Universul vieţii

Pe aripa stângă
Aprind lumânarea inimii.

Pe aripa dreaptă
Aprind lumânarea...

Între cele două lumini
Se zbate universul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea

S-a dus şi-a luat lampa
Şi-a stat aşa cu ea în mână, la marginea patului.
- Ce faci, mă, cu ea? l-a întrebat Ioana.
El n-a mai răspuns.
Dacă-a văzut aşa s-a dus să
Anunţe pe Mitru. Şi cum au venit
El murise, cu lampa pe piept. Aprinsă. Aşa a murit Panduru.

De ce-or fi vrând oamenii să moară
Cu lumină?
Nae Banţa îi spunea unei vecine:
- Fină, să nu uitaţi lumânarea,
Să mă lăsaţi pe întuneric.
Să-mi puneţi lumânarea să m o r i
Şi eu cu lumânare.
Hainele - nu mă puteţi îmbrăca,
Sunt greu. Să mi le puneţi pe piept.
Da' lumânarea s-o am în mână.
Şi aşa a fost.

- Naşule, uite-o, lumânarea...
Şi a dat din cap că e bine.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spre casă

Tăunul acesta a venit ţintă
spre mine...
Avea un zar
dintr-o boltă cerească
şi m-a întrebat
Zi sau noapte?
Iar eu am zis la repezeală...
zi!
Atunci e stângul!
Şi a intrat în ochiul meu stâng
mai repede decât noaptea
atras de floarea cenuşie
din spatele ochiului meu.
Tăunul acesta
se lovea de tâmple
împrăştiind lumina minţii.
Cu aripa lui stângă
prin nara mea dreaptă
cu aripa lui dreaptă
prin talpa mea stângă
zbura
în defileul inimii
aruncând din burta lui largă
larve
de zbor!
Eu cu trenul în spate
cu trenul în faţă
cu Dunărea în braţe
şi cu şinele stelei marfar
la picioare
mă prefăceam
în larvă
de tăun
pe dealul din spatele casei
printre crengile de prun
într-o prună de cătun...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne fim!

Ce-ar fi să ne fim
unul altuia
flori?
Eu ţi-aş putea fi
un trandafir,
iar tu mi-ai fi, mie,
floarea florilor.
Să ne fim aripi?
Eu ţi-aş fi aripa stângă,
tu mi-ai fi aripa dreaptă
şi, împreună,
am putea desena
pe cer
dansul îngerilor.
Nu?
Atunci, hai să ne fim:
tu, mie, tu,
iar eu, ţie, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece un semn...

Clipeşte senzual, clipeşte,
Ambiţiilor puse-n zbor,
Cu fericiri înalţă stilul
Plăcerii unui nou amor.

Zâmbetul ei este mirific,
Un trandafir rotat în piept,
O muzică de preamărire
Pe care pururi o aştept.

Pământul se topeşte-n sânge
Când printre flori e singurea,
Aprind în cer roua de vise
Să ard o clipă doar cu ea.

Trece un semn prin veşnicia
Iubirii ce nebun i-o port
Când mătură zăpada vieţii
C-o lumânarea pusă-n tort.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maghreb este o pasăre sfântă. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreaptă, Tunisia, iar cea stângă, Marocul.

proverbe arabe
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsirea tainei

Părăsim taina, revine cuvântul,
Sahara răneşte pământul,
Pământul face amor cu eterul,
Luna păstrează misterul.

În delta-ncercării m-am simţit ucis
De-un zâmbet nestatornic venit din Paradis,
Ţi-am păstrat rujul pe guler de cămaşă
Când ai pătruns în mine pe-o rază uriaşă.

O, îngere duios din tăinuita vreme,
Zborul plânge, aripa ta geme,
Tulbură lumânarea răsăritului
Singurătatea dureroasă a-nvinuitului.

Luna vorbeşte cu nuferi de dor,
Furia lacrimilor mă face să mor
Doar blând devorând nisip de Sahara
Trenul ruginit părăseşte gara!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii buni aprind lumini; oamenii răi aprind incendii.

aforism de George Budoi din Bunătatea şi răutatea (7 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea ţine lumânarea experienţei, dar trebuie să iei lumânarea şi să mergi singur.

citat din Lauren Kate
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

Dalta îngheţată a tăcerii
ne desparte uneori
în monade care se rostogolesc
spre puncte nedefinite din spaţiu,
pe traiectorii haotice, browniene.
Uneori, eu încerc să regăsesc
inorogul alb
cu corn de argint
care renaşte doar o clipă
din spuma zărilor dimineţii,
pe când tu arunci nade
în care vrei să prinzi umbrele asfinţiului,
să le ţintuieşti departe...
Dar amândoi recădem istoviţi
în aceeaşi tulpină
din care ne extragem sevele.
Liniştea moale şi densă a singurătăţii
ne respinge rănile înjumătăţite...
Să ne punem capetele
unul pe umărul celuilalt!
Nu auzi cum,
ţinându-ne de mână,
ne creşte aripa îngerească?
Eu sunt aripa dreaptă,
tu eşti aripa stângă
şi doar împreună
putem fi un zbor întreg...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Aripa mea fâlfâie)

Aripa mea fâlfâie
Şi tu laşi aripa mea să fâlfâie
Să fâlfâie şi să o laşi să fâlfâie da,
Nu
Cer
Tu poţi să opreşti aripa mea
să mai fâlfâie
Şi poate că da,
Şi poate că nu
Ţin să fâlfâie

