Cum galice poveşti, din mariaj cu celtă,
Îşi lasă un parfum de-un antic, tot candoare.

E contratimp orgoliul, nepriceput, prostia,
Când nu se vrea, ori nulul doar ştie oponenţă,
De dragul de-a fi nu la orice competenţă...
E întârzierea minţii, ce-şi face apologia.

E contratimp futilul, când doar fugar amână
Plăcerea, pentr-o clipă, speranţele tenace
Ce într-un târziu lucesc, din nou, din vechi opace...
Se reînnoind cum timp, ce întorci... cum ceas la mână.

Mă întreb; îs contratimp, ori timp... O să-mi rămână?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru... chipări

Aş vrea să fiu pământului, de uscat, o oază
Să poposească timp, din mine să se adape
Şi să rămân miraj, îi păcălind etate...
La lumi reînnoite, o nesfârşită frază.

Ce mult aş vrea la fluvii să fiu imens, o deltă,
Să se reverse oricine prin braţele din mine,
Să fiu întins, o gazdă la orişicine vine
Să-şi caute înspre mare zbor... de visare zveltă.

Cât dor aş vrea să fiu un aisberg milenar
Atât de pur pe afară, dar plin de atâta vreme,
Să fiu citit felii, pe rafturi reci pus teme...
Să mă topesc doar când dispare calendar.

Atâta aş vrea să fiu ca un atot-tablou
Uitat pe undeva, de timpuri suspendat,
Fără chip sau culoare, un gol pur înrămat...
În care ieri, azi, mâine să vezi prin el... hublou.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vreau o primăvară cu tine

O ultimă bătaie a inimii

Şi tata s-a prefăcut lacrimă la rădăcina copacului.

De atunci îl caut cu glasul plâns

În muguri.

El agaţă fluturi albi în ramuri

să nu mă pierd – râde.

Mai vreau o primăvară cu tine – i-am zis,

Vreau totul încă o dată...

Să baţi dealurile cu mine pe creştet

Ca atunci când soarele era aşa de mic

Încât îl prinsesem în pumni ca pe un măr de aur.

Măcar o copilărie cât o zi,

Când vedeai cerul rotund în lacrima mea.

Pierdusem funda de curcubeu a păpuşii.

Ai înlocuit-o cu o poveste...

Cum că aş fi strălucitoare ca raiul.

De atunci n-am mai plâns...

nici acum nu plâng,

Numai că uneori îmi curg ceruri rotunde pe obraji.

Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din Părinţilor noştri, între esenţial şi etern (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!