Aripa ta fâlfâie
Şi tu iei aripa mea
Să fâlfâie cu aripa ta nu
Da,
Cer
Tu poţi să ţii aripa mea
Şi poate că nu
Şi poate că da,
Fâlfâie o singură aripă

poezie de Mihaela Cătană (septembrie 2004)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii

Eu înger, tu înger,
Îmi lipseşte aripa dreaptă,
Ţie îţi arde braţul drept
Sub ramuri de rug.
Eşti lan de grâne albastru,
Eşti necunoscutul-amurg.
Îţi lipseşte aripa stângă -
Un albatros ce a decupat marea
Şi şi-a croit din ea fâşie
Ce te-a legat de inima mea.
Eşti răsăritul sub care
Cerul a născut stelele şi soarele
Lumina şi visele...
Ne înălţăm altruişti
Către lumi nepermise.
Ne îmbrăţişăm alb şi negru,
Tumult şi tăcere,
Transformându-ne în râuri de miere.
Ajungem, tăcuţi, la linia ce face diferenţa
Între trecut şi prezent
Devenim substanţă nulă, un gol
Atât de necesar încât
Deosebirea ori asemănarea
Ar fi un sacrilegiu
Pentru care mulţi au plătit cu viaţa şi moartea deodată.
Şi ninge, ninge cu aripi de îngeri,
Pe un cer sfârtecat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reaprindeţi singuri lumânarea

Reaprindeţi singuri lumânarea,
Casa voastră este un antreu
Care suie-n ceruri cuvântarea,
Pentru a-l chema pe Dumnezeu.

Nu mai fiţi orbiţi de neputinţă,
Nu mai fiţi doar piese de muzeu,
Daţi dovadă mare de credinţă
Când e suferinţa-n apogeu.

Nu vă mai cruciţi la conspiraţii,
Cel ce crede-n ele e ateu;
Domnul este între respiraţii,
Pregătind eternul Elizeu.

Reaprindeţi singuri lumânarea,
Jertfa voastră costă doar un leu;
Nu blamaţi aiurea izolarea,
Căci şi-acolo este Dumnezeu.

poezie de Ionuţ Caragea din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruie-mi aripa

Dăruie-mi aripa
să oprim risipa
viselor căzute în noroi,

unul lângă altul
explorând înaltul
vom spăla păcatele din noi.

Numai împreună
vom lua arvună
stolurilor albe de dorinţe

şi vom creşte-n glastra
inimii, albastra,
crinii aşteptatei biruinţe.

Dăruie-mi aripa...
Răstigni-vom clipa
pe o arsă amforă de lut,

unul lângă altul
dăltuind bazaltul
nemuririi noastre în sărut.

Numai împreună
rătăciţi pe lună
vom căuta neizvorâte ape

şi vom creşte-n glastra
inimii, sihastra
floare a iubirii de aproape...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete strivite cu aripa nopţii

Îngerii strivesc zâmbetul
Cu aripa nopţii,
Sărutul înoată în sânii
Stelelor purtate în ochi de copii.
Veşnicia sângerează stagnarea
În al cincilea anotimp al despărţirii.
Ploile angajează amintirile
Din scoici amorţite
Pe firida de nisip a mărilor secate.
Lipseşte vederea târziului disecat
Din porţile înfipte în dealul bisericii,
Vântul suflă prin ele
Cum privirea ta
Trece prin urechile îngerilor
Cerceii din gura izvorului
Înfăşuraţi cu eşarfa
Braţelor sculptate în lacrimi.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă

Doamne! Arde lumânarea
Şi mai e din ea oleacă,
Când se lasă înserarea,
Lunga noapte nu mai pleacă.

Te rog, Doamne, lasă ziua
Să mai stea împrăştiată,
Lasă Doamne, să stea clipa
De o rază, agăţată.

Doamne! Unde e speranţa
De lumină şi de viaţă?
Frunza, floarea colorată,
Este verde şi nu-i moartă.

Doamne! Arde lumânarea
Şi pe jos e-atâta ceară,
Trupul ei se scurge leneş
Ca un tuş din călimară.

Eu înmoi în el penelul
Să îmi amintesc de vară,
Lasă, Doamne, lumânarea
Şi-o înalţă să nu piară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sens în visul nesfârşit

Două lebede desenează în cer
Sau pe un val, o inimă-alungită.
În ea se scaldă steaua mea
În clipele din trecerea grăbită.

Un cuib de raze mătăsos
E rotunjit sub aripa iubirii,
Turma aurie falnic înotând
Încearcă noul glas al fericirii.

Există-aievea încă-un zbor! Există
Iubirea mea, desenul alungit;
Cu tine însemna-voi punct cu punct,
Sensul nostru-n visul nesfârşit!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aterizarea

A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă
Totul devenise lapte,
sânul tău mamă, când
pana lui, din aripa lui,
a scos ochiul meu, din orbita mea
Ah, cât de zbătător era
şi cât fără de ochi sunt!

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Operele imperfecte (1979)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru muribunzi

Le aprind o lumânare
Celor ce-n curând se duc
La hotare de sătuc,
Spre a veşniciei zare.

Iar ca pietre funerare
Le aştern frunze de nuc
Şi aprind o lumânare
Celor ce-n curând se duc.

Prin biserici, la altare
Lăcrimate rugi aduc
Cerului să dea iertare;
Cât în viaţă mai apuc

Le aprind o lumânare.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis 2

Când întind
aripa
spre Tine
Visul
devine
Adevărat.

Încap
între
degetele
Tale.
Desenează-mi
cerul albastru
de iarnă
pe coloană.

Cere-mi
să ningă,
Cere-mi
să mă
întind
până la tine:
sub aripa ta,
Nimic
nu mă poate
atinge.

poezie de Monica Vrăbiuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!